Elegie - 1Operă literară în versuri sau, rar, în proză aparținând genului liric, în care sunt

exprimate sentimente de melancolie, de tristețe, de jale. 2 Poezie, în literatura antică, compusă

din distihuri elegiace. 3 (Fig) Lamentare. 4 (Fig) Tristețe. 5 (Fig) Melancolie.

Nichita Stănescu

Emoţie de toamnă 

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,

iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

MEDITÁȚIE- Specie a genului liric, cuprinzând reflecții despre condiția umană.

Versuri Mihai Eminescu - La steaua

La steaua care-a răsărit

E-o cale-atât de lungă, 
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă. 

Poate de mult s-a stins în drum

În depărtări albastre, 
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre, 

Icoana stelei ce-a murit

Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit, 
Azi o vedem, şi nu e. 

Tot astfel când al nostru dor

Pieri în noapte-adâncă, 
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.

ÓDĂ, Specie a poeziei lirice (formată din strofe cu aceeași formă și cu aceeași structură
metrică), în care se exprimă elogiul, entuziasmul sau admirația față de persoane, de fapte
eroice, idealuri etc. (În Antichitate) Poezie sau poem (cu subiect eroic) cântate sau recitate cu
acompaniament de liră. 

Limba noastra de Alexei Mateevici

Limba noastră-i o comoară

În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde

Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.

IMN,  Poezie sau cântec solemn compus pentru preamărirea unei idei, a unui eveniment, a unui
erou (legendar) etc.  Cântec religios de preamărire a divinității. Cântec solemn apărut odată cu
formarea statelor naționale și adoptat oficial ca simbol al unității naționale sau de stat.

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
   

 PASTÉL- Poezie cu conținut liric, în care se zugrăvește un tablou din natură.

Vasile Alecsandri

Sfarsit de Toamna

Oaspetii caselor noastre, cocostarci si randunele,

Parasit-au a lor cuiburi s-au fugit de zile rele;

Cardurile de cucoare, insirandu-se-n lung zbor,

Pribegit-au urmarite de al nostru jalnic dor.

Vesela verde campie acu-i trista, vestezita;

Lunca, batuta de bruma, acum pare ruginita;

Frunzele-i cad, zbor in aer, si de crengi se dezlipesc

Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.

ROMÁNȚĂ 1. Compoziție muzicală vocală cu acompaniament instrumental, având un conținut

liric, sentimental; p. ext. piesă instrumentală cu caracter asemănător. 2. Specie a poeziei lirice
sentimentale, de obicei de inspirație erotică

Pe lângă plopii fără soţ…

de Mihai Eminescu

                        Pe lângă plopii fără soţ

                        Adesea am trecut;

                        Mă cunoşteau vecinii toţi –

                        Tu nu m-ai cunoscut.

                        La geamul tău ce strălucea

                        Privii atât de des;

                        O lume toată-nţelegea –

                        Tu nu m-ai înţeles.

SONÉT- Poezie cu formă prozodică fixă, alcătuită din 14 versuri repartizate în două catrene cu
rimă îmbrățișată și două terține cu rimă liberă.

Sonet 
de George Coșbuc

Se zice și s-a zis că-i un secret

Al artei, să compui macame-arabe,
Să știi să faci o odă unei babe
Și, fără fond, să faci un bun sonet.

Deci vreau cu orice preț să fiu poet

N-am fond, precum vedeți, și versuri slabe,
Și-njur și numai tropotind silabe
Și șterg mereu și șterg și merge-ncet.

RONDÉL- Specie a poeziei lirice cu formă fixă, având 13 (sau 14) versuri repartizate în trei
strofe, în care primul vers este identic cu al șaptelea și al treisprezecelea, iar al doilea cu al
patrulea și ultimul vers.
Versuri Alexandru Macedonski - Rondelul rozelor ce mor

Rondelul rozelor ce mor

E vremea rozelor ce mor, 

Mor în grădini, si mor si-n mine --
S-au fost atât de viată pline, 
Si azi se sting asa usor. 

În tot, se simte un fior, 

O jale e în orisicine. 
E vremea rozelor ce mor --
Mor în grădini, si mor si-n mine.

GLÓSĂ- Formă fixă de poezie în care fiecare strofă, începând de la cea de-a doua, comentează
succesiv câte un vers din prima strofă, versul comentat repetându-se la sfârșitul strofei
respective, iar ultima strofă reproducând în ordine inversă versurile primei strofe

Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,

În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă

Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace

Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii

La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,

De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,

De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.