Cuprins

 Introducere ......................................................2
 Capitolul 1 ........................................................7
 Capitolul 2 .......................................................14
 Capitolul 3 .......................................................17
 Bibliografie ......................................................18
 Anexă ...............................................................19

1
 Introducere
Evoluţia sistemului bancar pe teritoriul Republicii Moldova
contemporană este strâns legat de etapele istorice prin care aceasta a
trecut în ascensiunea sa cronologică. Astfel, urmează a se lua în
considerare perioada ocupaţiei ţariste, când Basarabia era parte a
Imperiul Rus până la 1918; anii de după Unirea din 1918 până la
anexarea Basarabiei în 1940 de URSS; existenţa Basarabiei în cadrul URSS
până la 1991; şi perioada de după 1991, adică după dobândirea
independenţei.

Basarabia în componenţa Imperiului Ţarist. În 1864, prin decretul

ţarului Alexandru al II-lea din 20 decembrie 1963, a fost deschisă sucursala Băncii
de Stat a Imperiului Rus, înfiinţată la 1960. În data de 18 octombrie 1871 a fost
adoptat Regulamentul Băncii Comerciale din Chişinău, cu un capital iniţial de 1
milion de ruble, majoritatea acţionarilor erau marii moşieri, comercianţii,
proprietarii de terenuri. Capitalul iniţial fiind împărţit în 4000 cote de participare
egale, a câte 250 de ruble. Domeniul principal de activitate îl reprezenta atragerea
de depozite, acordarea de credite garantate, ş.a. Pe parcursul unei perioade
îndelungate Banca Comercială Chişinău era singura instituţie financiară în gubernia
rusească Basarabia, ce activa pe principiile capitalului privat.

În 1885 în Basarabia este deschisă banca ţărănească, aceasta îndeplinea două

funcţii: acordarea de împrumuturi nobililor ereditare garantate prin ipoteca, şi
ajutarea la împroprietărirea ţăranilor, prin vânzarea terenurilor (asupra cărora s-a

2
exercitat dreptul de ipotecă) ţăranilor şi suplinirea resurselor financiare lipsă prin
împrumuturi avantajoase.

În afară de sucursalele băncilor din Rusia, în Basarabia la începutul secolului XX

existau 6 bănci provinciale: Banca Basarabiei (cu 20 de sucursale); Banca Dunării de
Jos (cu 4 sucursale); Banca Soroca; Banca Cetatea Albă; Banca Comercială
Industrială a Basarabiei; Banca Creditul Comercial L.Lijschitz&Co. Dezvoltarea
instituţiilor bancare a contribuit la colectarea economiilor şi creditarea industriei,
comerţului, agriculturii şi a altor ramuri ale economiei Basarabiei.

Basarabia în componenţa României Mari.  O deosebită dezvoltare

sistemul bancar la cunoscut după înfăptuirea Marii Uniri, de la 1918, când după
obţinerea independenţei noua Republică Democrat Moldovenească la 27 martie
1918 votează unirea Basarabiei cu Ţara Mamă, România. Doar în perioada 1918-
1928 în România Mare creşte numărul băncilor de la 215 la 1122. Pe teritoriul
Basarabiei se deschid sucursale ale următoarelor bănci: Banca Dacia, Banca
Românească, Banca Uniunea Română, Banca Viticolă a României, Banca Iaşilor,
Banca Moldova etc. În perioada crizei 1929-1933 mai multe bănci din toată ţara s-
au prăbuşit, de la numărul menţionat anterior de 1122, rămăseseră către finele
crizei doar 873. Mai mult, în perioada imediat ulterioară, numărul lor nu a crescut,
ci sa micşorat şi mai drastic ca urmare a fuziunilor şi absorbţiilor, către 1941,
numărul băncilor a fost de 275, dimensiunile capitalului bancar rămânând practic
neschimbat.

În perioada în care Basarabia era în componenţa României, organul central era

reprezentat de Consiliul Superior Bancar, care a fost instituit prin Legea bancară
din 1934. Conform art. 4 comerţul de bancă nu putea fi exercitat decât cu
autorizaţia Consiliului Superior Bancar, printre alte atribuţii ale Consiliului Superior
Bancar erau: supravegherea activităţii bancare în ţară, acordarea de autorizaţii
pentru sucursale, inclusiv decide lichidarea unei bănci. Conform art. 42 Consiliul
Superior Bancar funcţionează pe lângă Banca Naţional Română, astfel nu urmează
a fi pus semnul de egalitate între Consiliul Superior Bancar şi o autoritate de
supraveghere bancară din ziua de azi asemenea BNM-ul.

3
Basarabia în componenţa URSS. În perioada sovietică sistemul bancar al
RSSM era încadrat în sistemul sovietic, luând în considerare comerţul ca atare
lipsea în viaţa economică a ţării, tot ce ţine de activitatea bancară a stagnat. În
anul 1945 la Chişinău a fost deschis un birou la nivel republican al Băncii de Stat
URSS, care se subordona direct Consiliului de Administraţie de la Moscova; şi trei
birouri regionale: Cahul, Tiraspol şi Bălţi. 

O dată cu reformele economice întreprinse în perioada anilor 1980-1990 în URSS,

activitatea bancară nu a putut fi neglijată, astfel dacă până la acel moment
sistemul bancar era centralizat prin Banca de Stat URSS, după 1988 pe teritoriul
URSS-ul au început a activa alte 5 bănci specializate: Banca pentru Relaţii
Economice Externe; Banca pentru Industrie şi Construcţii; Banca Agro-Industrială;
Banca pentru locuinţe, servicii comunale şi dezvoltare socială; cât şi  Sberbank-ul.

Republica Moldova. În data de 4 iunie 1991 prin Decretul Preşedintelui

Republicii Moldova, Banca Republicană din Moldova a Băncii de Stat a URSS este
reorganizată în Banca Naţională a Moldovei. Prin Legea cu privire la bănci şi
activitatea bancară din 12 iunie 1991 s-a pus bazele sistemului bancar din ziua de
astăzi. Analiza detaliată a actelor normative ce reglementează şi ce au reglementat
activitatea bancară în Republica Moldova va fi obiectul de studiu al subcapitolului
1.3.

Din momentul declarării independenţei de către Republica Moldova, sistemul

bancar activează pe două nivele: primul – BNM; pe al doilea – băncile comerciale
(termen ce nu mai este utilizat de noua lege bancară nr. 202/2017).

4
 Conform datelor oferite de „Victoriabank” SA, aceasta afirmă că este prima banca
comercială înregistrată în Republica Moldova. Fondată în data de 12 octombrie
1989, tot atunci în cadrul adunării generale aceasta îşi primeşte denumirea. La 12
aprilie 1990 banca efectuează prima operaţie financiară, interesant este faptul că
prima filială nu a fost deschisă la Chişinău ci la Bălţi, în data 1 februarie 1991. Mai
mult, licenţa din partea BNM-ul este obţinută abia la 1 decembrie 1991, licenţă cu
nr. 7. Licenţa cu nr. 1 însă a fost obţinută de către „Bancosind”, care a fost
înregistrată la 11 septembrie 1991 în Registrul Central al Băncilor din Republica
Moldova, astfel „Victoriabank” nu este prima bancă din ţară, chiar dacă
„Bancosind” din 1997 nu mai activează ca urmare a retragerii licenţei şi iniţierii
procedurii de lichidare, în data de 25 ianuarie 2018 Agenţia Servicii Publice a
Republicii Moldova a anunţat oficial încheierea procedurii de lichidarea în cazul
„Bancosind”.

Sistemul bancar a fost zguduit de mai multe valuri, care au finalizat cu retragerea
licenţelor unor bănci (unele licenţe/autorizaţii au fost retrase ca urmare a
depunerii unei cereri în acest sens la BNM):

 în anii 90’ au fost retrase autorizaţiile: „Basarabia”; filialei BCA „Finist Bank”
din Rusia; filialei „Dacia-Felix” SA din România; BCA „Capital-banc”; BCA
„Bancosind”; BCA „Bucuriabank”; BCIA „Vias”; Băncii „Guinea” SA; „BIID MB” SA;

 începutul anilor 2000: BCI „Oguzbank” SA; BC „BTR” Moldova SA; băncii
municipale „Chişinău” SA”; „International Commercial Bank (Moldova)” SA;

 2005-2010: BC „BUSSINESBANK” SA; BC „INVESTPRIVATBANK” SA;

 2012: BC „Universalbank” SA;

5
 2015: BC „Banca de Economii” SA; BC „UNIBANK” SA; BC „BANCA SOCIALĂ”
SA.

În ceea ce ţine de ultimele cazuri de retragere a licenţei şi iniţiere a procedurii

lichidării silite, aceste evenimente au influenţat negativ evoluţia sistemului bancar
în RM, practic având un efect de stagnare şi necesitând redresarea promptă a
situaţii economice create, ori până în 2015 aceste bănci erau liderii pieţei
financiare în Moldova.

La momentul actual conform datelor sitului oficial al BNM-ului, în Republica

Moldova deţin licenţa 11 bănci:

1. Banca Comercială „COMERŢBANK” SA;

2. Banca Comercială „VICTORIABANK” SA;
3. Banca Comercială „MOLDO-AGROINDBANK” SA;
4. Banca Comercială „Moldindconbank” SA;
5. Banca Comercială „EuroCreditBank” SA;
6. „Banca de Finanţe şi Comerţ” SA;
7. Banca Comercială „ENERGBANK” SA;
8. Banca Comercială „ProCredit Bank” SA;
9. Banca Comercială Română Chişinău SA;
10. Banca Comercial „EXIMBANK – Gruppo Veneto Banca” SA;
11. Banca Comercială „MOBIASBANCĂ – Grupe Societe Generale” SA.

Scopul lucrării : Analiza dinamicii resurselor creditare ale băncilor comerciale din
Republica Moldova

Cuvinte cheie : bancă comercială , resurse proprii și atașate , sistem bancar ,

capital , activ , pasiv , finanțe etc.

6
 Capitolupl 1 : Aspecte teoretice

a) Resursele proprii ale unei bănci comeciale

Resursele bancare sunt formate prin efectuarea de operațiuni pasive
și constau din proprii și atrași. Fonduri proprii - o combinație de
fonduri cu scopuri diferite care asigură independența economică și
stabilitatea băncii. Capitalul bancar include: 1) capital fix; 2) capital
suplimentar. Capitalul fix include capitalul social plătit și înregistrat și
rezervele dezvăluite create sau crescute din cauza veniturilor reținute,
primelor de prețuri sociale și contribuțiilor suplimentare ale

acționarilor la capital, fondul general de acoperire a riscurilor.

Ca orice societate, o bancă poseda un capital propriu. Dar acest capital este
neînsemnat în raport cu cifra de afaceri şi constituie mai mult o garanţie faţă de
deponenţi.

Acest capital – într-o proporţie mai mare sau mai mică – este imobilizat cu
ocazia înfiinţării băncii (clădiri, materilae, maşini de calcul, calculatoare etc.)
Rezervele sunt formate din prelevări asupra beneficiilor anuale şi care
reprezintă fonduri de garanţie. Rezervele sunt folosite în operaţiuni sigure
cu scopul de a fi sustrase riscurile şi de a fi uşor transformate în lichidităţi.

7
 Băncile ar putea, fără îndoială, să crească fondurile prin emiterea de
obigatiuni în public.

Emiterea de obligaţiuni ar creşte însă sarcinile de plăţi anuale prin achitarea

dobânzilor aferente, reducând astfel suma de destribuit sub forma dividentelor.

În orice caz mărimea capitalului băncii pe o astfel de cale nu ar creşte în mod

sensibil posibilităţile acesteia de acţiune.

Capitalul propriu – o parte necesară a resurselor financiare a oricărei

interprinderi. Formarea capitalului prezintă o etapă obligatorie, care
precedeaza începutul activităţii băncii.

În acelaşi timp funcţia, rolul şi mărimea capitalului propriu al băncii au o

importanţă majoră în comparaţie cu alte domenii de antreprenoriat. Aşa cum
pe contul capitalului propriu băncile acoperă aproximativ 10% din necesităţile
totale de resurse, pe când corporaţiile nefinanciare raportul acesta constituie
40-55% (în unele domenii şi mai mare).

Aceasta specifică a băncilor este legată cu un şir de conjuncturi. În primul rând

băncile prin rolul său de intermediar pe piaţa financiară atrag sume mari de
capital străin în formă de depozite de la populaţie, întreprinderi şi instituţii
guvernamentale. Tot odată ele asigura o dirijare efectivă şi păstrarea acestor
rezerve.

Într-al doilea rând, sistema guvernamentală de asigurare a depozitelor,

introdusă în SUA în anii '30, esenţial a micşorat riscul de retragere în masă a

8
depozitelor şi a permis băncilor de a micşora resursele proprii, necesară pentru
asigurarea lichidităţii.

În sfârşit, în al treilea rând, activele bancare, prezentate sub diferite aspecte de

obligaţiuni financiare, de regulă, au o lichiditate mai înaltă şi sunt mai repede
realizate pe piaţă, decât activele companiilor nefinanciare. Aceasta permite
băncilor posibilitatea de o mobilizare mai rapidă a resurselor băneşti şi efectiv
micşorează necesitatea lor de capital propriu. Că consecinţă, băncile pot
menţine o proporţie relativ mică între capitalul propriu şi active în comparaţie
cu companiile nefinanciare.

Mărimea resurselor proprii ale băncii depinde de caracterul operaţiunilor active

efectuate de ea. Orientarea activităţii băncii spre operaţiunile cu un grad înalt
de risc necesita o mărire a resurselor proprii a acestor bănci. Resursele proprii
necesare băncii şi mărimea acestor depinde şi de nivelul de dezvoltare a pieţii
resurselor de creditare, precum şi de politica creditară promovată de banca
centrală.

Dacă banca este formată că o societate cu răspundere limitată, ea poseda

capital statutar divizat în părţi mărimea cărora se determina prin documentele
de formare a băncii, în acelaşi timp participanţii băncii sunt răspunzători în
conformitate cu mărimea părţii sale. La formarea băncii capitalul statutar poate
fi format doar pe mijloace băneşti a activelor materiale.

Resursele bugetului federal şi fondurilor nebugetare, resursele monetare şi alte

obiective ale proprietăţii private, aflate în supravegherea organelor federale ale
puterii de stat, nu pot fi folosite pentru formarea capitalului statutar a băncii.

9
În conformitate cu formă de organizare are loc şi majorarea capitalului statutar
al băncii. Băncile comercilae organizate ca societăţi pe acţiuni, pentru
majorarea capitalului statutar pot emite un număr mai mare de acţiuni. Pentru
atragerea resurselor suplimentare la aşa tip de bănci li se permite de a emite
obligaţiuni. Băncile organizate după tipul societăţii cu răspundere limitată îşi
pot majora capitalul statutar prin atragerea altor participanţi care vor introduce
partea lor în capitalul statutar, ori prin majorarea părţii fiecăruia din
participanţii precedenţi.

Fondul de rezervă a băncilor este destinat pentru acoperirea pierderilor de la

operaţiunile active în acelaşi timp fiind utilizate pentru plata dividentelor la
acţiunile privilegiate şi procentelor pentru obligaţiunile băncii în cazul când nu
se ajung lichidităţi. Fondul de rezervă se formează pe contul venitului care îl are
bancă. Nu mai puţin de 5% de la venitul curat sunt destinate fondului de
rezervă. În rând cu fondurile de rezervă băncile comerciale formează fonduri
pentru dezvoltarea socială a însăşi băncii.

Funcţia de bază a resurselor proprii a băncii este asigurarea deponenţilor

băncii, ele pot fi privite ca o mărime, în limitele căruia banca îşi manifesta
deponenţilor garanţia. În practică bancară resursele proprii sunt socotite
resurse de rezervă care permit băncii de a avea o catitate de lichidităţi chiar şi
în cazul când banca lucrează în pierderi.

Mărimea resurselor proprii care se afla în posesia băncii determina tipurile de

activităţi ale băncii. Normativele economice, în general, sunt formate pe baza
mărimii resurselor proprii ale băncii. Resursele proprii se folosesc pentru

10
dezvoltarea de mai departe a bazei materiale a băncii. Pe contul acestor resurse
se procura clădiri, echipamentul necesar etc.

Mărimea resurselor proprii este determinată de fiecare bancă comercială în

parte şi depinde de mai mulţi factori, deoarece mărimea resurselor proprii ale
băncii determina operaţiunile active ale băncii, băncile se orientează la un cerc
anumit de clienţi, trebuie să aibă mărimea cuvenită resurselor proprii pentru a
putea fi în stare de a satisface toate cerinţele clienţilor săi neincalcind
normativele.

Deasemenea mărimea băncii depinde de specifică clientelei, deci în cazul dacă

între clienţii băncii domina interprinderi majore se necesita o cantitate mai
mare a resurselor proprii la acelaşi volum de operaţiuni active cu o bancă care
se orientează la deservirea unui cerc mai mic de debitori.

Deasemenea această mărime depinde şi de caracteristica operaţiunilor active

ale băncii. Orientarea băncii la operaţiuni legate de un risc cu un grad mai înalt,
efectiv necesita un volum mai mare a resurselor proprii, asta se referă
îndeosebi la băncile inovaţionale.

Soluţionând problema volumului resurselor proprii, băncile iau în consideraţie

că doar aceste resurse nu determina mărimea venitului. Ele pur şi simplu
permit băncii de a alege unele sau altele operaţiuni, de a se orienta la
deservirea unui cerc anumit de clienţi etc.

11
 Mărimea resurselor proprii necesare depinde de nivelul de dezvoltarea a pieţii
resurselor creditare şi politica promovată de Banca Centrală. Liberalizarea
politicii creditare în cazul unei pieţe dezvoltate înlesnesc accesul băncilor
comerciale la resursele creditare şi scade nivelul necesar de resurse proprii. O
politică creditară severă în concordanţă cu o piaţă financiară nedezvoltata duc
la o creştere continuă a necesităţii de resurse proprii.

Pot fi folosite două metode de creştere a resurselor proprii a băncii: colectarea

venitului ori mărirea numărului de acţiuni emise. În primul caz venitul se
formează sub formă de crearea accelerată a fondului de rezervă şi alte fonduri
ale băncii şi capitalizarea lor posterioara poate avea loc şi capitalizarea unei
părţi a venitului la finele anului. Această metodă este cea mai puţin
costisitoarea, ea nu necesită cheltuieli suplimentare care apar în cazul emiterii
de noi acţiuni ori atragerii de noi acţionari. În acelaşi timp această înseamnă
micşorarea dividentelor plătite acţionarilor, ceea ce poate clătină poziţia băncii
pe piaţă.

b)Resursele atrase ale băncii

Resursele atrase reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti care sunt utilizate de
către bancă în procesul desfăşurării activităţii, dar care nu-i aparţin cu drept de
proprietate şi care necesită rambursare.

Clasificarea resurselor atrase

După sursa de provenienţă:

12
  Resurse depozitare/ depository resources - acumulate din depozitele
persoanelor fizice şi juridice;
 Resurse nedepozitare/ non-depository resources - împrumuturi, credite
preluate de bancă de la Banca Centrală, alte bănci, organizaţii financiare
internaţionale, precum şi mijloace băneşti colectate prin emisiunea
certificatelor de depozit şi a obligaţiunilor.

După termen:

 La termen – sunt resursele pentru care e cunoscută data rambursării;

 La vedere - nu este cunoscută data rambursării.

După cost:

 Resurse plătibile – resurse bonificate cu dobândă (pentru conturi de

depozit);
 Resurse neplătibile – resurse pentru care banca nu achită dobânda (pentru
contul de decontare).

Rolul resurselor atrase :

 Finanţează activitatea băncii;

 Stau la baza exercitării funcţiei principale a băncii şi anume de depozitare;
 Formează imaginea băncii.

În procesul de atragere a resurselor clenţilor băncile comerciale deschid conturi

acestora, în scopul ţinerii evidenţei fluxurilor financiare.

13
 Capitolul 2 : Analiza

DIAGNOSTICA SISTEMULUI BANCAR MOLDOVENESC

TENDINȚELE PRINCIPALE
Având în vedere natura pro-ciclică a sistemului bancar, situația marco-
economică relativ favorabilă din Moldova în perioada 2000-2008 a fost
pe deplin reflectată în creșterea penetrării sistemului bancar în
economia națională. Astfel, ponderea creditelor bancare în PIB a crescut
de la 25,2% în 2000 până la 40,2% în 2007. Aceasta s-a diminuat în 2008
până la 39,8%, din cauza creșterii economice încă robuste însoțite de
încetinirea ritmurilor de creditare ca urmare a înăspririi puternice a
politicii monetare și așteptărilor negative asociate cu conturarea
primelor semnale recesioniste. Evoluțiile din 2009 și 2010, deși par
contra-intuitive, au avut la bază un efect pur aritmetic: diminuarea
pronunțată a PIB-ului și, respectiv, a numitorului, a dus la creșterea
ponderii până la 41,7% în 2009 și relansarea dinamică din 2010 a cauzat

14
efectul invers, ponderea diminuându-se până la 33,9%. Luând în calcul
perioada mai lungă de adaptare a băncilor comerciale la noile tendințe
macroeconomice, în următorii ani nivelul penetrării sistemului bancar ar
putea crește.

În Figura 1 observăm că creșterea integrării sistemului bancar în

economia națională din perioada analizată nu a fost asociată cu o vizibilă
diminuare a costului creditelor. Astfel, în anii 2003-2008, ratele
dobânzilor s-au menținut la un nivel relativ constant, atât în termeni
nominali, cât și reali. În 2009, pe fondul recesiunii și a tendințelor
deflaționiste, ratele reale au crescut simțitor. Datorită relansării
economice pe fondul unei politici monetare încă relaxate, precum și a
diminuării primelor de risc, la finele anului 2010, ratele dobânzilor s-au
diminuat în expresie nominală până la minimum istoric de 16,25%. În
termeni reali, însă, acestea au atins nivelul similar din perioada de până
la criză. Mai mult decât atât, tendința respectivă a continuat și pe
parcursul primului semestru a anului 2011, rata creditelor în temeni
nominali ajungând la 14.2%, iar în termeni reali – la 6.5%.

Un factor important care a determinat creșterea creditării a fost

intensificarea concurenței în sectorul bancar în urma intrării pe piață a
câtorva investitori de talie internațională. Prin urmare, ponderea
investițiilor străine în capitalul băncilor a crescut de la 50,6% în 2005
până la 76,8% după prima jumătate a anului 2011. Totodată, aceasta a
contribuit la diminuarea nivelului de concentrare a pieței: ponderea

15
activelor celor mai mari 5 bănci în total active s-a diminuat până în 2008
(Figura 2). Totuși, pe parcursul perioadei de criză nivelul de concentrare
a revenit la nivelul anilor 2002-2005. Trebuie să menționăm că această
revenire a fost influențată și de faptul că activele băncii care a falimentat
în 2009 au fost preluate de una din cele mai mari 5 bănci – BC „Banca de
Economii”.

În mod evident, creșterea creditării urmărită în perioada de până la criză

a condiționat creșterea nivelului de profitabilitate în paralel cu reducerea
treptată a nivelului de lichiditate din sistem. Această tendință este mai
curând una pozitivă decât îngrijorătoare, având în vedere menținerea
unui nivel de capitalizare adecvat al sistemului bancar și utilizarea mai
eficientă a activelor bancare. Totodată, extinderea portofoliilor bancare
a îmbunătățit calitatea acestora, fapt reflectat de ponderea creditelor
neperformante în total credite și a fondurilor de reduceri pentru pierderi
la credite.

16
 Capitolul 3 : Concluzii și recomandări
Rezultatele studiului relevă faptul că, per ansamblu, sistemul
bancar moldovenesc va fi un net beneficiar în urma semnării unui Acord
de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv cu Uniunea Europeană.
Totuși, efectele pozitive vor fi atenuate din cauza unui șir de deficiențe
sistemice fundamentale ce țin de activitatea băncilor comerciale,
precum și a economiei naționale în general. Astfel, confidența reciprocă
limitată dintre bănci și populație/companii are implicații negative asupra
funcției de intermediere a sistemului bancar. Prin urmare, în pofida
creșterii economice dinamice de pe parcursul ultimilor ani, acesta a
rămas slab integrat în economia națională, plasându-se pe ultimele locuri
din regiune la capitolul ponderii creditării în PIB. Totodată, persistă
problema costului înalt al creditelor, fapt determinat de influența a 3
factori majori: nivelele înalte ale costurilor resurselor atrase, ale primelor
de risc și ale marjelor bancare. Partea pozitivă este că o integrare atât de

17
modestă a sistemului bancar în economia națională a permis băncilor să
fie mai imune față de eventualele șocuri macroeconomice. Astfel, nivelul
înalt al lichidităților, datorat reticenței băncilor în activitatea de
creditare, asigură o stabilitate mai bună a sistemului.

Concluzia dată este cu atât mai plauzibilă luând în consideraţie faptul că

multe dintre băncile autohtone au ca acţionari bănci mari europene
care, o dată cu armonizarea completă a legislaţiei, ar putea aplica
aceleaşi tehnici de management ce le-a permis să devină de succes în
ţara lor de origine.

Bibliografie
1. https://www.bnm.md/ro/content/situatia-financiara-
sectorului-bancar-pentru-semestrul-i-2018
2. Legea privind Declaraţiea de Independeţă a Republicii
Moldova nr. 691 din 27.08.1991. În MO: nr. 11-12 art.
103,118 din 30.12.1991.
3. Traducere https://ekonom-buh.ru/lektsii-finansy-dengi-i-
kredit/891-kreditnye-resursy-kommercheskogo-banka.html
4. https://conspecte.com/Activitatea-Bancara/resursele-
atrase-ale-bancii.html
5. Victor Slăvescu, Organizaţia de credit a României. Bucureşti:
Editura Cartea Românească, 1922, p. 25.
6. https://administrare.info/economie/8058-resursele-proprii-
ale-bancilor-comerciale

18
7. Cornelia Grigoriţă, Autoreferat al tezei de doctor:
Managementul sistemului de credit al Republicii Moldova în
perioada de tranziţie. Chişinău: 2004, p. 9.

Anexă

19
20
21
FIGURA 1. PONDEREA CREDITELOR BANCARE ÎN PIB, RATELE
NOMINALE ȘI REALE ALE DOBÂNZILOR LA CREDITELE BANCARE ÎN
MONEDĂ NAȚIONALĂ, %

Sursa: BNM, calcule EG

22
FIGURA 2. PONDEREA INVESTIȚIILOR STRĂINE ÎN CAPITALUL
BĂNCILOR ȘI PONDEREA ACTIVELOR CELOR MAI MARI 5 BĂNCI ÎN
TOTAL ACTIVE, %

Sursa: BNM

23