Sunteți pe pagina 1din 10

Metode didactice utlizate în procesul de evaluare.

Studiu de caz – Utilizarea metodei portofoliului


Rezumat
Evaluarea alături de predare şi învăţare reprezintă o componenta esenţială a procesului de învăţământ
deoarece furnizează informaţii despre calitatea şi funcţionalitatea acestuia.
Conceptul de evaluare a evoluat de-a lungul timpului. La început se punea semnul egal între evaluare
şi măsurare, apoi pedagogia prin obiective considera că evaluarea presupune stabilirea congruenţelor
dintre rezultatele scolare ale elevilor şi obiectivele operationale prestabilite. În prezent, evaluarea
presupune formularea de judecăţi de valoare despre procesul şi produsul învăţării de către elev.

Metodele de evaluare indică calea prin care profesorul evaluează performanţele elevilor, identifică
punctele tari şi slabe ale procesului didactic.
Din punct de vedere istoric, metodele pot fi clasificate în metode tradiţionale (evaluarea orală,
evaluarea scrisă şi evaluarea practică) şi metode moderne sau alternative. Printre cele mai utilizate
metodele alternative se numără: portofoliul, proiectul, observarea sistematică a elevului, referatul,
studiu de caz, eseul, tehnica 3-2-1, investigaţia, metoda RAI, interviul şi autoevaluarea
Proiectul este o metodă de evaluare modernă care permite elevilor să îşi dezvolte abilităţile de a lucra
în echipă, de a se organiza, de a-şi gestiona eficient timpul de lucru, abilităţi solicitate din ce în ce mai
mult pe piaţa muncii. Un mare dezavantaj al acestei metode îl reprezintă faptu că evaluatorul nu poate
ştii exact care este contribuţia fiecărui elev la proiect.
Deoarece nu există metodă perfectă de evaluare propun combinarea acestora astfel încât evaluarea să
ofere o imagine cât mai reală a cunoştintelor şi competenţelor pe care le deţin elevii.

Cuvinte cheie: evaluarea didactică, metode tradiţionale de evaluare, metode alternative de


evaluare, proiectul

Introducere

Evaluarea are un rol foarte important atât în viaţa noastra de zi cu zi, cât şi în procesul educaţional,
deoarece ne permite să ne identificam punctele slabe şi apoi să le corectăm. Din acest motiv am ales
să tratez această temă şi să identific care sunt metodele de evaluare care pot fi utilizate în procesul
didactic.
Lucrarea este structurata pe trei capitole. În primul capitol am prezentat aspecte generale ale evaluării
didactice: de când a început să fie folosită, cum a evoluat conceptul în timp, care este rolul evaluarii.
În al doilea capitol am prezentat care sunt metodele traditionale şi alternative care pot fi folosite în
procesul de evaluare. Iar în al treilea capitol am prezentat un model de proiect ce poate fi folosit la
disciplina Mediul concurenţial al afacerilor (filiera tehnologică, profilul Servicii, clasa a XII-a).

Capitolul 1. Evaluarea – o verigă importantă în procesul de învăţământ

1 1. Aspecte generale ale evaluării educaţionale

Principalul rol al evaluării este acela de a îmbunătăţii calitatea unei activităţii.. Conform metodei de
creştere a calităţii „Ciclul Deming” realizată de Edwards Deming, evaluarea reprezintă una dintre cele
mai importante componente în procesul de îmbunătăţire a unei activităţi.
Figura nr. 1 Ciclul Deming[1]

În procesul de învăţământ, evaluarea a apărut târziu, tocmai pe la începutul secolului al-XII-lea. Prima
evaluare datată a fost în anul 1215, la Universitatea din Paris, care a introdus pentru prima dată un
examen oral pentru absolvire şi anume susţinerea unei lucrării. Primul examen scris a fost utilizat la
Trinity College of Cambridge în anul 1702, pentru verificarea pregtirii studenţilor la matematică.
Datorită constituirii şi dezvoltării sistemelor de învăţământ, a organizării lor în ansambluri de instituţii
şcolare ordonate ierarhic si pe profiluri de formare, corelate structural şi functional, tehniciile de
evaluare orală şi în scris s-au răspândit şi perfecţionat relativ repede.[1]
Alături de predare şi învăţare, evaluarea este o componenta esenţială a procesului de învăţământ
deoarece furnizează informaţii despre calitatea şi funcţionalitatea acestuia.[2] Informaţiile obţinute în
urma evaluării ajută la îmbunătăţirea activităţii de predare-învăţare.
Pshiologul francez Henri Pieron a fost primul care a efectuat cercetări ştiinţifice asupra
evaluării didactice şi care a propus termenul „docimologie”[3]. Termenul de docimologie provine din
cuvântul grecesc „dokime” care înseamna probă, încercare. Henrii Pieron considera că docimologia
este ştiinţa care se ocupa cu „studiul sistematic al examenelor (moduri de notare, variabilităţi inter şi
intra individuale ale examinatorilor, factori subiectivi)”[4]
Paradigma docimologică fost marcată în timp de următoarele patru concepţii[5]:
1. evaluarea „comparativă” a cărei funcţie principală era de a compara elevii şi de a-i clasifica,
raportându-i pe unii la alţii, acordându-le diplomă sau alte distincţii după nivelul lor de reuşită;
2. evaluarea „prin obiective” care are ca rol să furnizeze informaţii funcţionale, permiţând elevilor
să se situeze în raport cu atingerea obiectivelor comune pentru toţi elevii – (standarde unitare) şi
oferind soluţii de ameliorare;
3. evaluarea „corectivă”, care are ca scop să ofere elevului informaţii suplimentare în funcţie de
dificultăţile constatate pentru a-i facilita învăţarea;
4. evaluarea „conştientizată” sau „formatoare” care favorizează participarea activă şi autonomia
elevului, furnizându-i repere explicite, în scopul de a lua în mâini propria transformare, fiind conştient
de propriile dificultăţi şi lacune.
Conceptul de evaluare a evoluat şi el de-a lungul timpului. La început se punea semnul egal
între evaluare şi măsurare, apoi pedagogia prin obiective considera că evaluarea presupune stabilirea
congruenţelor dintre rezultatele scolare ale elevilor şi obiectivele operationale prestabilite. În prezent,
evaluarea presupune formularea de judecăţi de valoare despre procesul şi produsul învăţării de către
elev.[5]
Proforii univeristari Potolea Dan şi Marian Manolescu au surprins în cursul „Teoria şi practica
evaluării educaţionale ” avantajele şi dezavantajele modului de a gândi evaluarea din perspectiva celor
trei etape.(tabelul nr. 1)

Tabel nr. 1 Avantajele şi dezavantajele celor trei perspective ale evaluării


Evaluare = Măsuratoare
Avantaje:
- asigură obiectivitate şi fidelitate pentru măsurare;
- a determinat efectuarea de măsuratori stiinţifice;
- informaţiile au fost „matematizate”.
Dezavantaje:
- datele care nu pot fi măsurabile nu pot fi evaluate;
- pot rămâne în afara evaluării aspecte importante care nu pot fi măsurate
- costuri ridicate deoarece predomină testele standardizate care sunt costisitoare şi greu de
realizat.
Evaluare = Măsurare prin obiective
Avantaje:
- presupune existenţa unor obiective şi criterii cu care să se determine rezultatele
elevilor/studenţilor;
- cu ajutorul obiectivelor stabilite se pot emite informaţii despre procesul de instruire şi despre
performanţele elevilor;
- furnizează date asupra elevului dar şi asupra programului de instruire în care acesta este
implicat;
- asigură retroacţiune imediată.
Dezavantaje:
- evaluarea se centrează restrictiv pe obiective, adesea vizând doar comportamente observabile
şi măsurabile din domeniul cognitiv şi motor;
- utilizarea desă a evaluării prin obiective, poate duce la o tehnicitate excesivă din partea
evaluatorului;
- se insistă mai mult pe rezultatul final al evaluării decât pe procesul evaluativ;
Evaluare = Apreciere
Avantaje:
- pot fi evaluate o gamă mai mare de variabile;
- poate fi folosită experienţa evaluatorului;
- nu necesită timp pentru analiza datelor.
Dezavantaje:
- criteriile de evaluare sunt abigui;
- poate fi contestate;
- obiectivitate evaluării este influenţată de evaluator;
- se sprijină mai mult pe experienţa evaluatorului, pe rutină.

Evaluarea în învățământul tradițional măsura şi aprecia cunoştinţele elevilor şi punea accentual pe


aspectul cantitativ şi anume cât de multă informaţie ştie elevul, pe când evaluarea modernă măsoară
şi apreciează capacităţile elevilor (ce ştie şi ce poate să facă elevul) şi pune accentual pe elementele
de ordin calitativ.

1 2. Tipuri de evaluări

Pe parcursul procesului didactic pot fi utilizate urmatoarele tipuri de evaluări [5]: evaluarea iniţială,
evaluarea formativă si formatoare şi evaluarea sumativă.
Evaluarea iniţială este realizată la începutul procesului de învăţare fiind necesară pentru pregătirea
optimă a unui program de instruire. Aceasta nu nu are rolul de control, ci este utilizată pentru a
cunoaşte comportamentul cognitiv al elevului, dacă acesta dispune de pregătirea necesară procesului
educaţional (cunoştinte, capacităţi, abilităţi, etc). Acest tip de evaluare are două funcţii: de diagnostic
şi predictivă arătând condiţiile în care cursanţii vor putea să asimileze conţinutul noului program de
instruire. Astfel, dacă în urma acestei evaluări se constată că cursanţii au anumite carenţe, profesorul
trebuie să organizeze înaintea începerii noului curs, un modul de recuperare pentru întreaga clasă sau
doar cu anumiţi elevi.
Evaluarea formativă şi formatoare indică faptul ca aceasta trebuie să fie făcută pe tot parcursul
procesului de predare-învăţare. Aceasta are rolul de a remedierea lacunelor sau erorilor săvârşite de
elevi, Acest tip de evaluare nu are scopul de a realiza un clasament al elevilor, ci de a compara
performanţele elevilor cu anumite criterii stabilite dinainte. Funcţia principală a evaluării formative
şi formatoare este aceea de a lămuri/ conştientiza elevul asupra a ceea ce trebuie să înveţe şi a face
funcţională reglarea şi autoreglarea didactică.
Evaluarea sumativă are rolul de a realiza un bilanţ la sfârşitul parcurgerii unui ansamblu de sarcini de
învăţare ce constituie un tot unitar. La sfărşitul acestei evaluări se acorda o notă, un calificativ sau un
ceritificat sau diplomă. Din acest motiv mai este cunoscută ca fiind evaluarea certificativă.[6]
Deoarece este realizată la sfărşitul unui proces de educaţie aceasta nu mai poate influenţa cu ceva
ameliorarea rezultatelor şi refacerea procesului deja parcurs, dar oferă învăţăminte pentru desfăşurarea
unei viitoare activităţi didactice.
Este greu să se facă o delimitare clară între evaluarea sumativă şi cea formativă-formatoare, deoarece
înseşi evaluările care sunt apreciate de cadrul didactic ca fiind formative îl îndreptăţesc pe acesta să
acorde note sau calificative, ori într-un asemenea context, aşa-zisa evaluare formativă nu este, nici
mai mult nici mai puţin, decât o evaluare sumativă deghizată.
Pentru ca procesul de învătământ să fie eficient este necesar ca pedagogul să utilizeze toate formele
de evaluare.
În urma acestor tipuri de evaluări putem stabili funcţiile evaluării şi anume[7]:
· funcţia descriptivă – „Tu te situiezi la acest nivel....”
· funcţia diagnostic – „pentru că ai aceste lacune”
· funcţia prognostică şi motivaţională – „ar trebui sa faci ...ca să ajungi...”
Evaluarea nu trebuie concepută numai ca un mijloc de control sau de măsurare obiectivă, ci presupune
şi un proces de formare a elevului. Astfel, evaluarea elevului are mai multe roluri care sunt prezentate
în imaginea de mai jos.
Structura acţiunii de evaluare didactică include trei operaţii:
· măsurarea;
· aprecierea;
· decizia.
Măsurarea este operaţia de evaluare bazată pe înregistrarea cantitativă a informaţiilor cu ajutorul unor
instrumente de evaluare.
Aprecierea este operaţia de evaluare care se referă la emiterea unei judecăţi de valoare în funcţie de
anumite criterii calitative, specific pedagogice, independente în raport cu instrumentele de măsură
folosite în cadrul procesului de învăţământ şi în care profesorul joacăun rol foarte important întrucât,
el pe baza propriei experienţe asigură o diagnoză care să identifice dificultăţile de învăţare şi să le
remedieze. Aprecierea se finalizează fie cu un rezultat cantitativ-nota, fie cu unul calitativ-
calificativul. În apreciere intervin cel mai mult obiectivele stabilite la
începutul procesului instructiv-educativ, dar apar şi nivelul clasei, nivelul unui grup din clasă,
progresul/regresul fiecărui elev în parte.[8]
Decizia exprimă scopul evaluării şi implică evaluatorul în rolul de factor decizional: stabilirea
obiectului evaluării (ce se doreşte a fi evaluat) în concordanţă cu obiectivele deciziilor care urmează
să fie adoptate, adoptarea de măsuri amelioratorii pentru etapele următoare ale procesului de
învăţământ. Putem spune că decizia prelungeşte actul aprecierii într-o notă, caracterizare, hotărâre,
recomandare şi vizează măsuri de îmbunătăţire a activităţii în etapele următoare.[9]
În vederea eficentizării procesului de evaluare, evaluatorul trebuie să răspundă la urmatoarele
întrebări:
Ø Ce evaluǎm?
Ø De ce evaluăm?
Ø Cui serveşte evaluarea?
Ø Pe cine evaluǎm?
Ø Când evaluǎm?
Ø Cum evaluăm?
Pentru a fi contribui la îmbunătăţirea procesului educaţional, evaluarea trebuie să fie:
· validă şi credibilă - aceste două caracteristici ale evaluării de calitate sunt interdependente. Evaluarea
trebuie să evalueze ce şi-a propus să evalueze;
· practică – evaluarea nu trebuie să fie excesiv de dificilă sau costisitor de implementat;
· utilă – să evalueze munca elevului şi să se facă în conformitate cu nişte criterii de performanţă clari;
· obiectivă.
Evaluatorul trebuie să aleagă o metoda de evaluare adecvată care să genereze informaţii valide şi
credibile. Totodată, metoda aleasă să îndeplinească caracteristicile de mai sus.

Capitolul 2. Metode tradiţionale şi alternative utilizate în procesul didactic

Conceptul de metodă provine din limba greacă (“methodos”) şi semnifică “drumul spre” sau “calea
de urmat”.[10] Metodele de evaluare indică calea prin care profesorul evaluează performanţele
elevilor, identifică punctele tari şi slabe ale procesului didactic.
Din punct de vedere istoric, metodele pot fi clasificate în metode tradiţionale şi metode moderne sau
alternative. Sunt numite metode tradiţionale deoarece au fost consecrate în timp şi sunt utilizate cel
mai frecvent deoarece aceastea asigură cadrului didactic un control mare asupra nivelului de pregătire
a clasei, o apreciere amănunţită, o ierarhizare, dar şi o sancţionare.
Metodele de evaluare alternative sau moderne indică faptul ca acestea s-au impus în practica şcolară
în ultimii ani şi că se utilizează ori în locul, fie simultan ori în completarea celor tradiţionale.

Figura nr. 4 Metodele de evaluare tradiţionale şi alternative

2.1 Metode de evaluare tradiţionale

Evaluarea orală este cea mai veche şi frecventă metodă de evaluare utilizată în activitatea instructiv-
educatică. Aceasta constă într-un dialog purtat între profesor şi elev, prin care primul urmăreşte să
obţină informaţii cu privire la cantitatea şi calitatea cunoştinţelor pe care le posedă elevul precum şi
capacitatea acestuia de a opera cu ele.[11] Cu prilejul examinării orale, profesorul îi poate cere
elevului să-şi motiveze răspunsul la o anumită întrebare şi să-l argumenteze, după cum tot el îl poate
ajuta cu întrebări suplimentare atunci când se află în impas.
Această metodă este utilizată în special la disciplinele socio-umane care au ca obiectiv formarea unor
capacităţi şi abilităţi dificil de surprins prin intermediul altor metode de evaluare.[12]
Acestă metodă prezintă următoarele avantaje[13]:
· oferă un feed-back rapid elevului, acesta putând să îşi corecteze imediat eventualele neînţelegeri;
· dezvoltă capacitatea de comunicare a elevului;
· permite cunoaşterea capacităţii de exprimare a elevului şi siguranţa cu care acesta operează cu
noţiunile asimilate;
· intensifică interacţiunea dintre profesor şi elev;
· oferă posibilitatea profesorului de a alterna tipul întrebărilor şi gradul lor de dificultate în funcţie de
calitatea răspunsurilor date de elev.
Metoda are însă şi unele dezavantaje: necesită mult timp pentru evaluarea întregului colectiv de elevi,
are un grad scăzut de obiectivitate putând fi influenţată de starea examniatorului, de gradul diferit de
dificultate ale întrebărilor de la un elev la altul.
Evaluarea scrisă este o metodă de evaluare ce le oferă posibilitatea elevilor de a se exprima în scris,
fără intervenţia profesorului, cunoştiinţele dobândite. Această metodă se concretizează prin: lucrări
de control curent, a lucrărilor de control date la încheierea unei unităţi de învăţare, a unui semestru
(teze).
Această metodă permite evaluarea unui număr mare de elevi într-un timp relativ mic, iar comparativ
cu evaluarea orală prezintă un grad mai mare de obiectivitate, deoarece rezultatele sunt raportate la
criterii unice de evaluare. Prin această metodă se asigură uniformitatea evaluării. Din păcate feed-
back-ul activităţii nu este atât de rapid ca cel de la evaluare, nu este posibilă orientarea elevilor prin
întrebări ajutătoare către un răspuns corect în cazul neînţelegerii cerinţei, corectarea probelor scrise
solicită resurse mari de timp.[14] Totodată, în cazul unor răspunsuri formulate ambiguu, profesorul
nu poate cere lămuriri suplimentare elevului, pentru a aprecia corect răspunsul.
Evaluarea prin probe practice vizează să identifice capacitatea elevului de a aplica practic cunoştinţele
teoretice dobândite. Această metodă reprezintă liantul între „a ştii” şi „a face” şi se aplică atunci când
se evaluează conţinutul practic şi experimental al instruirii, oferind informaţii de asemenea cu privire
la însuşirea conţinutului conceptual, fiind utilizată în special la disciplinele: educaţie tehnologică,
educaţie plastică, educaţie muzicală, educaţie fizică, matematică, fizică, chimie, biologie,
informatică.[15]. Evaluarea prin intermediul probelor practice oferă un grad ridicat de obiectivitate
deoarece produsele realizate pot fi analizate prin raportare la criterii obiective precise.

2.2 Metode de evaluarea moderne/alternative

Metodele alternative de evaluare cel mai frecvent folosite la ora actual în învăţământul românesc sunt:
Ø Observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevilor în timpul activităţilor didactice;
Ø Referatul;
Ø Portofoliul;
Ø Proiectul;
Ø Autoevaluarea.
Observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevilor în timpul activităţilor didactice
furnizează o serie de informaţii utile, greu de obţinut pe alte căi constând în consemnarea metodică,
fidelă şi intenţionată a diferitelor manifestări de comportament individual aşa cum se prezintă ele în
fluxul lor natural de manifestare şi are la bază motivaţia de a cunoaşte personalitatea elevului, a
intereselor şi preocupărilor lui vis-a vi de activitatea şcolară, atitudinile sociale şi comportamentul lui
în public.[16] Datele observate pot fi colectate în jurnalul sau caietul profesorului şi pot fi utilizate
prin asociere cu alte metode de evaluare.
Avantajul acestei metode e de natură psihopedagogică, determinând comportamentele reale din
clasă, evidenţiindu-se ca foarte utilăîn situaţia elevilor cu cerinţe speciale, însăare şi
dezavantajul căeste mult subiectivă, cere mult timp şi necesită folosirea şi a altor metode de evaluare.
Referatul reprezintă o modalitate de evaluare a gradului în care elevii sau studenţii şi-au însuşit un
anumit segment al programei, cum ar fi o temă sau o problemă mai complexă dintr-o temă. Acesta
permite abordarea unor domenii noi şi realizarea unor conexiuni intercurriculare şi
transcurriculare, având un caracter integrator.[17] El este întocmit fie pe baza unei bibliografii
minimale, recomandate de profesor, fie pe baza unei investigaţii prealabile efectuată de elev. Referatul
trebuie să cuprindă atât opiniile autorilor studiaţi cât si opinia elevului cu privire la probema analizată.
Portofoliul este metoda de evaluare ce urmăreşte progresiv, pe durate mari de timp, nivelul
performanţelor şcolare ale elevilor obţinute în urma unor activităţi la care se folosesc metodele şi
tehnicile uzuale de evaluare: probele scrise, observaţia sistematică, proiectul, autoevaluarea, etc.[18]
Deoarece aceasta conţine rezultatele obţinute prin alte metode de evaluare, putem spune ca portofoliul
reprezintă cartea de vizită a elevului.
Este o modalitate eficientă de comunicare a rezultatelor şcolare şi a progreselor înregistrate de elev,
uşurând astfel urmarirea evoluţiei elevului de la un semestru la altu, de la un an la altu sau chiar de la
un ciclu de învăţământ la altu.
Proiectul reprezintă o metodă complexă de evaluarea, deoarece implică abordarea completă a unei
teme şi cuprinde de obicei şi o parte practică experimentală.[19] Proiectul poate fi realizat atât
individual cât şi în grup şi necesită o perioadă mare de tip pentru realizare.
Această formă de evaluare este preferată în ultimii anii de elevi deoarece aceştia au posibilitatea să
conceapă un proiect pe un subiect care îi interesează, astfel aceştia sunt foarte motivaţi să realizeze un
proiect bun şi nu percep această metodă ca fiind una de evaluare. Proiectul permite astfel evaluarea
unor capacităţi superioare ale elevilor, atitudini, aptitudini, deprinderi[19]:
Ø capacitatea de a selecta informaţiile utile în vederea realizării proiectului;
Ø capacitatea de identifica şi utiliza metode de lucru adecvate îndeplinirii obiectivelor;
Ø abilitatea de a utiliza corespunzător echipamentele şi instrumentele necesare conceperii proiectului;
Ø abilitatea de a finaliza un produs;
Ø lucru în echipă (în cazul proiectelor în echipă);
Ø capacitatea de a susţine proiectul realizat, evidenţând aspectele relevante.
Printre avantajele utilizării proiectului ca modalitate de evaluare se numără faptul că stimulează
creativitatea, creşte încrederea elevului în forţele proprii, dezvoltă abilităţi de gestionare a timpului, a
emoţiilor (prin suţinerea repetă a proiectelor în faţa clasei), dezvolta capacitatea de a lucra în echipă.
Faptul că necesită mult timp pentru organizare, desfăşurare şi evaluare, existând astfel riscul ca
interesul elevului faţă de proiect să scadă, reprezintă cel mai mare dezavantaj al acestei metode.
Autoevaluarea reareprezintă o metodă de evaluare cu un grad formativ ridicat, prin implicarea elevilor
în aprecierea propriilor rezultate, pe baza unor criterii de evaluare stabilite şi comunicate anterior de
către profesor în colaborare sau nu cu ei.[20] Această metodă îi responsabilizează pe elevii faţă de
activitatea şcolară şi le dezvoltă capacitatea de autocunoaştere. Autoevaluarea se poate realiza prin:
autocorectare, autonotare controlată, notarea reciprocă între elevi, metoda de apreciere obiectivă a
personalităţii.

Capitolul 3. Utilizarea proiectului ca metoda de evaluare la disciplina Mediul concurenţial al afacerilor


(filiera tehnologică, profil Servicii, clasa a XII-a)

Proiectul este o metodă complexă de evaluare, individuală sau de grup care este foarte eficientă în
special în cazul abordării temelor interdisciplinare, tocmai pentru că, prin natura sarcinilor pe care le
propune, solicită transferul de cunoştinţe şi competenţe dobîndite în cadrul altor discipline şi valorifică
foarte mult competenţele transverale precum: competenţele de comunicare, negociere, planificare,
organizare. Această metodă permite aprecierea unor capacităţi şi cunoştinţe superioare şi
indentificarea unor calităţi individuale ale elevilor.[21]
Din aceste motive am ales să utilizez metoda proiectului pentru evaluarea formativă la disciplina
Mediul concurenţial al afacerilor (filiera tehnologică, profil Servicii, clasa a XII-a ).

Tema: Analiza mediului concurenţial al unei firme


Obiectivele evaluării:
O1. Să identifice concurenţii firmei.
O2. Să determine punctele tari şi slabe ale ofertei proprii prin compararea cu cea a concurenţilor.
O3. Să identifice modalităţile de creştere a eficienţei economice la nivel de firmă.
Planificarea activităţii:
· Stabilirea obiectivelor proiectului şi a criteriilor de evaluare;
· Formarea grupelor;
· Stabilirea temei proiectului (pe ce firma vor efectua cercetarea) – profesorul poate face propuneri,
dar elevii sunt cei care aleg tema proiectului;
· Distribuirea responsabilităţilor în cadrul grupului şi efectuarea diagramei Gantt;
· Identificarea surselor de informare (profesorul poate îndruma elevul în identificarea surselor
bibliografice necesare);
3. Cercetarea propriu-zisă
4. Realizarea materialelor
5. Prezentarea proiectului în faţa clasei
6. Evaluarea
Procesul de evaluare a proiectelor prezentate se va face pe baza următoarelor criterii (tabelul
nr. 2):

Tabelul nr. 2 Criterii de evaluarea a proiectului


Denumirea criteriilor
Numarul de puncte
I. Evaluarea conţinutului lucrării 60
1. Titlul lucrării este formulat clar şi concis 1
2. Structura şi stilul lucrării 10
2.1. structura (introducere, cuprins, concluzii, bibliografie) 3
2.2. stilul (redactare, logica derulării, expresivitatea ilustraţiilor grafice) 7
3. Conţinutul theoretic 13
3.1. reflectarea conceptelor, teoriilor, noţiunilor; folosirea corectăa acestora 7
3.2. utilizarea bibliografiei (este legată strict de subiect, grad de prelucrare, actualitatea surselor
folosite etc.) 6
4. Cercetarea aplicativă 36
4.1. complexitatea cercetării 7
4.2. alegerea metodelor, tehnicilor şi instrumentelor folosite; corectitudinea şi oportunitatea
acestora 9
4.3. profunzimea analizei şi pertinenţa concluziilor 10
4.4. originalitatea demersului de cercetare 5
4.5. creativitatea; inovarea 5
II. Evaluarea susţinerii 40
5. Siguranţa şi persuasiunea expunerii 20
5.1. stăpânirea temei 7
5.2. concizia şi logica expunerii; 7
5.3. folosirea materialelor expozi tive şi expresivitatea acestora 6
6. Claritatea şi siguranţa răspunsurilor la întrebări 10
7. Participarea la dezbateri pe baza proiectelor prezentate de ceilalţi colegi 10
Total 100

Utilizarea acestei metode permite elevilor să îşi dezvolte abilităţile de a lucra în echipă, de a se
organiza, de a-şi gestiona eficient timpul de lucru, abilităţi solicitate din ce în ce mai mult pe piaţa
muncii. Totodată permite evaluarea competenţelor şi a cunoştintelor dobândite de elevi în urma
procesului didactic.
Un mare dezavantaj al acestei metode îl reprezintă faptu că evaluatorul nu poate ştii exact care este
contribuţia fiecărui elev la proiect.

Concluzii

Metodele pot fi clasificate din punct de vedere istoric în metode tradiţionale şi metode moderne sau
alternative. Sunt numite metode tradiţionale deoarece au fost consecrate în timp şi sunt utilizate cel
mai frecvent deoarece aceastea asigură cadrului didactic un control mare asupra nivelului de pregătire
a clasei, o apreciere amănunţită, o ierarhizare, dar şi o sancţionare. Metodele de evaluare alternative
sau moderne indică faptul ca acestea s-au impus în practica şcolară în ultimii ani şi că se utilizează ori
în locul, fie simultan ori în completarea celor tradiţionale.
Utilizarea metodelor alternative de evaluare, încurajează crearea unui climat de învăţare plăcut,
relaxat, elevii fiind evaluaţi în mediul obişnuit de învăţarea.
Proiectul este o metodă de evaluare modernă care permite elevilor să îşi dezvolte abilităţile de a lucra
în echipă, de a se organiza, de a-şi gestiona eficient timpul de lucru, abilităţi solicitate din ce în ce mai
mult pe piaţa muncii. Un mare dezavantaj al acestei metode îl reprezintă faptu că evaluatorul nu poate
ştii exact care este contribuţia fiecărui elev la proiect.
Deoarece şi metodele de evaluare moderne au anumite lipsuri, dezavantaje, propun combinarea
acestora astfel încât evaluarea să ofere o imagine cât mai reală a cunoştintelor şi competenţelor pe
care le deţin elevii.

Bibliografie
1.LICHIARDOPOL, Gabriela, Profesor–evaluator decompetenţe profesionale, 2012, p.5,
http://netedu.ro/cndipt/pdf/A_MI_curs.pdf (accesat la data 16.06.2014)
2.NICU, Adriana, Teoria şi metodologia evaluării, 2014, p. 5,
http://dppd.ulbsibiu.ro/ro/cadre_didactice/adriana_nicu/cursuri/Pedagogie%202_curs_7_%20Teoria%20evaluarii.pdf
(accesat la data 16.06.2014)
3.POTOLEA, Dan, Teoria şi practica evaluării educaţionale, 2005, p.15, ISBN 973-0-04233-0, http://goo.gl/1zHJ8g
(accesat la data 16.06.2014)
4.STAN, Adrian, Metode şi tehnici în asigurarea calităţii evaluării la matematică în gimnaziu şi liceu, Editura Rafet, 2009,
p. 25, http://goo.gl/R5O61U (accesat la data 16.06.2014)
5.MANOLESCU, M., Calitate, inovare, comunicare în sistemul de formare continuă a didacticienilor din învăţământul
superior - Evaluarea şcolară, 2013, p. 4, http://portal.didacticieni.ro/documents/41587/41631/Didacticienii+-
+prezentare+Predeal-+7+sept.pdf (accesat la data 16.06.2014)
6.http://profreligie.weebly.com/uploads/2/1/1/5/211504/evaluare2_2009.pdf (accesat la data 16.06.2014)
7.TRANDAFIR, Viorica, Teză de Doctorat - Metode tradiţionale şi alternative de evaluare în învăţământul primar, 2013,
p. 21, http://goo.gl/z9QqgC (accesat la data 16.06.2014)
8. STAN, Adrian, Metode şi tehnici în asigurarea calităţii evaluării la matematică în gimnaziu şi liceu, Editura Rafet, 2009,
p. 34, http://goo.gl/R5O61U (accesat la data 16.06.2014)
9.NICU, Adriana, Teoria şi metodologia evaluării, 2014, p. 8,
http://dppd.ulbsibiu.ro/ro/cadre_didactice/adriana_nicu/cursuri/Pedagogie%202_curs_7_%20Teoria%20evaluarii.pdf
(accesat la data 16.06.2014)
10TRANDAFIR, Viorica, Teză de Doctorat - Metode tradiţionale şi alternative de evaluare în învăţământul primar,
2013,p. 24 http://goo.gl/z9QqgC (accesat la data 16.06.2014)
11NAELA, Costică, Didactica biologiei, 2012, p. 217, http://www.scribd.com/doc/203859469/COSTICA-NAELA-
Suport-Curs-Didactica-Specialitatii-Biologie (accesat la data 17.06.2014)
12. http://crojcov.blogspot.ro/2010_03_01_archive.html
13.STAN, Adrian, Metode şi tehnici în asigurarea calităţii evaluării la matematică în gimnaziu şi liceu, Editura Rafet,
2009, p. 73, http://goo.gl/R5O61U (accesat la data 18.06.2014)
14.NICU, Adriana, Teoria şi metodologia evaluării, 2014, p. 24,
http://dppd.ulbsibiu.ro/ro/cadre_didactice/adriana_nicu/cursuri/Pedagogie%202_curs_7_%20Teoria%20evaluarii.pdf
(accesat la data 18.06.2014)
15.http://class10c.wikispaces.com/file/view/Evaluarea+invatarii+prin+integrarea+Tehnologiei+Informatice+si+a+Comu
nicarii.pdf (accesat la data 18.06.2014)
16.STAN, Adrian, Metode şi tehnici în asigurarea calităţii evaluării la matematică în gimnaziu şi liceu, Editura Rafet,
2009, p. 74, http://goo.gl/R5O61U (accesat la data 18.06.2014)
17. http://crojcov.blogspot.ro/2010_03_01_archive.html
18.IANOVICI, Nicoleta, Metode didactice în predarea, învăţarea şi evaluarea la biologie, 2009, p.107,
http://www.researchgate.net/publication/235922087_Metode_didactice_in_predare_invatare_si_evaluare_la_Biologie
(accesat la data 18.06.2014)
19.http://class10c.wikispaces.com/file/view/Evaluarea+invatarii+prin+integrarea+Tehnologiei+Informatice+si+a+Comu
nicarii.pdf (accesat la data 18.06.2014)
20. STAN, Adrian, Metode şi tehnici în asigurarea calităţii evaluării la matematică în gimnaziu şi liceu, Editura Rafet,
2009, p. 84, http://goo.gl/R5O61U (accesat la data 18.06.2014)
21.http://www.asociatia-profesorilor.ro/metode-alternative-de-evaluare-proiectul-si-portofoliul.html (accesat la data
19.06.2014)
22. DOGARU, Mariana, Inovaţie şi performanţă în dezvoltarea profesională a cadrelor didactice din mediul urban, 2011,
p. 8,
http://mentoraturban.pmu.ro/sites/default/files/ResurseEducationale/Modul%206%20Calitate%20in%20educatie.pdf
(accesat la data 16.06.2014)
Bibliografie imagini
1. DOGARU, Mariana, Inovaţie şi performanţă în dezvoltarea profesională a cadrelor didactice din mediul urban, 2011,
p. 8,
http://mentoraturban.pmu.ro/sites/default/files/ResurseEducationale/Modul%206%20Calitate%20in%20educatie.pdf
(accesat la data 16.06.2014)
2.LICHIARDOPOL, Gabriela, Profesor–evaluator decompetenţe profesionale, 2012, p.11,
http://netedu.ro/cndipt/pdf/A_MI_curs.pdf (accesat la data 16.06.2014)