Sunteți pe pagina 1din 8

Detectare depresiei si prevenirea

sinuciderii
Suicidul include o serie de gesturi sau acțiuni pe care o persoană le întreprinde pentru
a-și provoca moartea. Acest fenomen este unul semnificativ. Niciuna din structurile sociale
umane cunoscute nu a tratat cu indiferență gestul suicidar, nici din punct de vedere moral, nici
din punct de vedere legislativ. În fapt, pentru majoritatea persoanelor, suicidul este o situație
care trezește sentimente puternice: frică, milă, indignare dar nu indiferență.

O persoană se sinucide la fiecare 40 de secunde

Suicidul este și o problema importantă de sănătate la nivel mondial, în special în ceea


ce privește adolescenții și tinerii adulți, la această grupă de vârstă reprezentând a treia cauză de
moarte. Mai mult de jumătate din cei care se sinucid au mai puțin de 45 de ani.

În România, statisticile publicate de OMS (Organizația Mondială a Sănătății), plasează


suicidul la 21 din 100.000 la bărbați și 3,5 din 100.000 la femei  – date relevatoare din 2009.
Se consideră că până la 90% dintre cei care se sinucid au o afecțiune psihică, chiar dacă acest
act este uneori prima manifestare a acelei afecțiuni.

Dintre tulburările psihice, cel mai frecvent asociate cu suicidul sunt: depresia,
schizofrenia, abuzul de alcool, anxietatea marcată.

Atunci când una sau mai multe din aceste boli se asociază, riscul ca o persoană să
recurgă la suicid crește semnificativ.

Există multe idei preconcepute

La nivel social, există foarte multe idei preconcepute în privința suicidului. Aceste idei nu
corespund deloc cu realitatea și fac foarte mult rău persoanelor care au ideație suicidară!

Mai jos avem câteva dintre cele mai frecvente cazuri întâlnite de psihoterapeuți în societatea
din România.

1.Vor să fie în centrul atenției

Preconcepție – cei care vorbesc despre intenția de a se sinucide, o fac doar pentru a atrage
atenția sau pentru a-i manipula pe ceilalți.
Realitate – de multe ori cei care se gândesc la suicid vorbesc despre asta, fie cu membrii
familiei, fie cu prieteni, fie cu profesioniști din domeniul medical. Aceste persoane sunt într-o
situație dificilă și resimt o durere sufletească pe care nu știu cum să o oprească și astfel caută
ajutor la ceilalți.

2. Vor să moară

Preconcepție – persoanele care doresc să se sinucidă sunt convinse că vor să moară.

Realitate – de cele mai multe ori nu încearcă decât să oprească o durere pe care nu o mai pot
suporta. Pur și simplu în acel moment nu văd altă soluție.

3. Nu vor ajutor

Preconcepție – persoanele care vor să se sinucidă nu caută ajutor.

Realitate – de foarte multe ori astfel de persoane caută ajutor, dar, în cele mai multe cazuri, în
mod timid datorită prejudecăților celorlalți privitoare la suicid și la tulburările psihice.

4. Au luat deja decizia asta

Preconcepție – odată ce o persoană s-a hotărât să se sinucidă, nu se poate face nimic pentru a-i
schimba decizia.

Realitate – de multe ori este doar o dorință de a opri o durere sufletească pentru care nu
găsește altă soluție, dar dacă i se oferă o alternativă o poate accepta.

5. Sunt slabi de înger

Preconcepție – persoanele care încearcă să se sinucidă sunt slabe.

Realitate – până la 90% din cei care încearcă să se sinucidă suferă de o tulburare psihică, care
presupune și un dezechilibru biochimic la nivelul creierului, dezechilibru care poate fi tratat.

6. Vor idei de suicide

Preconcepție – persoanele aflate în suferință, care au idei de suicid nu ar trebui întrebate


despre asta pentru că e posibil să li se dea idei.
Realitate – de multe ori cei cu idei de suicid doresc să vorbească despre asta pentru a mai
scădea din tensiunea interioară provocată de gândurile respective. În plus, astfel se poate afla
cât de serioase sunt intențiile suicidare ale persoanei respective și se poate acorda ajutor.

7. Nu mai incearcă și a 2a oară

Preconcepție – persoanele care încearcă să se sinucidă și supraviețuiesc, nu vor mai încerca


altă dată.

Realitate – din contră, multe din aceste persoane vor încerca din nou să se sinucidă.

8. Nu ne așteptam

Preconcepție – suicidul survine întotdeauna fără semne de avertizare.

Realitate – la majoritatea celor care încearcă să se sinucidă există semne care anunță gestul.

Există semne care pot anunța suicidul

Până la 75% din cei care se sinucid prezintă cel puțin unul din acestea:

-se simt deprimați sau triști în majoritatea timpului

-scriu sau vorbesc mult despre suicid, despre moarte sau spun mereu ca și-ar dori să fie morți

-tind să se retragă față de familie și prieteni

-se simt lipsiți de speranță sau neajutorați

-se simt „o piatră de moară” pentru ceilalți

-se simt „prinși în cușcă” – fără nicio ieșire dintr-o situație pe care o consideră de nesuportat

-sunt foarte impulsivi

-sunt foarte iritabili și agitați

-și-au pierdut interesul față de majoritatea activităților

-au rezultate mult mai slabe la serviciu sau la școală față de performanța obișnuită

-insomnie
-abuz de droguri sau alcool

-au activități „finale” de tipul: scriu un testament, dau lucruri la care țin foarte mult, își
reglează probleme financiare etc.

-au sentimente excesive de vinovăție sau rușine

În ceea ce îi privește pe profesioniștii din domeniul medical, este recomandat ca aceștia


să afle despre intenții privitoare la suicid, de la toți cei care au diagnosticul de depresie,
tulburare bipolară, schizofrenie, tulburări legate de consumul de alcool sau tulburări legate de
consumul de substanțe ilicite. Aceleași recomandări sunt valabile și pentru cei cu durere
cronică sau cei care au suferit un eveniment negativ semnificativ (pierderea cuiva drag, divorț,
pierderea locului de muncă, probleme legale importante etc.).

Internarea este recomandată atât pentru a proteja persoana respectivă, cât și pentru a-i
oferi posibilitatea de a primi ajutorul de care are nevoie.

Din cauza creșterii ratei de suicid prin depresie, această tulburare psihică a devenit una
din cele mai studiate condiții psihiatrice. Managmentul eficient al unui depresiv depinde de
recunoașterea și diagnosticarea timpurie a depresiei înainte ca aceasta să producă ideație
suicidară. Diagnosticul clinic al depresiei, dincolo de recunoașterea clinică a criteriilor de
diagnostic, poate fi completat prin utilizarea unor scale clinice specifice, cu diferite grade de
complexitate, de la cele mai simple, cum ar fi MADRS, până la cele mai elaborate, precum
scala Hamilton, care cuantifică ideația suicidară. Abordarea multidisciplinară a depresiei se
reflectă în managmentul terapeutic al acesteia, de la recunoașterea ei la nivelul ambulatoriului
primar la evaluarea și tratamentul psihiatric, cu recomandarea ulterioară a urmării unei
intervenții psihoterapeutice. Câteva din principiile unui managment sănătos al episodului
depresiv cu risc suicidar presupun: evaluarea corectă a riscului suicidar, complianța
terapeutică, considerarea comorbidităților, monitorizarea și menținerea răspunsului la
tratament, inclusiv prin psihoterapie.
Sinuciderea este o formă ambivalentă de autopedepsire şi heteropedepsire, în sensul că
adolescentul în acest act îşi pedepsește părinţii, ştiind că astfel îi distruge sufl etește şi, în
acelaşi timp, se pedepseşte pe sine pentru fapte de multe ori imaginare. Suicidul la adolescent
apare ca un comportament care depăşeşte problemele individului, fi ind adesea un indicator al
unei suferinţe sociale. Frecvent, suicidul survine în urma unei stări depresive neindentifi cate
la adolescentul în plină schimbare. Suicidul reprezintă pentru adolescent o ultimă tentativă de
a recăpăta controlul, devenind soluţia extremă de a pune capăt suferinţei sale.
Întotdeauna luați în serios semnele care avertizează asupra sinuciderii și orice încercare
de sinucidere, deși credeți că persoana nu se gândește serios la sinucidere sau doar dorește
atenție. Pentru a oferi sprijin, urmați acești trei pași – întrebați, arătați că vă pasă, vorbiți.
Pasul 1: Întrebați. Întrebați direct persoana dacă se gândește la sinucidere. Puteți
întreba: „Te gândești să-ți pui capăt vieții?”. Dacă spune că se gândește la sinucidere,
întrebați-o dacă are un plan. Puteți întreba: „Ai un plan să te rănești?”. Dacă are un plan,
ajutați-o urgent să ajungă la un spital sau o clinică sau sunați un serviciu de urgență sau un
număr special pentru situații de criză din zona dumneavoastră. Dacă nu au un plan, treceți la
pasul 2.
Pasul 2: Arătați că vă pasă. Arătați că vă pasă ascultând ce au de spus. Oferiți-le timp
să vă explice cum se simt. Respectați-le sentimentele spunând ceva de genul: „Îmi pare rău că
simți o durere atât de mare” sau „Nu mi-am dat seama cât de greu îți este”. Îi puteți ajuta să-și
facă un plan de prevenire a sinuciderii . Un plan îi poate ajuta pe oameni să-și identifice
punctele forte personale, relațiile bune cu alții și abilitățile sănătoase de a trece peste greutăți.
Poate, de asemenea, să le reducă accesul la lucrurile vătămătoare precum armele sau pastilele.
Dacă vă roagă să nu spuneți nimănui despre sentimentele lor, explicați-le că le veți respecta
intimitatea pe cât posibil, dar că au nevoie de mai mult ajutor decât le puteți oferi.Nu le
promiteți niciodată că veți păstra secret intenția lor de a se sinucide.
Pasul 3: Vorbiți. Îndemnați persoana să vorbească cu cineva care o poate ajuta mai
mult. Împărtășiți informațiile de contact ale resurselor de sprijin din zona dumneavoastră.
Resursele pot include spitale județene, spitale de urgență sau numere de telefon speciale pentru
situații de criză.Dacă nu vor căuta ajutor, trebuie să vorbiți dumneavoastră pentru ei. Puteți
să le spuneți ceva de genul: „Eu țin la tine și vreau să fii în siguranță. Voi vorbi cu cineva care
îți poate oferi ajutorul de care ai nevoie”. Respectați-le intimitatea vorbind numai cu cineva
care credeți că îi poate ajuta, cum ar fi un membru apropiat al familiei, episcopul acelei
persoane, un medic sau un alt specialist. 
Bibliografie

1) https://rjmp.com.ro/articles/2011.4/PM_Nr-4_2011_Art-8.pdf

2) https://www.medichub.ro/reviste/medic-ro/depresia-cu-risc-suicidar-id-1280-
cmsid-51

3) https://www.depresiv.ro/depresia-suicidul/