MACROLIDE

◼ naturale, produse de microorganisme din genul

Streptomyces;
◼ semisinteză;

◼ de structură heterozidică ce eliberează prin hidroliză

o lactonă (sau olidă) macrociclică;
◼

◼ Au activitate bacteriostatică,
◼ Spectrul este limitat, mai ales pe Gram-pozitivi şi
micoplasme.
 Clasificare

◼ Se disting două tipuri de macrolide în funcţie de

mărimea ciclului lactonic:

◼ macrolide cu un ciclu de 14 atomi:

- eritromicină.

◼ macrolide cu un ciclu de 16 atomi:

◼ - spiramicină,
◼ - tilozină,
◼ - josamicină,
◼ - tilmicozină.
 ORIGINE
Macrolidele sunt produse de bacterii din ordinul
Actinomycetae, genul Streptomyces:

◼ Streptomyces erythreus: eritromicina;

◼ Streptomyces ambofaciens: spiramicina.

◼ Sunt obţinute prin fermentare şi sunt

constituite dintr-un amestec de antibiotice cu
structuri asemănătoare ce sunt practic imposibil de
separat în totalitate.

◼ Un singur produs folosit în medicina

veterinară este obţinut prin semi-sinteză: tilmicozina
derivată din tilozină (antibiotic biosintetic apropiat)
 Proprietăţi fizice

◼ Sub forma lor de bază (neionizată),

macrolidele sunt puţin solubile în apă,

◼ sunt solubile în solvenţi organici.

 Proprietăţi chimice
◼ Stabilitatea este la fel de bună, ca la majoritatea heterozidelor aminate.
◼ este inferioară celei de la aminociclitoli, fiind relativ bună, macrolidele rezistând la agenţi fizici
(căldură) şi chimici (acizi, baze ).
◼ Stabilitate bună la pH acid: pot fi adm. PO, ele nefiind distruse în contact cu sucurile gastrice.
◼ Totuşi, stabilitatea eritromicinei este inferioară celei a altor macrolide, ea fiind sensibilă la acizi şi
la baze.
◼ De asemenea, soluţiile apoase trebuie tamponate sau preparate înainte de folosire (ex tempore).

◼ Caracterul bazic
◼ Macrolidele posedă grupări bazice, care le conferă un caracter bazic slab cu un pka - 7 şi 9.

◼ Prepararea sărurilor:
◼ eritromicina este folosită sub formă de tiocianat, glucoheptonat, lactobionat, stearat şi estolat;
◼ spiramicina se foloseşte sub formă de clorhidrat, adipat şi embonat;
◼ tilozina este folosită sub formă de fosfat şi tartrat.
◼ Unele săruri, cele uşor ionizabile şi disociabile, sunt hidrosolubile şi permit prepararea soluţiilor
apoase injectabile.
◼ Majoritatea sărurilor de acizi minerali, săruri ale bazelor slabe şi ale acizilor tari, conferă soluţiilor
apoase un pH puternic acid ce este la originea intoleranţelor la locul de injectare.

◼ Prepararea esterilor:
◼ Prezenţa grupărilor hidroxil atât permite prepararea unor esteri ce sunt în general insolubili
în apă. De ex.,: etil carbonatul, etil succinatul, propionat şi estolatul de eritromicină.
 FARMACOLOGIE

Transformările macrolidelor în organism

sunt legate în principal de 3 proprietăţi:

◼ lipofilie;

◼ stabilitate satisfăcătoare;

◼ caracterul bazic.
Ciclul Farmacocinetic
 Absorbţia
◼ PO macrolidele se absorb satisfăcătoar, rapid şi complet.

◼ Absorbţia orală a eritromicinei este incompletă sub formă de

bază datorită instabilităţii la pH acid.
◼ esterii insolubili în apă protejează eritromicina de contactul
cu moleculele de apă, respectiv de hidroliză.

◼ parenteral soluţiile apoase se absorb rapid şi complet.

◼ Tilmicosina, soluţie retard, asigură concentraţii terapeutice

suficiente printr-o singură administrare.
 Distribuţia
◼ Este de tip intracelular datorită lipofiliei şi caracterului slab bazic.

◼ Particularităţi:
◼ Macrolidele se concentrează în interiorul celulelor (la pH 6,6).
◼ Sunt “capcane ionice intracelulare”.
◼ Depăşesc concentraţia plasmatică de 5 până la 10 ori.
◼
◼ Au tendinţa de a se concentra în lichidele acide, mai ales în lapte (pH =
6,5 - 6,8), saliva umană (pH = 6,5 -7,2) şi într-un grad mai mic în cea a
carnivorelor (pH = 7,3).

◼ În lapte poate atinge concentraţii de trei ori mai mari decât cele
plasmatice, de aceea se folosesc pe cale generală în mamitele cu germeni
sensibili.

◼ Prezintă, de asemenea, un interes deosebit în tratamentul infecţiilor buco-

dentare la om şi carnivore.

◼ Difuzează perfect, traversând membranele biologice către organele bogat

vascularizate.
◼ Biotransformări:
◼ Macrolidele suportă biotransformări moderate în organism.
◼
◼ Gruparea lactonă a eritromicinei poate fi hidrolizată încă din
stomac.
◼ Toate suportă glucuronoconjugări hepatice.

◼ Eliminarea:
◼ Este în principal biliară (80 %) sub formă de conjugaţi ce pot
suferi ulterior un ciclu entero-hepatic.
◼
◼ Această recirculare entero-hepatică este importantă pentru
spiramicină ce are o eliminare lentă din organism.
◼ Restul de 20 % se elimină pe cale renală.
◼ !!!Se elimină şi pe cale mamară.
◼ Toate macrolidele se elimină lent din organism.
ACTIVITATE ANTIBACTERIANĂ
Spectru de activitate: restrâns, orientat pe
pasteurele, micoplasme şi germeni G+.
 Mecanismul de acţiune
◼ Macrolidele sunt AB bacteriostatice ce blochează sinteza
proteinelor bacteriene.

◼ Sunt antibiotice de tip timp-dependente.

◼ Ele pătrund în interiorul bacteriei prin difuzie pasivă.

◼ Sunt substanţe bazice ionizabile, penetrarea celulară fiind
influenţată de pH-ul mediului.
◼ Ele sunt foarte active la pH bazic (pH = 8) unde sunt foarte
puţin ionizate în comparaţie cu pH-ul acid.
◼ Acţiunea antibacteriană rezultă din fixarea pe subunitatea 50S a
ribozomilor.
◼ Ele blochează translocarea ARN-ului mesager .

◼ Macrolidele produc efectul postantibiotic .

 Rezistenţa
◼ Nu este foarte frecventă

◼ Este de natură cromozomială şi\sau plasmidică.

◼

◼ Unul dintre principalele mecanisme biochimice de

rezistenţă constă în modificarea afinităţii
macrolidelor pentru ţinta lor.
◼ S-au observat rezistenţe încrucişate între toate
antibioticele grupului; vorbim de rezistenţa MLS
(macrolide-antibiotice lincosamidice-streptogramine).
◼ Acest tip de rezistenţă este frecventă la stafilococi,
dar poate fi transmis şi la streptococi.
 EFECTE NEDORITE ŞI TOXICE

◼ Macrolidele au o toxicitate foarte redusă la

majoritatea speciilor de animale, dar pot
produce câteva accidente ca:

◼ intoleranţe locale la locul injectării;

◼ tulburări digestive.
◼ I. Intoleranţa locală la locul injectării
◼ Apare la majoritatea soluţiilor injectabile din cauza pH-ului
puternic acid.
◼ !!nu sunt utilizate IM sau SC la ecvine şi canide.

◼ II. Tulburări digestive

◼ Problemele digestive grave, letale pot apare în urma
perturbării florei cecale cu Gram-pozitivi la:
◼ cabaline cu eritromicină şi tilozină;
◼ leporide cu tilozină.
◼ Toxicitatea digestivă la cabaline este direct proporţională
dozelor administrate.
◼ !!calea de administrare nu contează (ea se manifestă la fel
în administrare orală ca şi parenterală)
 TERAPEUTICĂ. INDICAŢII:
Sunt indicate pe cale generală în tratamentul:
◼ - infecţiilor pulmonare cu bacterii Gram-pozitive şi pasteurele la
bovine şi cabaline cu Rhodococcus equi (Corynebacterium);
◼ - micoplasmozelor respiratorii ale păsărilor din crescătorii;
◼ - mamitelor streptococice şi stafilococice la vaci, oi şi capre;
◼ - infecţiilor buco-dentare (stomatite şi glosite) la carnivore;
◼ - prostatite la carnivore.
◼ Dozele normale sunt de 10 - 20 mg/kgc/zi.

◼ Unele macrolide (spiramicina, tilozina) au fost folosite ca

antibiosupliment până în 1999.
◼ Sunt interzise datorită riscului de a transfera rezistenţa MLS de
la stafilococi la enterococi.
 CONTRAINDICAŢII

◼ Riscul intoleranţei digestive mortale face ca

tilozina să fie contraindicată la iepuri şi cai.

◼ Eritromicina şi spiramicina sunt de evitat la

cele două specii, mai ales la caii adulţi
 ASOCIERI

◼ Macrolidele sunt antibioticele bacteriostatice

◼ nu se vor asocia cu antibiotice bactericide active asupra

germenilor în faza de multiplicare cum sunt β-lactaminele
(peniciline, cefalosporine).

◼ pot fi asociate cu AB bacteriostatice sau bactericide

active asupra germenilor în repaus (antibiotice polipeptidice,
aminociclitoli),

◼ NU cu fenicoli datorită mecanismului de acţiune

asemănător ce duce la apariţia antagonismului in vitro.
 FORME FARMACEUTICE

◼ prezentări injectabile sub formă de soluţii

sau suspensii apoase în funcţie de
solubilitatea sărurilor sau a esterilor implicaţi.

◼ Se folosesc şi alte forme farmaceutice:

◼ comprimate, soluţii sau suspensii buvabile,

◼ amestecuri de medicamente;
◼ creme intramamare.
 ANTIBIOTICE DIVERSE

◼ Un anumit număr de antibiotice antibacteriene aparţin unor

grupuri mai puţin importante decât precedentele.
◼

◼ Unele dintre ele posedă fie interes terapeutic major, fie în

antibiosuplimentarea animalelor.

◼ Este cazul:
◼ falselor macrolide;
◼ rifampicinelor;
◼ novobiocinelor;
◼ pleuromutilinelor;
◼ polieterionoforelor.
 ANTIBIOTICE FALSE MACROLIDE

◼ Sunt reuniţi mai mulţi compuşi ce au următoarele

caracteristici:
◼ origine naturală, fiind sintetizaţi de Streptomyces;
◼ structură asemănătoare cu cea a macrolidelor;
◼ activitate bacteriostatică cu spectru restrâns asupra
germenilor Gram-pozitivi.

◼ Această grupă conţine:

◼ Grupul sinergistinelor (streptograminele);

◼ Grupul antibioticelor lincosamidice;

◼ Acidul fusidic.
 SINERGISTINE (streptogramine)

◼ Sinergistinele sunt amestecuri de antibiotice

care luate separat au o slabă activitate
antibacteriană, dar dacă sunt asociate ele au o
puternică activitate sinergică.

◼ Singurul reprezentant important este

virginiamicina, amestec de două antibiotice,
fracţiunea S (virginiamicină S1) şi fracţiunea M
(virginiamicină M1)
◼ Sinergistinele au o structură macrociclică
lactonică la fel ca macrolidele, cu o grupare
amidică (lactamică) intercalată în acelaşi ciclu

◼ Virginiamicina este produsă de

Streptomyces virginiae.

◼ spre deosebire de macrolide, ea este puţin

solubilă în apă şi solvenţi organici,
◼

◼ are caracter bazic ca toate macrolidele.

 Farmacologie

◼ Solubilitatea mediocră a virginiamicinei în apă şi solvenţi organici explică:

◼ lipsa absorbţiei pe cale orală;
◼ utilizarea locală a acesteia.

Activitatea antibacteriană:
◼ Ea are un spectru restrâns, dirijat exclusiv asupra bacteriilor Gram-
pozitive, în special asupra stafilococilor.
◼ Mecanism de acţiune:
◼ Este un antibiotic bacteriostatic ce blochează biosinteza proteinelor
bacteriene, împiedicând translocarea ARN-ului mesager după fixarea pe
subunitatea 50 S.

◼ Antibiorezistenţa este relativ rară (rezistenţa MLS: macrolide,

lincomicină, streptogramine);
◼
◼ Toxicitatea este redusă, practic nulă.
Spectru antibacterian
 Terapeutică

◼ Virginiamicina (Stafac®) este utilizată limitat în

tratamente locale datorită insolubilităţii şi spectrului
restrâns.
◼

◼ Se foloseşte sub formă de pomezi în infecţii

cutanate superficiale stafilococice .

◼ Virginiamicina este interzisă în antibiosuplimentarea

animalelor.
 AB. LINCOSAMIDICE

◼ Lincosamidicele sunt antibiotice produse de microorganisme

din genul Streptomyces.

◼ Au structură glicopeptidică bazică;

◼ Prezintă activitate bacteriostatică cu spectru restrâns

asupra bacteriilor Gram-pozitive.

◼ Doar doi reprezentanţi sunt importanţi:

◼ lincomicina, compus natural;
◼ clindamicina, derivat de semisinteză.
 Caracteristici fizico-chimice

◼ Lincosamidicele sunt puţin solubile în apă.

◼

◼ Solubile în solvenţi organici.

◼

◼ Prezenţa grupării azotat le conferă caracter

bazic, putându-se prepara astfel clorhidraţii.
Farmacocinetică
 Farmacologie
◼ Lincosamidicele au acelaşi comportament
farmacocinetic ca şi macrolidele (baze slab liposolubile)
având:

◼ o bună absorbţie orală, mai rapidă pentru clindamicină

decât pentru lincomicină (mai liposolubilă);
◼ o distribuţie intracelulară (concentrându-se în pulmon);
◼ concentraţii mari în secreţiile „acide” (lapte, salivă);
◼ o eliminare biliară cu ciclu entero-hepatic important.
 Spectrul de activitate
◼ Restrâns: pe germenii Gram-pozitivi, în
principal: stafilococi, micoplasme şi clostridii
(Clostridium perfringens).
◼ Sunt antibiotice bacteriostatice ce acţionează prin
acelaşi mecanism ca sinergistinele şi macrolidele.

◼ Ele posedă acelaşi tip de rezistenţă MLS (macrolide-

lincosamidice-streptogramine).

◼ Toxicitatea: este practic nulă la majoritatea speciilor

de animale,
◼ pot apărea tulburări digestive grave (enterocolite),
obişnuit letale, în urma perturbării florei cecale la
cabaline şi rozătoare.

◼ !!sunt contraindicate la cele două specii.

 Terapeutica
◼ Indicaţiile terapeutice ale lincosamidicelor sunt similare
macrolidelor:

◼ infecţii pulmonare date de germenii Gram-pozitivi,

micoplasmoza respiratorie (pneumonia enzootică porcină);

◼ infecţii buco-dentare (stomatite, glosite) şi prostatite la

carnivore;

◼ infecţii osteo-articulare (stafilococi);

◼ infecţii cutanate stafilococice;

◼ enterita hemaragică şi rujet la porcine;

◼ infecţii clostridiene, enterite necrotice la păsări.

 ASOCIERI
nu se vor asocia cu antibiotice bactericide active
asupra germenilor în faza de diviziune cum sunt β-
lactaminele (peniciline, cefalosporine).
◼ pot fi asociate cu celelalte antibiotice
bacteriostatice sau bactericide, active asupra
germanilor în repaus (antibiotice polipeptidice,
aminociclitolii).

◼ Lincomicina se asociază cu spectinomicina pentru a

mări spectrul de activitate în prevenirea şi tratarea
complicaţiilor micoplasmozelor de către colibaciloze.
 FORME FARMACEUTICE

◼ prezentări injectabil (soluţii apoase),

◼ geluri,
◼ granule pentru sirop,
◼ pulberi solubile,
◼ amestecuri de medicamente
◼ creme intramamare.
 ACIDUL FUSIDIC

◼
◼ Acidul fusidic este un antibiotic:

◼ de origine naturală, sintetizat de microorganisme

din genul Fusidium;
◼
◼ cu o structură steroidică acidă;

◼ cu activitate antibiotică bacteriostatică cu spectru

restrâns pe Gram-pozitivi.
 Caracteristici fizico-chimice
◼ Este puţin solubil în apă,

◼ Solubil în solvenţi organici.

◼ Are caracter acid,

◼ ce permite prepararea sării de sodiu, forma

chimică cea mai utilizată.
 ◼ Farmacologie
◼ Are comportamentul acizilor slab liposolubili.
◼ Spectru de activitate restrâns limitat la bacterii
Gram-pozitive (în special, stafilococi).
◼ Mecanism: blochează biosinteza proteinelor
bacteriene.
◼
◼ Toxicitatea sa este neglijabilă.

◼ Terapeutica

◼ Indicat la câini în tratamentul local sau general

al dermatitelor stafilococice şi al infecţiilor oculare
superficiale, sub formă de gel sau pomezi.
 AB. ANSAMICINE

◼ Sunt antibiotice:
◼ Naturale, sintetizate de Streptomyces;
◼ Semisinteză.

◼ posedă o structură aromatică naftalenică;

◼ Sunt acide;

◼ Au activitate bactericidă cu spectru larg, mai pronunţat pe

Gram-pozitivi (stafilococi)
◼

◼ Ansamicinele cuprind în principal trei reprezentanţi:

rifamicina, rifamixina şi rifampicina.
 FARMACOLOGIE

◼ Farmacocinetică: ele se comportă ca acizi slabi liposolubili.

◼ Absorbţia orală este limitată.
◼
◼ Spectru de activitate: pe germeni Gram-pozitivi şi
anaerobi atât Gram-pozitivi, cât şi Gram-negativi.
◼ Ansamicinele sunt bactericide.
◼
◼ Mecanism: blochează biosinteza proteică a bacteriei
inhibând transcripţia ADN-ului bacterian (blocarea ARN-
polimerazei).
◼ Rezistenţa bacteriană: este de tip cromozomial.

◼ Toxicitatea: este redusă.

Spectru antibacterian
 TERAPEUTICA

◼ Rifaximina este folosită pentru tratamentul local

al mamitelor stafilococice şi streptococice.

◼ Perfect tolerată pe această cale, ea este activă doar

asupra acestor germeni şi este eliminată rapid.

◼ Rifamicina este folosită pentru tratamentul local

dermatitelor superficiale.
 NOVOBIOCINA

◼ Este un antibiotic:
◼ - natural sintetizat de Streptomyces;

◼ - posedă o structură heterozidică, acidă;

◼ - în funcţie de concentraţia sa are activitate

antibiotică, mai ales bactericidă;

◼ - spectru restrâns pe Gram-pozitivi.

 Caracteristici fizico-chimice

◼ Puţin solubilă în apă,

◼

◼ Solubilă în solvenţi organici,

◼ Caracter net acid,

◼

◼ Permite prepararea sării de sodiu.

 FARMACOLOGIE
◼ Farmacocinetică: se comportă ca un acid slab liposolubil.

◼ Spectru de activitate: restrâns, pe Gram-pozitivi, în specia

pe stafilococi (spectru asemănător cu cel al penicilinei G).
◼

◼ În funcţie de concentraţie: bactericidă sau bacteriostatică.

◼

◼ Mecanism: blochează replicarea ADN-ului bacterian (blocarea

ADN-polimerazei) şi poate bloca sinteza peretelui bacterian
perturbând astfel permeabilitatea membranară.

◼ Toxicitate: relativ redusă.

Spectru antibacterian al
novobiocinei
 TERAPEUTICĂ

◼ Se recomandă la bovine, în tratamentul local

al mamitelor stafilococice şi streptococice,
◼

◼ sub formă de creme intramamare.

 PLEUROMUTILINE
(AB. DITERPENICE)

◼ Pleuromutilinele sunt antibiotice:

◼ - naturale, produse de basidiomiceţi;

◼ - posedă o structură diterpenică bazică;

◼ - au activitate antibiotică bacteriostatică

◼

◼ - spectru restrâns, pe Gram-pozitivi şi micoplasme.

 Caracteristici fizico-chimice

◼ Tiamulina, compus de semi-sinteză al pleuromutilinei ce

este produs de o ciupercă inferioară, un bazidiomicet,
Pleurotus mutilis.
◼
◼ Valnemulina (un derivat nou, recent introdus în med.
veterinară).

◼ Sunt puţin solubile în apă,

◼ Solubile în solvenţi organici.

◼
◼ Au un uşor caracter bazic, ce permite prepararea
sărurilor.
◼
◼ Tiamulina este folosită sub formă de fumarat-acid.
 Farmacologie

◼ Farmacocinetică: baze slabe liposolubile cu distribuţie

intracelulară.

◼ Spectru: restrâns pe Gram-pozitivi: clostridii (Clostridium spp.) şi

micoplasme vis-à-vis de care sunt în mod particular active;
◼
◼ sunt active şi faţă de treponeme (Treponema hyodisenteriae) şi bacterii
din genurile: Hemophilus şi Campylobacter.

◼ Pleuromutilinele sunt bacteriostatice.

◼
◼ Mecanism: blochează biosinteza proteinelor bacteriene prin fixarea pe
fracţiunea 50 S a ribozomilor şi inhibarea peptidiltransferazei.

◼ Toxicitatea: este redusă;

◼ Totuşi, la păsări, nu se vor asocia cu polietere ionofore datorită riscului

accidentelor mortale ca urmare a fenomenului de competiţie şi eliminare.
Spectru antibacterian al
tiamulinei
 TERAPEUTICA
◼ Sunt frecvent folosite în creşterea porcinelor şi a păsărilor.
◼
◼ Sunt indicate în principal în:
◼ - tratamentul general al micoplasmozelor respiratorii la
păsări;

◼ - tratamentul pneumoniei enzootice, cu Hemophilus şi al

enteritei hemoragice cu Treponema hyodisenteriae şi
Campylobacter la porci.

◼ Se administrează în doze mici de 10 mg/kg.

◼
◼ Tiamulina se prezintă sub formă :
◼ - injectabilă şi buvabilă,
◼ - pudre orale
◼ - amestecuri de medicamente .
 AB. POLIETER IONOFORE
(IONOFORI)

◼ Polieter ionoforele sunt antibiotice antibacteriene:

◼ naturale, majoritatea sintetizate de Streptomyces.

◼ Cu structură de polieter.

◼ Cu caracter acid.

◼ Cu activitate antibacteriană şi anticoccidiană.

◼ Acţionează sub formă de amestecuri de
substanţe antibiotice.

◼ Se cunosc numeroşi reprezentanţi foarte

importanţi:
◼ monensin, capul de serie;
◼ lasalocid ;
◼ narasin;
◼ salinomicina;
◼ maduramicina.
 Caracteristici fizico-chimice

◼ Polieterii ionofori sunt produşi de Streptomyces

cinnamonensis.
◼

◼ Sunt puţin solubili în apă.

◼

◼ Solubili în solvenţi organici.

◼ Caracter net acid, ce permite prepararea sărurilor de

sodiu (monensin, lasalocid, salinomicină) sau de
amoniu (maduramicina).
 FARMACOLOGIE
◼ Farmacocinetică: solubilitatea redusă explică absorbţia orală redusă.
◼ Spectru de activitate: restrâns, pe Gram-pozitivi şi coccidii.
◼ Sunt de fapt antibiotice bactericide şi coccicide .
◼ Mecanism: produc probleme de permeabilitate ionică membranar alterând
funcţia mitocondriilor.
◼ Ei au proprietatea de a se intercala în membrana bacteriană, permiţând astfel
transportul ionilor de sodiu şi potasiu prin membrană celulară, de aceea se
numesc ionofore (transportori de ioni).
◼ Sunt lipsite aproape în totalitate de rezistenţă coccidienă.
◼ Toxicitatea: este crescută. Este vorba în principal de cardiotoxicitate.
◼ !!Această toxicitate este de remarcat la curci şi cai la care polieter ionoforii
sunt de regulă mortali şi deci, contraindicaţi.
◼ Toxicitate este potenţială şi la păsări, în special la curci ca o consecinţă a
utilizării simultane a pleuromutilinelor (tiamulina).
◼ În utilizarea simultană a macrolidelor (eritromicina) şi a sulfamidelor se
observă o scădere a producţiei şi a sporului.
 TERAPEUTICA
◼ Polieter ionoforii sunt utilizaţi frecvent în antibio-suplimentarea animalelor:
◼ - în creşterea păsărilor ca anticoccidien în prevenirea coccidiozei;
◼ - în creşterea bovinelor ca factor de creştere.
◼ Polieter ionoforii sunt un grup de anticoccidiene foarte folosit în profilaxia
coccidiozelor datorită lipsei aproape în totalitate a rezistenţei.
◼
◼ Sunt folosiţi ca factori de creştere la rumegătoare datorită acţiunii elective
asupra florei ruminale.
◼
◼ Ei modifică echilibrul acestei flore inhibând metabolismul bacteriilor
producătoare de acetat şi stimulând în schimb dezvoltarea bacteriilor ce
produc propionat şi succinat ca şi a celor ce convertesc acetaţii în propionat.
◼
◼ Este vorba de o diminuare a raportului acizilor graşi volatili şi a acidului acetic
sau acidului propionic, într-un sens favorabil dezvoltării organismului.
◼ Producerea de propionaţi prin fermentare ruminală asigură în fapt un
randament energetic mai bun.
◼ Sunt folosiţi frecvent: monensinul şi salinomicina.
VA MULTUMESC!