Copilaria are drept trasatura definitorie cresterea, proces firesc dar extrem de complex, la care concura multipli factori,

unii constitutionali, altii exteriori individului – nutritie, factori economici, psihologici, sociali. Hormonii tiroidieni,
hormonul de crestere, hormonii sexuali au rol fundamental in coordonarea cresterii si dezvoltarii organismului.

Cresterea in inaltime este un proces continuu, dar se desfasoara cu viteze diferite in diferite etape ale copilariei si
adolescentei. Ritmul de crestere este foare alert in primii 2 ani de viata – in medie 15 cm/an – si incetineste progresiv pe
durata copilariei, atingand o valoare minima – de 6 – 8 cm/an – in jurul varstei de 7 – 8ani. Dupa aceea, cresterea se
accelereaza din nou in cursul adolescentei, atingand in perioada puseului de crestere staturoponderal pubertar o viteza de
crestere comparabila cu cea din al doilea an de viata; aceasta accelerare a cresterii se intampla la inceputul pubertatii la
fete si catre sfarsitul ei la baieti, ceea ce face ca fetele adolescente sa fie la un moment dat mai inalte decat baietii de varsta
lor; aceasta situatie se inverseaza catre sfarsitul adolescentei, cand cresterea se opreste mai devreme la fete decat la baieti.
In cursul pubertatii copiii cresc in medie  cu 25 – 28 cm (baietii cu 3-5 cm mai mult ca fetele).

Cu toate ca exista variatii individuale, cresterea unui copil se desfasoara dupa un scenariu previzibil. Prelucrand datele
obtinute prin urmarirea si studierea unui numar mare de copii s-au intocmit tabele de crestere si grafice (curbe) de crestere,
pe baza carora se poate evalua dezvoltarea unui copil si se poate aprecia daca aceasta este sau nu normala. Urmarirea
cresterii unui copil este importanta pentru evaluarea starii lui de sanatate, deoarece unele boli au ca prim semn incetinirea
cresterii staturale si/sau ponderale; chiar daca la un moment dat inaltimea copilului este normala pentru varsta lui, el poate
avea o problema de crestere, daca anterior el avea o inaltime peste medie pentru varsta lui. Prin urmare, nu numai
inaltimea este important a fi masurata; macar la fel de importanta este cunoasterea ritmului de crestere, care necesita
masurare periodica – cel putin o data pe an. Evaluarea procesului de crestere si dezvoltare se face si prin aprecierea
gradului de maturizare a scheletului, adica a “varstei osoase”, folosind radiografii – de obicei radiografia mainii stangi –
pe care se observa progresia osificarii scheletului, caracteristica fiecarei varste. Varsta scheletului este, in mod normal,
egala cu varsta individului si cu varsta corespunzatoare inaltimii (adica un copil de 6 ani va avea o varsta osoasa de 6 ani si
o inaltime corespunzatoare varstei de 6 ani pe tabelele de crestere). La copiii cu statura mica, varsta osoasa poate fi
intarziata fata de varsta cronologica si a inaltimii.

Boala caracterizata printr-o inaltime semnificativ inferioara celei considerate normale pentru varsta se numeste nanism.
Nanismul poate fi armonic – copilul este mic pentru varsta lui dar are proportiile corporale normale pentru inaltime) sau
disarmonic (cu proportii anormale intre segmentele corpului: membre scurte fata de corp). Cauzele staturii mici sunt
genetice (boli genetice ca acondroplazia, sindromul Down), familiale (copiii “seamana” cu parintii si din punct de vedere
al inaltimii), malnutritia, rahitismul, bolile endocrine, bolile cronice care influenteaza cresterea ca bolile gastrointestinale
(de exemplu intoleranta la gluten), cardiovasculare (cum sunt unele malformatii cardiace congenitale), bolile ficatului, cele
pulmonare, hematologice, renale (ca insuficienta renala cronica), diabetul zaharat – in special cel cu control slab -,
infectiile cornice. Dintre bolile endocrine care determina hipostaturalitate sunt lipsa hormonului de crestere hipofizar (care
determina nanismul hipofizar, armonic), lipsa hormonilor tiroidieni adica hipotiroidismul (determina nanism dizarmonic),
sindromul Cushing.

Uneori tulburarea de crestere apare la copii altfel sanatosi, chiar cu nutritie corespunzatoare, in cazul copiilor neglijati,
privati de afectiune sau de prezenta materna – nanismul psihosocial.

Tratamentul nanismului hipofizar se face cu hormon de crestere, care se administreaza injectabil, sub supraveghere
medicala; nanismul tiroidian se trateaza cu hormoni tiroidieni; intarzierea cresterii data de bolile cronice, malnutritie,
rahitism, sindrom Cushing, cauze psihosociale – se trateaza prin rezolvarea sau tratamentul corect al afectiunii respective.
Unele forme de statura mica, altele decat nanismul hipofizar, beneficiaza de tratament cu hormon de crestere. Dupa
instituirea tratamentului se observa fenomenul de crestere accelerata – recuperarea cresterii – pentru o perioada de timp.

Atingerea unei inaltimi finale normale tine de tratarea corecta si mai ales de depistarea si tratarea cat mai precoce a
tulburarii de crestere.

Inaltimea finala (adulta) a unui copil se poate estima facand media inaltimii parintilor, la care se adauga 6,5 cm pentru
baieti sau se scad 6,5 cm pentru fete; calculul este estimativ, abaterea putand fi de pana la 10 cm in plus sau in minus; o
evaluare mai exacta tine seama de mai multi parametri (cu cat sunt mai multi, cu atat metoda este mai precisa): varsta,
inaltime, varsta osoasa, inaltimea parintilor. Evaluarea creste in exactitate pe masura ce copilul se apropie de varsta de
adult.