MODRUZENI - COMUNITATE VULNERABILA

Comunitatea de romi din Modruzeni face parte, fără urmă de îndoială, din
principalele grupuri vulnerabile din ţara noastră. Vulnerabilitatea în acest caz poate fi
identificată deopotrivă la nivel individual şi de grup şi vine din sfera fenomenului
minoritar. Comunitatea din Modruzeni este afectată în principal de discriminare
etnică, de restricţii în materie de educaţie, de acces pe piaţa forţei de muncă, etc. Deşi
este destul de numeros, pentru acest grup nu s-au dezvoltat programe de protecţie şi
nu beneficiază de oportunităţi echitabile în societatea majoritară. Romii din
Modruzeni mai pot fi incluşi în categoria grupurilor vulnerabile din sfera
economicului, care se confruntă cu precaritatea resurselor necesare traiului cotidian,
cu lipsa sau instabilitatea locului de muncă, insecuritatea acumulărilor de resurse, etc.
Ei trăiesc în sărăcie, cu un nivel de viaţă absolut inacceptabil pentru lumea civilizată
ce le afectează grav capacitatea de funcţionare socială normală, demnitatea şi
posibilitatea revenirii la normalitate. În cadrul comunităţii de romi din Modruzeni se
regăsesc toate categoriile de grupuri vulnerabile, calificate în funcţie de categoria de
vârstă: grupul de minori vulnerabili, grupul de adolescenţi/tineri vulnerabili, grupuri
vulnerabile din populaţia matură precum şi cel din vârsta a treia. Pornind de la
înţelegerea dinamicii sociale şi psihosociale în care se află comunitatea descrisă în
această lucrare, asistentul social trebuie să definească obiectivele precise ale
schimbării de realizat şi mijloacele necesare în acest sens, în cadrul unui proiect de
intervenţie. Însă, din elementele acţiunii de schimbare fac parte nu doar asistentul
social ci şi grupurile, familiile, indivizii şi comunitatea întreagă. Modelul intervenţiei
– poate cel mai potrivit în acest caz - subliniază nu doar voinţa de a acţiona sau
interveni a asistentului social ci şi voinţa şi capacitatea respectivei comunităţi de romi
de a-şi canaliza resursele spre un proces menit să-i restaureze normalitatea în planul
funcţionării sociale.

În continuare voi trece în revistă factorii care pot şi trebuie să aibă un rol activ
în perfectarea procesului de integrare funcţională a etniei rromilor în societatea
“interculturală” a mileniului trei.
1. Sistemul educaţional în cadrul căruia este necesară focalizarea pe
urmatoarele direcţii de acţiune:
- Dezvoltarea sistemului de burse de merit şi de studiu în detrimentul burselor
sociale, cu scopul de a stimula performanţele şcolare ale copiilor;
- Derularea prin intermediul şcolilor a unor programe sociale menite să
suplinească dificultăţile cu care se confruntă elevii rromi în familii şi care pun în
pericol procesul de învăţământ. Cea mai eficientă strategie ar fi dezvoltarea şcolilor
de tip semi-internat în care, după terminarea orelor de clasă elevii ar putea servi o
masa caldă, după care şi-ar pregăti temele îndrumaţi de cadre didactice specializate
care le-ar putea oferi şi meditaţii.
- Extinderea (pe termen scurt) a strategiilor de discriminare pozitivă pentru
elevii rromi, ca măsură compensatorie menită să atenueze efectele negative ale
marginalizării cu care se confrunta în prezent o parte a acestei populaţii. Scopul
acestor măsuri este de a facilita accesul elevilor rromi la instituţiile de învăţământ
superior, pornind de la ipoteza că elita intelectuală astfel formată ar avea un impact
pozitiv semnificativ atât în procesul de integrare al acestui grup etnic cât şi în
procesul de modificare a stereotipurilor negative ale majorităţii. Nu trebuie ignorate
însă nici efectele perverse ale discriminarii pozitive care se concretizează într-un nou
proces de marginalizare şi auto-marginalizare la care sunt supuşi studenţii rromi.
Deoarece oricât de “pozitivă” ar fi o discriminare ea rămâne în esenţă o discriminare,
în opinia mea discriminarea pozitivă a etnicilor rromi nu trebuie să constituie altceva
decât o etapă în evoluţia relaţiilor sociale dintre majoritate şi minoritate, pe termen
lung avându-se în vedere renunţarea la astfel de măsuri;
- Tot ca strategie pe termen lung este necesară dezvoltarea unui model
intercultural în educaţie. “Abordarea interculturală … nu este o nouă ştiinţă, nici o
noua disciplină, ci o noua metodologie…”. Fiind un concept relativ nou, beneficiază
de puţine definiţii structurate, una dintre acestea este cea oferită de Micheline Rey:
“cine spune intercultural spune în mod necesar, plecând de la sensul plenar al
prefixului “inter”: interacţiune, schimb, deschidere, reciprocitate, solidaritate
obiectivă. Spune, de asemenea, dând deplinul sens termenului “cultură”
recunoaşterea valorilor, a modurilor de viaţă, a reprezentărilor simbolice la care se
raportează fiinţele umane, indivizi sau societăţi, în interacţiunea lor cu altul şi în
înţelegerea lumii…”. Educaţia interculturala are ca scop formarea unor indivizi
diferiţi dar egali, cetăţeni ai unei societăţi democratice funcţionale, bazată nu pe
relaţii de dominare sau asimilare ci pe complementaritate.