Opria Daria, 10E

Comentarii poezii simboliste

I. Corespunderi -Charles Baudelaire

Poetul se folosește de diverse procedee artistice pentru a împodobi un univers excepțional, în
care stimulii celor cinci simțuri se împletesc armonios într-unul de o splendoare și complexitate
copleșitoare: Parfum, culoare, sunet se-ngână și-și răspund. Tabloul este schițat prin figuri
sinestezice, infinite simboluri ce doresc a fi descifrate de om (Prin codri de simboluri petrece
omu-n viață/Și toate-l cercetează c-un ochi prietenesc.). În acest sens, parfumul nu mai este un
stimul olfactiv în exclusivitate, el putând fi conștientizat și prin celelalte patru simțuri: Sunt
proaspete parfumuri ca trupuri de copii,/Dulci ca un ton de flaut, verzi ca niște câmpii. Această
abundență ne poartă într-un univers infinit al misterului ce încântă și așteaptă să fie descoperit:
Purtând în ele-avânturi de lucruri infinite,/Ca moscul, ambra, smirna, tămâia care cântă/Tot ce
vrăjește mintea și simțurile-ncântă.
II. Mortul vesel – Charles Baudelaire
Un prim simbol, predominant în text, este cel al morții. Ea este liantul dintre lumea pământească,
spațiul limitării, și infinitatea misterioasă, universul nesfârșit al cunoașterii. Deosebindu-se de
majoritate, mortul vesel nu este îngrozit de sfârșit, ci privește moartea cu un oarecare optimism,
ba chiar o așteaptă cu înfrigurare. Utilizarea rechinului ca simbol explică această atitudine a eului
liric, el fiind reprezentarea supraviețuirii și adaptabilității. Astfel, eul liric privește moartea ca o
poartă către o altă dimensiune ce așteaptă descoperită (Şi spuneţi-mi voi: oare, mai sunt cumva
torturi/Pentru-acest trup netrebnic şi mort printre toţi morţii?).
Pe de altă parte, corbii poartă semnificații contradictorii. Ei sunt simbolul morții, prevestind
sfârșitul, moartea. Prin utilizarea corbului ca motiv literar se face trimitere la ideea solitudinii și a
izolării voluntare. În același timp, corbii au un rol purificator (Să-mi cureţe de cărnuri, flămânzi,
întreg scheletul).
La fel ca în cartea Genezei, corbii – alături de viermi, în acest caz - reprezintă simbolic
clarviziunea, întrucât prin moarte și purificare, mortului vesel i se dezvăluie o nouă fațetă a
universului, el îndepărtându-se de mediocritatea lumii pământești. Găsește adevărata frumusețe
în ceea ce mulți ar numi respingător, malign (estetica urâtului).
III. Apariție - Stephane Mallarme
Luna, prezentată încă din incipit, face trimitere atât la ideea de vis, cât și la cea de feminitate. Ea
reprezintă lumea viselor, iluziilor, subconștientului, este un simbol al maternității și virginității,
dar și al răscrucilor, al momentelor de trecere sau de început. Toate aceste semnificații la
regăsim, rând pe rând, în opera lui Stephane Mallarme. În incipit, motivul lunii schițează cadrul
nocturn, al visării. Semnificația de trecere o regăsim în tranziția eului liric de la stadiul de
visător, melancolic ce cugetă asupra a ceea ce a trecut (Culesul unui mult prea drag Vis cui l-a
cules), la cel de prunc. Iluzia iubitei cu soare-n plete trezește în inima visătorului amintirea
strălucitoarei zâne ce i se
Opria Daria, 10E

arătase în pruncie. Astfel, ajungem la ideea de puritate și maternitate (zâna cu scufa de lumină -
copilandrul).
Este evidentă complementaritatea întuneric-lumină: prezentul înserării (Se mohorâse luna) este
urmat de amintirea luminii (E zâna de-altădată cu scufa de lumină). Aspecte inseparabile ale
aceleiași unități, întunericul și lumina sunt sugerate în operă de prezența aștrilor specifici zilei
(soarele), respectiv nopții (luna, stelele), cât și a sentimentelor asociate celor două ipostaze
(întuneric: Se-ndoliase luna; serafimi plângând; Suspine; savoare unei tristeți discrete, lumina:
Râzând; amintirea momentelor din frageda copilărie). Lumina urmează întunericului (post
tenebras lux), atât în ordinea manifestării cosmice, cât și în cea a iluminării interioare.
IV. Alchimia verbului – Arthur Rimbaud
Rimbaud ilustrează, prin tumultul de elemente aparținând diferitelor forme ale artei (literatura
demodată, latina bisericească, broșurile erotice tipărite fără grija ortografiei, [...], refrenele
tembele, melodiile naive) și istoriei (Visam cruciade, expediții geografice rămase fără nicio
mărturie [...] și de continente), faptul că un poet, un artist desăvârșit cunoaște toate fațetele
acestor domenii de interes (arta și istoria), că datoria poetului este de a epuiza << toate formele
dragostei, suferinței, nebuniei >> trebuie să-i pună acestuia la îndemână mijloacele de a ajunge
la necunoscut. (Marcel Raymond). Conform exemplului lui Rimbaud, un poet nu trebuie să se
limiteze la obiceiurile și realitatea prezentului, ci să descopere toate formele artei și istoriei –
două domenii ce joacă un rol crucial în devenirea unui artist – pe care să le secătuiască de
înțelesuri.
Mai mult de-atât, artistul nu este doar un simplu explorator, un cercetător, el este – mai presus de
toate – vizionar și creator. Acest fapt devine evident în ultimul paragraf. Atribuirea de culori
vocalelor devine un exemplu concludent, în acest sens. Literei A, de culoare neagră, i se atribuie
un caracter duplicitar: pe de o parte inspiră autoritate şi putere, pe de altă parte disperare, jale; pe
de o parte simbolizează răutate şi activităţi criminale, pe de altă parte constanţă, prudenţă şi
înţelepciune. Vocala E primește caracteristici precum puritate, castitate, inocenţă; I-ul captează
atenția și emană pasiune, entuziasm şi agresiune. Litera O inspiră singurătate, tristeţe, depresie,
înţelepciune, încredere, loialitate, în timp ce vocala U insuflă relaxare, renaștere, speranță și
vigoare. În cele din urmă, se pune accent pe atribuția artistului de a fi creator: el născocește nu
doar opere, ci și mijloace de a-și îmbunătăți creația: am inventat un verb poetic accesibil, într-o
bună zi, tuturor simțurilor.
V. Podurile – Arthur Rimbaud
Simbolismul podului sau punţii, care îngăduie trecerea de pe un mal pe celălalt, este unul dintre
cele mai larg răspîndite. Această trecere înseamnă şi trecerea de la pămînt la cer, de la starea
omenească la cele supraomeneşti, de la contingenţă la nemurire, de la lumea sensibilă la cea
suprasensibilă. (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant - Dicționar de simboluri)
Multitudinea de poduri sugerează deschiderea/ posibilitatea trecerii către diferite dimensiuni,
forme ale existenței: Câteva din aceste poduri sunt încă pline de maghernițe. Altele susțin stâlpi,
semafoare, parapete fragile. Atmosfera încărcată (Ceruri gri, de cleștar) facilitează apariția
Opria Daria, 10E

acestei stări intermediare. Se observă producerea unei evoluții pe verticală: de pe maluri urcă
frânghii, evoluție datorată, în special, prezenței apei ca simbol al înțelepciunii, virtuții. Ea este o
poartă spre veșnicie pentru că purifică, vindecă și întinerește. Apa este simbolul energiilor
inconștiente, a puterilor nedeslușite ale sufletului, ale motivațiilor secrete. Cu ajutorul ei, eul liric
este purtat într-o dimensiune superioară a simțurilor: Acorduri minore se încrucișează în văzduh,
apoi dispar.
Evoluția spirituală este întreruptă de o schimbare neașteptată a cadrului: atmosfera opacă de
adineauri este sfâșiată de o rază albă, căzând din înaltul cerului. Apariția razei de lumină
sugerează ieșirea dintr-un spațiu obscur, al interiorizării. Iluminarea marchează descifrarea
misterului și o revenire la normalitate (O rază albă [...] anulează această comedie).
VI. Efect de noapte – Paul Verlaine
Noaptea, ploaia, cadavrele celor spânzurați, ciorile, tufișele țepoase, toate compun un cadru
lugubru, mortuar. Noaptea conferă un ambient sumbru, dramatic, anticipând tabloul mortuar.
Noaptea prevestește și pregătește groaznicul, necunoscutul, sfârșitul. Alături de ploaie și
priveliștea sinistră, se creează un cadru asfixiant, melancolic, deprimant.
Cu toate acestea, deși ploaia și moartea sunt privite ca motive ale deprimării și anxietății, ele
aduc, în cele din urmă, reîmprospătarea: ploaia vitalizează, iar moartea eliberează sufletul din
trupul muritor.
Un rol important îl joacă și animalele totemice. Culoarea neagră a penelor ciorii este corelată în
diverse culturi cu moartea, necunoscutul și straniul. Cioara este bună tovarășă cu moartea și
prevestitor al schimbării. Dacă cioara este cea care marchează sfârșitul existenței lumești, lupul
este cel care conduce sufletele către lumea de dincolo.
Așadar, acest cumul de simboluri indică sfârșitul vieții trăite pe pământ, dar și trecerea către un
stadiu superior al existenței.
VII. Clar de lună – Paul Verlaine
În această operă, simbolurile utilizate evocă eliberare, protecție, dar și romantism. Lăuta inspiră
armonie, creând un cadru romantic și cântând iubirea îndrăgostiților. Împreună cu măștile bizare,
ea are rolul de a exterioriza trăirile interioare. Pe de altă parte, fantasta deghizare nu ascunde, ci -
dimpotrivă – dezvăluie tendințele și trăirile tainice. Masca lasă să se întrezărească zbuciumul
sufletesc care, adeseori, este reprimat; ea este un mijloc de exteriorizare. Sugestia eliberării o
regăsim și în prezența păsărilor ca motiv poetic. Ele inspiră ideea de înălțare, extaz.
Cel mai sugestiv simbol este, totuși, luna. Simbol al feminității, ea devine protectorul iubirii
celor doi. Lumina argintie și delicată a lunii scoate la iveală dorințele înăbușite ale sufletului.
Luna devine mediatorul dintre două lumi: cea interioară și cea exterioară, ea punând în lumină
subconștientul.