Hagiografie și venerarea ca sfânt

Hagiografia care descrie viața sa este atribuită călugărului și scriitorului

contemporan Ignatie Diaconul, însă unii cercetări contestă că el ar fi autorul.[3]
Deși a trăit în a doua perioadă a iconoclasmului bizantin și este menționat ca
apărător al doctrinei iconofile, Grigorie nu a fost persecutat. El este menționat
în scrierile bisericești ortodoxe ca sfânt făcător de minuni, de unde i se trage și
supranumele νέος θαυματουργός, „Noul făcător de minuni”.[3][7] Singura lucrare a
lui Grigorie Decapolitul, care s-a păstrat, este o predică referitoare la
convertirea - probabil istorică - a unui musulman la creștinism.[10]

Ca lucrare istorică, hagiografia sa este o sursă slabă de informații despre

evenimentele istorice contemporane, dar „oferă multe informații despre practica
administrativă și juridică” din Bizanțul contemporan.[3] Icoanele Sfântului
Grigorie sunt rare și el este reprezentat „ca un călugăr cu o barbă albă rotundă”.
[3] Ziua prăznuirii sale în Biserica Ortodoxă este 20 noiembrie.[11]

Cultul său s-a răspândit imediat după moartea sa. Cei doi discipoli ai săi, Iosif
și Ioan, l-au stabilit la Constantinopol, unde Iosif Imnograful a fondat câțiva ani
mai târziu o mănăstire dedicată apostolului Bartolomeu (deținând o părticică din
moaștele lui) și Sfântului Grigorie Decapolitul. El a compus un canon în cinstea
lui, iar Ignatie Diaconul a scris o hagiografie. După cucerirea Constantinopolului
de către turci în anul 1453, moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul au fost
răscumpărate pentru o sumă considerabilă de banul Barbu Craiovescu al Olteniei,
care le-a transportat în 1497 în Țara Românească și le-a așezat în biserica
principală a Mănăstirii Bistrița, pe care o rezidise din temelii în Munții
Căpățânii.[6]

Note
^ „Roman Martyrology November, in English”. Boston Catholic Journal. Accesat în 21
iulie 2019.
^ a b Emil Preda, Dicționar al sfinților ortodocși, 2000, p. 115.
^ a b c d e f g h i Kazhdan & Ševčenko 1991, p. 880.
^ a b c d Winkelmann et al. 2000, p. 96.
^ Emil Preda, Dicționar al sfinților ortodocși, 2000, pp. 115-116.
^ a b c d e f g h Emil Preda, Dicționar al sfinților ortodocși, 2000, p. 116.
^ a b Winkelmann et al. 2000, pp. 96–97.
^ a b Winkelmann et al. 2000, p. 97.
^ Winkelmann et al. 2000, pp. 97–98.
^ Sahas 2009, pp. 614–616.
^ Winkelmann et al. 2000, p. 98.
Bibliografie
Kazhdan, Alexander; Ševčenko, Nancy Patterson (1991). „Gregory of Dekapolis”. În
Kazhdan, Alexander (ed.). The Oxford Dictionary of Byzantium. Oxford și New York:
Oxford University Press. p. 880. ISBN: 0-19-504652-8
Preda, Emil, Dicționar al sfinților ortodocși, Ed. Lucman, București, 2000, pp.
115-116.
Sahas, Daniel J. (2009). „Gregory Dekapolites”. În Thomas, David. Christian-Muslim
Relations: A Bibliographical History, vol. 1 (600-900). Leiden și Boston: BRILL.
pp. 614–617. ISBN 978-90-04-16975-3.
Winkelmann, Friedhelm; Lilie, Ralph-Johannes; Ludwig, Claudia; Pratsch, Thomas;
Rochow, Ilse (2000). „Gregorios Dekapolites (#2486)”. Prosopographie der
mittelbyzantinischen Zeit: I. Abteilung (641–867), 2. Band: Georgios (#2183) – Leon
(#4270) (în germană). Walter de Gruyter. pp. 96–99. ISBN 3-11-016672-0. Parametru
necunoscut |arată-autori= ignorat (ajutor)
Venerable Gregory Decapolite. OCA - Lives of the Saints. Accesat la 17 septembrie
2014.
Great Synaxaristes: el Ὁ Ὅσιος Γρηγόριος ὁ Δεκαπολίτης. 20 Νοεμβρίου. ΜΕΓΑΣ
ΣΥΝΑΞΑΡΙΣΤΗΣ.