Metode tradiţionale şi alternative utilizate în procesul didactic

Conceptul de metodă provine din limba greacă (“methodos”)  şi semnifică

“drumul spre” sau “calea de urmat”.[10] Metodele de evaluare indică calea prin
care profesorul evaluează performanţele elevilor, identifică punctele tari şi slabe
ale procesului didactic.
Din punct de vedere istoric, metodele pot fi clasificate în metode
tradiţionale şi metode moderne sau alternative. Sunt numite metode tradiţionale
deoarece au fost consecrate în timp şi sunt utilizate cel mai frecvent deoarece
aceastea asigură cadrului didactic un control mare asupra nivelului de pregătire a
clasei, o apreciere amănunţită, o ierarhizare, dar şi o sancţionare.
Metodele de evaluare alternative sau moderne indică faptul ca acestea s-
au impus în practica şcolară în ultimii ani şi că se utilizează ori în locul, fie
simultan ori în completarea celor tradiţionale.

Figura nr. 4 Metodele de evaluare tradiţionale şi alternative

2.1 Metode de evaluare tradiţionale

           
Evaluarea orală este cea mai veche şi frecventă metodă de evaluare
utilizată în activitatea instructiv-educatică. Aceasta constă într-un dialog purtat
între profesor şi elev, prin care primul urmăreşte să obţină informaţii cu privire
la cantitatea şi calitatea cunoştinţelor pe care le posedă elevul precum şi
capacitatea acestuia de a opera cu ele.[11] Cu prilejul examinării orale,
profesorul îi poate cere elevului să-şi motiveze răspunsul la o anumită întrebare
şi să-l argumenteze, după cum tot el îl poate ajuta cu întrebări suplimentare
atunci când se află în impas.
Această metodă este utilizată în special la disciplinele socio-umane care
au ca obiectiv formarea unor capacităţi şi abilităţi dificil de surprins prin
intermediul altor metode de evaluare.[12]
Acestă metodă prezintă următoarele avantaje[13]:
· oferă un feed-back rapid elevului, acesta putând să îşi corecteze imediat
eventualele neînţelegeri;
·   dezvoltă capacitatea de comunicare a elevului;
· permite cunoaşterea capacităţii de exprimare a elevului şi siguranţa cu care acesta
operează cu noţiunile asimilate;
·  intensifică interacţiunea dintre profesor şi elev;
·  oferă posibilitatea profesorului de a alterna tipul întrebărilor şi gradul lor de
dificultate în funcţie de calitatea răspunsurilor date de elev.
Metoda are însă şi unele dezavantaje: necesită mult timp pentru evaluarea
întregului colectiv de elevi, are un grad scăzut de obiectivitate putând fi
influenţată de starea examniatorului, de gradul diferit de dificultate ale
întrebărilor de la un elev la altul.
Evaluarea scrisă este o metodă de evaluare ce le oferă posibilitatea
elevilor de a se  exprima în scris, fără intervenţia profesorului, cunoştiinţele
dobândite. Această metodă se concretizează prin:  lucrări de control curent, a
lucrărilor de control date la încheierea unei unităţi de învăţare, a unui semestru
(teze).
Această metodă permite evaluarea unui număr mare de elevi într-un timp
relativ mic, iar comparativ cu evaluarea orală prezintă un grad mai mare de
obiectivitate, deoarece  rezultatele sunt  raportate  la  criterii  unice de evaluare.
Prin această metodă se asigură uniformitatea evaluării. Din păcate feed-back-ul
activităţii nu este atât de rapid ca cel de la evaluare, nu  este  posibilă  orientarea
elevilor  prin  întrebări ajutătoare  către  un  răspuns corect în cazul neînţelegerii
cerinţei, corectarea probelor scrise solicită resurse mari de timp.[14]  Totodată,
în cazul unor răspunsuri formulate ambiguu, profesorul nu poate cere lămuriri
suplimentare elevului, pentru a aprecia corect răspunsul.
Evaluarea prin probe practice vizează să identifice capacitatea elevului
de a aplica practic cunoştinţele teoretice dobândite. Această metodă reprezintă
liantul între „a ştii” şi „a face” şi se aplică atunci când se evaluează conţinutul
practic şi experimental al instruirii, oferind informaţii de asemenea  cu privire la
însuşirea conţinutului conceptual, fiind utilizată în special la disciplinele:
educaţie tehnologică, educaţie plastică, educaţie muzicală, educaţie fizică,
matematică, fizică, chimie, biologie, informatică.[15]. Evaluarea prin
intermediul probelor practice oferă un grad ridicat de obiectivitate deoarece
produsele realizate pot fi analizate prin raportare la criterii obiective precise.

2.2 Metode de evaluarea moderne/alternative

Metodele alternative de evaluare cel mai frecvent folosite la ora actual în

învăţământul românesc sunt:
Ø  Observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevilor în timpul
activităţilor didactice;
Ø  Referatul;
Ø  Portofoliul;
Ø  Proiectul;
Ø  Autoevaluarea.
Observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevilor în
timpul activităţilor didactice furnizează o serie de informaţii utile, greu de
obţinut pe alte căi constând în consemnarea metodică, fidelă şi intenţionată a
diferitelor manifestări de comportament individual aşa cum se prezintă ele în
fluxul lor natural de manifestare şi are la bază motivaţia de  a cunoaşte
personalitatea elevului, a intereselor şi preocupărilor lui vis-a vi de activitatea
şcolară, atitudinile sociale şi comportamentul lui în public.[16] Datele observate
pot fi colectate în jurnalul sau caietul profesorului  şi  pot  fi  utilizate  prin 
asociere  cu  alte metode de evaluare.
Avantajul  acestei  metode  e  de  natură psihopedagogică,  determinând
comportamentele reale din clasă, evidenţiindu-se ca foarte utilăîn situaţia
elevilor cu cerinţe speciale, însăare şi
dezavantajul căeste mult subiectivă, cere mult timp  şi necesită folosirea şi a
altor metode de evaluare.
Referatul reprezintă o modalitate de evaluare a gradului în care elevii sau
studenţii şi-au însuşit un anumit segment al programei, cum ar fi o temă sau o
problemă mai complexă dintr-o temă. Acesta  permite  abordarea  unor 
domenii  noi  şi  realizarea  unor  conexiuni  intercurriculare şi transcurriculare, 
având un  caracter  integrator.[17]  El este întocmit fie pe baza unei bibliografii
minimale, recomandate de profesor, fie pe baza unei investigaţii prealabile
efectuată de elev. Referatul trebuie să cuprindă atât opiniile autorilor studiaţi cât
si opinia elevului cu privire la probema analizată.
Portofoliul este metoda de evaluare ce urmăreşte progresiv, pe durate
mari de timp, nivelul performanţelor şcolare ale elevilor obţinute în urma unor
activităţi la care se folosesc metodele  şi tehnicile uzuale de evaluare: probele
scrise, observaţia sistematică, proiectul, autoevaluarea, etc.[18] Deoarece
aceasta conţine rezultatele obţinute prin alte metode de evaluare, putem spune ca
portofoliul reprezintă cartea de vizită a elevului.
Este o modalitate eficientă de comunicare a rezultatelor şcolare şi a
progreselor înregistrate de elev, uşurând astfel urmarirea evoluţiei elevului de la
un semestru la altu, de la un an la altu sau chiar de la un ciclu de învăţământ la
altu.
Proiectul reprezintă o metodă complexă de evaluarea, deoarece implică
abordarea completă a unei teme şi cuprinde de obicei şi o parte practică
experimentală.[19] Proiectul poate fi realizat atât individual cât şi în grup şi
necesită o perioadă mare de tip pentru realizare.
 Această formă de evaluare este preferată în ultimii anii de elevi deoarece
aceştia au posibilitatea să conceapă un proiect pe un subiect care îi interesează,
astfel aceştia sunt foarte motivaţi să realizeze un proiect bun şi nu percep această
 metodă ca fiind una de evaluare. Proiectul permite astfel evaluarea unor
capacităţi superioare ale elevilor, atitudini, aptitudini, deprinderi[19]:
Ø  capacitatea de a selecta informaţiile utile în vederea realizării proiectului;
Ø  capacitatea de identifica şi utiliza metode de lucru adecvate îndeplinirii
obiectivelor;
Ø  abilitatea de a utiliza corespunzător echipamentele şi instrumentele necesare
conceperii proiectului;
Ø  abilitatea de a finaliza un produs;
Ø  lucru în echipă (în cazul proiectelor în echipă);
Ø  capacitatea de a susţine proiectul realizat, evidenţând aspectele relevante.
Printre avantajele utilizării proiectului ca modalitate de evaluare se
numără faptul că stimulează creativitatea, creşte încrederea elevului în forţele
proprii, dezvoltă abilităţi de gestionare a timpului, a emoţiilor (prin suţinerea
repetă a proiectelor în faţa clasei), dezvolta capacitatea de a lucra în echipă.
Faptul că necesită mult timp pentru organizare, desfăşurare şi evaluare, existând
astfel riscul ca interesul elevului faţă de proiect să scadă, reprezintă cel mai mare
dezavantaj al acestei metode.
Autoevaluarea reareprezintă o metodă de evaluare cu un grad formativ
ridicat, prin implicarea elevilor în aprecierea propriilor rezultate, pe baza unor
criterii de evaluare stabilite şi comunicate anterior de către profesor în
colaborare sau nu cu ei.[20] Această metodă îi responsabilizează pe elevii faţă
de activitatea şcolară şi le dezvoltă capacitatea de autocunoaştere. Autoevaluarea
se poate realiza prin: autocorectare, autonotare controlată, notarea reciprocă
între elevi, metoda de apreciere obiectivă a personalităţii.