Badescu Elena –Alexandra

KMS II
Metode de comunicare orala

  Conversatia - dialog didactic realizat printr-o succesiune de întrebari si raspunsuri.

 tipuri de conversatii: introductiva, de reactualizare si fixare, de verificare, catehetica,euristica,
conversatia-joc etc.; tipologia întrebarilor: reproductive, stimulative, aplicative, evaluative,
directe, inversate, returnate, de releu etc.; cerinte: precizie, conciziune, corectitudine gramaticala
si stiintifica, accesibile, nu solicita raspuns monosilabic, nu includ raspunsul asteptat.
Dezbaterea: schimb organizat de idei si opinii. Variante: discutia de grup, "masa
rotunda", brainstorming, discutia Phillips 6/6, discutia panel.
Problematizarea: prezentarea unor situatiiproblema, cu mai multe alternative de
rezolvare, care genereaza elevilor îndoiala, incertitudine, curiozitate si dorinta de descoperire a
solutiei/solutiilor.
În funcţie de dinamica procesului de predare-învăţare, conversaţia, dialogul şi discuţia
pot avea şi următoarele forme (tipuri): introductive, care au un rol de a pregătii elevii pentru
conversaţie în legătură cu o anumită temă (problemă); de fixare şi consolidare a cunoştinţelor, în
cadrul cărora dialogul şi discuţia au un caracter repetitiv, de argumentare, aprofundare şi stocare
a cunoştinţelor; de sistematizare şi sinteză, în cadrul cărora dialogul şi discuţia au un rol de
restructurare în noi ansambluri de cunoştinţe esenţiale; de aplicare, în cadrul cărora dialogul şi
discuţia asigură fundamentarea teoretică a acţiunilor şi abilităţilor practice şi de evaluare, în care
dialogul şi, după caz, discuţia urmăresc să evidenţieze nivelul, calitatea şi aplicabilitatea
pregătirii elevilor (studenţilor).
Este foarte important ca în conversaţia didactică să se dea posibilitatea elevului şi, chiar
mai mult, să se stimuleze elevul pentru a pune întrebări. Această cerinţă se încadrează în
sarcinile învăţământului în care se urmăreşte învăţarea elevului nu numai să dea răspunsuri ci să
pună şi întrebări.
Printre condiţiile întrebărilor menţionăm:
• formularea, după caz, a tipului cel mai potrivit de întrebări: retorice, de gândire,
repetitive, închise, deschise, înlănţuite, de explorare, stimulatorii (ajutătoare), suplimentare, etc.;
• să se referă la materia predată şi prevăzută în bibliografia de studiu;
• să fie clare, concrete şi concise din punct de vedere ştiinţific şi gramatical- ştiinţific,
înlăturând formulările ambigue, complicate, neinteligibile;
• să stimuleze gândirea, spiritul critic şi creativitatea elevilor (studenţilor), folosindu-se în
acest sens, întrebările care încep astfel: de ce, pentru ce, din ce cauză, în ce caz, în ce scop, etc.;
• să fie formulate în forme schimbate, variate pentru a verifica gradul de înţelegere,
flexibilitatea memoriei şi a gândirii, a pregătirii în general;
• să fie complete, cuprinzătoare, complexe, fără a fi duble, triple, etc. mai ales la
chestionarea orală;
Potenţialul pedagogic Favorizează perfecţionarea relaţiei profesor-elevi. Stimulează
efortul elevilor pentru exprimări clare şi răspunsuri corecte. Dezvoltă ambiţia elevilor de
afirmare intelectuală, curiozitatea, înţelegerea şi iniţiativa lor. Intensifică intercomunicarea reală
şi relaţiile din cadrul colectivului de elevi.
Limite Nu asigură în suficientă măsură sistematizarea cunoştinţelor. Participarea efectivă
la conversaţie revine numai unui grup de elevi din clasă şi ca atare solicitarea este discotinuă,
sporadică şi inegală. Fragmentează problemele în discuţie şi nu asigură continuitatea activităţii
individuale a elevilor pentru găsirea unei soluţii proprii. Nu se poate folosi în cazurile când noile
cunoştinţe nu sunt sprijinite de o experienţă anterioară sau de materiale intuitive.

Metoda de comunicare oral ava fi foarte utila in ceea ce priveste atingerea obiectivelor lectiei
prezentate la clasa a VII-a despre “Oasele organismului uman”, care are drept obiective
operationale urmatoarele:

O1 – să observe şi să identifice functiile importante pe care le au oasele;

O2 – să poată diferenţia oasele între ele (oase lungi, scurte, late)

O3 – să poată da exemple de diferite oase (ex, os lung: femur)

O4 – să redea printr-un desen schematic structura osului;

O5 – să cunoască principalele oase ale organismului uman.

Astfel, elevii vor afla anumite informatii , intreband profesorul, adaugand completari prin
intermediul dialogului. De asemenea, elevii pot pune intrebari corespunzatoare pentru a putea
identifica fara ajutorul profesorului oasele corpului uman. Cu ajutorul dialogului, ei vor putea sa
dea exemple de diferite oase cand vor fi intrebati de profesor. Pe de alta parte, aceasta metoda
poate defavoriza unii elevi care sunt mai timizi si nu au curajul de a pune intrebari pentru a purta
un dialog cu profesorul.

Totusi aceasta metoda realizeaza si o relatie mai legata intre profesor-elev, deoarece
copiii pot fi corectati verbal in caz ca au gresit vreun raspuns.

In concluzie, metoda de comunicare orala poate indeplini obiectivele lectiei, deoarce este
o metoda prin care elevii se pot lamuri cu privire la anumite aspect pe care nu le cunosc.

Bibliografie: https://www.scribd.com/doc/305701339/Metode-de-Comunicare-Orala