Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu

Facultatea de Ştiinţe Economice

Master B8

EVAZIUNEA FISCALĂ ÎN ACTUALA CONJUNCTURĂ ROMÂNEASCĂ

Prof.coord.:
Conf. Univ. Dr. Moldovan Iosif

Studente:
Cătălina Dobriţan
Claudia Ivan
Rovana Rusu

- Sibiu 2014 -
 Introducere

Unul din fenomenele economico-sociale complexe, de mare

importanţă, cu care statele de astăzi se confruntă şi ale cărui consecinţe
nedorite caută să se limiteze cât mai mult, este evaziunea fiscală.
În ţara noastră, democratizarea finanţelor publice a produs o
serie de reacţii antifiscale, motiv pentru care, este nevoie de o atitudine
de eficacitate faţă de fenomenul evazionist, în ceea ce priveşte
administrarea, identificarea, previzionarea, controlul şi valorificarea
acestuia, în perspectiva asigurării veniturilor bugetare proiectate.
 Cuprins

Introducere
Capitolu 1
 Capitolul 1
Evaziunea fiscala - conceptualizare

1.1Definirea şi formele evaziunii fiscale

Noţiunea de evaziune fiscală este dificil de precizat, având în vedere

modalităţile şi amploarea ce a luat-o acest fenomen.
În definirea conceptului de evaziune fiscală, Maurice Duverger afirma:
”există evaziune fiscală, în sensul propriu al termenului, când cel care ar trebui să
plătească impozitul, nu îl plăteşte, fără ca obligaţia acestuia să fie transmisă unui
terţ”.1
Într-o definiţie mai complexă, evaziunea fiscală reprezintă „sustragerea de
la impunere, în întregime sau în parte, prin orice mijloace, în scopul diminuării
obligaţiilor de plată, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate
bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi
bugetelor fondurilor speciale de către persoanele fizice şi persoanele juridice
române şi străine”.2
Diversitatea cuvintelor utilizate pentru a desemna acest fenomen, au aceeaşi
semnificaţie – neîndeplinirea voită de către contribuabili a obligaţiilor fiscale
legale.
Când sarcinile fiscale sunt prea mari, când apasă prea mult asupra materiei
impozabile, aceasta are tendinţa să evadeze. Natura omenească are întotdeauna
tendinţa de a pune pe primul loc interesul individual, în detrimentul interesului
general. În acest sens, plătitorii de impozite şi taxe au încercat şi încearcă în
continuare, să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale, utilizând diferite mijloace,
deoarece încă se consideră că prelevările obligatorii sunt prejudicii ce se aduc
averii şi câştigului.
Efectele fenomenului evazionist sunt multiple, atât asupra economiei
naţionale şi societăţii, cât şi asupra contribuabililor.
Pe termen scurt, evazioniştii au de câştigat, în timp ce bugetul de stat are de
pierdut. Pe termen lung, au de pierdut cei ce nu au recurs la acte şi fapte de
evaziune fiscală, prin ridicarea posibilă a fiscalităţii, pentru acoperirea resurselor
financiare publice. În urma evaziunii fiscale, pe termen lung, s-ar putea să aibă de
câştigat economia în întregul ei, dacă eficienţa cu care sunt utilizate resursele
rezultate din evaziune este mai mare decât cea pe care ar fi putut să o obţină
puterea publică pentru aceste fonduri.
Cele menţionate mai sus, ne determină să afirmăm că incidenţa evaziunii
fiscale se face simţită în plan politic (se manifestă ca o contestare a puterii statului,
din partea contribuabililor ce nu sunt mulţumiţi de modul în care sunt redistribuite
veniturile în societate, de sacrificiul cerut pentru acoperirea banului public,
comparativ cu alte grupuri sociale şi faţă de avantajele obţinute), financiar (este
influenţată în sens negativ evoluţia echilibrului bugetar), economic (formele de
1
Duverger M., „Finances publiques”, Press Universitaires de Frances, Paris, 1965, p. 393
2
Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale
evaziune fiscală influenţează asupra concurenţei, în sensul distorsionării acesteia)
şi social (inechitate în distribuţia primară şi secundară a produsului intern net).

1.2 Formele Evaziunii fiscale

În literatura de specialitate, sunt deja consacrate două forme ale
fenomenului evazionist, respectiv:
 Evaziunea fiscală legală (sau evaziunea la adăpostul legii);
 Evaziunea fiscală ilicită (sau frauda fiscală).
Această împărţire a fenomenului evazionist dă posibilitatea, cel puţin
teoretică, de a estima mărimea fenomenului, de a stabili diferiţi factori de
influenţă, de a căuta mijloacele adecvate de limitare şi combatere a fenomenului.
Pentru a se trasa o frontieră între domeniul evaziunii fiscale legale şi cel al
evaziunii frauduloase, J. C. Martinez propune împărţirea contribuabililor în trei
categorii, respectiv:
- categoria contribuabililor cinstiţi (zona albă);
- categoria contribuabililor necinstiţi (zona neagră);
- categoria contribuabililor care „evadează”, fie legitim, prin
abilităţi, fie ilegal, prin acrobaţii sau abuz de lege (zona gri).

ZONA - Frauda fiscală

NEAGRĂ
ZONA GRI - Abuz de drept
- Abilitate fiscală
ZONA ALBĂ - Abstinenţa
- Aplicarea regimurilor fiscale
de favoare
- Eroarea
- Respectarea legii

1.2.1 Evaziunea fiscală legală

Singurul vinovat de producerea evaziunii fiscale legale este legiuitorul, iar
frecvenţa acestui fenomen este cu atât mai mare, cu cât are loc o modificare
continuă a sistemului fiscal, o diversificare nejustificată a impozitelor şi taxelor, o
utilizare necorespunzătoare a prelevărilor obligatorii.
Nici o lege nu poate prevedea ingeniozitatea contribuabililor şi nici
diversitatea situaţiilor concrete, însă organele legislative au obligaţia de a
elabora legislaţii clare, concise, care să nu dea naştere nici unui arbitrariu.
Inadvertenţele legilor fiscale au condus la o serie de acte şi fapte de evaziune
fiscală îngăduită de lege, frecvent întâlnite în practica statelor aflate în tranziţie.
În acest sens, pot fi enumerate următoarele3:
 acordarea unor facilităţi fiscale, sub forma unor scutiri parţiale, reduceri,
deduceri (de ex. scutirea de impozit pe clădiri a anumitor categorii sociale,
determină înregistrarea pe numele acestora a imobilelor deţinute de alţi
membrii ai familiei);
3
Revista „Controlul economic-financiar”, nr. 12/decembrie 2002, p.28
  acordarea unor scutiri delimitate temporar (de ex. pentru a se sustrage
temporar de la plata obligaţiilor fiscale, contribuabilii persoane juridice,
solicită şi obţin înfiinţarea unor noi societăţi cu acelaşi obiect de activitate,
restul societăţilor fiind menţinute într-o stare de cvasi-funcţionalitate);
 nespecificarea exactă a cheltuielilor generale ale societăţilor (în acest caz,
există posibilitatea supraevaluării acestora, prin efectuare unor cheltuieli fără
justificare economică);
 acordarea unor avantaje în natură atribuite de către patroni salariaţilor lor;
 supraevaluarea amortizării, prin constituirea unui fond de amortizare într-un
cuantum superior investiţiilor necesare;
 existenţa paradisurilor fiscale, unde îşi stabilesc domiciliul/sediul
contribuabilii;
 existenţa unui număr foarte mare de reglementări fiscale;
 reglementarea unei prelevări obligatorii nu numai prin legea specială, ci şi
prin diferite alte acte normative;
 nearmonizarea prevederilor legale pentru reglementarea fiecărei obligaţii
fiscale;
 modificarea frecventă a reglementărilor fiscale existente;
 existenţa unor prevederi confuze, susceptibile de interpretări dintre cele mai
diferite, uneori chiar diametral opuse.
Necesitatea asigurării stabilităţii legislative şi existenţa unor prevederi legale
clare şi precise, trebuie să fie una din cerinţele primordiale de politică financiar-
fiscală.

1.2.2 Evaziunea fiscală ilicită

Spre deosebire de evaziunea fiscală legală, frauda fiscală se săvârşeşte prin
încălcarea flagrantă a legii, profitându-se de modul specific în care se face
impunerea.
Dimensiunile fraudei fiscale diferă de la o ţară la alta, în funcţie de legităţile
şi realităţile fiscale ale acestora, iar eficacitatea sistemului fiscal se măsoară nu
numai prin importanţa veniturilor fiscale atrase la buget, cât şi prin gradul de
consimţire la impozit.
Există mai multe forme de manifestare a fraudei fiscale, în acest sens,
frauda fiscală poate fi4:
 fraudă tradiţională sau prin disimulare – care constă în sustragerea parţială
sau totală de la plata obligaţiilor fiscale, prin întocmirea şi depunerea de
documente incomplete şi incorecte sau prin neîntocmirea unor documente
prevăzute în legislaţia fiscală (nedepunerea declaraţiilor privind obligaţiile
fiscale; depunerea unor declaraţii false; creşterea cheltuielilor în scopul
diminuării profitului impozabil; diminuarea încasărilor, în scopul reducerii
taxei pe valoarea adăugată de plată şi a impozitului pe profit; desfăşurarea
muncii „la negru”; diminuarea valorii moştenirilor primite şi tranzacţiilor
privind bunurile imobiliare; etc.).

4
Corduneanu C., „Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor”, Editura Codecs, Bucureşti, 1998, p. 353
  fraudă juridică – care constă în ascunderea cu bună ştiinţă a adevăratei
naturi a unui organism sau a unui contract, în vederea sustragerii de la
obligaţiile fiscale (o activitate economică poate continua sub forma unei
asociaţii fără scop lucrativ; un contract de asociere este transformat într-un
contract de muncă; etc.).
 fraudă contabilă – constă în utilizarea unor documente false, în vederea
majorării tuturor cheltuielilor şi diminuării tuturor veniturilor (facturi fiscale
false; documente pentru cheltuieli false; bilanţ contabil fals; etc.).
 fraudă prin evaluare – constă în diminuarea valorii stocurilor,
supraestimarea amortismentelor şi provizioanelor.
Criteriul fiscal, criteriul material, autorii fraudei fiscale, criteriul cantitativ şi
criteriul geografic dau posibilitatea să distingem următoarele forme ale fraudei
fiscale:5

Criteriul de Tipuri de fraudă fiscală

clasificare
Criteriul fiscal  Frauda fiscală care se sprijină pe aşezarea impozitului
(diminuarea bazei impozabile)
 Frauda fiscală care are loc în stadiul plăţii obligaţiilor
fiscale

Criteriul  Frauda fiscală prin disimularea materiei impozabile

material (ascunderea materiei impozabile)
 Frauda fiscală prin majorarea cheltuielilor deductibile
 Frauda fiscală prin acţiune (folosirea unor înscrisuri fictive)
 Frauda fiscală prin omisiune (nedeclararea unui venit)
Autorii fraudei  Frauda fiscală produsă de persoane fizice
fiscale  Frauda fiscală produsă de persoane juridice
Criteriul  Frauda fiscală artizanală (mod izolat de acţiune al autorilor)
cantitativ  Frauda fiscală industrială (divizarea acţiunii de comitere a
fraudei în cadrul unei reţele subterane)
Criteriul  Frauda fiscală naţională
geografic  Frauda fiscală internaţională

Capitolul 2
Acţiuni sancţionate de fiscalitate

5
Hoanţă N., „Evaziunea fiscală”, Editura Tribuna economică, Bucureşti, 1997, p.262
 Contribuabilii care încearcă să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale, să
eludeze fiscul, comit fie infracţiuni, fie contravenţii, care sunt sancţionate conform
prevederilor în vigoare.
Dintre faptele sancţionate de legile fiscale şi care îşi vor pune amprenta în
cazierul fiscal al celui ce le înfăptuiesc, putem enumera următoarele:6
 Refuzul de a prezenta organelor de control, documentele justificative şi actele
de evidenţă contabilă, necesare pentru stabilirea obligaţiilor faţă de bugetul
de stat;
 Întocmirea incompletă sau necorespunzătoare de documente primare sau de
evidenţă contabilă ori acceptarea unor astfel de documente, cu scopul de a
împiedica verificările financiar-contabile pentru identificarea cazurilor de
evaziune fiscală;
 Sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale şi parafiscale prin neînregistrarea
unor activităţi, pentru care legea prevede obligaţia înregistrării, în scopul
obţinerii de venituri;
 Sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale , în totalitate sau parţial, prin
nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului sau a sursei
supuse impozitării, sau efectuarea altor operaţii în acest scop;
 Neevidenţierea prin acte contabile sau documente legale, total sau parţial, a
veniturilor realizate sau înregistrarea unor cheltuieli care nu au la bază
operaţiuni reale, dacă rezultă diminuarea veniturilor impozabile;
 Organizarea şi conducerea de evidenţe contabile duble în scopul diminuării
veniturilor supuse impozitelor, taxelor sau contribuţiilor;
 Alterarea memoriilor aparatelor de taxat, marcaj sau a mijloacelor de stocare a
datelor, precum şi distrugerea actelor contabile sau a altor documente, în
scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale;
 Tentativa de sustragere parţial sau total de la plata obligaţiilor fiscale,
tentativa de ascundere a unor venituri impozabile, tentativa de distrugere a
unor documente sau acte contabile, tentativa de a altera memoriile aparatelor
de marcat sau de stocare a datelor;
 Declararea fictivă a sediului societăţii, în scopul sustragerii de la controlul
fiscal;
 Efectuarea intenţionat de înregistrări eronate, precum şi omisiunea cu ştiinţă a
înregistrărilor în contabilitate, în vederea diminuării veniturilor sau sporirii
cheltuielilor;
 Falsificarea, sustragerea sau distrugerea evidenţelor contabile sau ascunderea
unei părţi din activul entităţii economice;
 Alte categorii de fapte

Capitolul 3
Combaterea evaziunii fiscale

6
Cârlan C., „Infracţiuni şi contravenţii în fiscalitate”, Adevărul Economic nr. 10(568), 12-18 martie 2003, pp. 10-11
 Eficacitatea procesului de stopare a fenomenului de evaziune fiscală constă
îndeosebi în capacitatea de a înlătura cauzele ce produc sau pot favoriza faptele ce
contravin legilor fiscale.
Cunoaşterea cauzelor şi condiţiilor favorizante ale evaziunii fiscale creează
posibilitatea luării de măsuri pertinente, rapide şi eficiente de înlăturare sau cel
puţin limitare a acestui fenomen nedorit.
Acţiunea unor factori, cum sunt dinamica economiei reale, dimensiunea
legislativă şi instituţională, nivelul fiscalităţii, determină în mare măsură evoluţia
fenomenului evazionist.
În acest sens se impune cunoaşterea legislaţiei privind evaziunea fiscală atât
din partea organelor de control, cât şi din partea contribuabililor (Legea privind
combaterea evaziunii fiscale).
Lupta împotriva fraudei şi evaziunii fiscale, combaterea corupţiei şi
instaurarea disciplinei financiar-fiscale în domeniul economic se află pe primul loc
în ordinea priorităţilor Autorităţii Naţionale de Control din România (ANC),
alături de controlul sistemului sanitar, protecţia calităţii vieţii, integrarea europeană
a instituţiilor din subordinea Autorităţii şi combaterea muncii la negru.
Realizarea acestor obiective se bazează pe activitatea instituţiilor din
subordinea şi din coordonarea ANC (Garda Financiară, Autoritatea Naţională a
Vămilor, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, Oficiul Naţional de
Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Agenţia Naţională de Control al
Exporturilor), rezultatul dorit fiind atragerea unor surse mai mari la bugetul de stat.
Datorită faptului că una din cauzele principale de determinare şi favorizare a
fenomenului de evaziune fiscală o reprezintă, în mod indiscutabil, existenţa unui
sistem legislativ imprecis şi incomplet, se impune combaterea şi limitarea
evaziunii fiscale prin măsuri legislative.
În acest sens, printre măsurile ce pot contribui la prevenirea şi combaterea
fenomenului evazionist, pot fi enumerate:7
 existenţa unui număr mai redus al legilor fiscale şi sistematizarea acestora în
raport cu actele legislative din economie;
 eliminarea unor prevederi legale ce pot favoriza apariţia actelor şi faptelor
de evaziune fiscală;
 stabilirea cu coerenţă a facilităţilor fiscale;
 eliminarea paralelismelor şi suprapunerilor în activitatea organelor cu
atribuţii în domeniul controlului fiscal, pentru realizarea unei mai bune
supravegheri fiscale, atât în profil teritorial, cât şi la nivel naţional;
 întărirea controlului prin sondaj şi trecerea pe un plan secundar a controlului
permanent şi excesiv;
 informarea contribuabililor cu privire la interpretarea actelor normative;
 crearea unui sistem de salarizare corespunzător muncii depuse şi
implicaţiilor acesteia, pentru inspectorii de specialitate cu atribuţii în
domeniul controlului fiscal, în vederea cointeresării aparatului fiscal şi
eliminării fenomenului de corupţie în rândul acestuia;
7
Văcărel I., Anghelache G., Bistriceanu G., Moşteanu T., Bercea F., Bodnar M., Georgescu F., „Finanţe publice”, Ediţia a III-a –
revăzută şi adăugită, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 2002, pp. 485-486
  existenţa unui sistem informatic performant care să asigure prelucrarea
informaţii fiscale în vederea identificării, analizei şi combaterii fenomenului
evazionist;
 continua pregătire şi perfecţionare a personalului cu atribuţii în domeniul
financiar-fiscal;
 sancţionarea drastică a celor care înfăptuiesc acte şi fapte de evaziune
fiscală;
 informarea contribuabililor cu privire la descoperirile efectuate de către
organele de control în domeniul evaziunii fiscale, precum şi a modului de
soluţionare a cazurilor depistate;
 existenţa unei legislaţii clare, concise, fără discriminări şi care să nu dea
naştere nici unui arbitrariu.
Dezordinile şi fraudele existente în economie în sectorul instituţiilor publice,
în activitatea agenţilor economici, în domeniul bancar, în sectorul fondurilor
mutuale şi de investiţii, impun întărirea controlului parlamentar şi guvernamental
asupra activităţii economice şi financiar-valutare.
Principalele căi de realizare a controlului parlamentar şi guvernamental, în
vederea identificării şi limitării faptelor ilegale, prin intermediul Curţii de Conturi,
a Ministerului Finanţelor Publice şi a Băncii Naţionale a României sunt:8
 Întărirea rolului Curţii de conturi a României care trebuie să-şi exercite
atribuţiile în calitate de organ suprem de control financiar şi de jurisdicţie
în domeniul financiar, fără existenţa unor presiuni sau intervenţii, cu
fermitate, aplicând cu stricteţe prevederile în vigoare şi sancţionând
faptele ilegale, indiferent de apartenenţa politică a făptuitorului.
 Cu rol preventiv şi educativ în respectarea legii şi întărirea disciplinei
financiare se impune publicarea Raportului Curţii de Conturi referitor la
acţiunile realizate şi nerealizate în decursul unui an fiscal, pentru a fi
aduse la cunoştinţa contribuabililor constatările şi măsurile luate în urma
verificărilor efectuate.
 Direcţiile de control ale Curţii de conturi trebuie să fie cu precădere
următoarele: controlul sistematic asupra activităţii Băncii Naţionale a
României, a celorlalte societăţi bancare (în special în problematica
creditelor, decontărilor, aspecte monetare şi valutare); controlul activităţii
Ministerului Finanţelor Publice privind întocmirea şi execuţia bugetului
de stat, privind modul în care se exercită activitatea de control fiscal din
cadrul acestui minister; controlul modului în care sunt constituite şi
utilizate fondurile; verificarea execuţiei bugetare la ministerele mari
consumatoare de fonduri; verificarea modului de utilizarea a fondurilor
valutare de către misiunile diplomatice şi alte organe şi organisme aflate
în străinătate.
 Întărirea rolului Ministerului Finanţelor Publice în activitatea de control
şi inspecţie, atât în profil teritorial, cât şi la nivel central, prin: claritate,
8
Ciurileanu R., „Prea multele dezordini şi fraude din economie impun: Întărirea controlului parlamentar şi guvernamental asupra
activităţii economice”, Economistul, 16-17 decembrie, 1996
 stabilitate şi simplificare în domeniul reglementărilor financiar-fiscale şi
contabile; verificarea modului de realizare a procesului de privatizare;
verificarea modului de organizare şi desfăşurare a licitaţiilor publice;
verificarea modului de evaluarea a patrimoniului statului; stabilirea
corectă a regimului preţurilor şi tarifelor; verificarea modului de
utilizarea a fondurilor de investiţii la obiective de interes naţional;
verificarea sistematică a modului de desfăşurarea a activităţii şi analiza
situaţiilor financiare ale regiilor autonome.
 Raportarea periodic Guvernului a constatărilor şi măsurilor luate ca
urmare a acţiunilor de control de către Ministerul Finanţelor
Publice pentru întărirea disciplinei financiare şi combaterea evaziunii
fiscale şi a economiei subterane.
 Întărirea rolului Băncii Naţionale a României la îmbunătăţirea activităţii
bancare şi financiar-valutare prin: stabilirea clară, prin intermediul
legislaţiei, a drepturilor, obligaţiilor şi răspunderilor în supravegherea şi
controlul asupra activităţii societăţilor bancare pentru prevenirea
abaterilor din acest domeniu; exercitarea unei supravegheri riguroase
asupra desfăşurării pieţei valutare şi asupra activităţii desfăşurate de
casele de schimb valutar; atragerea disponibilităţilor valutare, nu prin
măsuri administrative, ci prin procedee de stimulare şi cointeresare;
controlul modului în care sunt respectate operaţiunile de plăţi în numerar
de către agenţii economici; stabilirea unor acţiuni şi măsuri de reducere a
blocajului financiar prin oferirea unor credite stimulative şi operative
agenţilor economici, prin accelerarea decontărilor.
 Informarea periodică de către Banca Naţională a României a situaţiei atât
din domeniul monetar şi valutar, cât şi din domeniul creditelor,
decontărilor şi blocajului financiar.

Capitolul 4: Studiu de caz

Evaziunea fiscala in Romania
 Pentru a putea vorbi despre evaziune în prealabil vom prezenta câteva repere
cum ar fi , componenţa veniturilor bugetare , comparaţii la nivel european şi
eficienţa sistemului de taxe şi impozite.

4.1 Componenţa veniturilor bugetare

Chart 1: Componenta veniturilor bugetare

Sursa: Raport privind situaţia macroeconomica, Ministerul Finanţelor Publice, pag.40

Cele mai mari ponderi în cadrul veniturilor bugetare se înregistrează la

contribuţii (26,4%) TVA(25,6%), Impozit pe salarii(11,1%) . Astfel putem
observa din imagiea de mai sus că ,ajoritatea veniturilor bugetare sunt de ordin
fiscal , veniturile cu caracter nefiscal având o pondere relativ mică de 17%.

Veniturile bugetare la nivel european ca pondere din PIB

Sursa:Raport anual 2012, Consiliul Fiscal, pag 86

România are una dintre cele mai mici ponderi în PIB a veniturilor bugetare
(venituri fiscale şi nefiscale), acestea reprezentând în 2012 doar 33,5% din PIB, cu
11,9 puncte procentuale din PIB mai mici decât media europeană. Nivelul
veniturilor fiscale raportate la PIB (impozite şi contribuţii sociale) în România a
fost de 28,1 % în anul 2012, cu 12,2 puncte procentuale mai mic decât media UE
27 (40,3%).
Ponderea veniturilor fiscale în PIB este semnificativ mai mică decât în
economii similare precum Ungaria (38,1%), Slovenia(37,8%),Republica Cehă
(34,8%) şi Polonia (32,4%).

4.2 Eficienţa sistemului de taxe şi impozite

Conform raportului Băncii Mondiale –Paying taxes 2013, România se poziționează

pe poziția 136 din 183 de țări la nivel mondial în privința ușurinței cu care se
plătesc taxele (în creștere față de locul 154 ocupat în anul precedent). De
asemenea, numărul de plăți necesar achitării taxelor și impozitelor dintr-un an pe
care trebuie să le efectueze o companie din România este de 41, semnificativ mai
ridicat decât în celelalte țări analizate, dar în scădere puternică față de situația
existentă în anul precedent, când erau necesare 113 plăți pentru stingerea
obligațiilor fiscale. Din perspectiva numărului de administrații financiare, la
nivelul anului 2011 în România funcționau 263 de astfel de entități, acesta fiind,
după Polonia, al doilea cel mai complex aparat administrativ din rândul țărilor
analizate. Raportat la populație, situația este mai favorabilă cu precizarea că în
România și numărul de contribuabili este mai redus.
La nivel european Romania se află pe penultimul loc la eficienţa de colectare
a taxelor a aparatului administrativ , astfel o unitate administrativă reuşeşte să
colecteze doar 0,1% venituri din la egalitate cu Polonia.

4.3 Evaziunea fiscală pe categorii de venituri

Sursa: Raport anual 2012, Consiliul Fiscal

Din chartul de mai sus putem observa cursul ascendent al evaziunii fiscale în
România , ajungând la un procent record de 15,57% din PIB în anul 2010. Cele
mai mari infracţiuni se realizează la nivelul TVA, având o valoare cuprinsă între 7-
10% în ultimii 5 ani urmată de contribuţiile la asigurările sociale.
În aceste condiţii trebuie să menţionăm că valoarea contribuţiilor fiscale la
nivelul anului 2012 a fost de 28,1% din PIB , iar evaziunea de 13,81%, fapt ce
demonstrează încă odată ineficienţa sistemului administrativ.
4.4 Evoluţia salariaţilor din economia subterană
La nivelul anului 2012, în România erau circa 1,45 mil. salariaţi „la negru",
reprezentând aproximativ 23% din totalul salariaţilor din economie.

Sursa: Raport anual 2012, Consiliul Fisca

În ultimii 16 ani rata de angajare a forţei de muncă în economia subterana a

crescut cu aproximativ 490% în 2012 faţă de 1996. În ultimii 6 ani aceasta a
crescut cu 43% în anul 2012 faţă de anul 2007. De asemenea în anul 2012
muncitorii din economia subterană reprezintă 23,2% din totalul forţei de muncă
ocupate.
În urma crizei se observă o creştere semnificativă a numărului de angajaţi care
optează să muncească şi „la negru” având în vedere şomajul ridicat, pe de altă
parte angajatorii îşi reduc o cheluială semnificativă, cea cu asigurările sociale. În
această categorie intră şi liber profesioniştii (zidari, instalatori, etc.) care evită să
îşi asume orice tip de răspundere cu privire la taxele, impozitele şi contribuţiile faţă
de Stat.
Un lucru important de remarcat este că în un loc important în veniturile
bugetare îl ocupă contribuţiile sociale cu 26,4% din total venituri.