Sistemul nervos la moluște este de tip ganglionar și constă în ganglioni nervoși, concentrați în partea anterioară a corpului, și în cordoane nervoase, care pleacă de la ganglioni spre toate organele corpului. Organele de simt sunt bine dezvoltate la moluștile mobile în special la cele răpitoare și slab dezvoltate sau lipsesc la cele bentonice și la cele puțin mobile.
Piciorul este un organ muscular situat în partea ventrală a corpului. La cefalopode, picioarele sunt aranjate în regiunea capului.
Masa viscerală are forma unui sac, în care sunt localizate organele interne ce realizează funcții de relație, de nutriție și de reproducere.
În afară de cap, picior și de masa viscerală, majoritatea moluștelor mai au manta și cochilie. Mantaua și cochilia sunt organe caracteristice moluștelor. Aspectul mantalei este de membrană. Ea mai poartă și denumirea de pallium și este formată din unul sau două pliuri care provin din peretele corpului. Funcțiile mantalei sunt diferite. Astfel, ea protejează corpul (în special masa viscerală), secretă cochilia, iar la unele moluște servește ca organ respirator. Între manta și peretele corpului se găsește un spațiu numit cavitate paleală. Această cavitate mai poartă și denumirea de cavitatea mantalei. În cavitatea paleală sunt adăpostite branhiile și alte organe. Cochilia (numită popular și scoică) este caracteristică moluștelor, asemenea cavității paleale. Ea este o formațiune dură, calcaroasă, cu rol principal de protecție a masei viscerale și a întregului animal. Mai are și rol de schelet extern, pe cochilie fiind fixat o parte din musculatura corpului. Forma cochiliei diferă de la un grup de moluște la altul. De asemenea, diferă și gradul ei de dezvoltare. Ea poate fi formată din una, două sau mai multe bucăți. La unele moluște, cochilia a regresat până la dispariție. Cochilia (numită popular și scoică) este caracteristică moluștelor, asemenea cavității paleale. Ea este o formațiune dură, calcaroasă, cu rol principal de protecție a masei viscerale și a întregului animal. Mai are și rol de schelet extern, pe cochilie fiind fixat o parte din musculatura corpului. Forma cochiliei diferă de la un grup de moluște la altul. De asemenea, diferă și gradul ei de dezvoltare. Ea poate fi formată din una, două sau mai multe bucăți. La unele moluște, cochilia a regresat până la dispariție.
sau Flavius Basiliscus,[1] Basiliskos (d. 476/477) a fost un împărat al Imperiului Roman de Răsărit, membru al Dinastiei Leonide, care a domnit pentru scurt timp (9 ianuarie 475–august 476), când împăratul Zenon a fost izgonit din Constantinopol din cauza unei revolte. Basiliskos era fratele împărătesei Aelia Verina, soția împăratului Leon I (457–474). Relația sa cu împăratul i-a permis să urmeze o carieră militară care, după câteva succese la început, a luat sfârșit în 468, după ce a condus dezastruoasa invazie bizantină a Africii vandale, una dintre cele mai mari operațiuni militare ale Antichității târzii. Basiliskos a preluat puterea în 475, exploatând nepopularitatea împăratului Zenon, succesorul „barbar” al lui Leon, și un complot organizat de Verina care l-a obligat pe Zenon să plece din Constantinopol. În timpul scurtei sale domnii, însă, Basiliskos și-a înstrăinat susținătorii din rândurile bisericii, ca și pe locuitorii Constantinopolului, promovând monofizismul, în opoziție cu credința calcedoniană. Politica sa de a-și asigura puterea prin numirea de oameni loiali în roluri-cheie i-a atras antipatia unor figuri importante de la curte, inclusiv pe sora sa Verina. Astfel, când Zenon a încercat să redobândească imperiul, nu s-a confruntat cu nicio opoziție, a intrat triumfător în Constantinopol, și l-a capturat și ucis pe Basiliskos și pe familia sa. Lupta dintre Basiliskos și Zenon a împiedicat Imperiul Roman de Răsărit să intervină pentru a opri căderea Imperiului Roman de Apus, care a avut loc la începutul lui septembrie 476. Când liderul tribului herulilor, Odoacru, l-a detronat pe împăratul occidental Romulus Augustus, trimițând regalia imperială la Constantinopol, Zenon abia își recâștigase tronul, și nu a mai putut face altceva decât să-l numească pe Odoacru d ux al Italiei, punând capăt existenței Imperiului Roman de Apus. sau Flavius Basiliscus,[1] Basiliskos (d. 476/477) a fost un împărat al Imperiului Roman de Răsărit, membru al Dinastiei Leonide, care a domnit pentru scurt timp (9 ianuarie 475–august 476), când împăratul Zenon a fost izgonit din Constantinopol din cauza unei revolte. Basiliskos era fratele împărătesei Aelia Verina, soția împăratului Leon I (457–474). Relația sa cu împăratul i-a permis să urmeze o carieră militară care, după câteva succese la început, a luat sfârșit în 468, după ce a condus dezastruoasa invazie bizantină a Africii vandale, una dintre cele mai mari operațiuni militare ale Antichității târzii. Basiliskos a preluat puterea în 475, exploatând nepopularitatea împăratului Zenon, succesorul „barbar” al lui Leon, și un complot organizat de Verina care l-a obligat pe Zenon să plece din Constantinopol. În timpul scurtei sale domnii, însă, Basiliskos și-a înstrăinat susținătorii din rândurile bisericii, ca și pe locuitorii Constantinopolului, promovând monofizismul, în opoziție cu credința calcedoniană. Politica sa de a-și asigura puterea prin numirea de oameni loiali în roluri-cheie i-a atras antipatia unor figuri importante de la curte, inclusiv pe sora sa Verina. Astfel, când Zenon a încercat să redobândească imperiul, nu s-a confruntat cu nicio opoziție, a intrat triumfător în Constantinopol, și l-a capturat și ucis pe Basiliskos și pe familia sa. Lupta dintre Basiliskos și Zenon a împiedicat Imperiul Roman de Răsărit să intervină pentru a opri căderea Imperiului Roman de Apus, care a avut loc la începutul lui septembrie 476. Când liderul tribului herulilor, Odoacru, l-a detronat pe împăratul occidental Romulus Augustus, trimițând regalia imperială la Constantinopol, Zenon abia își recâștigase tronul, și nu a mai putut face altceva decât să-l numească pe Odoacru d ux al Italiei, punând capăt existenței Imperiumn m n n nmn n n nnm mn m lui Roman de Apus.