Curtea Internaţională de Justiţie

Cazul privind Împrumuturile norvegiene

Franţa c. Norvegia (1957)

Franţa a declanşat o acţiune în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie împotriva Norvegiei,

solicitând Curţii ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să recunoască faptul că anumite
obligaţiuni emise pe pieţele franceze de capital şi pe alte pieţe străine de Regatul Norvegiei, de
Banca de Garanţii Imobiliare a Norvegiei pot fi plătite numai prin rambursarea echivalentului în
aur a valorii obligaţiunii. Franţa a arătat că baza jurisdicţiei Curţii este reprezentată de cele două
declaraţii unilaterale ale Franţei şi Norvegiei, realizate în conformitate cu articolul 36 (2) din
Statutul Curţii.
Declaraţia Franţei conţinea o rezervă, în conformitate cu care erau excluse din
competenţa Curţii problemele care reveneau „în exclusivitate competenţei naţionale a statului”.
Norvegia a introdus o excepţie preliminară, susţinând că problema valorii în aur a obligaţiunilor
este o chestiune care ţine în mod exclusiv de statul care a emis obligaţiunea – în speţă Norvegia –
prin urmare solicitând Curţii să-şi decline competenţa de a soluţiona litigiul.

Ce va decide Curtea cu privire la competenţa de a soluţiona cauza?