Statutul de scriitor în Rusia a presupus, înainte de orice conferire de valoare estetică unor

cuvinte, să fii supus prin puterea cuvântului, doctrinelor regimului vremii, regimul stalinist. Dacă
în prima jumătate a secolului al XX-lea, nu colaborai în favoarea regimului, erai interzis
cititorilor sau chiar închis. Nume ale literaturii ruse, considerate ,,inamici de clasă", printre care
scriitori de seamă, victime ale totalitarismului sovietic, au fost umiliţi, trădaţi, unii găsindu-şi
sfârşitul în lagărele din Siberia. În Rusia stalinistă, curajul de a spune adevărul echivala cu o
condamnare în închisorile gulagului. Scriitorul rus Varlam Şalamov a stat 17 ani închis la
Kolima, în Siberia, zona polară cu mine de plumb şi de aur. Era preţul pe care îl plăteau toţi cei
care îndrăzneau să-şi exprime principiile în care credeau. „Când Şalamov sau Soljeniţîn spuneau
adevărul, erau trimişi direct în gulag. În Franţa, însă, sau în Anglia, sau în Statele Unite, nu te
trimite nimeni în gulag, în schimb, eşti complet ignorat. Poţi să publici orice doreşti dar va
rămâne fără ecou. Am publicat, de exemplu, un eseu, tradus şi în limba română, Franţa pe care
uităm s-o iubim. N-am avut nicio recenzie, în schimb, am primit 2000 de scrisori de la cititori.
Asta înseamnă că vor exista mereu cititori inteligenţi, receptivi care să fie cu adevărat interesaţi
de literatură”, explică scriitorul.

Puţini au fost cei care au găsit puterea de a fugi din Uniunea Sovietică şi să-și facă un nume
printre intelectualii din Occident.

În anul 1957 la Krasnoiarsk, Siberia, se naşte scriitorul rus de expresie franceză, Andrei
Serghevici Makine, în plină Rusie neostalinistă, aflată în acel moment sub conducerea lui Leonid
Brejnev. Şi-a petrecut întreaga copilărie într-un orfelinat din Siberia şi a fost luat mai târziu în
grijă de către bunica sa, de origine franceză, Charlotte Lemonnier, cea de la care a deprins,
alături de pasiunea pentru cărţi si pasiunea pentru limba franceză. „Bunica a fost cea care m-a
ajutat foarte mult. De la ea am moştenit limba franceză. Nu era deloc o situaţie uşoară pentru
că, la acea vreme, orice legătură cu Occidentul sau cu o persoană venită din Occident era
privită cu suspiciune. ”, explică Andrei Makine. A studiat la Moscova unde şi-a dat doctoratul.
Apoi, la vârsta de 30 de ani, a fugit în Franţa. Viaţa la Paris, însă, nu a fost uşoară. Neavând bani,
a fost nevoit să doarmă, pentru o vreme, într-un cavou din cimitirul Pere-Lachaise, iar mai apoi
într-o cămăruţă din cartierul Montmartre. Obţinuse, în schimb, un drept fundamental: libertatea
de expresie. Şi totuşi... „Când ajungi într-o ţară în care libertatea de expresie nu este îngrădită,
ajungi să te întrebi: din moment ce ai libertatea de a spune orice, care sunt limitele acestei
libertăţi? Credeţi că oamenii, în Franţa sau în altă parte, îndrăznesc să spună orice le trece prin
minte? Şi vorbesc aici despre principii şi idei serioase. Nu, nu se întâmplă asta. De ce? Pentru
că există întotdeauna o idee predominantă pe care oamenii sunt mai mult sau mai puţin obligaţi
să o urmeze. Să spui adevărul nu e deloc uşor, nici în Franţa, nici în Rusia. Consecinţele, însă,
sunt diferite”, subliniază Andrei Makine.