DILEME ETICE

Sida
SIDA
SIDA

Specialitate boli infecțioase  

Simptome febră
Adenopatie
diaree
letargie
Slăbire  

Cauze HIV  

Metodă de diagnostic blood test[*]  

Panglica roșie este simbolul global pentru solidaritate cu persoanele depistate HIV pozitiv și a
celor care trăiesc cu SIDA.
 SIDA (sindromul imunodeficienței umane dobândite) este o afecțiune provocată de
virusul imunodeficienței umane, HIV, care atacă și distruge progresiv sistemul
imunitar al organismului. Boala se manifestă prin infecții grave care determină pierderea
accentuată în greutate, afecțiuni ale creierului și ale sistemului nervos central. Pentru a se
reproduce, HIV trebuie să pătrundă într-o celulă a sistemului imunitar. Virusul pătrunde în
organism prin contact sexual, prin contaminare cu sânge infectat sau de la mamă infectată la
făt, în timpul sarcinii, al nașterii și al alăptării. HIV poate fi prezent în lichidele biologice, ca
sânge, spermă, secreții vaginale și laptele matern. O persoană seropozitivă la HIV (al cărei
sânge conține anticorpi specifici îndreptați împotriva virusului HIV, ceea ce dovedește
infectarea sa cu acest virus) nu prezintă în mod obligatoriu semnele bolii. Ea este totuși
purtătoare de virus și deci susceptibilă să îl transmită.
SIDA a fost declarată ca boală de sine stătătoare cu aspect de pandemie la 1
decembrie 1981. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră numărul deceselor
datorate urmărilor acestei boli ca fiind de 2,9 milioane în anul 2006, numărul celor infectați pe
plan mondial de 39,5 milioane, anual infectându-se alte 4,3 milioane de persoane. Pe plan
mondial numărul persoanelor infectate cu HIV se apreciază ca fiind de 1% în grupa de vârstă
15–45 de ani. În unele țări din Africa se consideră numărul celor infectați cu acest virus în
această grupă de vârstă ca fiind de până la 20% (și chiar mai mare în unele regiuni) din
populație.
Deși tratamentele pentru SIDA și HIV pot încetini cursul bolii, nu există încă un
vaccin sau vindecare. Tratamentul antiviral reduce mortalitatea și morbiditatea infecției cu
HIV, dar acești agenți sunt scumpi, iar accesul de rutină la antiretrovirali nu este disponibil în
toate țările. Datorită dificultății tratării bolii, prevenirea infecției este importantă în controlul
răspândirii SIDA pandemică, prin organizații de sănătate care promovează sexul protejat și
unica folosință a acelor de seringă în încercarea de a încetini răspândirea virusului.
SIDA s-a transformat într-o boală cronică ca urmare a introducerii terapiei HAART.
Are o evoluție cronică de durată lungă în țările dezvoltate unde cazuri letale sunt înregistrate
doar atunci când terapia HAART își pierde efectul terapeutic. Rămâne însă pentru țările în
curs de dezvoltare o boală care a dus la scăderea mediei de viață cu până la 10 ani punând
astfel în pericol existența multor popoare din Africa unde dispare (în unele cazuri) populația
de vârstă medie.
 Virusul HIV

Reprezentare grafică a unei particule infecțioase din virusul HIV

Virusul HIV face parte din familia retrovirusurilor – un virus cu ARN, capabil să-l
copieze în ADN proviral datorită unei enzime numite reverstranscriptaza. Primul virus HIV
(HIV-1) a fost izolat la Institutul Pasteur din Paris și este prezent în întreaga lume. Ulterior un
al doilea virus a fost descoperit (HIV-2), localizat în special în Africa de Vest și a cărui
structură este apropiată de cea a HIV-1.
Fiecare din aceste două grupe sunt divizate la rândul lor, continuând o multitudine de
virusuri diferite. Între HIV-1 și HIV-2 există o diferență de 50% în materialul genetic, iar între
virusurile din aceeași grupă diferența este de 5–10%. În plus, virusurile evoluează în organism,
căci reverstranscriptaza este responsabilă pentru unele erori în copierea ARN-ului,
determinând mutații. Mutațiile diminuează eficacitatea tratamentului, iar introducerea altor
virusuri în organism (recontaminarea) crește activitatea celulelor infectate și deci multiplicarea
virusului.
Virusul HIV distruge unele globule albe – limfocitele T4 sau CD4 – care constituie
baza imunității antiinfecțioase. Celulele infectate devin producătoare ale virusului și după o
vreme mor. Virusurile nou produse circulă în sânge, căutând noi celule pe care să le infecteze.
În felul acesta numărul de celule albe din organism scade treptat și, împreună cu acestea, scade
și imunitatea. În timp, organismul pierde capacitatea de rezistență chiar și în fața unei boli
obișnuite.

Căi de transmitere
Transmiterea virusului SIDA se face în patru modalități principale: pe cale sexuală (la
nivelul mucoaselor genitale, fie că este vorba de spermă, de lichid prostatic sau de secreții
vaginale), pe cale sangvină (transfuzia sângelui sau a produselor sangvine contaminate,
utilizarea de seringi infectate), pe cale transplacentară (de la mamă seropozitivă la copil, în
timpul sarcinii) și în cursul alăptării materne. Virusul fiind, de asemenea, prezent în lacrimi și
în salivă, este deci posibilă o contaminare prin mușcătură, precum și o contaminare în cazul
unui sărut profund, în caz de leziuni ale mucoaselor bucale. Totuși, n-a fost raportat niciun caz
de transmisie de acest tip.
HIV nu se transmite prin: aer (respirație, tuse, strănut), atingere, pupături (sărut
"uscat"), îmbrățișare, alimente, apă, băi sau WC-uri publice, ștranduri, înțepături de țânțari sau
alte insecte, folosirea în comun a rechizitelor, jucăriilor, tacâmurilor și veselei. Este dovedit
faptul că pisicile, câinii sau păsările de apartament nu pot fi infectate cu HIV, deci nu pot
transmite acest virus. Cu toate acestea, este bine documentată în literatura de specialitate boala
supranumită "SIDA pisicii", un virus asemănător (FIV – feline immunodeficiency virus) care,
la feline, are consecințe asemănătoare infecției HIV la oameni, dar care nu poate traversa
"bariera speciilor", adică omul nu poate fi infectat de acest virus.
Calea sangvină

Hematie HIV negativă (stânga) și hematie HIV pozitivă (dreapta). Aglutinarea indică

prezența virusului.
Este un mod de transmisie puternic contaminant, riscul fiind evaluat la 90%, fie că este
vorba de transfuzii, fie că se întâmplă prin injectarea de droguri pe cale venoasă. De
asemenea, hemofilicii, care necesită injectări frecvente de produse de sânge, au fost deosebit
de afectați de SIDA până când s-au luat măsurile preventive (verificarea și încălzirea
produselor transfuzate) care să pună capăt acestei contaminări. Reutilizarea materialului
medical (seringi de plastic, ace) fără sterilizarea lui, un act legat de penuria de material, este
un factor subestimat de contaminare, a cărui importanță rămâne de evaluat și care justifică cea
mai mare atenție, cel puțin individuală. Transmisia prin acele de acupunctură sau prin cele
de tatuaj și prin lamele de ras este posibilă din punct de vedere teoretic.
Calea sexuală
Este calea de contaminare cea mai răspândită, toate practicile sexuale putând fi
contaminante în diferite grade. În țările occidentale, ea privește încă în principal homosexualii
masculini, dar boala se propagă în sânul populației heterosexuale, mai cu seamă în cursul
raporturilor sexuale cu toxicomani deja contaminați. În țările în curs de dezvoltare, propagarea
se face în majoritate pe cale heterosexuală. Transmisia infecției este favorizată de
microtraumatismele mucoaselor și de bolile transmisibile sexual care antrenează ulcerații la
nivelul organelor sexuale, prin raporturile sexuale în perioada fluxului menstrual (perioada cea
mai contaminantă la femeia seropozitivă) și prin sodomie (coit anal), din cauza fragilității
relative a mucoasei rectale.
Riscul de transmisie heterosexuală este mai puțin important decât cel legat
de homosexualitate. Este suficient un singur raport care să fie contaminant. Se manifestă un
dezacord în transmisia de la bărbat la femeie și de la femeie la bărbat, riscul părând să fie mai
mare pentru o femeie de a fi contaminată de către un bărbat decât invers.
Contacte sexuale vaginale
HIV se găsește în fluidele sexuale ale unei persoane infectate. La bărbați, aceasta
înseamnă fluidele care se elimină din penis înainte și în timpul actului sexual. Pentru o femeie,
aceasta înseamnă că HIV se găsește în fluidele produse în vagin înainte și în timpul actului
sexual pentru a ajuta la penetrare.
Dacă un bărbat cu HIV întreține contacte sexuale vaginale fără
utilizarea prezervativului, fluidele infectate pot trece în sângele femeii prin cele mai mici
tăieturi sau răni din corpul ei. O astfel de tăietură sau rană nu este întotdeauna vizibilă și ar
putea fi atât de mică, încât nici femeia nu știe despre acest lucru. Dacă o femeie cu HIV
întreține contacte sexuale fără utilizarea prezervativului, HIV poate ajunge în sângele
bărbatului printr-o rană minusculă pe penis sau prin canalele din penis. Dacă există oricare
contacte cu sângele în timpul sexului, aceasta sporește riscul infecției. Spre exemplu, ar putea
fi sânge în vagin dacă actul sexual are loc în timpul perioadei de menstruație a femeii.
Contacte sexuale orale
Sexul oral cu un partener infectat poartă un anumit risc de infecție de asemenea.
Fluidul infectat poate ajunge în cavitatea bucală a partenerului. Dacă acesta la rândul lui/ei are
răni cât de mici în cavitatea bucală, inclusiv sensibilitate gingivală, virusul poate ajunge în
sânge. Dar infecția ca rezultat al sexului oral pare să fie transmisă foarte rar.
Contacte sexuale anale
Dacă un cuplu întreține contacte sexuale anale, riscul infecției este mai mare decât în
cazul întreținerii contactelor vaginale. Învelișul anal este mai delicat decât cel vaginal, astfel
este mult mai probabil să fie deteriorat în timpul contactului, iar orice contact cu sângele în
timpul sexului sporește riscul infecției.
Transmisia de la mamă la copil
Transmiterea de la mamă la copil, numită transmitere "perinatală", poate avea loc în
timpul sarcinii prin străbaterea de către virus a placentei, în timpul nașterii sau prin alăptare.
Procentajul de transmisie a virusului de la mamă la făt în timpul sarcinii variază după starea
clinică a femeii gravide. După studii efectuate în Europa, mai puțin de 20% dintre copiii
născuți dintr-o mamă seropozitivă, dar care încă nu prezintă simptomele bolii, ar fi la rândul
lor contaminați. În Africa, procentajul de transmisie constatat este de ordinul a 30 până la
40%, acest fapt fiind legat probabil de afecțiunile cu transmisie sexuală netratate, mai
frecvente în Africa, și care favorizează penetrarea virală.
Toți copiii născuți din mame seropozitive sunt seropozitivi la naștere, deoarece ei
poartă anticorpii mamelor lor. Atunci când nu sunt infectați, ei devin seronegativi spre vârsta
de 15 până la 18 luni. Se poate încerca totuși să se verifice dacă este prezent chiar virusul
începând cu vârsta de 3 luni, mulțumită tehnicilor de cultivare a virusurilor. Boala evoluează
lent (în vreo zece ani) la aproximativ 75% dintre copii și foarte rapid (în mai puțin de 5 ani) la
aproximativ 20% din cazuri.
Există un risc de transmisie a HIV prin laptele matern.[33] Deși n-a fost încă posibil să
se măsoare cu precizie, Organizația Mondială a Sănătății estimează că la copiii hrăniți la sân
de mamele seropozitive până la 15% dintre infecțiile cu HIV ar putea fi ocazionate de alăptare,
oricum nerecomandată, în țările occidentale, femeilor seropozitive sau bolnave de SIDA.
Infectarea intraspitalicească
Unii lucrători medicali au fost infectați cu HIV prin împunsături accidentale cu ace
care conțin sânge infectat. Foarte puțini au fost infectați ca urmare a expunerii la sângele
infectat al pacienților prin tăieturi sau stropi de sânge.
Există doar câteva cazuri documentate de cazuri în care pacienții au fost infectați de un
lucrător medical.
 Bibliografie

1) https://ro.wikipedia.org/wiki/SIDA
2) https://www.medlife.ro/glosar-medical/afectiuni-medicale/sida-cauze-simptome-
tratament
3) https://www.formaremedicala.ro/educatie-pacienti/semne-si-simptome-ale-hivsida-
care-pot-fi-recunoscute-de-pacienti/