Particularitățile unui text poetic modernist, artă poetică

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian Blaga

Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, ce deschide volumul „Poemele
luminii” (1919) de Lucian Blaga, se înscrie în seria artelor poetice moderne interbelice ale
literaturii române alături de „Testament” de Tudor Arghezi și „Joc secund” de Ion Barbu, fiind
o operă în care autorul își exprimă crezul liric și viziunea despre lume.
Autorul face distincția între cunoașterea paradisiacă (pe calea rațiunii), care anulează
misterul prin logică, și cea luciferică (intuitivă), ce sporește misterul cu ajutorul imaginației
poetice. Optând pentru al doilea tip de cunoaștere, Blaga desemnează propria cale: adâncirea
misterului și protejarea tainei prin Creație.
Poezia este o artă poetică, deoarece autorul își exprimă crezul liric și viziunea asupra
lumii prin mijloace artistice care redau propriile idei despre poezie (teme, modalități de creație
și de expresie) și desăre rolul poetului. De asemenea, este o artă poetică modernă, deoarece
interesul autorului este deplasat de la tehnica poetică la relația poet-lume și poet-creație.
Tema poeziei este cunoașterea, desemnată de metafora „lumină”, atitudinea poetică în
fața marelor taine ale Universului, ce pot fi cunoscute numai prin iubire.
Titlul operei reprezintă principiul espresionismului, fiind o metaforă revelatorie care
semnifică ideea cunoașterii luciferice. Astfel, pronumele personal „eu” face referire la eul
expresionist, verbul „nu strivesc”, în teoria limbajului, este o afirmație prin negație, care oferă
un dublu sens: „eu protejez” și „alții strivesc”. Metafora „corola de minuni”, imagine a
perfecțiunii, prin ideea de cerc, de întreg, semnifică misterele universale.
Prima dintre cele trei secvențe reperabile în text exprimă, cu ajutorul verbelor la forma
negativă – „nu strivesc”, „nu ucid” – , atitudinea poetică față de tainele lumii: refuzul
cunoașterii raționale și opțiunea pentru cea luciferică, cea din urmă menționată fiind asociată
metaforei „calea mea” – destin poetic asumat. Titlul este reluat în incipitul poeziei, întregindu-
se cu finalul: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ (...) căci eu iubesc/ și flori, și ochi, și
buze, și morminte”. Așadar, poezia este un act de creație, iar iubirea este o cale de cunoaștere
prin trăirea nemijlocită a formelor concrete. Metaforele enumerate surprind temele majore ale
creației poetice, imaginate ca petalele unei corole uriașe ce adăpostește misterele lumii: „flori”-
viața, frumosul, efemeritatea; „ochi”- cunoașterea; „buze”- iubirea; „morminte”- moartea.
Secvența a doua, mai amplă, se construiește pe baza unor relații de opoziție eu-alții,
„lumina mea” – „lumina altora”. Metafora luminii, emblematică pentru universul liric blagian,
inclusă în titlul volumului de debut, sugerează cunoașterea. Prin cunoașterea paradisiacă,
„ceilalți” reduc esența lucrurilor la un înlocuitor al materialității, și astfel sugrumă vraja
nepătrunsului ascuns. Poetul, prin cunoașterea luficerică, potențează misterul („și tot ce-i

Pagina 1 din 2
Particularitățile unui text poetic modernist, artă poetică
neînțeles/ se schimbă-n neînțelesuri și mai mari”), întocmai cum luna amplifică tainele nopții
(„așa îmbogățesc și eu”).
Nucleul acestei secvențe compoziționale este reprezentată de comparația amplă dintre
lumina lunii și rolul creatorului de artă, întocmai cum astrul nocturn își risipește vag lumina
peste lume, estompând contururile și intensificând senzația de mister, tot în care creatorul de
artă proiectează în opera sa taine existențiale.
Ultima secvență are valoare conclusivă, fiind alcătuită din doua versuri care oferă o
justificare a atitudinii poetului în fața a tot ce există în jur: „căci eu iubesc/ și flori, și ochi, și
buzee, și morminte”. Cuvântul-cheie este verbul iubesc care, în poezia lui Blaga, exprimă o
formă de cunoaștere prin participarea la misterul universal. Enumerația dă impresia de armonie
universală sugerată de repetiția lui „și” adverbial, marcând astfel închiderea sferică a „corolei
de minuni a lumii”, în mijlocul căreia este plasat eul.
În concluzie, „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este un poem modernist având
în centru tema cunoașterii, susținută de motivul luminii, fiind și o artă poetică modernă ce
prezintă relația poet-lume și poet-creație.

Pagina 2 din 2