INGINERIA SIMULTANĂ

În societatea contemporană, una din condițiile de bază pentru că o societate comercială

să aibă succes pe piață este ieșirea cât mai rapidă pe piață cu noile produse socotindu-se timpul
din momentul în care s-a sesizat căutarea pe piață a respectivelor produse. Acest interval de timp
depinde însă de duratele proiectării constructive, pregătirii tehnologice a fabricației (aici intră
concepția tehnologică cu proiectarea proceselor tehnologice și realizarea fizică a acestora) și
fabricația propriu-zisă.Trebuie menționat faptul că într-un process de concepție, exprimarea
grafică a soluțiilor ocupă o pondere foarte mare ca timp.
Prin urmare, pentru a avea succes pe piață este absolut necesar ca toți acești timpi să fie pe
cât posibil micșorați. Micșorarea acestor timpi este o cerință a stadiului actual de dezvoltare,
cerința care reclamă implicit și necesitatea flexibilizării activităților tehnice.
Ca o confirmare a acestei idei, astăzi, în scopul reducerii semnificative a tuturor acestor
timpi se au în vedere noi concepte în inginerie: Ingineria Simultana, Sisteme CAD/CAM/CIM,
Sisteme Expert, Sisteme flexibile de fabricatie, Rapid Prototyping,etc.
Astfel, din motive ce țin de necesitatea creșterii eficienței activităților implicate în
ingineria produselor se impune desfășurarea simultană a unor activități care țintesc un același
rezultat: realizarea unor produse de înaltă calitate la un preț convenabil pentru clienți și care să
satisfacă pe deplin și la timp pretențiile acestora. Aceasta este esența unei strategii care trebuie
aplicată astăzi numită inginerie simultană, iar cuvântul cheie al acesteia este lucrul în echipă și
anume echipă interdisciplinară. Mai exact este vorba de abordarea simultană, din mai multe
direcții a realizării unui produs, în scopul asigurării succesului pe piață. Simultan entiatea avută
în vedere, în cadrul acestui concept, vizează în primul rând palierul proiectării, palier în care este
gândită și fabricația.
Prin urmare Ingineria Simultană (numită și paralela sau convergenta), poate fi definită ca
o abordare sistematică spre integrarea proiectării simultane a produselor și proceselor legate de
aceasta, incluzând fabricația, activități cu caracter pregătitor, mentenanța și alte considerente
privind ciclul de viață al produselor cum ar fi seria necesară de teste, verificări, fiabilitatea,
factori umani, siguranța și reciclarea materialelor.

1
 Ingineria simultană a apărut ca o necesitate, rezultată din minusurile strategiei clasice,
ingineria serială. În coformitate cu această strategie, etapele din viața unui produs se succed după
o anumită regulă, începând cu proiectarea constructivă, continuând cu proiectarea tehnologică,
realizarea /achiziționarea SDV-urilor, fabricația, urmărirea în exploatare a comportării
produselor etc. Marele dezavantaj al acestei strategii clasice seriale este că toate aceste etape au
un anumit grad de independență care nu permit feedback-ul între ele în scopul optimizării. Ori
este cunoscut ca astăzi o altă idee valoroasă în arta ingineriei este abordarea proiectării
constructive cu luarea în considerare a factorului tehnologic.

Ingineria simultană sparge această organizare liniară şi secvenţială, pe servicii

specializate în activităţile ciclului de viaţă al produsului, constituind echipe pluridisciplinare care
lucrează la ansamblul proiectului, pe etapele sale principale: studiul pieţei, concepţie, realizare,
comercializare, service etc.
Ingineria simultană asigură o abordare simultană/ paralelă din mai multe direcţii a
ingineriei produselor, toate urmărind un acelaşi rezultat: realizarea unor produse de înaltă
calitate, la un preţ convenabil pentru clienţi şi care să satisfacă pe deplin şi la timp pretenţiile
acestora şi prin toate acestea asigurarea succesului de piaţă. Altfel spus, ingineria simultană este
o nouă filozofie în abordarea ingineriei produselor, preconizând abordarea din mai multe direcţii
a unui produs, presupunând activităţile de concepţie, de evaluare a costurilor, de alegere a
materialelor, a procedeelor tehnologice, de marketing, de asigurare a calităţii etc. Ingineria
simultană s-a născut din necesitatea eliminării dezavantajelor ingineriei seriale/ tradiţionale
[CĂT 97, IVA 04].
Ingineria simultană este fără îndoială şi o consecinţă a gradului actual de dezvoltare a
tehnologiei informatice şi se bazează fundamental pe un management superior al informaţiilor,
conferind valenţe superioare tehnologiei CAD/CAM.
Instrumentele ingineriei simultane:
Ingineria simultană se bazează pe trei categorii de instrumente de lucru:
- reţelele de calculatoare;
- varietatea sistemelor software CAE/CAD/CAM;
- sistemele software de management al produsului.

2
 În aceste condiţii, costul activităţilor de concepţie se majorează semnificativ în timp ce
costul fabricării propriu-zise se micşorează.
Proiectantul de produs trebuie să-şi asume, din ce în ce mai mult, consecinţele indirecte
ale dezvoltării produsului, precum fabricarea, întreţinerea, reciclarea şi respectul faţă de mediu.
Însă proiectantul nu poate optimiza singur toate etapele de existenţă din ciclul de viaţă al
unui produs, întrucât este dificil să dobândească suma cunoştinţelor diverselor discipline
necesare elaborării produsului.
În ingineria tradiţională se practică lucrul ierarhizat: proiectare, pregătire tehnologică a
fabricaţiei şi fabricaţia propriu-zisă. Existând specialişti diferiţi pentru fiecare etapă în parte,
eventualele modificări ale produsului se operează cu dificultate. Cu alte cuvinte, lipseşte
flexibilitatea.
Ingineria simultană elimină acest dezavantaj, întrucât dezvoltarea produsului se
realizează prin cooperarea concomitentă a specialiştilor din domeniile menţionate. Condiţia
reuşitei, în acest caz, este aceea ca specialiştii din diverse domenii să se poată înţelege.
O altă modalitate de rezolvare a problemei constă în utilizarea sistemelor expert, care să
asiste proiectantul la concepţia produsului.
Pentru a putea realiza sisteme expert, care să poată asista proiectantul de produs, trebuie,
înainte de toate, să fie modelate diverse informaţii: referitoare la produs, la materialul din care se
execută produsul, la metodele şi procedeele de fabricare etc.
Cu alte cuvinte, complexul de cunoştinţe pe care le poate etala
sistemul expert trebuie să acopere tot ceea ce înseamnă flexibilitatea produsului.
Pentru a reprezenta acest complex de cunoştinţe, se utilizează elemente geometrice ale
produsului, denumite entităţi.
Noţiunea de entitate apare la începutul anilor ’80, ca punte de legătură între modelul
geometric al piesei (realizat de proiectant) şi modelul de pregătire a fabricaţiei (realizat de
tehnolog).
În funcţie de zona în care sunt manipulate, entităţile pot fi împărţite în două mari
categorii:
- Entităţi de concepţie (proiectare
- Entităţi de fabricare

3
 Ingineria simultană (strategie/ concept/ tehnologie) = o abordare sistematică în vederea
integrării proiectării paralele a produselor și a proceselor legate de acestea, incluzând fabricația și
pregătirea acesteia, mentenanța și alte aspecte referitoare la ciclul de viață al produselor (teste,
fiabilitate etc.).
• Inginerria simultană este mai mult decât o nouă tehnologie inginerească; este o chestiune de
oameni și de comunicație (rețele de calculatoare și baze de date comune).
• Scopul = satisfacerea cerințelor clientului în cea mai mare măsură și realizarea produselor bune
de la început.
• Se bazează pe o implicare interdisciplinară si simultană, din mai multe direcții, chiar de la
începutul fazelor de proiectare.
• Feedback-ul funcționează ori de câte ori este necesar între diferitele discipline.
• Fazele de repetare ale unor activități sunt mai puțin numeroase.
• Risipirea eforturilor este mult mai mică.
• Cheia de boltă este reconsiderarea fenomenului comunicației – rețea calculator, lucrul în
echipă.
• Conceptul ingineriei simultane abordează în paralel și integrat toate procesele.
• Ingineria simultană mărește semnificativ eficiența proceselor aferente ciclului produselor.
• Ingineria simultană este o problemă de bază de date comună (inclusiv de cunoștințe), accesată
din toate fazele din ciclul unui produs.