Sunteți pe pagina 1din 8

Structura proiectului de diplomă,

conform Metodologie de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării


profesionale a absolvenţilor învăţământului postliceal,
Anexă la Ordinul M.E.N. nr. 5005/02.12.2014

Art. 26.
(3) Redactarea părţii scrise a proiectului implică tehnoredactarea conţinutului cu respectarea
următoarei structuri:
1 a) pagina de titlu cu: datele de identificare ale unităţii/instituţiei de învăţământ, ale
candidatului, ale îndrumătorului de proiect; anul de absolvire, calificarea profesională, conform
Registrului naţional al calificărilor sau Nomenclatorului calificărilor profesionale pentru care se
asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar, în vigoare;
2 b) cuprinsul;
3 c) argumentul care sintetizează aspectele teoretice şi pe cele practice pe care le abordează, în relaţie
directă cu utilitatea pentru calificarea profesională respectivă;
4 d) conţinutul propriu-zis, structurat astfel încât să pună în valoare scopul şi obiectivele proiectului,
problemele practice soluţionate, perspectiva personală a candidatului în abordarea temei, precum şi utilitatea
practic-aplicativă a soluţiilor găsite de către candidat;
5 e) bibliografia;
6 f) anexele: desene, schiţe, fotografii ale produselor, rezultatele determinărilor de laborator,
descrierea experimentelor, fişele de observaţie, prezentarea şi analiza unor secvenţe din procesul tehnologic,
rezultatele măsurătorilor, prelucrări de date, statistici, elemente de proiectare, documentaţia tehnică întocmită
etc.
PENTRU REDACTAREA CORECTĂ A LUCRĂRII SE VOR RESPECTA URMĂTOARELE
INDICAŢII:
7 SETAREA PAGINII: (Page Setup)
1. Marginile – Top (sus) 2 cm
- Bottom (jos) 2 cm
- Left (stânga) 2 cm
- Right (dreapta) 2 cm
2. Pagina A4
3. Paginile numerotate – de preferat în partea de jos a paginii.
8
9 FORMATAREA TEXTULUI:
1.Alinierea textului justify
2.Spaţiul între rânduri (line spacing) 1,5 line
3.Textul cu diacritice
4.Capitolele vor începe obligatoriul din partea de sus a paginii
5.Tot textul lucrării va fi redactat cu acelaşi tip de font. (Times New Roman, Arial,
Tahoma, Calibri, etc.)
6.Titlurile capitolelor de aceeaşi mărime (de preferat size 14-16)
7.Titlurile subcapitolelor de aceeaşi mărime (de preferat size 12-14)
8.Textul de aceeaşi mărime (de preferat size 11-12)
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “SFÂNTUL IOAN”

PROIECT DE DIPLOMĂ
(titlul proiectului)
Pentru examenul de certificare a calificării profesionale
Domeniul: Sănătate şi Asistenţă Pedagogică
Calificarea: Asistent Medical Generalist
Nivelul: 5

Coordonator:

Prof. ……………………………………………

Absolvent:

………………………………

August 2018
CUPRINS (exemplu)

CAPITOLUL I Elemente de anatomie a formaţiunilor afectate de R.A.A……………………………… pag. 3


1. ARTICULAŢIILE………………………………………………………………………………... pag. 3
1.1 Noţiuni de anatomie…………………………………………………..................................... pag. 4
1.2 Articulaţii afectate de R.A.A ………………………………………………………………... pag. 6
1.2.1 Articulaţia umărului .………………………………………………………............. pag. 6
1.2.2 Articulaţia cotului………………………………………………...………………... pag. 6
1.2.3 Articulaţia genunchiului …………………………………………........................... pag. 8
1.2.4 Articulaţia gambei………………………………………………….......................... pag. 8
CAPITOLUL II CADRUL TEORETIC ……………………………………………................................ pag. 10
1. Definiţie …………………………………………………………….……………………............. pag. 12
2. Etiologie………………………………………………………………........................................... pag. 12
3. Patogenie – cauze…………………………………………………….…………………………… pag. 12
4. Semne şi simptome…………………………………………………….......................................... pag. 15
5. Complicaţii……………………………………………………………........................................... pag. 17
6. Diagnostic…………………………………………………………….……………………........... pag. 17
7. Tratament ………………………………………………………………………………………… pag. 18
8. Prognostic ……………………………………………………………........................................... pag. 19
CAPITOLUL III Rolul asistenţei medicale în planul de îngrijire…………………….............................. pag. 20
CAPITOLUL IV Cazuri clinice ………………………………………………………............................. pag. 21
1. Cazul clinic Nr I…………………………………………………………………………………... pag. 21
2. Cazul clinic Nr II…………………………………….……………................................................ pag. 24
3. Cazul clinic Nr III…………………………………………………................................................ pag. 26
Bibliografie………………………………………………………………………………………………….. pag. 27
ARGUMENT
CAPITOLUL I
ELEMENTE DE ANATOMIE A FORMAŢIUNILOR AFECTATE DE R.A.A
CAPITOLUL II
CADRUL TEORETIC
BIBLIOGRAFIE

S-ar putea să vă placă și