Metode de evaluare tradiţionale

Evaluarea orală este cea mai veche şi frecventă metodă de evaluare utilizată în
activitatea instructiv-educatică. Aceasta constă într-un dialog purtat între profesor şi elev, prin
care primul urmăreşte să obţină informaţii cu privire la cantitatea şi calitatea cunoştinţelor pe
care le posedă elevul precum şi capacitatea acestuia de a opera cu ele.[11] Cu prilejul examinării
orale, profesorul îi poate cere elevului să-şi motiveze răspunsul la o anumită întrebare şi să-l
argumenteze, după cum tot el îl poate ajuta cu întrebări suplimentare atunci când se află în
impas.
Această metodă este utilizată în special la disciplinele socio-umane care au ca obiectiv
formarea unor capacităţi şi abilităţi dificil de surprins prin intermediul altor metode de
evaluare.[12]
Acestă metodă prezintă următoarele avantaje[13]:
 oferă un feed-back rapid elevului, acesta putând să îşi corecteze imediat eventualele
neînţelegeri;
 dezvoltă capacitatea de comunicare a elevului;
 permite cunoaşterea capacităţii de exprimare a elevului şi siguranţa cu care acesta operează cu
noţiunile asimilate;
 intensifică interacţiunea dintre profesor şi elev;
 oferă posibilitatea profesorului de a alterna tipul întrebărilor şi gradul lor de dificultate în funcţie
de calitatea răspunsurilor date de elev.
Metoda are însă şi unele dezavantaje: necesită mult timp pentru evaluarea întregului
colectiv de elevi, are un grad scăzut de obiectivitate putând fi influenţată de starea
examniatorului, de gradul diferit de dificultate ale întrebărilor de la un elev la altul.
Evaluarea scrisă este o metodă de evaluare ce le oferă posibilitatea elevilor de a
se exprima în scris, fără intervenţia profesorului, cunoştiinţele dobândite. Această metodă se
concretizează prin: lucrări de control curent, a lucrărilor de control date la încheierea unei unităţi
de învăţare, a unui semestru (teze).
Această metodă permite evaluarea unui număr mare de elevi într-un timp relativ mic, iar
comparativ cu evaluarea orală prezintă un grad mai mare de obiectivitate, deoarece rezultatele
sunt raportate la criterii unice de evaluare. Prin această metodă se asigură uniformitatea
evaluării. Din păcate feed-back-ul activităţii nu este atât de rapid ca cel de la evaluare,
nu este posibilă orientarea elevilor prin întrebări ajutătoare către un răspuns corect în cazul
neînţelegerii cerinţei, corectarea probelor scrise solicită resurse mari de timp.[14] Totodată, în
cazul unor răspunsuri formulate ambiguu, profesorul nu poate cere lămuriri suplimentare
elevului, pentru a aprecia corect răspunsul.