Aspecte benefice ale evaluării orale pentru elevi și pentru cadrul didactic
Evaluarea orală este cea mai veche şi frecventă metodă de evaluare utilizată în
activitatea instructiv-educativă. Aceasta constă într-un dialog purtat între profesor şi elev, prin care primul urmăreşte să obţină informaţii cu privire la cantitatea şi calitatea cunoştinţelor pe care le posedă elevul, precum şi capacitatea acestuia de a opera cu ele. Cu prilejul examinării orale, profesorul îi poate cere elevului să își motiveze răspunsul la o anumită întrebare şi să-l argumenteze, după cum tot el îl poate ajuta cu întrebări suplimentare atunci când se află în impas. Această metodă este utilizată în special la disciplinele socio-umane, care au ca obiectiv formarea unor capacităţi şi abilităţi dificil de surprins prin intermediul altor metode de evaluare. Beneficiile aduse de evaluarea orală oferă un feed-back rapid elevului, acesta putând să îşi corecteze imediat eventualele neînţelegeri; dezvoltă capacitatea de comunicare a elevului; permite cunoașterea capacității de exprimare a elevului și siguranța cu care acesta operează cu noțiunile asimilate; flexibilitatea şi adecvarea individuală a modului de evaluare prin posibilitatea de a alterna tipul întrebărilor şi gradul lor de dificultate în funcţie de calitatea răspunsurilor oferite de către elev; posibilitatea de a clarifica şi corecta imediat eventualele erori sau neînţelegeri ale elevului în raport de un conţinut specific; formularea răspunsurilor urmărind logica şi dinamica unui discurs oral, ceea ce oferă mai multă libertate de manifestare a originalităţii elevului, a capacităţii sale de argumentare etc.; tipul de interacţiune directă creată între evaluator şi evaluat (profesor şi elev), de natură să stimuleze modul de structurare a răspunsurilor de către elev, încurajând şi manifestări care permit evaluarea comportamentului afectiv-atitudinal. oferă profesorului posibilitatea de adaptare cu ușurință și spontaneitate la specificul temei la nivel conceptual al acestuia, la disponibilitățile de timp și de materiale didactice ajutătoare; permite accesul evaluatorului la elemente/aspecte complementare subiectului ce se află în discuție, de multe ori, aspecte edificatoare; consum redus de timp didactic; dincolo de prestații și performanță, evaluatorul are posibilitatea de a evalua maniera și stilul actional al celui evaluat, ca pe un veritabil ”mondus operandi” BIBLIOGRAFIE
Constantin Cucoș , 20014, Pedagogie(ediția a III-a revăzută și adăugită), Editura Polirom,