Metode scrise de evaluare:

Chestionarul – aplicație în integrarea profesională

I. Introducere

Experiența de peste zece ani în lucrul cu persoane cu dizabilități, pasiunea pentru

studierea inteligenței emoționale și bucuria de a sprijini tinerii pentru a identifica profesia
potrivită m-au determinat și motivat să realizez un studiu cu privire la rolul inteligenței
emoționale în integrarea profesională a persoanelor cu dizabilități, valorificând rezultatele
obținute și în realizarea acestei lucrări.

Lucrarea de față prezintă o corelație între elementele studiate în cadrul cursului Metode
de evaluare și un studiu realizat de către mine cu privire la integrarea profesională a persoanelor
cu dizabilități.

Prezenta lucrare este structurată în patru capitole, astfel:

O1. Definirea conceptelor fundamentale din teoria și metodologia evaluării, în corelație

cu studiul și aplicațiile prezentate

O2. Prezentarea studiului – rolul inteligenței emoționale în integrarea profesională-

evidențiind experiența personală în utilizarea chestionarului ca metodă de evaluare

O3. Identificarea unei probleme critice – necesitatea educației pentru autocunoaștere,

pentru dezvoltarea abilităților sociale și realizarea unor programe individualizate de integrare
profesională pentru persoanele cu dizabilități și evaluarea gradului de îndeplinirea a obiectivelor

O4. Prezentarea unor soluții privind prevenirea sau rezolvarea problemelor identificate
 II. Delimitări conceptuale

Gilbert de Landsheere definește docimologia ca fiind ”știința care are drept obiect studiul
sistematic al examenelor, în particular al sistemelor de notare, și comportamentul examinatorului
și al examinaților.”1 În acest sens, evaluarea face parte integrantă a sistemului de învățământ,
având în permanență un raport cu progresul și calitatea învățării.

B. Bloom definește evaluarea ca fiind ”formulare într-un scop determinat a unor judecăți
asupra valorii unei idei, lucrări, situații, metode, materiale etc”. 2 Cu alte cuvinte, evaluarea este
procesul prin care examinatorul formulează judecăți asupra valorii unor lucrări, judecăți ce au un
obiectiv și criterii de evaluare bine definite. Dat fiind caracterul de valorizare, în special în
sistemul de învățământ, evaluarea are scopul de a genera ierarhii și clasificări luând în
considerare de rezultatele obținute.

În funcție de realitatea educațională, evaluarea poate să se realizeze pentru sistemul de

învățământ, instituția de învățământ, asupra programelor, profesorilor sau a elevilor. Constantin
Cucoș definește evaluarea școlară ca fiind ”procesul prin care se delimitează, se obțin și se
furnizează informații utile, permițând luarea unei decizii ulterioare. Actul evaluării presupune
două momente relative distincte: măsurarea și aprecierea rezultatelor școlare.” 3 Astfel, face
diferență între evaluare și apreciere, cea din urmă fiind o parte componentă a evaluării care
presupune emiterea unei judecăți de valoare emise în urma măsurării, acestea fiind urmate de o
decizie.

Personal, îmbrățișez mai mult definiția dată de Ioan Cerghit conform căreia ”evaluarea
este concepută și aplicată ca un instrument necesar reglării din mers și permanente a procesului
didactic, ca fiind ceva care își asumă un rol activ, de transformare continua a procesului de
învățare și predare, de intervenție formativă, în sens de dezvoltare sau perfecționare a procesului
de instruire în ansamblul său.”4, datorită funcției de feedback pe care evaluarea o are. Datorită
implicării specialiștilor în cercetarea și dezvoltarea pedagogiei, evaluarea nu mai este văzută ca

1
Cucoș, C. (2008). Teoria și metodologia evaluării, Iași: Polirom, p. 24
2
Cucoș, C. (2008). Teoria și metodologia evaluării, Iași: Polirom, p. 24
3
Cucoș, C. (2000). Pedagogie, Iași: Polirom, p. 101
4
Cerghit, I. (2008). Sisteme de instruire alternative și complementare – structuri, stiluri și strategii, Iași: Polirom. P
352-353
având scopul de a produce e judecată de valoare, ci este parte integrantă a procesului didactic în
vederea dezvoltării armonioase a elevului pe parcursul anilor de studiu.

Luând în considerare nivelul macro sau microsistemic, funcțiile ale evaluării sunt de
diagnosticare, pronosticare, constatare, informare, ameliorare, optimizare, eficientizare,
maximizare, promovare, de decizie, de feedback, de selecție și pedagogică. Aceste funcții se pot
intersecta în anumite momente ale evaluării în funcție de obiectivele pe care aceasta le are. În
acest sens, întrebarea care se pune este ”de ce se evaluează?”.

Scopul evaluării este de a determina valoarea achizițiilor, nivelul atins al rezultatelor,

progresul, atingerea obiectivelor, ierarhizare, orientare școlară și profesională, pentru a identifica
lacune în învățare, pentru ameliorare sau optimizare a proceselor de învățare și, desigur, pentru a
determina eficacitatea și eficiența procesului de instruire.

Pe parcursul activității de instruire, evaluarea este integrată prin diferite strategii cu

scopul de a asigura continuitatea si dinamica procesului didactic. Teoria și practica evaluării
evidențiază trei strategii de evaluare care contribuie la cunoașterea rezultatelor școlare,
identificarea evoluției elevului pe parcursul procesului și stimularea activității. Acestea se
regăsesc sub denumirea de evaluare în trei timpi:

- Evaluarea inițială
- Evaluarea pe parcursul procesului didactic / dinamică
o Evaluarea sumativă / cumulative
o Evaluarea formativă
- Evaluarea finală / de bilanț

Prin strategie se înţelege ansamblul de acţiuni întreprinse pentru atingerea obiectivelor

stabilite pe termen lung sau mediu. Strategia vizează asigurarea şi pregătirea resurselor umane şi
materiale, probleme de planificare şi organizare a muncii și de cooperare, având însă un caracter
anticipativ, cu un pronunţat spirit de previziune. Din punct de vedere strategic, activitatea
didactică se desfăşoară în conformitate cu anumite finalităţi, cunoscute sub denumirea de
obiective pedagogice sau didactice. Pentru atingerea acestora trebuie luate în considerare
resursele materiale (spaţii de învăţământ, mobilier, materiale didactice, mijloace tehnice etc.) dar
şi cele umane (profesori, elevi, personal auxiliar etc.), conform unui proces de planificare,
învățare şi evaluare, toate acestea vizând atingerea obiectivelor pedagogice stabilite.
 Metoda de evaluare este calea prin care elevul demostrează profesorului nivelul de
stăpânire a cunoștințelor sau de formare a unor capacități prin intermediul unor instrumente
adecvate care să contribuie la îndeplinirea scopului stabilit. The international Encyclopedia of
Curriculum clasifică metodele de evaluare în:

- Metode tradiționale: modelul centrat pe obiectiv și modelul centrat pe decizie

o Probe orale
o Probe scrise
o Probe practice
- Metode complementare: modelul evaluării fără obiective, responsive, naturaliste și
calitative
o Observarea
o Investigația / demonstrația
o Proiectul
o Portofoliul
o Autoevaluarea
o Hărți conceptuale
o Expoziții
o Jurnalul personal
o Interviul
o Dezbateri

Metoda de evaluare scrisă este utilizată sub diferite forme: extemporal, teză, test,
chestionar, eseu, referat, temă, portofoliu, proiect etc. Dintre metodele de evaluare studiate, în
prezentarea acestei lucrări am ales chestionarul , fiind o metodă de evaluare utilizată în foarte
multe domenii, în special în cercetarea științifică.

Chestionarul este utilizat pe scară largă în anchetele de teren de către sociologi, precum şi
ca metodă de cercetare psihopedagogică, putând fi folosit şi ca instrument de evaluare, mai ales
atunci când profesorul doreşte să obţină informaţii despre felul în care elevii percep disciplina
predată sau stilul lui de predare şi de evaluare. Cu ajutorul chestionarului se pot obţine informaţii
despre opţiunile elevilor şi atitudinea lor faţă de disciplină sau faţă de anumite probleme cuprinse
în programă şi manual, ceea ce înseamnă că, pe această cale, putem obţine informaţii şi despre
nivelul lor de motivaţie la o anumită disciplină.

De asemenea, în practica școlară, prin intermediul chestionarului, se pot obţine şi

informaţii referitoare la pregătirea elevilor cu toate că adesea sunt preferate alte metode şi
instrumente ce permit obţinerea unor informaţii mai relevante, cum este testul. În schimb, când
doreşte o informare cu privire la stăpânirea de către elevi a unor aspecte dintr-o lecţie sau dintr-
un capitol profesorul poate recurge la chestionar. Cu ajutorul răspunsurilor, el poate face
aprecieri dar rapoarte statistice care să fie utilizate în dezvoltarea planului și a strategiilor
următoare.

Avantajele utilizării acestei metode se reflectă și în faptul că obiectivele sunt clare,

structura este bine definită, permițând analiza acelorași aspecte pe parcursul evaluării, precum și
timpul relativ scăzut de aplicare și costuri reduse. Ca toate metodele, și chestionarul prezintă
dezavantaje în utilizare: nu permite cercetarea realității în profunzime, nu necesită condiții
speciale sau timp îndelungat pentru aplicare, posibile cazuri de nesinceritate, superficialitate sau
nu permite o flexibilitate persoanei care răspunde.

III. Aplicarea teoriei evaluării în activitățile curente:

identificarea problemelor critice

În activitatea mea, am aplicat chestionarul ”Testul de inteligență emoțională” elaborat de

Daniel Goleman și adaptat de Mihaela Rocco pentru a identifica relevanța inteligenței
emoționale în integrarea profesională a persoanelor cu dizabilități. În funcție de statutul de
angajat sau neangajat pe piața muncii și de nivelul de studii absolvite, am analizat măsura în care
inteligența emoțională poate contribui la creșterea gradului de inserție.

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 57 de subiecți, fiind format din persoane cu

deficiență de vedere, de auz și fizice/neuromotorii. Dintre persoanele care au participat la studiu,
26 de persoane au deficiență de vedere, 5 persoane au deficiență de auz/vorbire și 26 de persoane
cu deficiență fizică/neuromotorie. Persoanele cu deficiență de auz sunt într-un procent mai mic
întrucât foarte puține persoane înțeleg un text considerat „normal” de către majoritatea
populației, o caracteristică a limbajului mimico-gestual constând în absența cuvintelor de
legătură, formularea fiind trunchiată. Din totalul acestora (N=57) au fost înregistrate: 27
persoane de sex masculin, 30 persoane de sex feminin, distribuția în funcție de sex fiind
aproximativ egală. Repartiția subiecților în funcție de nivelul de studii absolvite este următoarea:
studii gimnaziale – 6 persoane, studii liceale – 12 persoane și studii universitare – 39 persoane.
În funcție de statutul pe piața muncii, repartiția subiecților este: angajați = 28; neangajați = 29.

În urma aplicării testului Inteligență emoțională scorurile obținute au fost cuprinse între
25 și 160 puncte astfel:. 37 de persoane (64,9%) au obținut punctaj sub medie, 16 persoane
(28,1%) au obținut punctaj mediu și 4 persoane (7%) au obținut punctaj peste medie. Niciun
subiect nu a înregistrat un punctaj excepțional (175-200).

Rezultatele obținute ne atrag atenția asupra faptului că 64,9% dintre respondenți au

obținut un punctaj sub medie, cel mai mic scor fiind de doar 25 de puncte (3 persoane). Un
punctaj sub medie sugerează o capacitate redusă a acestor persoane de a conștientiza și gestiona
emoțiile personale, de autogestionare, de interacțiune cu ceilalți, și de a manageria conflictele.

Dintre participanții la studiu, doar trei persoane au obținut un punctaj „peste medie” (127
– 175) și nicio persoană nu a obținut un punctaj excelent. Persoanele cu un nivel mai ridicat al IE
sunt asociate cu o probabilitate mai crescută de a avea interacțiuni pozitive cu prietenii, familia și
colegii, au o capacitate crescută de a empatiza cu ceilalți, de a-și conștientiza și gestiona
emoțiile, de a se automotiva, de a face față mai bine frustrărilor și de a stăpâni impulsurile.

În urma analizei comparative între persoanele cu dizabilități angajate și neangajate, am

constatat că statutul pe piața muncii nu este un factor determinant în integrarea profesională. Cu
toate acestea, rezultatul pozitiv constă în faptul că persoanele neangajate prezintă o capacitate a
inteligenței emoționale similară cu cea a persoanelor angajate de a se integra profesional, în acest
caz fiind necesară o analiză pentru identificarea factorilor motivaționali și un program de job
coaching individualizat pentru a valorifica abilitățile care contribuie la crearea unor persoane
productive pe piața muncii.

Din perspectiva studiilor absolvite, rezultatele nu indică diferențe semnificative, sugerând

că toate persoanele au aceleași „șanse” de a se angaja, indiferent de studii, măiestria constând în
identificarea ocupației potrivite. Ținând cont de faptul că majoritatea persoanelor cu dizabilități
au parcurs o formă specială de învățământ, în acest caz se confirmă teoria lui Goleman conform
căreia educația este un factor important în dezvoltarea inteligenței emoționale, însă învățământul
nu este axat pe dezvoltarea acestor competențe, ci pe cele cognitive.

D. Goleman (2018) consideră că inteligența emoțională ar trebui să fie o componentă

importantă abordată în curricula școlară începând din clasele primare și până la finalizarea
liceului pentru ca, în mod progresiv, elevii „să învețe să-și recunoască și să-și eticheteze cu
acuratețe emoțiile și felul în care i-au determinat să acționeze [...] să fie capabili să identifice
indiciile nonverbale ale sentimentelor altcuiva [...] să fie capabili să analizeze factorii stresanți
pentru ei sau ce anume îi motivează să atingă cele mai bune performanțe [...] Iar la nivel de liceu
[...] ascultarea și purtarea de discuții într-o manieră în care adolescenții să rezolve conflictele și
negocierea în vederea găsirii unor soluții” 5. Scopul educației sociale și emoționale nu este doar
acela de a dezvolta aceste competențe, ci și de a preveni comportamentele violente prin
dezvoltarea empatiei sau de a crește performanțele școlare prin îmbunătățirea capacității de
învățare.

Din punctul meu de vedere, dar și ca urmare a rezultatelor obținute în studiul realizat,
consider că o problemă critică în educația și dezvoltarea copiilor cu sau fără dizabilități constă în
necesitatea acordării unei atenții deosebite dezvoltării inteligenței emoționale astfel încât la
maturitate aceștia să fie dezvoltați armonios.

In mediul școlar, profesorii sunt poate cele mai importante modele în dezvoltarea
inteligenței emoționale. Fie că este sau nu abordată explicit componenta prin curricula școlară,
deprindea unor atitudini pornește de la modelele pe care elevii le au zi de zi, alături de
cunoștințele pe care le dobândesc și exersate în vederea dezvoltării unor abilități. A avea
exemple sănătoase de punere în practică a inteligenței emoționale se reflectă în fiecare atitudine,
decizie sau acțiune a profesorului.

IV. Argumente și soluții privind problema identificată

Marele gânditor al Renașterii, Erasmus, ne amintește că „speranța cea mai de seamă a

unei națiuni stă în buna educație pe care i-o asigură tineretului său”. Pornind de la această idee,

5
Goleman D. trad. Nistor, I. (2018). Inteligența emoțională, Ediția a IV, revizuită. București: Curtea Veche
suntem de acord cu faptul că factorul principal în dezvoltarea societății este educația, o atenție tot
mai mare fiind acordată educației emoționale.

Dacă inteligența emoțională ar ajunge la o scară atât de largă încât aceasta să devină o
practică standard în școlile noastre, inteligența emoțională ar deveni o componentă certă la locul
de muncă, dar mai ales pentru a fi promovat sau pentru a deveni lider. Modelele emoționale din
copilărie și din adolescență au un rol esențial în capacitatea noastră de a ne adapta și de a
dezvolta inteligență emoțională însă procesul poate continua chiar și după aceste etape. Cea mai
importantă caracteristică a inteligenței emoționale este că poate fi dezvoltată, începând cu
conștientizarea sentimentelor și identificarea sursei lor.

Inteligența emoțională plasează emoțiile în centrul aptitudinilor necesare pentru viața de

zi cu zi, Goleman considerând că „dacă există într-adevăr un remediu, eu cred că el constă în
felul în care îi pregătim pe tineri pentru viață”. Încă din primii ani de școală elevii ar putea să își
îmbunătățească capacitatea de învățare, conștiința de sine și încrederea în sine, să își controleze
emoțiile și impulsurile negative, să fie capabili să își identifice motivațiile și să gestioneze
conflictele. La vârsta adultă, aceste abilități le vor servi pentru atingerea performanțelor
profesionale și vor deschide perspectivele de a forma lideri din categoria persoanelor cu
dizabilități

Educația pentru autocunoaștere, pentru dezvoltarea abilităților sociale și realizarea unor

programe individualizate de integrare profesională reprezintă o necesitate pentru persoanele cu
dizabilități. Este necesar să acordăm o atenție cuvenită în construirea unei noi mentalități, a unei
atitudini pozitive a persoanei cu dizabilități și față de ea, care să conducă la crearea unei noi
culturi, aceea a competitivității persoanei cu dizabilități pe piața muncii, a încadrării persoanei în
muncă pentru a aduce plus-valoare, pentru a fi un factor important în domeniul meseriei pe care
o prestează și un membru activ al societății.

Pentru a evalua măsura în care aceste propuneri au înregistrat rezultate, este esențial să
respectăm principiile teoriei evaluării și să aplicăm chestionarele atât la începutul dezvoltării
unui program individualizat sau școlar, cât și pe parcursul acestuia sau la finalizarea lui. Doar
respectând aceste etape și caracterul formativ pe care îl are evaluare, vom putea să avem
rezultate concrete în acest sens.
Bibliografie:

1. Cerghit, I. (2008). Sisteme de instruire alternative și complementare – structuri, stiluri și

strategii, Iași: Polirom.
2. Cucoș, C. (2000). Pedagogie, Iași: Polirom.
3. Cucoș, C. (2008). Teoria și metodologia evaluării, Iași: Polirom.
4. Gherhuț, A. (2001). Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale. Strategii de
educație integrată, Ediția a II-a, Iași: Polirom.
5. Goleman, D. trad. Nistor I. M. (2018). Inteligența emoțională, Ediția a IV-a revizuită,
București, Curtea Veche.
6. Nechita, M. (2010). Integrarea profesională a persoanelor cu dizabilităţi, Baia Mare:
Editura Universităţii de Nord.
7. Radu, I. T. (2008). Evaluarea în procesul didactic, București: Editura Didactică și
Pedagogică.
8. Rocco, M. (2001). Creativitate și inteligență emoțională, Iași: Polirom.
9. Stein, S..; H. E. Book, trad. Sibinescu M. (1997) Forța inteligenței emoționale, Editura
Allfa.