Sunteți pe pagina 1din 1

Eu m-am simțit viața mea întreagă mai presus de toate dascăl.

A le da altora
învățături a fost totdeauna pentru mine o mulțumire ... astfel începe Slavici
volumul de memorii Lumea prin care am trecut.[38] Slavici a considerat cultura o
armă eficace împtriva asupririi naționale, astfel a acordat o atenție aparte
educației și pedagogiei. Limba literară, din punctul său de vedere, trebuia să se
sprijine pe graiul poporului, temelia unității naționale. Aceste idei au stat la
baza lucrării Gramatica limbii române, a studiului Așezarea vorbelor în românește
și a seriei de articole Cum se scrie românește.[81][80] În concepția lui Slavici
estetica este strâns legată de etică, iar arta a privit-o ca fiind un act moral: cu
cât sentimentele sunt mai profunde și mai curate, cu atât ele sunt mai estetice,
iar frumosul nu poate fi separat de bine.[81]

Slavici și început ucenicia de educator încă din clasa a III-a gimnazială, când
dădea lecții particulare, dar debutul în cariera de dascăl are loc în anul 1875, la
București, la Liceul „Matei Basarab”, unde a predat limba română și filosofia.[105]
Apoi, a predat româna la școala de fete Școala Normală Azilul „Elena Doamna”, la
Institutul Manliu și Liceul Francez. În anul școlar 1880 - 1881 face parte din
comisia oficială a examenelor de la gimnaziu, în urma cărora constată predarea
superficială a limbii române, supraîncărcarea programelor, nerespectarea vârstei
elevilor, ruperea de realitățile concrete, și învinovățește statul care nu sprijină
învățătorii și nu apreciază studiile elementare.[106] În 1884 își începe
activitatea de la Tribuna, la Sibiu, iar în paralel cu activitatea de la ziar, își
face timp și predă limba română la școala română de fete.[58]. Din 1894 a fost
numit de către Academia Română director de studii la Institutul Ioan Oteteleșanu de
la Măgurele, unde va activa pentru paisprezece ani, până în anul 1908.[69][14]

A publicat studii pedagogice în Lumina (1873, 1874), Convorbiri literare (1877),


Timpul (1879, 1881), Educatorul (1873), Tribuna (1885-1890), Voința națională
(1893), Minerva și Lupta (1909).[81]

Cursuri
Estetica, (1883)
Literatura poporană, (1883)
Lucrări
Școlile noastre sătești, (1890)
Proiectul de organizare a Institutului Ioan Otetelisanu, (1894)
Programul de studii, (1894)
Regulamentul de conducere internă, (1894)
Așezarea vorbelor în românește, (1905)
Gramatica limbii române, (1914)
Articole
Despre creștere și, mai cu seamă, despre creșterea junelor române, (1871)
Cum se scrie românește, (1906)
„Păsăreasca” de azi, (1922)

S-ar putea să vă placă și