Tema: Curtea Constituţională

1. Locul şi rolul Curţii Constituţionale în sistemul organelor puterii de stat

2. Modul de formare şi organizare a Curţii Constituţionale
3. Statutul judecătorilor Curţii Constituţionale
4. Competenţa Curţii Constituţionale
5. Sesizarea şi actele Curţii Constituţionale

1. Locul şi rolul Curţii Constituţionale în sistemul organelor puterii de stat

Constituţia este legea fundamentală a statului constituită dintr-un ansamblu de norme
juridice, învestite cu forţă juridică supremă, adoptate şi modificate conform unor proceduri
juridice distincte şi care reglementează principiile organizării societăţii în stat, şi funcţionării
puterilor politice.1
Astfel se consideră că supremaţia constituţiei poate fi asigurată prin următoarele garanţii:
 supravegherea generală a aplicării constituţiei - se realizează în activitatea zilnică a
autorităţilor publice, a persoanelor investite cu atribuţii publice în competenţa cărora întră
aplicarea normelor constituţionale;
 îndatorirea fundamentală a cetăţeanului de a respecta constituţia – în constituţia
Republicii Moldova îndatorirea fundamentală a cetăţenilor este de a respecta constituţia
şi legile adoptate în conformitate cu ea;
 controlul constituţionalităţii legilor – este cea mai sigură garanţie a supremaţiei
constituţiei şi este recunoscut drept o activitate organizată de verificare a
constituţionalităţii legilor cu constituţia.
Necesitatea controlului de constituţionalitate este determinată de următorii factori:
legislatorul este predispus greşelilor; însăşi constituţia are lacune; inexistenţa controlului
constituţionalităţii legilor duce la instabilitatea juridică şi politică.
Controlul constituţionalităţii legilor poate fi definit ca un ansamblu de mijloace juridice
destinate să asigure conformitatea regulilor de drept intern cu normele constituţionale.2
Prin urmare, lipsa unui astfel de control, ar diminua rolul constituţiei ca lege fundamentală
supremă, ar permite încălcarea prevederilor ei chiar de legislativ care adesea, în dependenţă de
structura sa politică, încearcă de a-şi crea unele facilităţi.
Doctrina juridică reţine mai multe clasificări în privinţa formelor de control al constituţionalităţii.
Astfel într-o primă opinie ar exista control politic şi control jurisdicţional. 3 Într-o altă opinie ar
exista următoarele forme de control: controlul exercitat prin opinia publică, controlul exercitat
prin referendum, controlul exercitat printr-un organ politic, controlul exercitat de un organ
jurisdicţional, controlul exercitat printr-un organ unic, special şi specializat. 4 Din cele enunţate
putem spune că în Republica Moldova este prezentă ca formă de bază în realizarea controlului
constituţionalităţii legilor - controlul exercitat printr-un organ unic, special şi specializat
Instituţia controlului de constituţionalitate a apărut nu demult în Republica Moldova prin
adoptarea la 29 iulie 1994 a Constituţiei Republicii Moldova, în textul căreia este inclus Titlul V-

1
I. Bantuş, Drept Constituţional, scheme, Chişinău, 2004, pag.17.
2
I. Bantuş, Drept Constituţional, scheme, Chişinău, 2004, pag.23.
3
M. Bădescu, Drept constituţional şi instituţii politice, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, pag. 56.
4
I. Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, Ed. Actam, Bucureşti, 1998, pag. 76.
Curtea Constituţională, pentru ca mai târziu să fie adoptată Legea cu privire la Curtea
Constituţională din 13 decembrie 1994, iar la 16 iulie 1995- Codul jurisdicţiei constituţionale.
Dar efectuând o intervenţie istorică în trecutul politico- juridic al Basarabiei, se observă o tradiţie
în ceea ce priveşte existeţa unor forme embrionare de control al concordanţei dintre prevederile
legii supreme şi alte acte normative. Prima consacrare juridică în domeniul controlului
constituţionalităţii o întâlnim în Statutul Dezvoltator al Convenţiei de la Paris din 1864, unde se
arată că dispoziţiile constitutive ale noii organizări a României sunt puse sub ocrotirea Corpului
ponderator (art. 12). Anterior, în art. 33 al Convenţiei de la Paris, s-a prevăzut în sarcina
Comisiei Centrale de la Focşani paza noii constituţii.5
Constituţia României din 1923 prevedea expres la art. 103 că „numai Curtea de Casaţie în
secţiuni- unite are dreptul de a judeca constituţionalitatea legilor şi a declara inaplicabile pe
acelea care sunt contrarii Constituţiunii” astfel conturându-se în stat unica autoritate de
jurisdicţie constituţională. Ulterior după anexarea Basarabiei la U.R.S.S. şi proclamarea
R.S.S.M. Moldoveneşti funcţia de control de constituţionalitate revenise Sovietului Suprem şi
Prezidiului Sovietului Suprem.
Curtea Constituţională a Republicii Moldova se înscrie în „modelul european” de
jurisdicţie constituţională. Făcând o sinteză a doctrinei europene cu privire la locul Curţii
Constituţionale în raport cu celelalte autorităţi putem spune că, în modelul concentrat de control
al constituţionalităţii legilor de tip european, Curtea Constituţională se situează în afara celor trei
puteri constituite tradiţional (executivă, legislativă, judiciară). Această variantă este oferită de
doctrina italiană, spaniolă, belgiană şi franceză, cât şi Curtea Constituţională a Republicii
Moldova care nu face parte nici dintr-o putere, caci conform Constituţiei Republicii Moldova,
aceasta este o autoritate independentă de oricare altă autoritate publică. Curtea se sprijină pe
ideea conform căreia, pentru a putea controla activitatea unui organ cum este Parlamentul sau
Guvernul, este absolut necesar ca cel ce controlează să se afle la un nivel superior organului
controlat. Printre Caracterele particulare ale Curţii putem menţiona:

 Curtea Constituţională nu este o putere în stat şi nici nu deţine vreuna din funcţiile
puterilor legislative, executive şi judecătoreşti;
 ca autoritate publică reglementată de Constitiţie într-un titlu distinct Curtea exercită rolul
de garant al supremaţiei Constituţiei;
 ea este o autoritate publică ce sprijină buna funcţionare a puterilor publice în cadrul
raporturilor constituţionale de separaţie, echilibru, colaborare şi control reciproc;
 Curtea Constituţională este independentă faţă de orice altă autoritate publică şi se supune
numai Constituţiei şi legii sale organice;
 caracterul politic al Curţii Constituţionale rezultă, în primul rând, din faptul de desemnare
al judecătorilor, deoarece în desemnarea lor sunt implicate autorităţile politice;
 caracterul jurisdicţional determină şi principiile de organizare şi funcţionare a Curţii
Constituţionale şi anume independenţa şi inamovibilitea judecătorilor, iar procedurile
prin care se realizează atribuţiile Curţii au, în mare parte, trăsături procedurale
judecătoreşti.6

5
Dumitru Roman, Tatiana Vîzdoagă, Adrian Cerbu,Sergiu Ursu, Organizarea şi activitatea organelor de ocrotire a
normelor de drept, Chişinău, 2004, pag. 86.
6
Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ed. a 2-a(revăzută şi adăugită),Chişinău, 2010, pag. 473- 474.
 Curtea Constituțională a apărut ca necesitate a garantării libertății individuale prin
posibilitatea de control și corectură a legislației, legislație ce trebuie să se pună de acord cu actul
juridic fundamental al țării, Constituția (actul ce reglementează atât raporturile dintre cele trei
puteri ale statului modern, cât și libertățile individuale). Importanța Curții Constituționale
devine evidentă doar în momentele cheie, de instabilitate a structurii statale bazată pe Constituție
(separarea puterilor în stat devenind astfel ineficientă datorită unei delimitări deficitare a
prerogativelor celor trei puteri). În consecință, legea fundamentală a statului poate deveni
insuficientă, iar o decizie provenind de la o instituție independentă și calificată pentru a decide în
domeniul conflictelor constituționale devine o urgență pentru menținerea echilibrului între
prerogativele puterilor statului.
De aceea Curtea Constituţională pentru a garanta supremaţia legii fundamentale şi
corespunderea tuturor regulilor de drept intern cu normele constituţionale, activează în baza
următoarelor principii:
 independenţei;
 colegialităţii;
 legalităţii;
 publicităţii.7

2. Modul de formare şi organizare a Curţii Constituţionale

În literatura juridică de specialitate se specifică faptul că organizarea Curţii Constituţionale
se efectuează după trei modele de desemnare:
 desemnarea directă, de autoritatea executivă că în cazul Slovaciei, Belgiei, Danemarcii,
unde membrii Curţii Constituţionale sunt desemnaţi direct, prin numire, de către şeful
statului;
 desemnarea electivă, de autoritatea legislativă caracteristică pentru aşa ţări ca Germania,
Estonia, Lituania, Polonia;
 desemnarea mixtă care poate fi divizată în două grupe: desemnarea de către autoritatea
legislativă şi executivă(Franţa, Rusia, România) şi desemnarea de către autoritatea
legislativă, executivă şi judecătorească(Bulgaria, Georgia, Ucraina, Republica Moldova).8
După cum am menţionat mai sus în Republica Moldova se aplică desemnarea mixtă a
judecătorilor Curţii Constituţionale, astfel doi judecători sunt numiţi de Parlament, doi de
Preşedintele Republicii Moldova şi doi de Consiliul Superior al Magistratului.
Numirea membrilor Curţii Constituţionale de către organe publice constituie asigurarea
legitimităţii şi totodată a reprezentativităţii judecătorilor. Temerea cu privire la lipsa de
obiectivitate a judecătorilor în situaţiile când judecă cazurile în care sunt implicate autorităţile
publice care l-au desemnat, este lipsită de fond, deoarece judecătorii odată numiţi sunt
independenţi şi inamovibili pe durata mandatului, iar Curtea Constituţională este independentă şi
se supune numai Constituţiei. Independenţa judecătorilor din cadrul Curţii Constituţionale este
garantată şi prin durata diferită a mandatului Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova,
cât şi a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii(care este de patru ani) şi al judecătorilor
Curţii Constituţionale (care este de 6 ani).9

7
Art.3, legea cu privire la Curtea Constituţională nr. 317-XIII  din  13.12.94
8
Ibidem, pag. 475.
 Activitatea Curţii este condusă de un Preşedinte care este ales prin vot secret, pentru un
termen de 3 ani, cu majoritatea de voturi ale judecătorilor Curţii, cu dreptul de a fi reales pentru
încă un mandat. Preşedintele şi judecătorii Curţii sunt asistaţi în activitatea lor de 6 judecători-
asistenţi, pentru a ocupa funţia de judecător- asistent persoana trebuie să deţină cetăţenia
Republicii Moldova, să aibă domiciliul în ţară, pregătire juridică superioară şi o vechime de cel
puţin 10 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior. Ei sunt angajaţi în funcţie,
prin concurs, pe termenul de până la atingerea plafonului de vârstă- 65 de ani. Comisia de
examinare se numeşte de Preşedintele Curţii Constituţionale, din 3 judecători, şeful
Secretariatului şi alţi funcţionari ai Curţii.
Pe lânga Curtea Constituţională se formează Secretariatul, care are sarcina de asigurare a
activităţii Curţii, acordă asistenţă informaţională, organizatorică, ştiinţifică şi de altă natură,
organizează audienţa cetăţenilor, examinează în prealabil sesizările a căror soluţionare de către
judecătorii Curţii nu este neapărată, acordă ajutor judecătorilor la pregătirea dosarelor pentru
examinare. De asemenea în ajutor membrilor Curţii, pe lângă aceasta, activează Consiliul
ştiinţifico- consultativ constituit din savanţi şi practicieni în drept în vederea acordării
consultaţiilor şi schimbului de opinii legate de problemele abordate în activitatea Curţii.

3. Statutul judecătorilor Curţii Constituţionale

Judecător al Curţii Constituţionale poate fi persoana care deţine cetăţenia Republicii
Moldova, are domiciliul în ţară, are pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională
şi o vechime de cel puţin 15 ani în activitatea juridică, în învăţămîntul juridic superior sau în
activitatea ştiinţifică, limita de vârstă pentru numire în funcţia de judecător al Curţii
Constituţionale este de 70 de ani. Numirea se poate face numai cu acordul prealabil, exprimat în
scris, al candidatului. În cazul în care candidatul ocupă o funcţie incompatibilă cu aceea de
judecător al Curţii Constituţionale sau este membru al unui partid sau al unei alte organizaţii
politice, acordul trebuie să cuprindă angajamentul candidatului de a demisiona, la data depunerii
jurămîntului, din funcţia pe care o ocupă şi de a-şi suspenda activitatea în partid sau în altă
organizaţie politică.10
În Republica Moldova judecătorii Curţii Constituţionale sunt numiţi în funcţie pe un
mandat de şase ani, judecătorul având dreptul de a deţine această funcţie nu mai mult de două
mandate consecutiv. Statutul de judecător al Curţii fiind caracterizat prin următoarele
particularităţi: independenţa, inamovibilitatea, imunitatea.
Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi şi în exerciţiul mandatului se supun
numai Constituţiei, examinarea cauzelor de către judecători are loc în condiţii care exclud orice
influenţă din afară asupra lor, chiar şi după expirarea mandatului judecătorii neputând fi traşi la
răspundere judiciară pentru voturile şi opiniile exprimate în exerciţiul funcţiunii.
Judecătorul Curţii Constituţionale este inamovibil pe durata mandatului. 11
Inamovibilitatea fiind o garanţie a independenţei judecătorului prin intermediul căreia
judecătorul nu poate fi eliberat, suspendat sau transferat la altă funcţie, astfel încât mandatul de
judecător al Curţii Constituţionale încetează şi se declară vacanţa funcţiei doar în caz de: expirare
a mandatului; demisie; ridicare a mandatului, sau în caz de deces.
9
Dumitru Roman, Tatiana Vîzdoagă, Adrian Cerbu,Sergiu Ursu, Organizarea şi activitatea organelor de ocrotire a
normelor de drept, Chişinău, 2004, pag. 88- 89.
10
Art. 11 al Legii cu privire la Curtea Constituţională, nr. 317- XIII, din 13.12.1994.
11
Art. 14 al Legii cu privire la Curtea Constituţională, nr. 317- XIII, din 13.12.1994.
 Imunitatea funcţiei presupune că judecătorul Curţii Constituţionale nu poate fi reţinut,
arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, trimis în judecată penală
sau contravenţională fără încuviinţarea prealabilă a Curţii Constituţionale. Factorul de decizie
care a întreprins reţinerea judecătorului Curţii Constituţionale, surprins în flagrant delict, trebuie
să comunice imediat Curţii , în decursul a 24 de ore aceasta decide asupra reţinerii.
În conformitate cu prevederile Art. 17 al Legii cu privire la Curtea Constituţională,
judecătorul Curţii este obligat:
 să-şi îndeplinească atribuţiile cu imparţialitate şi în respectul Constituţiei;
 să păstreze secretul deliberărilor şi al voturilor şi să nu ia poziţie publică sau să dea
consultaţii în probleme de competenţa Curţii Constituţionale;
 la adoptarea actelor Curţii Constituţionale să-şi exprime votul afirmativ sau negativ;
 să comunice Preşedintelui Curţii Constituţionale activitatea incompatibilă cu
atribuţiile pe care le exercită;
 să nu permită folosirea funcţiei sale în scop de propagandă de orice fel;
 să se abţină de la orice acţiune contrară statutului de judecător;
 să depună, în condiţiile legii, declaraţie cu privire la venituri şi proprietate.

4. Competenţa Curţii Constituţionale

Necesitatea controlului de constituţionalitate este determinată de faptul ca şi legiuitorul
poate fi şi este supus greşelii, că însăşi constituţia este interpretabilă că şi aceasta are lacunele ei,
că inexistenţa controlului de constituţionalitate lasă loc instabilităţii juridice şi confuziilor de
fapt. În doctrină au fost formulate argument împotriva existenţei controlului de
constituţionalitate, axându-se pe ideea că nu se poate admite ierarhizarea normelor juridice ,
pentru că aceastsa presupune ierarhizarea organelor emitente, ceea ce contravene principiului
separării puterilor în stat, că nu se poate admite controlul de constituţionalitate a legilor- legea
fiind expresia voinţei generale, care este suverană, şi că nu se poate admite ca un alt organ să
controleze Parlamentul, care reprezintă poporul şi răspunde numai în faţa acestuia. Rezumând,
putem afirma că necesitatea exercitării controlului constituţionalităţii este datorat existenţei, pe
de o parte, a principiului separaţiei puterilor în stat, pade altă parte controlul de
constituţionalitate se fundamentează pe principiul supremaţiei Constituţiei.12

Întru exercitarea jurisdicţiei constituţionale, Curtea are următoarele atribuţii:

 efectuează, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor, regulamentelor şi hotărîrilor
Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrilor şi dispoziţiilor
Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte;
 interpretează Constituţia- organul de aplicare, persoana oficială trebuie să clarifice cu
toată precizia textul normei juridice şi să fie convins de veredicitatea variantei de
comportare prescrise de legiuitor şi acest lucru se face în cadrul interpretării normelor
juridice13, unica autoritate publică care este abilitată cu ibterpretarea oficială, legală a
Constituţiei este Curtea Constituţională;

12
Dumitru Roman, Tatiana Vîzdoagă, Adrian Cerbu,Sergiu Ursu, Organizarea şi activitatea organelor de ocrotire
a normelor de drept, Chişinău, 2004, pag. 84.
13
Boris Negru, Violeta Cojocaru, Tehnica legislativă, Chişinău, 1997, pag. 62.
  se pronunţă asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei, iniţiative care pot surveni din
partea subiecţilor împuterniciţi în confotmitate cu art. 141 al Constituţiei Republicii
Moldova;
 confirmă rezultatele referendumurilor republicane;
 confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui Republicii Moldova,
validează mandatele deputaţilor şi al Preşedintelui Republicii Moldova;
 constată circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea Preşedintelui
Republicii Moldova, interimatul funcţiei de Preşedinte, imposibilitatea Preşedintelui
Republicii Moldova de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 60 de zile;
 rezolvă excepţiile de neconstituţionalitate a actelor juridice, sesizate de Curtea Supremă
de Justiţie;
 hotărăşte asupra chestiunilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid.

5. Sesizarea şi actele Curţii Constituţionale

Conform prevederilor legislaţiei în vigoare, Curtea Constituţională a Republicii Moldova,
exercită jurisdicţia constituţională la sesizarea făcută de:
a) Preşedintele Republicii Moldova;
b) Guvern;
c) ministrul justiţiei;
d) Curtea Supremă de Justiţie;
e) Judecătoria Economică;
f) Procurorul General;
g) deputatul în Parlament;
h) fracţiunea parlamentară;
i) avocatul parlamentar;
j) Adunarea Populară a Găgăuziei (Gagauz-Yeri) - în cazurile supunerii
controlului constituţionalităţii legilor, regulamentelor şi hotărîrilor Parlamentului, a decretelor
Preşedintelui Republicii Moldova a hotărîrilor şi dispoziţiilor Guvernului, precum şi a tratatelor
internaţionale la care Republica Moldova este parte, ce îngrădesc împuternicirile Găgăuziei.
Subiecţii menţionaţi anterior pot face sesizări în probleme ce ţin de competenţa lor, cu
excepţia sesizării:
 privind revizuirea Constituţiei, care poate fi făcută doar de un număr de cel puţin 200 000
de cetăţeni ai Republicii Moldova cu drept de vot, care trebuie să provină din cel puţin
jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul doi, iar în fiecare din ele trebuie
să fie înregistrate cel puţin 20 000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative, un număr de
cel puţin o treime de deputaţi în Parlament, sau de către Guvern. ;
 privind constatarea circumstanţelor ce justifică dizolvarea Parlamentului, care poate fi
făcută de Preşedintele Republicii Moldova;
 privind constatarea circumstanţelor ce justifică suspendarea din funcţie a Preşedintelui
Republicii Moldova sau interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova, care
poate fi făcută în temeiul unei hotărîri a Parlamentului, semnate de Preşedintele
Parlamentului;
 ce are ca obiect constituţionalitatea unui partid, aceasta poate fi făcută de Preşedintele
Republicii Moldova, de Preşedintele Parlamentului, de Guvern, de ministrul justiţiei sau
 de Procurorul General. Preşedintele Parlamentului poate face sesizări numai în temeiul
unei hotărîri a Parlamentului, Procurorul General - în temeiul unei hotărîri a colegiului
Procuraturii Generale, ministrul justiţiei - în temeiul unei hotărîri a colegiului
Ministerului Justiţiei.
Procedura controlului constituţionalităţii legilor poate fi convenţional divizată în
următoarele etape:
a) depunerea sesizării, care trebuie să fie motivată şi să corespundă cerinţelor înaintate faţă
de aceasta.
b) examinarea prealabilă a sesizării, care are drept scop verificarea sesizării depuse referitor
la corespunderea ei cerinţelor materiale şi formale ale legii;
c) reţinerea sesizării spre examinare sau declinarea ei;
d) pregătirea către dezbateri;
e) examinarea sesizării în şedinţa plenară a Curţii Constituţionale;
f) votarea şi adoptarea hotărîrii sau deciziei - votarea se face deschis, însă în unele cazuri
actele pot fi votate în mod secret; actele Curţii se adoptă cu votul majorităţii
judecătorilor;
g) pronunţarea, publicarea şi întrarea în vigoare a hotărîrii – după adoptare, actele Curţii
Constituţionale se pronunţă în plen; hotărîrile Curţii se publică în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova în decursul a 10 zile de la data adoptării; actele Curţii
Constituţionale nu sînt supuse nici unei căi extraordinare de atac, sînt definitive şi întră în
vigoare la data adoptării;
h) executarea hotărîrilor Curţii Constituţionale – legile şi alte acte juridice sau unele
prevederi ale lor declarate neconstituţionale îşi pierd puterea juridică la data adoptării
hotărării Curţii Constituţionale.14
În procesul controlului de constituţionalitate Curtea Constituţională pronunţă hotărâri,
decizii şi emite avize.15 În cazul soluţionării în fond a sesizării se pronunţă hotărîre sau se emite
aviz. În cazul nesoluţionării în fond a sesizării se pronunţă decizie, care se întocmeşte ca act
aparte ori se consemnează în procesul-verbal.
Prin hotărîre, Curtea Constituţională:
 se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, regulamentelor şi hotărîrilor
Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrilor şi dispoziţiilor
Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este
parte;
 interpretează Constituţia;
 confirmă rezultatele referendumurilor republicane;
 confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui Republicii Moldova;
 rezolvă excepţiile de neconstituţionalitate a actelor juridice, sesizate de Curtea
Supremă de Justiţie;
 se pronunţă asupra altor cazuri de competenţa sa.16
Prin avize Curtea Constituţională se pronunţă asupra:
 iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

14
I. Bantuş, Drept Constituţional, scheme, Chişinău, 2004, pag. 30.
15
Art. 26 al Legii cu privire la Curtea Constituţională, nr. 317- XIII, din 13.12.1994.
16
Art. 62 al Codului jurisdicţiei constituţionale, nr. 502-XIII, din 16.06.95.
  circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului;
 circumstanţelor care justifică suspendarea din funcţie a Preşedintelui Republicii
Moldova;
 circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii
Moldova;
 constituţionalităţii unui partid;
 altor cazuri de competenţa sa.17
Deciziile sunt pronunţate de Curtea Constituţională, de Preşedintele şi de judecătorii
Curţii în cazurile prevăzute de procedura jurisdicţiei constituţionale, cu excepţia celor care
necesită hotărîri sau avize.18
Curtea Constituţională pronunţă hotărîri, decizii şi emite avize prin vot deschis. La
decizia Curţii ele pot fi adoptate prin vot secret. Votarea deschisă se efectuează prin audierea
nominală a judecătorilor Curţii Constituţionale, dintre care preşedintele şedinţei votează ultimul,
supunând votului propunerile judecătorilor Curţii Constituţionale în ordinea prezentării lor, în
final votându-se actul în ansamblu. Actele Curţii se adoptă cu votul majorităţii judecătorilor, în
cazul în care la adoptarea hotărârii privind constituţionalitatea actului normativ sau a tratatului
internaţional se înregistrează paritate de voturi, actul normativ sau tratatul internaţional se
prezumă constituţional, iar cauza se sistează, în alte cazuri de paritate a voturilor se consideră că
hotărîrea, decizia sau avizul nu au fost adoptate, iar examinarea cauzei se sistează, cu excepţia
situaţiilor prevăzute de Legea cu privire la Curtea Constituţională la art.27, alin (2), când
examinarea cauzei se amână. Judecătorul Curţii Constituţionale care nu este de acord cu
hotărîrea pronunţată sau cu avizul emis poate să-şi expună în scris opinia sa separată, această
opinie poate fi anexată, la cererea acestuia, la actul adoptat. Actele Curţii Constituţionale
sunt definitive şi nu pot fi atacate, ele intră în vigoare la data adoptării, la data publicării, la data
indicată în ele sau la decizia Curţii şi sunt acte oficiale şi executorii pe întreg teritoriul ţării,
pentru toate autorităţile publice, persoanele fizice şi juridice.
În ceea ce priveşte revizuirea hotărârii şi avizului, aceasta se efectuează numai la
iniţiativa Curţii Constituţionale, prin decizie, adoptată cu votul majorităţii judecătorilor ei, în
cazul în care: au apărut noi împrejurări, necunoscute la data pronunţării hotărîrii şi emiterii
avizului, dacă aceste împrejurări sînt de natură să schimbe esenţial hotărîrea şi avizul, sau atunci
când se modifică prevederile Constituţiei, ale legilor şi ale altor acte normative în al căror temei
a fost pronunţată hotărîrea şi emis avizul.

17
art. 63 al Codului jurisdicţiei constituţionale, nr. 502-XIII, din 16.06.95.
18
Ibidem, art. 64.