În Sumer de prin 3400 î.en.

, așezǎrile de negoț s-au transformat în orașe

ca Ur, Uruk, Eridu, Nippur, Umma sau Lagaș.De-a lungul fluviului Nil, s-a dezvoltat o civlizație avansatǎ, ce a
durat 2500 de ani. În alte pǎrți ale Africii, oamenii duceau o viațǎ mai simplă. Prin 2600 î.en. au fost ridicate
construcții de mari dimensiuni, ca piramidele din Egipt, ziguratele din Mesopotamia, monumentele megalitice
circulare din Europa și primele temple din Peru. Cam în aceeași perioadă, populația regatului Kuș, din estul
Africii, învǎța să prelucreze metalele, iar astronomii chinezi urmăreau pentru prima oară o eclipsă de soare.
În Asia, au existat patru nuclee de dezvoltare.Pe valea Indusului, prin 2600 î.en., s-a dezvoltat o civilizație
avansată ce a cuprins orașe ca Harappa sau Mohenjo-daro, clădirile lor din cărămizi fiind aliniate de-a lungul
unor străzi care se întretaie în unghi drept. Un sistem perfecționat de canalizare permitea alimentarea lor cu
apă curentă. În China, deși primele comunități agricole luaserǎ amploare prin 4000 î.en., tradiția chinezească
susține cǎ bazele civilizației au fost puse de Împǎratul Galben prin 2700 î.en.Celelalte douǎ nuclee au fost
delta fluviului Mekong, în sud-estul Asiei, unde se cultiva orez, și Noua Guinee, cu o populație de agricultori.
Pe coasta Atlanticului, în jur de 4000 î.en., o culturǎ avansatǎ a început sǎ ridice movile și construcții circulare
din piatră și lemn.Cele mai vechi monumente se găsesc în Irlanda, Anglia, Scoția și în provincia franceză de
azi, Bretagne. Mai târziu, spre 500 î.en., Europa a fost dominatǎ de celți, deși cele mai avansate civilizații care
au construit orașe au fost cea din Creta, Micene[46][47], în Grecia și cea etruscǎ, în Italia.
Agricultura era cunoscutǎ și în America Centralǎ înaintea anului 3000 î.en., iar prin 2000 î.en., peruvienii din
munții Anzii Cordilieri formaserǎ comunitǎți de agricultori.Populația în continuǎ creștere locuia în sate stabile
care, în sute de ani, s-au mărit treptat, devenind orașe. Prin 2600 î.en., pe coasta peruvianǎ se construiserǎ
temple mari, cam in aceeași perioadă în care începuserǎ sǎ apară construcțiile megalitice circulare
din Europa și piramidele din Egipt. În Mexic, s-a dezvoltat civilizația olmecilor, civilizația zapotecilor, precum și
culturile Moche și Nazca. Prin 500 î.en., și maiașii din Mexic construiau piramide. În America de Nord,
populația vâna animale și rǎtǎcea în cǎutarea hranei pe un continent vast, unde nu existau nici orașe, nici
civilizație. Acești oameni care trǎiau din resursele pe care le oferea pǎmântul, aveau legende și credințe,
leacuri, unelte și locuințe simple. Primii pași spre civilizație au fost fǎcuți prin 700 î.en., de cǎtre populația
Adena, ce trăia în pădurile din statul Ohio de azi.Aceștia înǎlțau temple pe movile, trǎiau în sate mari și
confecționau obiecte din cupru.
Dintre toți locuitorii Terrei, aborigenii din Australia au istoria cea mai consecventǎ. Ei nu au cunoscut multiplele
schimbări dramatice și evenimentele altor culturi. Aborigenii erau răspândiți pe toatǎ suprafața continentului
australian pe care au cutreierat-o milenii în cǎutare de hranǎ și vânat. Noua Zeelandǎ era aproape nepopulatǎ.
În insulele Polineziei, în anii 3000 î.en., s-a dezvoltat cultura Lapita-marinari care, în jurul anului 1500 î.en., au
strǎbǎtut oceanul pentru a explora insulele îndepărtate.

Eurasia si nordul Africii in anul 2000 i.en., in timpul epocii bronzului

 

Cornul Abundenţei
 
 

Orasele din Mesopotamia

 

Primul imperiu-Imperiul Akkadian

 

Orientul Mijlociu si Apropitat in secolul XIII i.en.

 

Lumea in anul 1000 i.en.

Dezvoltarea agriculturii și domesticirea animalelor [modificare | modificare sursă]

Articol principal: Istoria agriculturii.

Plug tras de boi din Egiptul Antic, c. 1200 î.en.

Cultivarea pamantului

Prepararea vinului la egipteni

O schimbare majoră ca Revoluția neolitică, a avut loc prin mileniul al X-lea, o dată cu adoptarea agriculturii,
când comunitățile renunță la nomadism și trec la sedentarism. Cele mai vechi dovezi descoperite ale practicǎrii
agriculturii datează de la sfârșitul ultimei ere glaciare, aproximativ acum 11.000 de ani în urmă. Dovezile
sugerează că cei mai timpurii agricultori au fost vânǎtori-culegǎtori bogați, care au avut la dispoziție o mulțime
de produse alimentare la indemână. În faza incipientă, dezvoltarea agriculturii a fost un proces lent și ciclic.
Semințele erau semănate primăvara, apoi, terenurile erau întreținute și adăpate până când culturile erau gata
pentru a fi recoltate. Deoarece foarte puține locuri aveau un climat potrivit pentru producția agricolă, pe tot
parcursul anului, fermierii aveau să înmagazineze produsele alimentare pentru lunile de iarnă, sau cumpǎrau
de la pescarii și vânǎtorii care procurau hrana. Fermierii au fost întotdeauna la mila naturii și vremii: dacă nu
ploua sau dăunători le distrugeau recoltele, familiile puteau, pur și simplu, muri de foame. Sumerienii sunt
printre primii care trec la acest mod de viață stabilă prin 9.500 î.en. Prin 7.000, agricultura se răspândește și
în India, prin 6.000 în Egipt, iar prin 5.000 ajunge și în zona Chinei. Prin 2.700 î.Hr., agricultura este adoptată și
în America Centrală. Deși atenția specialiștilor este concentrată în zona Orientului Mijlociu și a Cornului
Abundenței, descoperirile arheologice efectuate în cele două Americi, Asia de Est și Asia de Sud-Est au
dovedit ca și aici, agricultura a cunoscut o aceeași continuă dezvoltare .
O etapă importantă în evoluția agriculturii o constituie apariția și dezvoltarea irigațiilor și utilizarea forței de
muncă specializate la Sumerieni prin 5.500 î.en. Agricultorii din Semiluna Fertilǎ săpau șanțuri prin care apa
ajungea pânǎ la culturi. Cu ajutorul iazurilor și stǎvilarelor se puteau fertiliza terenuri situate la mare depǎrtare
de râuri. În Egipt și China, revǎrsǎrile anuale erau folosite în vederea irigǎrii. Leagănele vechilor civilizații au
fost râurile, văile, fluviile precum Tigrul, Eufratul în Mesopotamia, valea Nilului în regiunea Egiptului,
valea Indului în India și văile fluviilor Yangtze și Fluviul Galben pe teritoriul Chinei actuale. Unele popoare
nomadice, cum ar fi indigenii australieni și boșimanii din sudul Africii nu au practicat agricultura până aproape
de zilele noastre. În Mesopotamia, grâul și orzul au fost încrucișate cu alte graminee, pentru a se obține
varietǎți noi, din care se preparau pâine și plăcinte. Egiptenii cultivau grâu și orz pentru pâine și bere, și in
pentru țesǎturi. Culegeau trestii de papirus pentru a fabrica foile de papirus pe care scriau hieroglifele. Pe valea
Indusului, agricultorii cultivau orz, grâu, bumbac, pepeni și curmale. Munca la câmp se fǎcea cu elefanți și
bivoli indieni îmblânziți. În China, sub Dinastia Shang, oamenii au tras cu plugul și au cultivat mei, grâu și orez,
precum și duzi pentru hrǎnirea viermilor de mǎtase, din care produceau mǎtase. Olmecii din Mexic cultivau
porumb, fasole și dovleci. Agricultura este cea care a făcut posibilă apariția societăților umane complexe,
denumite civilizații; apar piețele de schimb și se formează statele. Tehnologiile încep să faciliteze controlul
asupra naturii și dezvoltarea transportului și a comunicațiilor.