RASPUNDEREA PRESEDINTELUI ROMANIEI –SUPORT DE

CURS
1 APRILIE 2020

1.1. Despre tipurile de răspundere specifice Preşedintelui

Romaniei

În Legea fundamentală a României sunt cuprinse două articole

care privesc direct răspunderea Preşedintelui (art. 95 – Suspendarea
din funcţie şi art. 96 – Punerea sub acuzare). La care trebuie
adăugate prevederile referitoare la imunitate de la art. 84 alin. (2) şi
la modul de punere sub acuzare de la alin. (3) al aceluiaşi articol.
Pentru conturarea cadrului constituţional care priveşte răspunderea
Preşedintelui se apreciază că este necesar să se facă un minim de
precizări pentru fiecare din aspectele menţionate.
La subcapitolul referitor la mandatul Preşedintelui s-a arătat că
Preşedintele se bucură de imunitate. În conformitate cu art. 84 alin.
(2) din Constituţie, imunitatea sa se deduce din prevederile
constituţionale de la art. 72 alin. (1) care se aplică în mod
corespunzător, rezultând că, asemănător deputaţilor şi senatorilor,
Preşedintele nu poate fi tras la răspundere juridică pentru voturile sau
pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
La fel ca şi imunitatea parlamentară, imunitatea de care
beneficiază Preşedintele României este un mijloc de protecţie acordat
reprezentanţilor poporului, menit să-i apere pe aceştia de eventuale
presiuni, abuzuri şi procese şicanatorii îndreptate împotriva lor în
exercitarea mandatului pe care îl au de îndeplinit, având drept scop
garantarea libertăţii de exprimare şi protejarea lor împotriva
1
urmăririlor judiciare abuzive .
Preşedintele, asemeni parlamentarilor se bucură de imunitate,
de unde concluzia necesităţii unui regim special al răspunderii pentru
fapte comise în exercitarea prerogativelor funcţiei sale, ce intră sub
incidenţa legii penale2.
Imunitatea acordată Preşedintelui este limitată numai la faptele
săvârşite în exerciţiul atribuţiilor sale 3, la a se asigura libertatea
1
Şt. Deaconu, în I. Muraru, E.S. Tănăsescu (coord.), op. cit., 2008, p. 790.
2
Dana Apostol Tofan, Drept administrative.Suport de curs, ID/IFR, Galati, 2008, pp 66-67.
3
F. Coman-Kund, L. Coman-Kund, op. cit., p. 151.
 cuvântului în exprimarea opiniilor politice. Cu privire la aceasta
Curtea Constituţională s-a exprimat în sensul că “participarea la viaţa
publică să se desfăşoare în forme civilizate, pentru a se asigura şi pe
această cale promovarea valorilor supreme consacrate şi garantate
prin art. 1 din Legea fundamentală”4
Deoarece, în mod obişnuit analiza răspunderii Preşedintelui
României porneşte de la dispoziţiile constituţionale în materie, autorii
de drept administrativ prezintă instituţia, delimitând răspunderea
politică de răspunderea penală a acestuia.
1.2. În ce priveşte regimul răspunderii politice a
Preşedintelui României, Constituţia leagă procedura acesteia de
iniţiativa parlamentară, de poziţia autorităţii ce exercită jurisdicţia
constituţională şi, în final, de votul poporului.
În baza mandatului, Preşedintele trebuie să-şi asume şi
răspunderea politică, angajarea acesteia presupunând parcurgerea
etapelor prevăzute de Constituţie la art. 95: suspendare din funcţie
urmată de un referendum pentru demiterea sa. Temeiul juridic pentru
această sancţiune este dat de art. 95 din Constituţie:
- în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă
prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din
funcţie;
- dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în
cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea
Preşedintelui.
Suspendarea Preşedintelui se poate aplica "în cazul săvârşirii
unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei (...)", după
cum se arată în prima parte a alin. (1) art. 95 din Constituţie.
În ce priveşte însă calificarea faptelor drept fapte grave de
încălcare a Constituţiei, considerăm că doar Curtea Constituţională
poate să califice aceste fapte, ea fiind cea care face justiţie
constituţională în România. Parlamentul nu poate să califice faptele
Preşedintelui deoarece ar însemna să aibă rol jurisdicţional, de justiţie
constituţională5. Şi, într-adevăr, în Avizul consultativ nr. 1/2007 6 al

4
a se vedea pct. 3.2 din constatarea de la Avizul consultativ nr. 1/2007 al Curţii
Constituţionale pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României,
domnul Traian Băsescu, publicat în M. Of. nr. 258/2007.
5
Şt. Deaconu, în I. Muraru, E.S. Tănăsescu (coord.), op. cit., 2008, p. 893.apud. Mihailescu Madalina –Elena, Drept
administrativ.Caiet de seminarii, Edit Universitara, Bucuresti, 2016, pp. …..
6
A se vedea pct. 2 din constatarea de la Avizul consultativ nr. 1/2007 al Curţii Constituţionale pentru propunerea de suspendare
din funcţie a Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, publicat în M. Of. nr. 258/2007., apud. Mihailescu Madalina –
 Curţii Constituţionale se arată: “Curtea reţine că pot fi considerate
fapte grave de încălcare a prevederilor Constituţiei actele de decizie
sau sustragerea de la îndeplinirea unor acte de decizie obligatorii,
prin care Preşedintele României ar împiedica funcţionarea
autorităţilor publice, ar suprima sau ar restrânge drepturile şi
libertăţile cetăţenilor, ar tulbura ordinea constituţională ori ar urmări
schimbarea ordinii constituţionale sau alte fapte de aceeaşi natură
care ar avea sau ar putea avea efecte similare”. În acelaşi sens s-a
pronunţat Curtea Constituţională şi în anul 20127.
Apreciem ca necesară analiza a trei aspecte: semnificaţia şi
natura suspendării din funcţie, identificarea faptelor grave de
încălcare a Constituţiei şi procedura instituită pentru aplicarea
sancţiuii constituţionale8.
Procedura tragerii la răspundere, în cazul săvârşirii unor
fapte grave prin care Preşedintele încalcă prevederile
Constituţiei poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul
deputaţilor şi senatorilor şi trebuie adusă neîntârziat la cunoştinţă
Preşedintelui.
Propunerea trebuie temeinic motivată, iar treimea de
parlamentari se raportează la totalul acestora şi nu la membrii uneia
din Camere. Propunerea de suspendare motivată şi lista celor care o
susţin se depune la Secretarul General al Camerei unde cei ce au
formulat-o au ponderea, iar data depunerii semnifică declanşarea
procedurii de suspendare. Secretarul General al Camerei unde a fost
depusă propunerea are obligaţia să comunice Preşedintelui o copie de
pe listă şi motivele sesizării şi să aducă la cunoştinţă celeilalte Camere,
conţinutul propunerii de suspendare. Competenţa dezbaterii şi votării
propunerii aparţine Camerelor reunite în şedinţă comună.
Înainte de dezbaterea propunerii de suspendare, este obligatorie
sesizarea Curţii Constituţionale în vederea emiterii unui aviz
consultativ potrivit art.95 alin.(1) coroborat cu art.146 litera h) din
Constituţia republicată. Abia după primirea avizului se poate trece la
dezbaterea propunerii de suspendare. Potrivit Constituţiei,
Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la

Elena, Drept administrativ.Caiet de seminarii, Edit Universitara, Bucuresti, 2016, pp. …

7
Avizul consultativ nr. 1 din 6 iulie 2012 privind propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, domnul
Traian Băsescu, publicat în M. Of. nr. 456/2012. , apud. Mihailescu Madalina –Elena, Drept administrativ.Caiet de seminarii,
Edit Universitara, Bucuresti, 2016, pp. …..
8
Mihailescu Madalina –Elena, Drept administrativ.Caiet de seminarii, Edit Universitara, Bucuresti, 2016, pp. …..
faptele ce i se impută, aspect lăsat la latitudinea şefului de stat, la
libera sa apreciere.
Procedura de suspendare este dezbătută după procedura
stabilită de Regulamentul şedinţelor comune, iar pentru a deveni
efectivă trebuie să fie votată de majoritatea deputaţilor şi
senatorilor.
În cazul aprobării ei, în cel mult 30 de zile se organizează
un referendum pentru demiterea preşedintelui. Referendumul
naţional şi referendumul local se organizează şi se desfăşoară potrivit
prevederilor legii 3/2000, cu modificari. Referendumul este valabil
dacă la acesta participă cel puţin 3o la suta din numarul
persoanelor înscrise în listele electorale. Procentul a fost schimbat
după ce în 2012, la referendumul pentru demiterea preşedintelui
Traian Băsescu, consultarea nu a fost declarată validă de Curtea
Constituţională. Atunci, limita de participare era de 50% dintre românii
cu drept de vot.
Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil
exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale
permanente.
În urma referendumului pot apare însă, două situaţii:
a. Într-o primă ipoteză, poporul poate să confirme votul
parlamentar, caz în care, Preşedintele se consideră demis pe data
organizării referendumului, intervenind vacanţa funcţiei şi
declanşându-se procedura organizării de noi alegeri prezidenţiale.
- asigurarea interimatului până la validarea rezultatului
referendum-ului (dacă Preşedintele nu este demis) sau până la alegerea
unui nou Preşedinte (dacă Preşedintele a fos demis prin referendum) se
realizeaza conform art. 98 din Constitutie. Interimatul se
asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele
Camerei Deputaţilor;
- în cazul în care referendum-ul nu s-a organizat în cel mult 30 de
zile de la data aprobării cererii de suspendare din funcţie sau atunci
când, deşi s-a organizat în acest termen, electoratul a refuzat
demiterea, încetează interimatul şi Preşedintele reia exerciţiul
mandatului său9 ;
- dacă rezultatul consultării populare este de demitere a
Preşedintelui, atunci continuă interimatul şi, în conformitate cu
prevederea constituţională de la art. 97 alin. (1), intervine “vacanţa
9
I. Deleanu, op. cit., vol. II, p. 349 şi urm.
funcţiei”, situaţie pentru care la alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede
ca în termen de trei luni să se organizeze alegeri pentru un nou
Preşedinte.
1.2. În ce priveşte regimul răspunderii penale a Preşedintelui,
acesta este consacrat, ca urmare a revizuirii, în art.96 din Constituţia
republicată.
Răspunderea penală. Punera Preşedintelui sub acuzare şi
conseinţele ei
Despre înalta trădare. În Legea fundamentală a României, la art.
96 intitulat Punerea sub acuzare, se precizează motivul (înaltă
trădare) şi condiţiile în care se poate face aceasta (Camera
Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două
treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub
acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare) dar nu se
defineşte sintagma “înaltă trădare”.
În ceea ce priveşte încadrarea faptei de înaltă trădare, aceasta
nu se putea face în baza nici unui articol pentru că în Codul penal (la
art. 155) era pevăzută doar infracţiunea de “trădare”. Această stare
de fapt a determinat specialiştii în domeniul juridic să facă aprecieri
privind conţinutul faptei “înaltă trădare” (are sensul de “trădare de
ţară, având consecinţe deosebit de grave cu privire la elementele
statului”; “are un conţinut complex, variabil şi un pronunţat caracter
politic” şi, în consecinţă, doar Parlamentul poate decide dar, cu
“obligaţia ca atunci când îl pune sub acuzare, să-şi motiveze hotărârea
şi să definească elementele constitutive ale faptei deduse judcăţii” 10).
La apariţia Noului Cod Penal11, intrat în vigoare la 1 februarie 2014,
lucrurile s-au clarificat pentru că legiuitorul a cuprins (la art. 398)
fapta de “înaltă trădare”, astfel:
“Faptele prevăzute în art. 394÷397, săvârşite de către
Preşedintele României sau de către un alt membru al Consiliului
Suprem de Apărare a Ţării, constituie infracţiunea de înaltă trădare şi
se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25
de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi” (art. 398 C.p.).
Potrivit art.96 din Constituţia republicată:
10
A se vedea Şt. Deaconu, în I. Muraru, E.S. Tănăsescu (coord.), op. cit., 2008, p. 904.
11
Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal. Noul Cod Penal, publicată in M. Of. nr. 510/2009, cu
modificări aduse prin Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul
penal, publicată in M. Of. nr. 757/2012 (modificată cu Legea 85/2014, publicată în M. Of. nr.
466/2014) şi Legea 159/2014, publicată în M.Of. nr. 887/2014. (n.a. - Noul Cod Penal este în
vigoare de la 1 februarie 2014), apud.Madalina-Elena Mihailescu, Caiet de seminarii, 2016 ,
Universitara, pp....
 “(1). Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a
cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor,
pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României
pentru înaltă trădare.
(2). Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de
majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat,
la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da
explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(3). De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii,
Preşedintele este suspendat de drept.
(4). Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii
definitive a hotărârii de condamnare.”
Această dispoziţie consacră o importantă excepţie constând în
posibilitatea înlăturării imunităţii Preşedintelui şi a punerii sale sub
acuzare pentru o faptă deosebit de gravă, înalta trădare.
Anterior revizuirii Constitutiei, s-a susţinut că, deşi nu se prevede
expres, pe baza analogiei cu dispoziţia din art.95 alin.(1) teza finală din
Constituţie, Preşedintele se poate prezenta în faţa Parlamentului să-şi
formuleze apărarea.
Tot prin analogie cu dispoziţiile art.95 din Constituţie, se aprecia
că Preşedintele ar trebui suspendat din funcţie pe data votului
Parlamentului de punere sub acuzare de înaltă trădare.
Aceste deficienţe au fost remediate cu ocazia revizuirii, noua
reglementare neavând doar semnificaţia unei simple schimbări de loc a
unuia şi aceluiaşi text constituţional, ci constituind şi o îmbunătăţire pe
fond a reglementării iniţiale.
În primul rând este prevăzut expres numărul de deputaţi şi
senatori care pot face propunerea de punere sub acuzare, fiind vorba
de majoritatea absolută, adică exact majoritatea necesară pentru a vota
suspendarea Preşedintelui din funcţie, în cazul răspunderii politice.
În al doilea rând, este prevăzută expres obligaţia aducerii
neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui, a punerii sub acuzare, pentru
ca acesta să poată, dacă doreşte, să se prezinte în faţa Parlamentului,
pentru a da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
În al treilea rând, este prevăzută expres suspendarea din funcţie a
Preşedintelui, de la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii,
urmare a condamnării. În felul acesta, instituţia tragerii la răspundere
penală a Preşedintelui României este pusă în consonanţă logică cu
instituţia tragerii la răspundere politică a acestuia.
Acum textele se conciliază. Prin noile dispoziţii se consacră mai
clar faptul că Parlamentul nu îndeplineşte rolul de instanţă de judecată,
punerea sub acuzare având precumpănitor un sens politic, iar sub
aspect strict juridic, ridicarea imunităţii parlamentare prevăzute de
art.84 alin.(2) din Constituţie.
Parchetului General îi va reveni rolul de a întocmi rechizitoriul
pentru trimiterea în judecată a Preşedintelui, după efectuarea urmăririi
penale, în condiţiile legii.
Procedura propriu-zisă presupune două faze: faza punerii sub
acuzare pentru înaltă trădare (politică) şi faza judiciară ( tehnico-
juridică) compusă din trei etape şi anume: trimiterea în judecată
realizată de Parchetul General, judecata în fond (secţia penală a Înaltei
Curţi de Casaţie şi de Justiţie) şi judecata în recurs (Înalta Curte de
Casaţie şi de Justiţie, în Secţiuni Unite).
Consecinţele punerii sub acuzare. În faza juridică Preşedintele
este doar acuzat dar nu şi condamnat, Parlamentul neavând dreptul de
judecare a unor cauze, în speţă nici a Preşedintelui. Dar, punerea sub
acuzare înseamnă ridicarea imunităţii şi deferirea justiţiei. În Legea
fundamentală, la art. 96 alin. (3) şi (4) se prevede că “de la data punerii
sub acuzare şi până la data demiterii, Preşedintele este suspendat de
drept. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare”.
Pe durata suspendării, conform art. 98 din Constituţie, intervine
interimatul care “se asigură, în ordine, de Preşedintele Senatului sau
de Preşedintele Camerei Deputaţilor.
Funcţie de hotărârea definitivă a instanţei supreme, Preşedintele
revine în funcţie dacă horărârea este de achitare (inculpatul este
nevinovat) şi dacă, între timp, Preşedintele nu şi-a dat demisia. Dacă
Preşedintele şi-a dat demisia, aceasta îşi produce efectele doar în
privinţa funcţiei politice şi administrative ocupate. Dacă hotărârea
instanţei este de condamnare (inculpatul a fost găsit vinovat), atunci
Preşedintele este demis de drept, consecinţele în plan penal şi civil
fiind precizate în hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 12.
Şi în cazul declanşării acestei forme de răspundere, există
posibilitatea nefinalizării, fie chiar înainte de a se ajunge la instanţă,
12
Mihailescu Masdalina-Elena, Caiet …2016, pp…..
prin simpla constatare a Parchetului General că nu sunt întrunite
elementele punerii sub acuzare de înaltă trădare, de unde refuzul
trimiterii în judecată, fie pe parcursul judecăţii, în fond sau în recurs,
se poate constata de instanţa de judecată, că Preşedintele nu poate fi
condamnat pentru acuzare de înaltă trădare din anumite considerente.
Şi într-un caz şi în celălalt, Preşedintele, îşi va reîncepe activitatea
putându-se purta discuţii cu privire la “seriozitatea Parlamentului”.
b. Intr-o a doua ipoteză, se poate întâmpla ca populaţia să aibă o
poziţie diferită faţă de cea a Parlamentului, să nu voteze în favoarea
demiterii Preşedintelui, situaţie ce a fost apreciată în doctrina actuală,
ca echivalând cu un vot de blam adresat forului legislativ, aspect care
ar putea determina punerea în discuţie a dizolvării sale. Deşi perfect
argumentat punctul de vedere exprimat mai sus, pentru a putea fi
efectiv aplicat, el ar fi trebuit să-şi găsească o consacrare expresă în
Constituţie, iar acest lucru nu s-a întâmplat cu ocazia revizuirii.
Practica parlamentară recentă a confirmat acest ultim punct de
vedere, ştiut fiind faptul că în trecut a fost declanşată procedura de
suspendare a Preşedintelui în exerciţiu, 322 parlamentari au votat în
favoarea suspendării, iar cu ocazia referendumului din 19 mai 2007,
populaţia a avut un punct de vedere diferit de cel al majorităţii
parlamentare, astfel că, după respingerea demiterii Preşedintelui, de
către popor, acesta şi-a reluat exercitarea atribuţiilor, Parl amentul
la rândul său, continuându-şi activitatea.
Prin urmare, în cazul în care populaţia se va pronunţa contrar
demiterii Preşedintelui şi implicit, contrar poziţiei exprimate de
Parlament, Preşedintele ar trebui să–şi reia activitatea, cu toate
consecinţele juridice ce decurg de aici 13.

13
Dana Apostol Tofan, Drept administrativ…2008, pp. 67-68.