Crucea Rosie – istorie si origini

Crucea Rosie, cunoscuta si sub numele complet de Miscarea Internationala de Cruce Rosie si
Semiluna Rosie, semnifica o miscare umanitara internationala ce are sub coordonarea sa mai
multe organizatii distincte si independente, dar aflate sub pelerina comuna a principiilor de
baza, obiectivelor, simbolurilor, statuturilor si organelor de conducere.

Misiunea Miscarii Internationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie este de a proteja viata si
sanatatea oamenilor, de a asigura respectul fata de fiinta umana, de a preveni si alina suferinta
oamenilor, fara a face apel la discriminarea de nationalitate, rasa, religie, clasa sociala sau
opinii politice.

Termenul de Crucea Rosie Internationala este adesea intalnit in favoarea denumirii complete
de Miscarea Internationala de Cruce Rosie si Semiluna Rosie. Partile componente ale miscarii
sunt: Comitetul International al Crucii Rosii (CICR), Federatia Internationala a Societatilor
de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, si Societatile Nationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie.

Istoria si originile Crucii Rosii sunt consacrate in vorbele lui Henry Dunant (1828-1910)
"Siamo tutti fratelli" (Suntem cu totii frati), initiatorul Miscarii Internationale de Crucea Rosie
si Semiluna Rosie. Afaceristul elvetian, Henry Dunant a tras semnalul de alarma asupra
necesitatii de a infiinta societati de ajutor si de a raspandi un acord international cu privire la
ajutorarea ranitilor si la persoanele care ii ingrijesc.

Batalia de la Solferino

Istoria Crucii Rosii incepe cu batalia de la Solferino, la 24 iunie 1859, in nordul Italiei, unde
armatele Frantei si Austriei s-au luptat vreme de o zi. In urma confruntarii, numarul mortilor
si al ranitilor de pe campul de lupta a fost foarte mare, 40.000, iar numarul personalului
medical calificat, a chirurgilor si a medicamentelor era insuficient. Henry Dunant a fost
martorul consecintelor oribile de dupa batalie. Impresionat de dezastrul umanitar, Henry s-a
oferit ca voluntar, a adunat oameni din satul invecinat si a petrecut trei zile, pentru a ingriji
ranitii, abandonand complet scopul vizitei sale in Italia.

"O amintire de la Solferino"

Intors in Elvetia, Henry Dunant a continuat sa fie tulburat de cosmarul caruia ii fusese martor
la Solferino. In urma acestui episod tragic, a scris o carte si a publicat-o pe cheltuiala sa, in
noiembrie 1862. Cartea "O amintire de la Solferino" a fost trimisa familiilor domnitoare din
Europa, liderilor militari, politici, celor implicati in actiuni filantropice si prietenilor.

Cartea a propus doua idei de o importanta majora:

 infiintarea, in fiecare tara, a unei societati de ajutorare a ranitilor pe timp de razboi,

alcatuita din voluntari;
 promovarea unui acord international care sa protejeze soldatii raniti pe campul de
lupta si pe aceia care ii ingrijesc, oferindu-le astfel un statut neutru.
Cartea a avut un real succes iar rezultatele au aparut in mai putin de an. Meritul a fost exclusiv
al lui Dunant, care a reusit sa convinga statele sa codifice si sa recunoasca obiceiurile
razboiului. Ca urmare a propunerilor pe care le continea, a luat fiinta o organizatie mondiala.

Infiintarea Comitetului International al Crucii Rosii (CICR)

Comitetul International al Crucii Rosii este o institutie umanitara privata, infiintata in 1863 la
Geneva, Elvetia. Comitetul cuprinde 25 de membri si are o autoritate unica in cadrul dreptului
international umanitar privind protejarea vietii si demnitatii victimelor conflictelor armate
nationale si internationale. Comitetul celor 5 a fost rezultatul intrevederii lui Dunant cu
avocatul Societatii pentru Bunastare Publica de la Geneva, Gustave Moynier. Gustave a fost
extrem de impresionat de cartea "O amintire de la Solferino". Impreuna cu Dunant, ceilalti
patru membri au fost chiar avocatul Gustave Moynier, medicul chirurg Louis Appia,
Théodore Maunoir de la Comisia pentru Igiena si Sanatate de la Geneva si generalul elvetian
Guillaume-Henri Dufour. Comisia s-a intrunit pentru prima oara la 17 februarie 1863 si s-a
numit Comitetul International pentru Ajutorarea Ranitilor, care, in 1876, urma sa
devina Comitetul International al Crucii Rosii.

Liga Societatilor de Cruce Rosie

In 1919, Liga Societatilor de Cruce Rosie a fost infiintata in mod formal, cu sediul la Paris, de
catre reprezentanti ai societatilor de Cruce Rosie din Franta, Marea Britanie, Italia, Japonia si
Statele Unite, avand ca prim obiectiv imbunatatirea sanatatii oamenilor din tarile care
suferisera in timpul celor patru ani de razboi. Liga Societatilor de Cruce Rosie era destinata
"sa consolideze si sa uneasca pentru activitatile de sanatate, Societatile de Cruce Rosie
existente si sa promoveze crearea de noi societati". O parte cruciala a activitatii era de a oferi
si a coordona asistenta pentru victimele dezastrelor naturale si ale epidemiilor. Din 1939,
sediul sau permanent a fost la Geneva. In 1991, s-a luat hotararea de a schimba
denumirea Ligii Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie in "Federatia Internationala a
Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie".

Razboiul Mondial a transmis nevoia de stransa cooperare intre Societatile de Cruce Rosie
care, prin intermediul activitatilor desfasurate pe timpul razboiului in favoarea prizonierilor de
razboi si a combatantilor, atrasesera milioane de voluntari si construisera un mare organism
de experti. Ideea originala ii apartine lui Henry Davison, pe vremea aceea presedintele Crucii
Rosii Americane (ARC). Aceasta miscare a insemnat extinderea activitatea internatională a
Crucii Rosii. ARC avusese deja o misiune destul de solicitanta in urma unei catastrofe
naturale. Henry a propus, la o conferinta internationala medicala (aprilie 1919, Cannes,
Franta), "federalizarea Societatilor de Cruce Rosie din diferite tari, intr-o organizatie
comparabila cu Liga Natiunilor, in scopul unei permanente cruciade medicale pentru
imbunatatirea sanatatii, prevenirea bolilor si alinarea suferintei".

Societati Nationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie

Societatile nationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie exista in aproape fiecare tara din lume.
In cadrul statelor in care se afla, acestea preiau datoriile si responsabilitatile unei societati
nationale de ajutorare, asa cum este definit de Legea Umanitara Internationala. In cadrul
Miscarii, CICR e responsabil de recunoasterea legala a unei societati de ajutor ca societate
nationala de Cruce sau Semiluna Rosie.
La sfarsitul Conferintei Internationale din 1863 prima idee a lui Dunant, de a infiinta o
societate de voluntari in fiecare tara, a devenit realitate prin infiintarea primelor Societati
Nationale. Astfel de societati au fost infiintate, cateva luni dupa Conferinta Internationala, in
Wurttemburg, Marele Ducat de Oldenburg, Belgia si Prusia. Apoi au luat fiinta societatile din
Danemarca, Franta, Italia, Mecklenburg-Schwerin, Spania, Hamburg si Hesse. Pe atunci, ele
se numeau "comitete nationale" sau "societati de ajutorare", dar, mai tarziu, au inceput sa fie
cunoscute sub denumirea de Societati Nationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie.

Simboluri ale miscarii: Crucea Rosie, Semiluna Rosie, Cristalul Rosu, Leul si Soarele
Rosu, Magen David Adom

In lunile care au urmat, cei cinci membri ai Comitetul International al Crucii Rosii au adoptat
in cadrul unei conferinte internationale emblema distinctiva a Miscarii. Conferinta a avut loc
in octombrie 1863, au participat 16 tari si a avut ca rezultat crearea emblemei distinctive: o
cruce rosie pe fond alb, cu scopul de a identifica si de a proteja voluntarii care acorda ajutor
soldatilor raniti.

Simbolurile Crucii Rosii, Semilunii Rosii, Leului si Soarelui Rosu si Cristalului Rosu au in
prima instanta o utilizare protectoare in conflictele armate, ulterior emblemele avand
o utilizare indicativa, fiind folosite ca semne distinctive de acele organizatii care fac parte din
Miscarea Internationala de Cruce Rosie si Semiluna Rosie.

Crucea Rosie. Crucea Rosie pe un fundal alb a fost simbolul original de protectie declarat la
Conventia de la Geneva din 1864. Simbolul este o inversare a steagului national al Elvetiei,
fiind adoptat in cinstea fondatorului sau, elvetianul Henry Dunant, si a tarii sale.

Semiluna Rosie. Imperiul Otoman a folosit o Semiluna Rosie pentru a proteja soldatii

musulmani, dar s-a angajat in acelasi timp sa respecte simbolul Crucii Rosii. In urma acestei
manifestari, CICR a declarat in 1878 ca se pot adopta simboluri oficiale aditionale pentru
statele non-crestine. De atunci, Semiluna Rosie este emblema tuturor statelor cu populatii
majoritar musulmane.

Cristalul Rosu. In urma controversei legate de societatea nationala din Israel si Magen David
Adom, a fost luata in vedere introducerea unui nou simbol de protectie cu caracter aditional si
neutru. Simbolul Cristalului Rosu a fost adoptat la 22 iunie 2006 ca emblema Societatii
Palestiniene de Semiluna Rosie (PRCS) si Societatea Nationala Israeliana, Magen David
Adom (MDA)

Leul si Soarele Rosu. Intre 1924 si 1980, Iranul a utilizat Leul si Soarele Rosu ca simbol
pentru societatea sa nationala, bazat pe steagul Dinastiei Qajar. Leul si Soarele Rosu a fost
recunoscut ca simbol protector in 1929, odata cu Semiluna Rosie.

Magen David Adom (MDA), (denumirea provine din ebraica si desemneaza Steaua lui

David Rosie) societatea nationala din Israel a folosit Steaua lui David Rosie ca emblema in
1931, odata cu fondarea sa. Propusa ca o emblema aditionala a Crucii Rosii, Semilunii Rosii
si Leului Rosu, propunerea nu a fost acceptata de CICR din cauza ca nu reprezenta un stat
suveran. Mai tarziu, in 2006, Magen David Adom a fost recunoscut oficial de CICR, in semn
de recunoastere simultana alaturi de organizatia nestatala Semiluna Rosie Palestiniana. Cu
toate ca MDA nu era recunoscuta oficial, ea a acumulat o reputatie excelenta in cadrul
Miscarii, prin participari eficiente la activitatile internationale ale Federatiei si ale CICR.