Liberalismul ca teorie a relațiilor internaționale

Liberalismul pune libertatea individului în calitate de valoare supremă şi în relaţiile

internaţionale. Dacă pe plan intern, puterea statului trebuie limitată de răspunderea democratică
faţă de proprii cetăţeni, de nevoia de a respecta cerinţele economiei de piaţă şi normele de drept,
toate aceste convingeri trebuie transpuse în plan internaţional, rezultând astfel şi o stabilitate în
relaţiile dintre state.

Liberalismul s-a impus în gândirea politică după Primul Război Mondial şi este
considerat cel care a inaugurat domeniu al relaţiilor internaţionale, ca disciplină academică
aparte. Consecinţele dezastruoase ale Primului Război Mondial au determinat falimentul
concertului european, care avea la bază o politică a balanţei de putere, condusă de o diplomaţie
aristocratică. Noul model de abordare a relaţiilor internaţionale a fost iniţiat şi susţinut de
preşedintele american Woodrow Wilson şi era o confirmare a poziţiei pe care SUA o câştigase
pe plan internațional în urma războiului. Creşterea rolului SUA pe plan mondial, a avut loc în
condiţiile în care Europa, puternic afectată de război, nu mai era în măsură să-şi gestioneze în
mod corespunzător problemele securităţii

Viziunea liberală

Statul este perceput acum ca funcționând asemenea individului în cadrul societății.În

cadrul societății există indivizi problematici ,arțăgoși există și state ce au un comportament
similar.

Se aplică statelor o variantă ale dreptului natural ale individului pe care le cunoaște din
filosofia politică ale lui John Locke și urmașilor săi.Statul s-ar bucura de dreptul de a-și
determina singură soarta ,iar indivizii ce alcătuesc aceste state ar beneficia de dreptul la
autodeterminare.

Aici perpectiva liberală se lovește de un paradox:statul rămâne actorul principal.

În cadrul societății există legi și sancțiuni ,cum poți pedepsi un stat ce are un
comportament neadecvat în absența unui organism care să poată vota și impune legea la scară
mondială.Răspunsul a fost Securitatea Colectivă și înființarea Ligii Națiunilor. De la bun început
această viziune a conținut o contradicție:pe de o parte a suveranității națională e mai accentuată
decât oricând,pe de altă parte,conceptul de securitate colectivă propune pedepsirea agresorilor
dar o face din absența unei legislații internaționale.

Spre deosebire de adepţii realismului şi de paradigma construită de aceştia, liberalii

(idealiştii) au construit o viziune proprie asupra relaţiilor dintre state pe arena internaţională.
Gândirea lor a marcat, în special, perioada interbelică când reprezentanţii acestui curent au fost
deosebit de activi şi au jucat un rol important în câmpul acestei discipline. Marea lor majoritate
au fost anglofoni şi au pornit de la premisa că sistemul de tratate de pace de la Paris (1919-1920)
a marcat un moment de cotitură în relaţiile dintre statele naţiuni. Ei au constituit un grup de mare
prestigiu internaţional, care cuprindea pe cei mai mulţi dintre pionierii studiilor academice
consacrate relaţiilor internaţionale. Dintre corifeii acestui grup sunt de remarcat: Alfred Zimmern
(primul profesor de relaţii internaţionale de la Oxford), Gilbert Murray (preşedintele Ligii
Naţiunilor), Nicholas Murray Butler (rectorul Universităţii Columbia) şi James T. Shotwell
(primul profesor Carnegie de relaţii internaţionale şi cel care a conceput Pactul Briand-Kellog).
Este demn de semnalat aici că reprezentanţii acestui curent nu s-au limitat numai la studiul
academic al relaţiilor internaţionale ci au influenţat, în ansamblu, elitele timpului.

Liberalismul are o dublă origine, în funcţie de două mari paliere suprapuse – cel al
gândirii politico-filosofice, respectiv cel al gândirii economice:

1. Revoluţiile politice engleză şi franceză din secolele XVII-XVIII ce duc către apariţia
liberalismului politic, în contextul afirmării statului naţiune.

2. Revoluţia industrială ce are loc mai întâi în Anglia, trecând mai apoi pe
continentul european, ce duce către apariţia liberalismului economic.

Ambele direcţii:- se întrepătrund şi se potenţează reciproc, pornind din direcţii diferite dar
finalmente ajungând să argumenteze în favoarea unui set specific de valori şi principii, ce fac
referire în principiu la realizarea celui mai bun aranjament politico-instituţional
capabil de a proteja şi totodată încuraja acţiunile libere ale individului. Presupun o
viziune aparte asupra naturii umane, element ce reprezintă piatra de temelie în jurul căreia se
structurează conceptele doctrinei. Astfel, individual uman este văzut ca fiind în mod fundamental
raţional, motivat exclusiv de interesele proprii, considerate în termenii maximizării
câştigurilor. Din acest punct de vedere, discuţia principală în liberalism se axează
pe gestionarea relaţiei individ-stat, în ideea construirii unei relaţii optime între acestea.

Prezumțiile liberalismului:

 Statele nu sunt actori centrali în multe domenii; în schimb, organizațiile internaționale și

actorii non-statali pot fi deosebit de importanți în anumite domenii;
 Statele nu sunt actori unitari; birocrații diferiți vor avea diferite opinii despre „interesul
național”. Statele nu sunt așadar actori instrumental raționali.
 Statele sunt mai putin preocupate de pace și securitate și mai mult preocupate de
economie; statele sunt așadar înclinate să coopereze în condițiile în care se percep
reciproc drept parteneri.
 Comportamentul statului nu este afectat de anarhia internațională; întradevar, factorii
interni, și în mod special dezbaterea politică internă, pot afecta politicile externe ale
statelor, în acest fel putând fi depașită anarhia internațională;
 Instituțiile internaționale pot ajuta în mod semnificativ la apariția și dezvoltarea
procesului de cooperare, in acest fel atenuând efectele anarhiei internaționale.

Principiile de bază ale liberalismului, aplicate domeniului Relațiilor Internaționale, sunt:

 privirea pozitivă asupra naturii umane (moștenirea iluminismului);

 convingerea că Relațiile Internaționale pot fi cooperative mai mult decât
conflictuale (derivată din credința în armonizarea natural a intereselor, specifică
doctrinei liberale a secolului XIX);
 convingerea în progres.
Conceptele fundamentale ale gândirii politice liberale:

1.Perspectiva liberală susține că nu doar statele sunt actori în relațiile internaționale,că

există și actori nestatali și că rolul acestora nu poate și nu trebuie să fie ignorat. Pentru liberali
organizațiile internaționale pot deveni actori cu un rol important în politica mondială ,iar
conducătorii statelor și cei ce formează aparatul administrativ al acestora pot avea o influență
considerabilă.Organizațiile internaționale nu sunt doar cadrul sau scena pe care actorii statali își
dispută întâietatea ci joacă ele însele un rol important în desfășurarea scenariului alături de
actorii statali.Ar fi greșit să spunem că conform liberalismului organizațiile internaționale ar fi
singurul actor.

2.Statul nu este un tot unitar impenetrabil ce acționează potrivit unei voințe unitare.El
este compus din elemente diferite,fiecare cu propriile lui interese.De aici rezultă că nu se poate
vorbi de existența unui singur interes național cum fac realiții și că ce aceștia din urmă numesc
interes național ne e altceva decât interesul acelei birocrații statale ce la un moment dat e
dominantă.

3.Respingerea de liberaliști a viziunii potrivit căreia statul ar acționa ca un actor

rațional.Această respingere este consecința logică a faptului că pluralismul împarte statul în
factori componențiși complitivi între care există înțelegere,compromisuri în ce privește politica
externă.Și procesul de luare a deciziilor reflectă în mod necesar asemenea
divergențe.Raționalismul internațional nu dispare în politica externă ,dar raționalitatea a fi bazată
pe mai multe premise decât e cazul în perspectiva realista.Adepții școlii pluralismului susțin că
raționalismul deciziei e deci influențat și de lipsa de informare precum și de prejudiciile celor ce
iau deciziile respective.

4.Pluraliștii resping viziunea realiștilor potrivit căreia în relațiile internaționale totul ar fi

subordonat factorului de securitate militară,însăși realistul Nenry Kissinger a admis că în politica
mondială au început să joace un rol de primă mână și alți factori decât militari.

Conform analizelor lui Robert Keohane, se pot distinge trei tipuri de liberalism:

1. Liberalismul comercial, promovează schimbul şi comerţul peste graniţele statelor;

interdependenţa economică între state va reduce stimulii pentru folosirea forţei, şi va mări
costurile războiului, descurajându-l;

2. Liberalismul republican, sprijină propagarea democraţiei în rândul statelor, astfel guvernele

devenind mai responsabile faţă de cetăţeni, şi promovând mai reţinut interesele elitelor
economice şi militare. Premisa ar fi ca democraţiile sunt mai paşnice decât regimurile tiranice;

3. Liberalismul regulator, caută să promoveze domnia legii în relaţiile internaţionale,

deopotrivă la nivelul organizaţiilor şi practicilor.

Liberalismul– principalele caracteristici

 perspectiva pozitivă în ceea ce priveşte natura umană ,moştenire a mişcăriii luministe, din
care derivă.
  credinţa în armonizarea naturală a intereselor (indivizilor, precum şi ale statelor),
corespunzând doctrinei liberale a secolului al XIX-lea din care derivă negarea
inevitabilităţii războiului .
 principiile liberale de filosofie a istoriei – şi anume viziunea lineară,direcţională şi
teologică ce conduce în ideea de progres vehiculată de internaţionaliştii liberali
interbelici, în opoziţie cu perspectiva ciclică a istoriei utilizată de adepţii Realpolitik –
ului.
 Dezvoltarea organizaţiilor internaționale ca instrument al creării, menţinerii şi
consolidării păcii la nivel internaţional, susţinută printr-o politică de dezarmare şi
respectarea principiului nonintervenţiei în afacerile interne – acesta din urmă devenit
principiu liberal al politicii externe la mijlocul secolului al XIX-lea, ca reacţie împotriva
practicilor intervenţioniste ale puterilor conservatoare ale vremii.
 principiile de ,, securitate colectivă”.

Tezele principale ale liberalismului clasic se reduce la următoarele:

1. Omul, după natura sa, nu este agresiv, fiind predispus spre colaborare;
2. Respinge ideea, conform căreia la baza relaţiilor dintre state stă conflictul;
3. Statul nu mai are rol esenţial în RI, anarhia internaţională poate fi eliminată, prin
stabilirea Organizaţiilor internaţionale;
4. Instaurarea domniei legii;
5. Pacea poate fi asigurată prin extinderea instituţiilor democratice în lume;
6. Războaiele sunt provocate de guverne iresponsabile nu de popoare;
7. Democraţia este cel mai paşnic dintre sisteme,dacă SI va fi compus din state democratice,
va dispărea conflictul şi războiul;
8. Liberalismul consta în a împiedica răspândirea comunismului;
9. Primordialitatea intereselor individului în faţa interesului naţional.

Teoreticienii liberali consideră,astfel conflictul armat drept un rezultat al dificienţelor

instituţiilor internaţionale şi naţionale. Ei arată că slăbiciunea instituţiilor internaţionale măreşte
costul asigurării securităţii naţionale şi internaţionale,iar bunăstarea globală este încă
subordonată bunăstării naţionale. Schimbările de amploare globală ce au loc în SI vor continua
lor adăugându-se în viitor, probabil noi provăcări la adresa păcii şi securităţii internaţionale.Unii
teoreticieni liberali-instituţionali arată că puterea şi atribuţiile statelor ar trebui limitate mai mult
decât sunt în prezent, deoarece statele suverane nu îşi rezolvă problemele pe care le au pe plan
intern şi international într-un mod satisfăcător, căci dea lungul timpului statele au fost în I rând
intrumentele pentru a duce războiul împotriva altor state.Persistenţa unor ameninţări colective
determinate de globalizarea continuă şi accelerată a RI.Pe măsură ce globalizarea este facilitată
din ce în ce mai mult de avansarea în era informaţională, ce succeed erei industriale, iar trăinicia
frontierelor se accentuiază, putem prognoza o accentuare a importanţei căii liberale de prevenire
a păcii şi securităţii internaţionale.

Idealismul a contribuit la dezvoltarea relațiilor internaționale prin trei aspecte:

 credința în perfectibilitatea relațiilor internaționale și posibilitatea existenței unei

comunități globale a generat și încurajat căutarea intensă a unor soluții și planuri de
organizare a lumii
  credința în raționalitatea individului și în principiile democratice i-a condus pe
idealiști să acorde un rol major opiniei publice în relațiile internaționale, în
consecința, și educării ei legată de acest domeniu. Așa au apărut articole, carți, și mai
cu seamă catedre de specialitate pe lânga marile universități ale lumii occidentale.
 indirect, idealismul a contribuit major la dezvoltarea disciplinei, prin faptul că
opoziția față de el a dat naștere realismului și descendenților lui, care rămâne cea mai
agreată și puternică viziune despre relațiile internaționale a secolului XX și fără de
care domeniul nici nu ar putea fi gândit astăzi.

Reprezentanții: Norman Angell, Charles Beitz, Michael Doyle, Francis Fukuyama,

David Held, John Hobson, Stanley Hoffman, Richard Rosecrance, Woodrow Wilson, Alfred
Zimmer;

Titularul primei catedre de Relații Internaționale, instituită în 1919, în onoarea

președintelui american Woodrow Wilson, la Universitatea din Wales (Aberystwyth) a fost Alfred
Zimmern, unul din promotorii abordării idealiste a relațiilor internaționale, alături de Norman
Angell și Leonard Woolf și președintele Woodrow Wilson însuși.

Gânditorii liberali aveau idei clare și convingeri puternice despre cum puteau să fie
ocolite marile dezastre în viitor. Norman Angell, susținuse cu doar 6 ani înainte de izbucnirea
Primului Război Mondial, în lucrarea Marea Iluzie (The Great Illusion, 1909), ca
interdependență economică a statelor industriale era atât de mare, încât controlul teritorial, ca
premisa a asigurării bunăstării economice devenise perimat, iar războiul, irațional, întrucat din
punct de vedere economic el era dezavantajos atât pentru învinși, cât și pentru învingători.
Programul de pace propus de Woodrow Wilson (cele 14 puncte, 1918) cerea sfârșitul diplomației
secrete, libera circulație pe mări, îndepărtarea barierelor din calea schimburilor comerciale libere,
limitarea armamentului, aplicarea principiului autodeterminării în satisfacerea pretențiilor
coloniale și teritoriale și o asociere generală a națiunilor capabilă să ofere garanții reciproce de
independență politică și integritate teritorială statelor membre. Mai presus de toate, în spatele
acestui program se afla convingerea liberală că guvernele democratice nu vor intra în razboi unul
împotriva celuilalt și că o organizație internațională, rațional și inteligent construită, ar putea să
pună capăt războiului și să asigure, intr-o măsură mai mare sau mai mica, pacea.

Concluzie

Constituirea Relațiilor Internaționale ca disciplină aparte, a fost marcată de paradigma

liberală a secolului al XIX-lea, ce accentua credința în raționalitate, egalitate, libertate,
proprietate și în posibilitatea progresului uman. Imboldul decisiv pentru aparitța Relațiilor
Internaționale, ca domeniu academic distinct, a fost dat de Primul Război Mondial. Din acest
punct de vedere se poate spune că liberalismul s-a născut ca raspuns la inabilitatea statelor de a
controla și limita războiul și consecințele sale dezastruoase.