Creșterea animalelor pare să fi avut loc la aproximativ în același timp cu inventarea agriculturii.

 Câinele a fost
cel mai vechi animal domesticit, crescut pentru a ajuta la vânătoare. Dovezile sugereazǎ cǎ aceștia au fost mai
întâi domesticiți și crescuți în China - în fapt, geneticienii cred că aproximativ 95% dintre câinii care trăiesc azi
se trag din câțiva strǎmoși canini comuni din China. Hrǎnindu-se cu orice tip de aliment, maturizându-se rapid,
ușor de instruit, util și rapid, apǎrǎtor și loial, câinele a reprezentat "prietenul ideal al omului", împreunǎ cu
oamenii, devenind o forțǎ de neoprit. Caprele, vitele, porcii și oile au fost domesticite în Orientul Mijlociu, în anii
10.000 î.e.n., de la care întrebuințau carnea, laptele, pieile și lâna; le foloseau la cǎratul poverilor. Calul a fost
domesticit în regiunea Ucraina , în anii 4000-3500 î.e n. și a fost adus în zona Mǎrii Mediterane de cǎtre hitiți.
Este posibil ca primii cai sǎ fi fost crescuți pentru carnea lor, mai degrabă decât ca animale de lucru. De abia
după o jumătate de secol, calul devine animal de lucru în Europa și Asia. Calul a devenit cel mai important
animal domesticit din istoria omenirii, fiind utilizat în transport și în rǎzboaie. De-a lungul antichitǎții, oamenii au
continuat sǎ vâneze, folosind tehnici de capcane tot mai eficiente.

Epoca bronzului[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Epoca bronzului.

Artefacte din bronz

Arme din bronz

Epoca bronzului este o parte a sistemului celor trei epoci, urmând epocii neoliticului. Materialul rezultat este
mai greu și mai durabil decât oricare dintre metalele originale și este mai ușor să de topit. Cuprul a fost probabil
folosit pentru prima dată în Egipt, înainte de 5000 î.en. Primii topitori de metale utilizau foale pentru a înteți
focul pânǎ la atingerea temperaturii de topire a unui metal, cum este cuprul. Metalul topit era turnat în forme,
iar dupǎ rǎcire, obiectul de metal era finisat prin lustruire și ascuțire. Mai târziu, cuprul a fost mestecat cu
staniu, rezultând bronzul-un metal mai tare.
Primele dovezi de utilizare a bronzului apar 1.300 de ani mai târziu, sub forma unei tije de bronz gasite intr-o
piramida, datând din 3700 î.en.. Bronzul a apărut în Asia mult mai târziu, în jurul anului 1500 î.en., și în
America încă mai târziu, între 100-200 . În Eurasia, sculele de bronz și de cupru capătă o largă utilizare în
perioada anilor 3.000 î.en.
Metalurgia s-a dezvoltat întâi în Anatolia, Turcia de astăzi. Munții din zonele înalte ale Anatoliei aveau bogate
depozite de cupru si staniu. Cuprul era, de asemenea, minat în Cipru, Egipt, Deșertul Negev, Iran, și în jurul
Golfului Persic. Cuprul era, de obicei, amestecat cu arsenic, însa cererea crescândă a dus la stabilirea de rute
comerciale la mare distanță în și din Anatolia. Cuprul era importat pe rute maritime către marile regate ale
Egiptului Antic și Mesopotamiei. La începutul epocii bronzului au apărut orașele state organizate, și a fost
inventată scrierea (Perioada Uruk în mileniul al patrulea î. en.). La jumătatea epocii bronzului, migrațiile au
schimbat parțial situația politică din Orientul Apropiat (amoriții, hittiții, hurrienii, hiksoșii și, posibil, israelițiii).
Sfârșitul epocii bronzului e caracterizat de regate puternice aflate în competiție, și statele lor vasale (Egiptul
Antic, Asiria, Babilonia, Hittiții, Mitanni). Au existat contacte prelungite cu civilizațiile egeene (Ahaia, Alashiya),
în care comerțul cu cupru a jucat un rol important. Această perioadă a avut drept finalitate așa-numita
prăbușire a epocii bronzului, care a afectat o mare parte a Mediteranei de Est și a Orientului Mijlociu.
Prelucrarea fierului a început încă din perioada târzie a bronzului în Anatolia. Trecerea către epoca fierului,
aproximativ 1200 î.Hr., a fost mai mult politică decât determinată de noi descoperiri în domeniul prelucrării
metalelor. Civilizațiile epocii bronzului din zona Mării Egee au creat o rețea comercială la mare distanță.
Această rețea exporta cositor și cărbune în Cipru, unde era minat cuprul și aliat cu cositorul pentru a produce
bronzul. Obiectele din bronz erau apoi exportate peste tot, încurajând comerțul. Analiza izotopică a cositorului
din unele obiecte din bronz din zona mediteraneeană a arătat că acesta provenea din surse îndepărtate
precum Marea Britanie.

Meșteșugurile[modificare | modificare sursă]

Vase de ceramica egiptene

Vas grec din ceramica

Arta prelucrării lutului este foarte veche. De exemplu, într-o peșteră din provincia Hunan, China, au fost
descoperite mai multe piese de ceramicǎ cu o vechime estimată la 17.500 - 18.300 de ani. Ceramica a fost
folosită prima dată acum 26.000 de ani, de vânătorii-culegători din Moravia.Obiectele erau modelate din lut și
apoi plasate într-un cuptor și supuse unor temperaturi extrem de ridicate. Produsul rezultat este extrem de
fragil, dar este, de asemenea, etanș și practic impermeabil la coroziune, oxidare, infestare si altor forțe
distructive care ar distruge elementele din metal, lemn sau pânză. Cele mai vechi obiecte de ceramica cuprind
căni și recipiente pentru lichide sau boabe, precum și vase de gătit, boluri, farfurii, pahare etc. Primul tip de
ceramică descoperita a fost din lut, datând de 9.000 de ani, fiind poroasǎ. Ceramica este extrem de durabilă și
rămâne utilizată la scară largă si în prezent. Gresia din ceramica, care a fost "trasǎ" la temperaturi extrem de
ridicate până la transformarea in argila se numeste proces de "vitrificate" - ce rezulta ceramica transparentǎ și
neporoasǎ. Acest proces a fost descoperit în China în jurul anului 1400 î.en.. Porțelanul a fost inventat în
China, în jurul secolului VI.
Mina neolitica

Cele mai vechi elemente extrase au fost cupru, fier, diamante, aur, argint, jad (China), sare și cărbune.Cea mai
veche minǎ descoperită a fost găsita în Swaziland, Africa. Ea a fost săpată în urmă cu 40.000 de ani pentru a
extrage ocru, un mineral folosit in ceremoniile de inmormantare si pentru pigmentarea corpului. Silexul, un
mineral casant și ușor de ascuțit, folosit de către om pentru răzuitoare, cuțite și săgeți ar fi putut fi primul
element extras pe scară largă în Europa. Mine de silex săpate la aproximativ 100 de metri adâncime ce
datează din perioada neolitică (8000 la 2000 î.en.) au fost descoperite în Franța și Anglia.

Arcasi asirieni

De-a lungul istoriei antice, arcurile și săgețile au fost utilizate în vânătoare și război. Utilizarea timpurie ale
acestora se pierde în negura timpului, dar, probabil, datează din epoca paleoliticului (care s-a încheiat în urmă
cu vreo 14.000 de ani) sau chiar mai devreme (arheologii au descoperit puncte de piatră în Africa ce dateaza
de acum 60000 ani, care ar fi putut fi vârfuri de săgeată). Practic, fiecare cultură timpurie utiliza arcul , cu
excepția australienilor aborigeni . Arcul a fost utilizat cel mai des în război de egipteni și asirieni . Grecii antici și
egipteni ofereau grade pentru arcasi.
Roata olarului

Există foarte multe opinii care consideră roata una dintre cele mai vechi și importante invenții care își are
originea în anticul Sumer în Mesopotamia ulterioară acestuia (acum circa 7.000 de ani), în forma inițială de
roată a olarului. Invenția roții s-a propagat spre zona unde astăzi se găsesc Pakistan și India, în timpul mileniul
al III-lea î.e.n., fiind folosită de locuitorii a ceea ce numim civilizația Văii fluviului Indus. În partea nordică a
Caucazului au fost descoperite mai multe morminte, datând din jurul datei de 3.700 î.e.n., în care s-au găsit
oameni îngropați în vehicule cu roți, cu o axă. Cea mai veche reprezentare a unui vehicul cu patru roți și două
axe a fost descoperită în Polonia, fiind datată aproximativ acum 5.500 de ani.
Primele roți au fost din lemn masiv, iar primele spițe pentru roti apar în jurul anului 2000 î.Hr., în Asia Mică,
unde au fost folosite pentru carele trase de cai, care au fost ulterior utilizate in războaie. Roata a fost folositǎ la
scripeți, pentru ridicarea greutǎților. În spațiul european, roata începe să fie folosită prin 4.000 î.Hr. Extinderea
acesteia este condiționată de construirea unor drumuri pe care vehiculele cu roți sa poata fi folosite pe distante
lungi.

Apariția religiei și calendarului[modificare | modificare sursă]

Arta aborigena

Zeii egipteni la Judecata de apoi

Marduk

Masca funerara a lui Tutankhamon

Akenaten si familia sa sub razele unicului zeu, Aten

Statuie a lui Krishna

Fuxi si Nüwa
Calendarul aztec

Multi istorici plasează apariția religiei în perioada neoliticului.Primele credințe religioase constau în adorația
Mamei-Zeiță, a Tatălui-Cer, precum și a Soarelui și Lunii ca zeități.Apar altare care se dezvolta în așezăminte
de tip templu, la care se asociaza o multitudine de preoți și preotese și persoane cu alte funcții
sacerdotale.Tipică pentru perioada neoliticului este adorarea zeităților antropomorfe. Religiile indigene din
Africa erau bazate pe credința comună în forțele naturii și ale strămoșilor tribului. Indigenii australieni intrau în
contact cu spiritele mereu prezente, cu strămoșii și cu entitățile mitologice prin meditație și ceremonii.Credeau
că viețile lor erau strând legate de perioada Visǎrii, foarte îndepărtată în care au fost create lumea, plantele,
animalele și oamenii. Amerindienii, fiind vânǎtori și culegǎtori, organizau ceremonii de vânǎtoare în care
spiritele animalelor îi cǎlǎuzeau spre pradǎ sau îi protejau de pericol. Șamanii au existat în toate culturile de
vânǎtori-culegǎtori, având rolul de preoți sau vraci ori interpreți ai viselor, ce intrau în contact cu lumea cealaltă
a spritelor , strămoșilor și animalelor totemice. Cele mai vechi scrieri religioase care există și astăzi sunt textele
de la Piramide,[48] realizate de vechii egipteni și având o vechime de circa 4.500 ani.Antichitatea strǎveche
abunda de legende despre geneza lumii, eroi și zei, cronici și anale ce consemnau lacunar evenimentele
rǎspândite în Orientul antic S-au remarcat opere mitice ca Epopeea lui Ghilgameș (scrisǎ în mileniul III î.e.n.,
poem păstrat, lacunar, pe 12 tăblițe de lut, în biblioteca regelui asirian Assurbanipal, de
la Ninive); Mahābhārata și Ramayana (secolele VIII-IV î. e.n., scrise în India în limba sanscrită ),Teogonia
(Originea zeilor) și Munci și zile de Hesiod, Iliada și Odiseea, epopeei atribuite lui Homer, (pe care le-a scris în
Ionia, secolul al VIII-lea î.e.n.) sau Vechiul Testament- o serie de cărți ebraice, având între 100 și 150 de autori,
scrisă de-a lungul mileniului I î.e.n. Oamenii din antichitate apelau la mituri și zei pentru a gǎsi îndrumare și
inspirație. Venerarea unui numǎr mare de zei era un lucru obișnuit în Orientul Mijlociu și Apropiat.Pe la mijlocul
mileniului III î.en., listele zeilor mesopotamieni ajunseserǎ sǎ cuprindǎ sute de nume, organizate sistematic,
zugrǎviți ca figuri umane, plante, animale, simboluri și corpuri cerești sau fenomene naturale, cǎrora li se
atribuiau puteri enorme. Egiptenii au creat o religie vastǎ, incluzând un panteon complex, cu peste o mie de zei
și zeițe, cu infǎțișǎri mixte de oameni-animale , cu abilități și defecte,ce vegheau asupra feritilității, agriculturii și
asupra mijloacelor de trai.Religia era celebrată la temple, conduse de preoți ce acționau în numele faraonului și
zeilor, ce se ocupau de întreținerea obiectelor de cult și indeplineau ritualurile, unde muritorii de rând aduceau
ofrande zeilor pentru a le îndeplini rugǎciunile și a-i feri de spiritele demonice și de vremurile grele. Credința
puternicǎ în viața de apoi i-a fǎcut pe egipteni sǎ pregǎteascǎ corpurile decedaților pentru cǎlǎtoria de dincolo,
supunând-ule corpurile procesului de îmbălsămare și mumificare. În 1344 î.en. , faraonul egiptean Akhenaten a
consolidat o nouǎ religie, Atonismul, declarând ca Aton va fi zeul suprem, , o zeitate universala, și interzice
închinarea la toate celelalte, inclusiv la venerarea idolilor. Atenismul a pus astfel bazele monoteismului,
credința într-un singur Dumnezeu. Ulterior, succesorul sǎu, Tutankhamon renunțǎ la cultul sǎu și se reîntoarce
la vechii zei.Totuși, cultul monoteist a lui Akhenaten nu avea sǎ fie ultimul.