La 21 mai 1880 se naşte la Bucureşti cel care avea să aducă poezia monumentală şi grea a

zborului sufletesc către lumină, Tudor Arghezi. Publică versuri în revistele ,,Revista modernă''
şi ,,Viaţa nouă'', publicaţii de constelaţie macedonskiană, semnându-se Ion Th. Arghezi. A folosit
pentru prima dată pseudonimul Tudor Arghezi în perioada 1897-1899, pe vremea când începuse
să publice poezii şi proză scurtă în reviste. Aşa cum va explica mai târziu, a ales pseudonimul
Tudor Arghezi, îmbinând numele de familie al tatăului (Theodorescu-Tudor) cu denumirea latină
a Argeşului (Argesis). Despre primele scrieri ale adolescentului poet, Alexandru Macedonski
spunea: “Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanţă fără margini, dar
până astăzi coronată de cel mai stralucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalităţile
de imagini şi idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi si în străinătate, ca o culme a poeticii şi
a artei.”

Viaţa sa religoasă este, poate, cea mai complexă în comparaţie cu ceilalţi scriitori canonici
români. În 1899 se retrage la mânăstirea Cernica. Între 1900-1904, ocupă mai multe funcţii:
secretar al Mitropoliei, diacon. Experienţa religioasă îl inspiră pe Arghezi să scrie ,,Psalmii'',
operă care sugerează lupta poetului cu sine însuşi, cu sentimentele de solitudine ce-l copleşesc.
Când invoacă divinitatea, stie că nu va primi răspuns. Absenţa creatorului cheamă prezenţa
creaturii, cerul şi pământul fiind un sistem de vase comunicante. Desacralizarea transcendentului
presupune sacralizarea făpturii. La Arghezi devin sacre fiinţele, viaţa, divinitatea argheziană
pierdându-şi atributele sacre. În 1905 pleacă din ţară, călătorind în Elveţia, Franţa şi Italia.
Întorcându-se în ţară începe să publice pamflete în ,,Facla'', ,, Seara'', ,, Gazeta Bucureştilor'',
,,Renaşterea'' . Efectele acestora nu au întârziat să apară: mai întâi este exclus din cinul
monahilor, iar în 1918 este arestat.