ABORDAREA HOLONICĂ A ORGANIZĂRII FIRMEI

Conceptul de holon (din limba greacă: „holos”–întreg şi „on”- parte) a fost introdus de
scriitorul maghiar Arthur Koestler pentru a descrie o unitate organizatorică de bază a sistemelor
sociale şi biologice. Termenul a apărut pentru prima dată în lucrarea „The Ghost in the
Machine”, publicată în 1967.
În contextul economic, o organizaţie holonică reprezintă un grup de unităţi economice
care, acţionând într-o manieră integrată, este capabil să se autoconfigureze pentru a profita de
orice oportunitate de afaceri apărută. Fiecare componentă a reţelei oferă capacităţi diferite de
execuţie a  proceselor şi se numeşte holon (din limba greacă: „holos”–întreg şi „on”- parte).
Fiecare configuraţie a proceselor din interiorul reţelei se numeşte firmă virtuală.
Combinând abilităţile multitudinii de holoni din cadrul reţelei, fiecare firmă virtuală este
mai puternică şi mai flexibilă decât unităţile economice luate individual. Componentele unei
firme virtuale sunt alese din cauza nivelului lor de excelenţă în tratarea unui proces. O
caracteristică de bază a unui holon este granularitatea (posibilitatea de a fi descompus în mai
multe structuri similare lui însuşi, pe mai multe nivele ierarhice, un holon reprezintă în acelaşi
timp un întreg şi o componentă a unui întreg de nivel superior).  O astfel de descompunere dă
naştere unei ierarhii de entităţi, denumită holarhie. Holarhia este deci un sistem de holoni care
cooperează pentru a atinge un obiectiv, holarhia defineşte regulile de bază pentru colaborarea
între holoni şi stabileşte autonomia fiecăruia.
Punctul forte al unei organizaţii holonice constă în posibilitatea de a construi sisteme
complexe, extrem de eficiente în folosirea resurselor, rezistente la evenimentele negative din
exterior, cu un grad mare de adaptabilitate la schimbări. Holonii sunt entităţi ce pot funcţiona de
sine stătător (ceea ce le oferă o mare stabilitate şi rezistenţă), au un anume grad de independenţă,
pot fi controlaţi de holonii de nivel superior (această proprietate asigură eficienţa activităţii
întregii structuri holonice). Holonii de nivel înalt trasează sarcini către holonii de la baza
schemei, aceştia din urmă beneficiază de o autonomie controlată.
În cazul organizării sub forma întreprinderii virtuale (la care participă mai multe
companii), aceasta (întreprinderea virtuală) reprezintă holonul de pe nivelul cel mai înalt, în timp

1
ce  firmele participante se situează pe nivelul imediat următor. Fiecare firmă va avea posibilitatea
să se organizeze aşa cum consideră potrivit.
Organizarea activităţilor economice sub forma sistemelor holonice permite atingerea
obiectivelor economice cu maximum de eficienţă (pornind de la considerentul ca fiecare holon
sau mulţime de holoni din cadrul holarhiei angajaţi în desfăşurarea unui proces beneficiază de un
nivel înalt de excelenţă în tratarea acestuia, automat întreaga holarhie va beneficia de acest
lucru).
În economia modernă de astăzi, în care întreprinderile colaborează între ele pentru a-şi
atinge obiectivele, întreprinderea virtuală este un model corespunzător pentru reprezentarea
parteneriatelor strategice (de exemplu, firmele ce fac parte din lanţul de distribuţie al unui produs
sunt parteneri strategici ai firmei producătoare).
Principalul element motor al creării de alianţe între firme este faptul că succesul unei
afaceri este dependent de succesul partenerilor săi (clienţi, furnizori etc.). Dezvoltarea unei
strategii de afaceri bazată pe alianţe trebuie deci să ţină seama de următoarele considerente:
- care sunt actorii (firmele ) ce acţionează în sistem;
- cum pot aceştia colabora pentru maximizarea rezultatelor;
- care sunt căile reciproc avantajoase de colaborare între actori.
Sistemul de fabricaţie holonic este format din mai mulţi holoni (holarhie) care cooperează
între ei pentru atingerea unui scop comun şi care integrează totalitatea activităţilor de fabricaţie,
de la gestiunea comenzilor până la proiectare, producţie şi marketing. Prin cooperare înţelegem
procesul în care un set de entităţi dezvoltă şi execută planuri pentru îndeplinirea unui scop
prestabilit. Astfel, se pot construi sisteme complexe, care sunt eficiente în utilizarea resurselor,
rezistente la perturbaţii interne şi externe, adaptabile la schimbările din mediu.
Fiecare unitate de producţie (capacitate de producţie, resursă tehnologică) poate fi un
holon. Comportarea holonică poate fi exprimată prin două tendinţe complementare, de
autoafirmare şi de integrare. Stabilitatea holonilor rezultă din abilitatea lor de a acţiona autonom,
fără o asistenţă continuă, de la nivel superior, în situaţii neprevăzute. În general, autonomia
reprezintă capacitatea unei entităţi de a crea, de a controla şi de a executa propriul plan, conform
unei strategii elaborate pe timp mediu şi mare.
Autonomia holonilor se referă la: controlul local şi operarea maşinilor, optimizarea la
nivel local, autoordonanţare, autoconfigurare, autodiagnoză, autoînvăţare, autoreparare etc.

2
Structura sistemelor holonice de fabricaţie are la bază o ierarhie funcţională şi unităţi
autosimilare (o structură repetabilă la toate nivelurile), iar ca suport informatic, proiectarea
orientată pe obiecte.
Autonomie este capacitatea unei entităţi de a crea, controla şi executa propriul plan
conform unei strategii elaborate pentru orizontul de timp mediu şi mare. Cooperarea este
procesul în care un set de entităţi dezvoltă şi execută planuri mutual acceptate, pentru
îndeplinirea unui scop prestabilit. Holarhia reprezinta:
- Un sistem de holoni care coopereaza pentru atingerea unui scop sau a unor obiective
comune, pe baza unor reguli care guvernează cooperarea între aceştia şi respectiv limitează
autonomia lor.
- Un sistem ierarhic de holoni în care fiecare dintre aceştia funcţionează:
- ca un întreg autonom, relativ la componentele sale;
- ca o unitate dependenta, în relatie de subordonare faţă de nivelurile
ierarhice de control;
- în interdependenţă cu mediul sau local.
Sistemul Holonic de Fabricaţie este o holarhie, care integrează totalitatea activităţilor de
fabricaţie, de la gestiunea comenzilor până la proiectare, producţie şi marketing, pentru a realiza
o întreprindere de producţie agilă. Atribute holonice reprezintă setul minim de atribute care,
asociate unei entităţi, permit transformarea ei într-un holon. Setul minim îl constituie autonomia
şi cooperarea.
Comportarea holonica poate fi exprimată prin două tendinţe complementare, „tendinţa de
autoafirmare” şi "tendinţa de integrare". Stabilitatea holonilor rezultă din abilitatea lor de a
acţiona autonom, fără o asistenţă continuă, de la nivel superior, în situaţii neprevăzute.
Autonomia holonilor de a executa task-uri date, este o proprietate moştenită şi exprimă „tendinţa
de autoafirmare” a acestora. Ea se referă la: controlul local şi operarea maşinilor, optimizarea la
nivel local, autoordonanţare, autoconfigurarea, autodiagnoza, autoînvăţarea, autorepararea etc.
Cooperarea prin negociere între holoni exprimă „tendinţa de integrare”, ce este datorată
nevoii de supravieţuire şi evoluţie în mediu şi se referă la proprietăţi ca: flexibilitate, orientare-
scop, autoorganizare, extensibilitate.
Fiecare unitate de producţie (resursă tehnologică, capacitate de producţie) poate fi un
holon. Aceste unităţi cooperează între ele, de la planificare şi ordonare până la prelucrări fizice

3
directe, pentru fabricarea unui produs. Structura sistemelor holonice de fabricaţie are la bază o
ierarhie funcţională şi unităţi autosimilare (o structură repetabilă la toate nivelurile), iar ca suport
informatic proiectarea orientată pe obiecte.
Sistemele holonice îşi au originea în teoria filozofică asupra creării şi evoluţiei sistemelor
complexe adaptive - sisteme sociale, biologice etc. În literatura de specialitate se afirmă că acest
tip de sistem are o bază mai solidă decât alte abordări deoarece filozofii, cei care au dezvoltat
teoria holonilor, explică, nu doar observă fenomenele.
Prin introducerea conceptului de sistem holonic de fabricaţie (SHF) s-a urmărit
extinderea, prin similitudine, pentru fabricaţie, a avantajelor conceptual sistemice pe care
noţiunea de holon le asigură pentru organismele vii şi sistemele sociale:
- stabilitate referitor la perturbaţii;
- adaptabilitate relativ la schimbări externe;
- flexibilitate - capacitatea de autoconfigurare internă;
- eficienţa în utilizarea resurselor.
Sistemul holonic de fabricaţie combină trăsăturile sistemelor ierarhice şi respectiv
heterarhice, ceea ce permite conservarea stabilităţii oferite de structurile ierarhice în condiţiile
asigurării simultane a flexibilităţii dinamice a structurilor heterarhice.
Descompunerea heterarhică, îţi propune eliminarea deficienţelor descompunerii ierarhice.
Conceptul propune modularizarea prin încapsularea informaţiei în „obiecte” relativ autonome în
locul unor relaţii de tip master-slave, specifice sistemelor ierarhice, descompunerea heterarhică
propune o structură de comunicaţii care să permită modulelor unui sistem să comunice direct
între ele, ca noduri. Sistemele organizate heterarhic funcţionează ca procese (agenţi) autonome,
care cooperează, fără a avea un control centralizat. Deciziile sunt luate în urma negocierilor, prin
acord mutual, iar informaţiile sunt schimbate liber între agenţii autonomi.
Sistemele holonice de producţie (HMS) evoluează în corelare deplină cu cu Ingineria
Simultană(CE). Produsele şi resursele (văzute ca holoni) conţin informaţii primare
referitoare la concepţie, planificare, execuţie şi control. Astfel produsele sunt dezvoltate într-un
mediu CAD, pe bază de comenzi ale clienţilor sau studii marketing. Aceste medii CAD
formează structuri holonice autonome şi cooperante cu atribuţii de concepţie şi desenare asistată
de calculator a produselor.

4
 Cooperarea constă în faptul că modelele virtuale ale produselor (2D sau 3D) sunt stocate
într-o bază de date, care poate fi accesibilă şi altor structuri holonice. Pe baza acestei
accesibilităţi (cooperări) structura holonică CAPP asigură proiectarea proceselor tehnologice a
produselor. În felul acesta holonii CAPP prefigurează natura şi ordinea operaţiilor tehnologice,
procedeelor de prelucrare, maşinilor şi echipamentelor tehnologice de prelucrare şi control
(cooperare cu holonii CAM ).
Holonii CAM se ocupă cu conducerea şi supravegherea asistată de calculator a
proceselor de fabricare a produselor. La baza structurilor holonice CAM stau Sistemele de
Producţie Comandate Numeric ( SPCN ). Aceste sisteme sunt gestionate prin directori de
control numeric ( NC = Numerical Control ). Sistemele holonice CAM sunt în cooperare cu
celelalte sisteme holonice de rang inferior ( CAD şi CAPP). Astfel, la nivelul CAM există bucle
prin care holonul CAD poate fi avertizat în cazul în care o anumită caracteristică geometrică este
dificil de fabricat, sugerând şi soluţii pentru reproiectare, aşa încât fabricarea să fie posibilă. În
acelaşi mod, se pot cicla informaţii în arhitectura holonică CAPP, privind modificarea
parametrilor regimului de aşchiere, schimbarea sculelor, a ordinii de execuţie a fazelor de
prelucrare, etc.
Integrarea entităţilor holonice menţionate are loc în cadrul unei arhitecturii superioare de
control, denumită Computer Integrated Manufacturing (CIM).