UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT Masterand : DINA CONSTANTIN ALIN

MASTER: PERFORMANȚĂ ÎN SPORT, an I
Didactica domeniului și dezvoltării în didactica specializării
Conf.univ.dr. Nanu Costin
METODE DE EVALUARE A PERFORMANŢELOR
ŞCOLARE – PROBELE ORALE

Evaluarea didactică este o componentă esenţială a procesului de învăţământ, alături de predare

şi învăţare şi furnizează informaţii despre calitatea şi funcţionalitatea acestora
Teoria şi practica pedagogică acreditează o gamă largă de metode de evaluare. Acestea se pot
grupa în două mari categorii:
1. metode tradiţionale de evaluare - au primit această denumire datorită consacrării lor în timp şi
utilizării lor frecvente în practica didactică;
2. metode complementare de evaluare - sunt mai recente, au un pronunţat rol formativ şi o mare
capacitate de motivare a angajării elevilor în activităţile de învăţare.
Metodele tradiţionale de evaluare cuprind : probele orale, probele scrise şi probele practice

PROBELE ORALE
Dialog bazat pe întrebări şi răspunsuri, prin care profesorul urmăreşte să identifice cantitatea şi
calitatea cunoştinţelor, precum şi capacitatea de a opera cu acestea. Conversaţia poate fi individuală,
frontală sau combinată, regăsindu-se pe parcursul lecţiilor sau în ore special destinate evaluării.
Avantaje acestei metode constau în faptul că :
- permit comunicarea directă profesor-elevi;
- dezvoltă capacitatea de exprimare orală a elevilor;
- oferă un feed-back rapid, astfel că eventualele erori sau neînţelegeri ale elevilor pot fi
clarificate şi corectate imediat;
- oferă posibilitatea de a alterna tipul întrebărilor şi gradul lor de dificultate în funcţie de
claritatea răspunsurilor.
Limite acestei metode constau în faptul că :
- necesită mult timp (metode cronofage);
- evaluarea poate fi influenţată de diferite circumstanţe, ca de exemplu: gradul diferit de
dificultate al întrebărilor de la un elev la altul, starea de moment a examinatorului sau a elevului
etc.
Eficienţa probelor orale depinde de:
- claritatea şi logica întrebărilor adresate de profesor;
- diversificarea întrebărilor;
- acordarea timpului de aşteptare între întrebare şi răspuns;
- tactul profesorului în a adresa întrebări ajutătoare atunci când situaţia impune acest lucru;
- un comportament nonverbal de susţinere şi încurajare a elevilor etc.
Opţiunea pentru probele orale se bazează pe:
- obiectivul evaluării
- numărul de elevi
- timpul disponibil,
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT Masterand : DINA CONSTANTIN ALIN
MASTER: PERFORMANȚĂ ÎN SPORT, an I
Didactica domeniului și dezvoltării în didactica specializării
Conf.univ.dr. Nanu Costin
- specificul disciplinei etc.
Evaluarea răspunsurilor are în vedere criterii legate de conţinut (corectitudinea şi complexitatea
informaţiei, utilizarea corectă a termenilor, calitatea exemplelor şi argumentelor etc.) şi de modul de
prezentare a acestuia (claritate, coerenţă, concizie etc.).
Evaluarea sumativă orală (ESO) este la fel de importantă ca şi forma scrisă a evaluării sumative şi
are drept scop verificarea gradului de posedare a competenţelor de comunicare orală:
– perceperea corectă a mesajului audiat, citit, auzit în limitele standar- delor de conţinut;
– utilizarea în contexte noi, necunoscute a vocabularului însuşit;
– producerea mesajelor orale, în variate contexte.
Examinarea orală constă în probe la care răspunsurile sunt date oral, dar în unele cazuri sunt solicitate
şi în scris. Obiectivele generale ale probei orale privesc: ce ştie subiectul în legătură cu o temă,
abilităţile verbale orale.
Se pot distinge trei tipuri de probe orale:
- probe care evaluează o capacitate lingvistică productivă (performanţe lingvistice);
- probe în care tema implică un stimul verbal, sunt frecvente la toate disciplinele, folosind la
verificarea cunoştinţelor acumulate;
- probe în care tema nu implică un stimul verbal, în care capacităţile de vorbire nu sunt evaluate în mod
direct (rezolvarea unor exercitii, a unei probleme, demonstrarea unor experienţe)

Proba orală se realizează în multiple forme, utilizându-se tehnici variate:

a. conversaţia – iniţiativa aparţine profesorului evaluator, care ţine sub control situaţia, poate fi
individuală, frontală sau combinată. Avantajele constau în faptul că se realizează o comunicare deplină
între profesori şi clasa de elevi, iar feedback-ul este mai rapid. Metoda favorizează dezvoltarea
capacităţilor de exprimare ale elevilor. Obiectivitatea ascultării orale este periclitată din cauza
intervenţiei unei multitudini de variabile: starea de moment al profesorului, gradul diferit de dificultate
a întrebărilor puse, starea psihică a evaluaţilor etc. În acelaşi timp, nu toţi elevii pot fi verificaţi.
b. interviul – tehnica discuţiei, alături de întrebări cuprinde şi punerea în discuţie a unor probleme,
dobândind caracterul unei discuţii libere, decât în cazul conversaţiei. Permite realizarea unei evaluări
globale, chiar dacă este mai riguroasă, temele apar ca rezultat al interacţiunii celor doi parteneri,
angajaţi într-un proces de comunicare;
c. verificarea realizată pe baza unui suport vizual – candidatul este solicitat să descrie, explice,
comenteze, având imagini, scheme. Frecvent este folosită în învăţământul preşcolar şi în învăţământul
primar, fiind în consonanţă cu particularităţile gândirii la aceste vârste (stadiul operaţiilor concrete);
d. verificarea orală cu acordarea unui timp de pregătire a răspunsurilor – frecvent utilizat în condiţii
de examen. În aceste cazuri, răspunsurile sunt mai dezvoltate şi mai coerente. De regulă, se cere ca
răspunsul să fie „prezentat” şi nu citit;
e. expunerea orală – redarea unui conţinut, evenimente, fapte. Tehnica verifică capacitatea de
înţelegere şi reţinere, redat în structuri verbale proprii. Expunerea orală este metoda de evaluare care
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT Masterand : DINA CONSTANTIN ALIN
MASTER: PERFORMANȚĂ ÎN SPORT, an I
Didactica domeniului și dezvoltării în didactica specializării
Conf.univ.dr. Nanu Costin
valorifică resursele docimologice ale metodelor de instruire bazate pe comunicarea verbală afirmativă
(expunerea, naraţiunea). Este subordonată unui scop general, care vizează verificarea capacităţii
elevului de exprimare şi argumentare a cunoştinţelor învăţate, dar şi de înţelegere a acestora la diferite
niveluri de interiorizare şi de valorificare în contexte didac- tice deschise.
f. citirea unor dialoguri incomplete şi completarea acestora pentru obţinerea sensului adecvat.

Totodată, probele orale se bazează pe un şir de cerinţe:

- Utilizarea este necesară pentru abordarea capacităţii de exprimare orală mai ales la discipline la care
această capacitate este un element de specificare.
- Este necesar sa fie folosite forme combinate, ca efectele pozitive să se producă întregii clase, adică
atât verificări frontale, cât şi individuale.
- Pentru creşterea nivelului de precizie al aprecierii sunt necesare elaborarea şi utilizarea unor scheme,
recurgându-se la: stabilirea ele- mentelor dorite în răspunsuri, adiţionarea scorurilor acordate pentru
fiecare răspuns. Utilitatea în stabilirea unor liste de descriptori cu ajutorul cărora pot fi departajate
nivelurile performanţelor elevilor.
După cum se poate observa, verificarea orală reprezintă metoda de evaluare utilizată în clasa de
elevi, iar din cauza fidelităţii şi validităţii scăzute, aceste probe orale nu sunt recomandabile pentru
evaluările cu miză mică, cu funcţie de decizie.
Aşadar, putem concluziona următoarele:
• Prin proba orală se valorifică performanţa elevului.
• Proba orală este o conversaţie prin care profesorul urmăreşte identificarea cantităţii şi calităţii
instrucţiei.
• În proba orală, răspunsurile, în unele cazuri, sunt solicitate şi în scris.
• Proba orală se realizează în multiple forme, utilizându-se forme, tehnici, instrumente variate.
• Buna pregătire a profesorului ca evaluator este condiţia necesară pentru o evaluare eficace.
• În clasele primare proba orală completează celelalte metode de evaluare pentru cunoaşterea mai
bună a gradului de posedare a competenţelor, deci a performanţei de comunicare orală.

Bibliografie:
1. Cosovan O. Discuţia de grup ca probă de evaluare orală. In: Revista Didactica Pro…, revistă de
teorie şi practică educaţională, 2017, Nr. 5-6 (105-106), pp. 58-61.
2. Cristea S. Evaluarea instruirii în cadrul procesului de învăţământ. Bucureşti, Didactica Publishing
House, 2019.
3. Cucoş C. Pedagogie. Iaşi, Ed. Polirom, 2006.
4. Popa N. Performanţa şcolară în actualitate. In: Univers Pedagogic, 2019, Nr. 2 (62), pp. 38-43.
5. Radu I. Evaluarea în procesul didactic. Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 2004.