George Costin Tehnologia protezei unidentare

LP 12
Realizarea machetei infrastructurii metalice a coroanei mixte
metalo-diacrilice

Macheta componentei metalice reprezintă etapa premergătoare ambalării şi tumării

acesteia. Obţinerea prin galvanizare sau sinterizare a scheletului metalic exclude etapa de
machetare. În cursul acestei etape, de cele mai multe ori, se modelează din ceară viitoarea
structură de rezistenţă a unei coronae mixte (infrastmctura), pe care ulterior se va aplica
componenta fizionomică
Etapa de pregătire a modelului în vederea machetării pentru turnarea aliajelor
metalice
- Se verifică mobilizarea facilă a modelului unitar şi exactitatea rapoartelor în cadrul
modelului de ansamblu. Deoarece mobilizările repetate impuse de manoperele de machetare
conduc la uzura firească a zonelor de frecare dintre cele două modele, nu trebuie admis nici
un compromis iniţial. Pe traseul segmentului de repoziţionare nu trebuie să existe resturi de
ceară, fragmente de gips, deoarece acestea ar împiedica repoziţionarea corectă, iar eforturile
pentru corectare duc la defecte imposibil de remediat. Zonele care necesită o deosebită atenţie
sunt: limitele preparării, limitele gingivale şi de la nivelul dinţilor vecini şi antagonişti, zonele
care realizează contactul direct cu macheta. În ansamblu, modelul trebuie să reproducă identic
situaţia din cavitatea orală. Existenţa surplusurilor mari de gips sau a lipsurilor determinate de
bule de aer incluse în momentul confecţionării modelului impune realizarea unui nou model.
-A doua manoperă de pregătire este aceea a izolării modelului. Pentru izolare se
folosesc materiale insolubile, inerte faţă de materialul de machetare şi aderente la model, care
să permită manipularea usoară. Pelicula izolatoare rezultată trebuie să fie cât mai fină şi cu o
grosime controlabilă pentru a putea fi inclusă în calculul variaţiilor dimensionale.
Pentru modelele de gips se poate utiliza:
- apă saponată în care modelul se scufundă pentru 10 minute. Este o metodă de-păşită
deoarece nu se pot verifica efectele apei asupra modelului;
- combinaţia între clorura de silicat de sodiu 80% aplicat calciu 30% aplicată prin două
pensulări şi un strat printr-o singură pensulare. Metoda are ca principiu eva-porarea apei din
soluţie şi rămânerea pe suprafaţa modelului a unui strat precipitat de săruri (silicat de calciu);

1
George Costin Tehnologia protezei unidentare

- soluţii alginice gata preparate (Pectizol, Izodent) care au consistenţă siropoasă. La

contactul cu ipsosul rezultă un pre¬cipitat corespunzător. Este o metodă foarte bună de
izolare;
- lacuri siliconice aplicate prin pensulare sau spray dau, de asemenea, o peliculă
izolatoare de bună calitate;
- vaselina solidă nu este indicată deoarece se acumulează în retenţiiţe preparaţiei şi
modifică relieful. în plus, creează pelicule groase;
- pentru modelele realizate din polimeri, soluţii speciale cu formulă secretă tip
WISTAT, Epoxi-Die pentru răşinile epoxidice introduse în amprente siliconice;
- pentru modelele metalice, uleiul de vaselină cu îndepărtarea excesului prin pensulare
ulterioară cu pensoane uscate.
Deoarece aplicarea corectă a cerii de machetare impune încălzirea modelului la 37-38°
C prin termostatare este bine ca aplicarea izolantului să se facă la aceeaşi temperatură. Se
realizează uscarea rapidă şi formarea unui strat uniform de izolare.
Etapa de edificare a machetei
Pentru aceasta pregătim două categorii de materiale:
- materiale de machetare: ceară de machetare sau produşi polimerici;
- materiale auxiliare: tije metalice fasonate extemporaneu sau prefabricate din mase
plastice pentru turnare, fire de păr de cal sau nylon, materiale pentru realizarea retenţiilor
mecanice.
Din multitudinea de ceruri utilizate în stomatologie pentru machetarea microprotezelor
se utilizează: ceruri pentru premodelare (conţinut de gutapercă), ceruri pentru modelat inlay,
ceară pentru modelat coroane, ceruri de corecţie. Dintre toate materialele de confecţionat
proteze dentare, cerurile au cea mai mare instabilitate dimenisională la trecerea în cele 2 faze
de agregare (lichid-solid).
In principiu, tehnologia de machetare presupune cunoaşterea exactă a calităţilor:
temperatură de topire, momentul fluidizării, starea de fluaj la anumite temperaturi, contracţia
de răcire optimă (0,4-0,6%), deformabilitatea datorată poten-ţialului de a acumula tensiuni
interne în momentul trecerii de la fluid la solid.
Pentru a obţine constant un indice de contracţie sau de dilatare integrat calculului
variaţiilor dimensionale succesive ce apar în procesul tehnologic, se respectă constant
condiţiile:
- încălzirea modelului la 37° C;

2
George Costin Tehnologia protezei unidentare

- aducerea cerii la starea topită prin prelungirea timpului de menţinere la temperatura

necesară, în nici un caz prin forţare crescând temperatura. Cu cât creşte temperatura pentru a
grăbi topirea, cu atât tensiunile interne vor avea valori mai mari şi de asemenea variaţiile
volumetrice vor creşte;
- ambalarea machetei după detensionare.
Cerurile pentru coroane au caracteristicile următoare:
fluaj maxim la 35° C,
nu se fracturează la 23° C,
se topesc la 50° C.
In formă de folie se prelucrează la 40-45° C.
Se livrează sub formă de folii precalibrate de 0,2-0,3-0,4-0,5 sau mai groase, sub
formă de plăci de ceară pentru coroane, sau sub formă de batoane (ceara de inlay).
Aplicarea pe model se poate realiza cu ceara de machetare în stare:
• topită (prin picurare) - conform normelor:
• să nu fie supraîncălzită;
• să se aplice dintr-o mişcare pe toată suprafaţa;
• ceara aleasă să ajungă uşor în stare topită şi să nu-şi modifice proprietăţile când se
solidifică;
• plastică (prin ştupuire) - conform normelor:
• să se încălzească uniform întreaga cantitate şi să se plastifieze omogen;
• să-şi menţină uniform starea plastifcă în întreaga masă până în momentul finisării
modelajului;
• sub formă de folie să nu se fractureze laplicaturare şi să se taie uşor surplusul.
Există mai multe tehnici de realizare a machetei.
Comune metodelor de machetare sunt tehnicile:
1. de realizare propriu-zisă prin sculptarea dintr-o masă de ceară aplicată moale şi care
s-a răcit pe model;
2. edificarea prin scufundări succesive ale modelului într-o baie de ceară topită
(tehnica răcirii gradate a cerii);
3. edificarea propriu-zisă prin picurare;
4. edificarea prin ştupuirea cerii ramolite. Ceara ramolită sub. formă de con este
introdusă în preparaţiile sub formă de cavităţi şi înlojele radiculare la Incrustaţie corono-
radiculară şi coroanele de substituţie.

3
George Costin Tehnologia protezei unidentare

5. machetarea aditivă „pas cu pas", cunoscută sub numele de metoda adiţiei de ceară a
lui Tomas.
6. adaptarea de machete prefabricate - coroane sau cape de înveliş, din mase plastice,
suprafeţe ocluzale, feţe orale şi vestibulare, coroane parţiale completate apoi prin aplicare de
ceară pentru conformare.
In funcţie de tipul de microproteză, se alege asocierea care corespunde cel mai bine
criteriilor:
- temperatură constantă cunoscută, de trecere de la lichid la solid, ideal fiind 37° C,
temperatura cavităţii orale;
- echilibru dimensional perfect între expansiunile la încălzire şi contracţiile la răcire.
Dimensiunea finală trebuie să fie perfect încadrată în variaţiile dimensionale ale întregului
algoritm de realizare a microprotezei;
- să nu acumuleze tensiuni interne sau dacă s-aii acumulat să fie total îndepărtate
prin tehnicile de detensionare.
Pentru confecţionarea machetelor de ceară există două stări de aplicare a cerii, în
funcţie de tehnica de machetare aleasă:
a) aplicarea cerii în stare fluidă, stare în care se aduce prin topire. Topirea se poate
realiza prin încălzirea la bec Bunsen.
Aplicarea cerii topite are avantajul fluidităţii crescute care-i permite pătrunderea în
toate detaliile. Are dezavantajul depunerii succesive şi al contracţiilor de răcire succesive care
determină contracţia finală mare şi acumularea de tensiuni interne. Aceste dezavantaje se
evită prin aplicarea cerii încăl¬zite optim pe modelul încălzit în prealabil la 37-38° C (cuptor
sau bec cu termostat).
b) aplicarea cerii în stare plastică (ramolită), stare în care se aduce prin plastifiere la
cald:
- cu ajutorul becului Bunsen-blocul de ceară se menţine la o distanţă optimă de flacăra
pentru a înmagazina căldura în toată masa sa, dar fără a se topi superficial (fluaj). Se
consideră deplin plastifiată când la suprafaţă capătă un anumit luciu (dar nu de topire) şi la
pensarea cu degetele are aceeaşi consistenţă plastică în toată grosimea;
- plastifierea în baie termostat la 50° C, ceara fiind menţinută într-un deget de mănuşă
de cauciuc. Metoda este predilect indicată deoarece, constantă fiind, nu există riscul topirii la
suprafaţă sau arderii constituenţilor.