Comunicarea non-verbala

Prin comunicarea non-verbala se intelege „interactiunea umana bazata pe transmiterea de

semnale prin prezenta fizica si/sau prin comportamentele indivizilor intr-o situatie socio-culturala
determinata”

Formele comunicarii non-verbale

De-a lungul timpului au fost propuse numeroase clasificari ale formelor comunicarii non-
verbale. Cei multi cercetatori au acceptat clasificarea rezultata din combinarea codurilor si mediilor
de transmitere a mesajelor. Astfel, exista doua mari categorii de elemente non-verbale, acestea
fiind kintetica si proxemica.

I.    Kinetica este o „teorie care studiaza ansamblul semnelor comportamentale emise in

mod natural sau cultural; aceasta disciplina a aplicat medodele lingvisticii structurale sistemelor
de gesturi, fara a le disocia de interactiunea verbala. Punctul de plecare in studierea kineticii, il
reprezinta observarea gesturilor. Potrivit cercetatorilor Paul Ekman si Wallace Friesen, gesturile pot
fi structurate in cinci tipuri. Emblemele sunt miscari substitutive ce tin locul cuvintelor si se pot
constitui intr-un limbaj de sine statator. Ilustratorii indeplinesc functiile de insotire si de completare
a comunicarii verbale. Gesturile de reglaj dirijeaza, controleaza si intretin
comunicarea. Manifestarile afective  comunica starile sufletesti prin care trece
emitatorul. Adaptorii constituie clasa de gesturi ce include miscarile ce raspund unor necesitati
umane si pot fi efectuate atat in prezenta cat si in absenta observatorilor. Toate aceste gesturi
contribuie la formarea comunicarii prin: expresia fetei, limbajul trupului, contactul fizic si
comunicarea tactila.

a. Comunicarea prin expresia fetei include mimica, zambetul si contactul

vizual. Mimica este acea parte a fetei care comunica. Spre exemplu, fruntea incruntata semnifica
preocupare, manie, frustrare; sprancenele ridicate cu ochii deschisi – mirare, surpriza; nasul icretit –
neplacere etc.    Zambetul este un gest foarte complex, care este capabil sa exprime o serie larga de
emotii, atitudini: de la placere, bucurie, satisfactie, la promisiune, cinism, jena. Contactul vizual este
cel care indeplineste patru functii majore in procesul comunicarii: reglarea fluxului informational,
monitorizarea feedback-ului, exprimarea emotiilor si indicarea naturii relatiilor interpersonale.

b. Limbajul trupului – gesturile, miscarile, pozitiile – reprezinta o sursa importanta de

informatii. Cateva elemente ale limbajului gesturilor pot fi: capul sprijinit in palma care semnifica
plictiseala dar si oboseala; mainile tinute la spate pot exprima superioritate sau incercare de
autocontrol etc. Gesturile pot fi interpretate diferit in functie de cultura. Utilizarea gesticulatiei
excesive poate fi interpretata in mai multe tari drept lipsa de respect. Modul de miscare a
corpului in timpul unei situatii comunicationale ii poate dezvalui receptorului personalitatea
emitentului, spre exemplu, atunci cand emitentul efectueaza miscari laterale, se considera a fi un bun
comunicator. Pozitia sau postura corpului comunica in primul rand statutul social pe care indivizii il
detin, considera ca il detin sau vor sa il detina. De asemenea, acest element ofera informatii si despre
atitudine, emotii, grad de curtoazie, caldura sufleteasca etc. . Spre exemplu, o persoana cu o
personalitate dominanta tinde sa tina capul inclinat in sus, iar cea cea cu un caracter predominant
supus tinde sa tina capul inclinat in jos. In general, aplecarea corpului in fata semnifica interesul fata
de interlocutor, dar uneori si neliniste si preocupare. Pozitia relaxata, inclinata pe scaun spre spate,
poate indica detasare, plictiseala sau autoincredere excesiva si aparare la cei care considera ca au
statut superior interlocutorului.
 c. Contactul fizic poate sugera o gama vasta de factori care conduc la afectiune, agresivitate,
dominanta etc. in relatiile interpersonale.

d. Aparenta fizica a unei persoane este determinata de modul in care persoana se imbraca,
de fizionomia sa, de tipul corporal, de tinuta sa in general. Vestimentatia, daca este rezultatul unei
alegeri personale, poate oferi informatii despre personalitatea individului, poate marca statutul pe
care individul il detine, sau pretinde ca il detine. In functie de legatura dintre aspectul exterior si
personalitate, exista trei tipuri ale fizicului: ectomorf (fragil, subtire si inalt), endomorf (gras,
rotund, scurt) si mezomorf (musculos, atletic, inalt). Indivizii au tendinta de a-si caracteriza
semenii, in functie de tipul fizicului, astfel: pe ectomorfi ii percep ca fiind „tineri, ambitiosi,
suspiciosi, tensionati, nervosi si mai putin masculini” ; pe endomorfi ii percep ca
fiind „batraniciosi, demodati, mai putin rezistenti fizic, vorbareti, buni la suflet, agreabili, de
incredere, prietenosi, dependenti de altii” ; iar pe mezomorfi ii percep ca fiind „incapatanati,
puternici, aventurosi, maturi in comportare, plini de incredere in sine, vesnic invingatori” .

e. Comunicarea tactila reprezinta „un element de comunicare si in acelasi timp de cunoastere si

face parte din primele moduri de a comunica si de a cunoaste: pipait, gustat, strans in brate.
Atingerea dintre indivizi reprezinta un liant social” . Exista mai multe tipuri de atingere, printre
care si urmatoarele: atingerea ce transmite emotii pozitive, atingerea in joaca, atingerea de control,
atingerea rituala si atingerea in alt scop decat cel comunicational. Pentru persoanele cu deficiente
vizuale, atingerea este un prilej de a fi in contact cu realitatea si de imbogatire a experientei practice.

II. Proxemica este stiinta care studiaza fenomenul prin care fiecare persoana isi stabileste
propriul spatiu, isi traseaza propriile granite. De asemenea, exista modele culturale ce regleaza acest
spatiu. Indivizii unei societati detin anumite arii personale, marimea acestor spatii variind in functie
de regulie stabilite intre cetateni, dar si de anumiti factori culturali. Persoanele care provin din zone
cu o densitate mica a populatiei, au acest spatiu mai mare decat cel al persoanelor care provin din
zone foarte populate. In prezent, exista patru tipuri de distante intre persoane: distanta intima,
personala, sociala si publica.

Distanta intima se desfasoara de la 0 la 45 de cm. Este distanta in care comunicarea tactila

si cea olfactiva ocupa un loc foarte important. Contactul vizual este in general slab. Rolul vorbirii
este diminuat, iar cuvintele sunt rostite in soapta. Mesajele transmise in cadrul acestei zone sunt in
exclusivitate afective.

Distanta personala (45 – 125 cm) cuprinde o subzona apropiata (45 – 75 cm ) si una indepartata
(75 – 125 cm). Prima presupune un grad ridicat de familiaritate intre comunicatori. Mesajul olfactiv
al interlocutorului ramane perceptibil, atingerea este posibila, insa creste intensitatea vocii iar
contactul vizual este mai bun. In subzona indepartata indivizii se simt mult mai in largul lor. Aceasta
corespunde distantei obisnuite intre doua persoane care converseaza pe strada. Intensitatea vocii este
normala iar privirea cuprinde intreaga statura a interlocutorului.

Distanta sociala (125 – 360 cm) este spatiul negocierilor impersonale, al relatiilor de serviciu din
care elementul de intimitate a fost inlaturat. Subzona apropiata (125 – 220 cm) presupune
comunicarea verbala, fara contact fizic. Aceasta distanta corespunde birourilor, ghiseelor etc. .
Subzona indepartata (220 – 360 cm) subliniaza distanta ierarhica si nevoia de liniste.

Distanta publica (peste 360 cm) este zona in care este semnificativa prezenta unei colectivitati. Cel
care sustine un discurs se adreseaza in mod formal unei colectivitati iar volumul vocii sale este
ridicat. Emitentul nu poate pastra contactul vizual cu fiecare ascultator, insa poate urmari reactiile
publicului.

Comunicarea temporala este centrata pe utilizarea si organizarea timpului. Prin importanta

acordata acestuia, indivizii pot comunica anumite informatii. Spre exemplu, punctualitatea si
organizarea cat mai eficienta a timpului in functie de status, situatie, anumite activitati sociale etc.,
pot ilustra anumite calitati ale persoanelor. Joseph de Vito, considera ca timpul poate fi privit din
trei perspective. Timpul biologic are o influenta majora asupra bioritmului persoanelor. Acesta este
structurat in trei categorii: fizic, emotional si intelectual. Timpul cultural se dezvolta, la randul sau,
pe trei niveluri. Timpul tehnic este acela stiintific si precis. Timpul formal se refera la maniera in
care cultura defineste si dezvolta timpul, precum folosirea secundelor, minutelor si a orelor. Timpul
informal se refera la folosirea termenilor legati de timp, precum:    totdeauna, imediat, in curand,
chiar acum, cat de curand se poate etc.. Timpul psihologic se refera la importanta pe care persoanele
o acorda trecutului, prezentului sau viitorului. Modul de a comunica si de a se dezvolta personal si
profesional difera de la persoanele centrate pe trecut fata de persoanele centrate pe prezent sau pe
viitor.

III. Alte tipuri de comunicare non-verbala

Comunicarea cromatica se realizeaza „sub o forma rudimentara, necontrolata,

neconstientizata de cele mai multe ori, in cazul schimbarii culorii obrazului, in cazul unor boli, in
emotii dar si in mod intentionat, in cazul crearii si introducerii unor coduri, ca de exemplu la
semafoare”. Cromatica vestimentatiei poate duce la identificarea apartenentei la o categorie etnica
sau sociala sau poate informa cu privire la starea emotionala a individului. Culorile sunt specifice si
au o conotatie in raport cu varsta si apartenenta culturala. De exemplu, rosul este asociat in China cu
bucurie si festivitate, in Japonia cu lupta si manie, in cultura indienilor americani semnifica
masculinitate, in Europa dragoste, iar in SUA comunism.

Comunicarea plastica „are ca elemente ale limbajului plastic, materialul, linia si culoarea,

cu ajutorul carora artistul poate sa redea in compozitia sa concretul, dar si cele mai abstracte
intelesuri”. Prin intermediul operei de arta, desen, pictura, sculptura si modelaj, artistul poate
comunica publicului cele mai profunde sentimente si ganduri.

Ipostaze ale comunicarii non-verbale

Intr-o societate, comunicarea non-verbala are un rol foarte important. Prin acest tip de
comunicare, fiecare individ reuseste sa ii informeze pe ceilalti despre identitatea sa personala, relatia
sa cu persoanele din jur, emotii si sentimente etc.. De asemenea, comunicarea non-verbala poate fi o
modalitate de persuadare a celor din jur. Intr-o societate, comunicarea non-verbala este foarte
importanta atat in comunicarea de masa cat si in cea inter-umana, fiind utilizata in numeroase
domenii precum politica, economie, invatamant etc.
Gesturile minciunii: înșelăciunea în limbajul gesturilor și mimicii
Fața

Dacă vreți să știți dacă omul minte sau nu, atrageți atenția la fața lui. Dacă persoana în cauză

zâmbește cu ambele colțuri ale gurii în aceeași măsură, atunci ea e sinceră. Lipsa de armonie în
mimică arată clar că există o discrepanță între cuvinte și gânduri.

Dacă cineva încearcă să zâmbească și colțul drept al gurii este ridicat mai mult decât cel stâng,
atunci e clar că ceea ce aude nu îi este chiar pe plac și persoana dată doar simulează bucuria.

Înșelăciunea sau stresul pot fi trădate de schimbarea culorii tenului, de ticurile pleoapei sau
sprâncenei.

Dacă interlocutorul Dvs. își freacă pleoapa, mijește ochii sau clipește des din ochi, aceasta denotă
faptul că el vrea să închidă ochii la tot ceea ce aude. Totodată, aceste gesturi pot semnala îndoială,

sentimente neplăcute sau minciuna.

Ochii
Atrageți atenția în timpul conversației asupra ochilor interlocutorului. Astfel, dacă acestuia îi fug

ochii, atunci înseamnă că el nu este onest. Dacă interlocutorul nu vă privește în ochi și își ascunde
mereu privirea, atunci el nu este sincer. Pe de altă parte, dacă acesta vă urmărește și vă țintește cu

privirea, atunci probabil el dorește să-și arate sinceritatea și să vă câștige încrederea (deși de fapt el
minte).
Nasul

Unii mincinoși pot fi trădaţi de propriul nas. Dacă interlocutorul Dvs. nu crede, atunci el involuntar
își va umfla nările. În general, nasul este foarte sensibil la minciună. Savanții au stabilit că în timpul

înșelăciunii crește tensiunea arterială, ceea ce conduce la creșterea nivelului de catecholamină, ceea
ce la rândul său asupra mucoasei nasului și vă face să-l scărpinați.

În general, orice scărpinat, fie al ochilor, al gâtului, nasului, urechii poate arăta că persoana minte.
Mâinile

Dacă interlocutorul se străduie să-și ascundă palmele sau își bagă mâinile în buzunare, aceasta
înseamnă că el nu spune adevărul sau ascunde ceva. Amintiți-vă când erați copii și făceați vreo

poznă, atunci vă ascundeați mâinile la spate.

Specialiștii compară palmele ascunse cu gura închisă. Dacă cineva își acoperă gura cu mâna, atunci

se teme să nu spună ceva în plus (sau posibil că este preocupat de mirosul neplăcut din gură. De
asemenea, interlocutorul poate să-și muște buzele, închizând astfel gura, ca să nu spună nimic în

plus.
Poza
Desigur, poza în care stă sau șade persoana de asemenea arată dacă ea minte sau nu. Dacă aceasta
nu-și găsește locul, sau mereu își schimbă locul sau se așează într-o poză nefirească atunci înseamnă

că tema conversației nu îi este pe plac și nu vrea să vorbească. Dacă persoana ține mâinile sau
picioarele încrucișate, atunci este clar că minte. În afară de aceasta, mincinoșii deseori se sprijină de

obiectele din jur (masă, scaun). Persoana care nu minte nu își schimbă poziția și de ține drept.
Vorbirea
Felul de a vorbi de asemenea poate trăda minciuna. În acest caz, dacă la o întrebare directă veți auzi
un răspuns evaziv, însoțit de fraza, ”sincer să vă spun” (la drept vorbind), atunci e puțin probabil că

persoana respectivă este sinceră până la capăt. Nesinceritatea poate fi trădată de următoarele fraze:
trebuie să aveți încredere în mine; știți doar că nu vă mint; vă spun adevărul absolut.

Când omul minte, el face mai multe pauze. Însă, pe de altă parte, nici o relatare cu prea multe detalii
nu poate fi considerată drept adevăr. Or, detaliile în plus, chipurile, ajută la constituirea adevărului.

Fiți atenți la timbrul vocii interlocutorului Dvs. Dacă el vorbește rar și dintr-odată începe să turuie,
atunci el a spus repede o minciună.