Școala online și fluturele din sulul de hârtie igienică

de Mihai Vasilescu

De când a început treaba asta cu școala online, sunt un pachet de nervi.

În primul rând, vreau să zic că am tot respectul și admirația pentru cadrele didactice care
se chinuie (fix ăsta e cuvântul) să facă ceva ce învătământul românesc n-a mai văzut până
acum. Să treci de la tone de maculatură mâzgălită cu stiloul sau pixul, de la tablă, cretă /
marker și burete, de la “Stai în bancă, să nu se audă musca, lasă telefonul!” la treaba asta
cu online-ul mi se pare ceva fantastic. Practic, într-o săptămână, profesori, părinți și copii
au trecut de la cal și căruță la mașină zburătoare. E un progres la care nici dracu’ n-ar fi
visat! Mulțumim lu’ nenea Covidu’!
Acu’ să mă întorc la nervii mei. Nu știu cum o fi la alte școli, dar ăștia privații ai lu’ fi-
miu s-au dat peste cap să facă ceva super mișto. Folosesc o platformă online structurată
super tare, încarcă materiale, se filmează vorbind, au video conferințe cu elevii, ce să
mai, nebunia lu’ Țalam! Doar că…
Noi am avut noroc că soția lucrează pe două laptop-uri în același timp (nu întrebați!) și
le-a adus pe amândouă acasă când a început nebunia. Pentru că altfel piticul și-ar fi bătut
capul la antichitatea mea de PC care se blochează și când deschizi un Solitaire. Ce-or fi
făcând ăia care nu au asemenea noroc? Aparent mințile luminate din Minister nu s-au
gândit la asta. Adică, cretă și burete la clasă, WC în fundul curții, dar obligatoriu toți
copiii au laptop-uri performante.
Și acum începe distracția. Învățătoarea și restul profesorilor încarcă în platforma
sufletului tot felul de fișiere audio, video, text, link-uri diverse, poze etc. Toate formatele
posibile!!! Fiindcă e normal, oamenii sunt diferiți și folosesc chestii diferite. Așa că toată
ziua stau să-mi bat capul cu ce să deschid fișierul X, cu ce să modific fișierul Y,
convertește, importă, exportă. Unii vor ca elevii să scrie temele pe caiete, apoi făcută
poză și încărcată pe platformă. Alții vor ca elevii să rezolve online temele, direct în
Word, Excel etc.
Le sunt trimise fișe care ar trebui printate, completate, fotografiate și trimise înapoi spre
verificare. Doar că, ghici ce? N-am imprimantă acasă! Și nu mă duc la coadă la centrul
Kodak de la parter pe pandemie ca să printez nenorocitele de fișe. Așa că le modificăm în
Paint sau le facem de mână.
Unele se pot completa în Word, dar, surpriză!, sunt versiuni diferite, ta-su înjură de toți
sfinții încercând să repare ceva.
O altă problemă e cea a manufacturatului. Nu știu exact cine gândește programa, dar
copiii au deosebit de multe chestii de construit, montat, lipit, proiecte diverse, de parcă
toți se pregătesc pentru un viitor luminos în cadrul unor cooperative meșteșugărești! Are
de făcut o machetă cu un animal în mediul lui și un fluture decorațiune doar pentru
săptămâna asta! De unde să-i scot eu materiale pentru așa ceva? Oamenii ăștia au
impresia că la mine acasă e coliba vrăjitorului și că găsesc materiale diverse și ciudate
pentru a construi machete și decorațiuni? Ce abilități dezvoltă porcăriile de acest gen?
Căutatul prin gunoaie?
“Tati, pentru fluture am nevoie de un glitter!” “Ce e ăla?” “Este o / un… ceva [mi-a
explicat el ce e, dar mi se rupe, am uitat]. Să te duci la librărie să-mi iei!”...
Ar mai fi videoconferințele care sunt circ și panaramă, fiindcă ei, copiii, nu sunt obișnuiți
cu așa ceva și parcă e o discuție între mătușa de la țară și văru' din Italea. “Bă, ce
faceți?” “Bă, mă, hăhă!” “Ce moacă are ăla!” “De ce se vede verde la tine?” “Cutărică n-
a intrat că n-are cameră, hăhă!” “Să vă arăt ce am pe perete?” “Ăsta e fratele meu, nu-l
băgați în seamă. Pleacă de aici că am videocol!” Nu știu ce aud ei din ce le zic profesorii
(că păstrăm discreția și îl lăsăm singur în cameră, iar noi ascultăm la ușă).
Orele de educație fizică sunt crimă și pedeapsă. Profa’ le trimite filmulețe sau linkuri cu
exerciții. Le-am făcut toți. Nevastă-mea a făcut febră musculară, iar vecina de dedesubt a
intrat la balamuc precis.
Evident că toate temele sunt perfecte, fiindcă nu poți lăsa copilul să le facă după cum îi
trece lui prin cap, nu? Adică, ce naiba, am și eu mândria mea!
În concluzie, un sistem implementat prost și în grabă, cu programa neadaptată pentru așa
ceva, care le dă mari bătăi de cap cadrelor didactice, derutează copiii și înnebunește
părinții. Nu sunt de părere că ar trebui înghețat anul sau repetat sau ceva de genul, dar
nici nu cred că se vor acumula cine știe ce cunoștințe cu ajutorul acestui sistem organizat
ad-hoc, fără logistică, fără cap, fără experiență anterioară.
Gata, vă las. Mă duc să pândesc sulul de hârtie igienică de la baie. De ce? Fiindcă îmi
trebuie cartonul rotund din mijloc pentru fluturele vieții! Și mi-e că se termină și-l aruncă
vreunul la gunoi. Abia am salvat dimineață o bucată de cofraj de ouă și o sticlă de jumate
pentru viitorul proiect. Aur curat, vă zic! O să iasă o lucrare… Boboc!