1.

POLUAREA APEI

Apa a fost şi continuă să fie leagănul vieţii pe Terra. Existenţa fiecărei plante, animal şi om
depinde de circuitul apei în natură.  Echilibrul natural al apei Terrei este pus azi în pericol de
activităţile oamenilor. Poluarea apelor curgătoare afectează
canalele, râurile şi fluviile. Ea poate contamina şi suprafeţele
întinse de apă, cum sunt iazurile şi lacurile artificiale, unele
poluări ale râurilor au cauze naturale.
De exemplu râurile şerpuitoare în văi pot fii locate de
sol. Pe măsură ce râul devine mâlos şi stagnant, tot mai puţine
plante şi animale pot supravieţui în apa lipsită de oxigen.
Problema se agravează dacă se defrişează pădurile, deoarece ploile torenţiale se scurg la suprafaţă
în loc sa fie absorbite de plante. Rezidurile provenite de pe şantiere de construcţii şi din
exploatările zăcămintelor de suprafaţă pot fi şi ele spălate de râuri şi să agraveze situaţia.
Metodele de agricultură intensive au contribuit la creşterea gazelor
poluante, precum şi la producerea unor substanţe poluante, cum ar fi
ierbicidele, insecticidele, etc.

Degradarea echilibrului natural al atmosferei dăunează

pământul. Din cauza încălzirii globale va creşte nivelul mărilor
prin topirea gheţarilor şi calotei glaciare.Poluarea resurselor de apă

1
prin ploile acide poate atrage după sine izbucnirea unor epidemii, apariţia unor boli grave şi chiar
moartea.

Fermierii introduc în mediu substanţe chimice (fertilizatori,

pesticide, etc). Produsele farmaceutice produse în agricultură,
cum ar fi antibioticele, pot şi ele polua alături de
dezinfectanţi. De asemenea, există scurgeri de lichide toxice
din silozuri sau din fermele de porcine sau cele avicole. Toate
acestea pot să pătrundă în rezervoarele de apă din reţelele de
canalizare urbane sau rurale.

Industria produce alţi factori poluanţi printre care cei mai

importanţi sunt metalele grele (plumbul, zincul, etc.).
Poluanţii ajung în apă direct sau indirect prin acţiuni umane, (accidente, devărsări deliberate,
revărsări sau infiltrări).
Rezidurile de la animale deversate în sursurile de apă, cauzează catastrofe ecologice
majore.

Poluarea aeriană a apelor curgătoare este deosebit de periculoasă. Poluanţii sunt de două tipuri:

-          particule poluante (cenuşa, funinginea, praful)  , gazele toxice .

Poluanţii pot fi sub stare solidă sau lichidă. Atunci când se

depozitează resturi pe uscat, o parte dintre ele este absorbită de
ploaie şi ajunge în pânza freatică.

Oceanele sunt legate de uscat prin intermediul râurilor care pot fi

transmiţătorii poluanţilor. Substanţele chimice se infiltrează prin
pământ în apa râurilor şi sunt, astfel purtate până în oceane.

Poluarea cu petrol poate apărea când se curăţă tancurile petroliere

sau când au loc accidente pe platformele petroliere. Petele de titei
duc la

pierderi de vieţi de păsări, al vieţilor marine şi a altor animale.

Apa înseamnă enorm pentru omul de astăzi şi va însemna şi mai

mult pentru cel de mâine. De aceea, apare necesitatea de a
păstra calităţile naturale ale apei, de a o ocroti.

2
 

2. METODE DE EPURARE A APELOR UZATE

1. Ape uzate oraşeneşti - ape uzate menajere sau amestec de ape uzate menajere cu ape uzate
industriale şi/sau ape meteorice;
2. Ape uzate menajere - ape uzate provenite din gospodării şi servicii, care rezultă de regulă din
metabolismul uman şi din activităţile menajere;
3. Ape uzate industriale - orice fel de ape uzate ce se evacuează din incintele în care se
desfăşoară activităţi industriale şi/sau comerciale, altele decât apele uzate menajere şi apele
meteorice;
            Epurarea apelor uzate reprezintă ansamblul de măsuri şi procedee prin care impurităţile de
natură chimică (minerală şi organică) sau bacteriologică conţinute în apele uzate sunt reduse sub
anumite limite, astfel încât aceste ape să nu mai dăuneze receptorului în care sunt evacuate.
 ► Procesele de epurare sunt de natură:
- fizico-mecanică (epurare mecanică- treaptă primară);
- biologică (epurare biologică - treaptă secundară);
- chimică (epurare chimică) .
La unele staţii (deocamdată nu la toate!) mai există o treaptă terţiară - biologică, mecanică
sau chimică
 ► Principalele produse rezultate sunt:
 - apele epurate - care sunt evacuate în receptor ;
-  nămoluri - care sunt îndepărtate din staţie şi valorificate.
      2. 1. Epurarea mecanică (Treapta primară)
- elimină reziduurile mari, suspensiile grosiere şi cele fine, uleiurile, grăsimile şi în
general toate substanţele mai uşoare decât apă care se ridică la suprafaţa acesteia.

3
 - constă din mai multe elemente succesive:
► Grătarele reţin corpurile plutitoare şi suspensiile grosiere (bucăţi de lemn, textile, plastic,
pietre etc.). De regulă sunt grătare succesive cu spaţii tot mai dese între lamele. Curăţarea
materiilor reţinute se face mecanic.
► Sitele au rol identic grătarelor, dar au ochiuri dese, reţinând solide cu diametru mai mic.
► Deznisipatoarele sau decantoarele pentru particule grosiere asigură depunerea pe fundul
bazinelor lor a nisipului şi pietrişului fin şi altor particule ce au trecut de site dar care nu se
menţin în ape liniştite mai mult de câteva minute.
► Decantoarele primare sunt longitudinale sau circulare şi asigură staţionarea apei timp mai
îndelungat, astfel că se depun şi suspensiile fine. Se pot adauga în ape şi diverse substanţe
chimice cu rol de agent de coagulare sau floculare, uneori se interpun şi filtre.
            Spumele şi alte substanţe flotante adunate la suprafaţă (grăsimi, substanţe petroliere etc.)
se reţin şi înlătură ('despumare'), iar nămolul depus pe fund se colectează şi înlatură din bazin (de
exemplu cu lame racloare susţinute de pod rulant)
         2.2. Epurarea biologica (Treapta secundară)
-         impurităţile organice din apele uzate sunt transformate, de către o cultură de
microorganisme, în produşi de degradare inofensivi (CO2, H2O, alte produse) şi în masa celulară
nouă (biomasa)
-         epurarea poate fi aerobă (utilizată la îndepărtarea poluanţilor) sau anaerobă
(prelucrarea nămolurilor).
-         în asociere cu bacteriile în procesele aerobe intervin : protozoare, metazoare (rotiferi,
nematode) şi fungi.
Constă din mai multe elemente succesive:
            ►Aerotancurile sunt bazine unde apa este amestecată cu 'nămol activ' ce conţine
microorganisme ce descompun aerob substanţele organice. Se introduce continuu aer pentru a
accelera procesele biochimice.
            ►Decantoarele secundare sunt bazine în care se sedimentează materialele de suspensie
formate în urma proceselor complexe din aerotancuri. Acest nămol este trimis la metantancuri iar
gazele (ce conţin mult metan) se folosesc ca şi combustibil de exemplu la centrala termică
2.3. Treapta terţiară
-    nu există la toate staţiile de epurare.

4
 -    ea are de regulă rolul de a înlătura compusi în exces (de exemplu nutrienţi - azot şi
fosfor) şi a asigura dezinfecţia apelor (de exemplu prin clorinare).
-    această treaptă poate fi biologică, mecanică sau chimică sau combinată, utilizând
tehnologii clasice precum filtrarea sau unele speciale cum este adsorbţia pe cărbune activat,
precipitarea chimică etc.
            ►Eliminarea azotului în exces se face biologic, prin nitrificare (transformarea amoniului
în azotit şi apoi azotat) urmată de denitrificare, ce transformă azotatul în azot ce se degajă în
atmosferă. Eliminarea fosforului se face tot pe cale biologică, sau chimică.
         În urma trecerii prin aceste trepte apa trebuie să aibă o calitate acceptabilă, care să
corespundă standardelor pentru ape uzate epurate.
            ►În final apa epurată este restituită în emisar . Ea conţine evident încă urme de poluant,
de aceea este avantajos ca debitul emisarului să fie mare pentru a asigura diluţie adecvată.
Dacă emisarul nu poate asigura diluţie puternică, apele epurate trebuie să fie foarte curate.
            ►Nămolul din decantoarele primare şi secundare este introdus în turnuri de fermentaţie,
numite metantancuri.
            De obicei sunt rezervoare de beton armat de mari dimensiuni, unde se asigură temperatura
relativ ridicată, constanta, şi condiţii anaerobe, în care bacteriile fermentează nămolul şi
descompun substanţele organice până la substanţe anorganice, rezultând un nămol bogat în
nutrienţi şi gaze.
            ►Evacuarea nămolurilor în apele de suprafaţă este interzisă, aşa cum este prevăzut în
Legea Apelor nr. 107/1996, modificată şi completată prin legea nr. 310/2004.
            În prezent, în România, nămolurile provenite din staţiile de epurare sunt stocate în
depozitele de deşeuri menajere orăşeneşti.
            ►Staţii individuale, moderne de epurare a apelor uzate: sisteme decentrale pentru
epurarea apelor uzate ce pot fi utilizate atunci când racordarea la reţeaua de canalizare şi epurare
nu este posibilă (case de vacanţă, cabane turistice, moteluri, hoteluri, sate de vacanţă, comunităţi
umane mici).
             Aceste staţii de epurare sunt specializate pentru: gastronomie, restaurante, spălătorii de
maşini, benzinării, ferme agricole şi zootehnice, diferite ramuri industriale.
Au eficienţa de epurare ridicată, cheltuieli minime de achiziţie, instalare şi întreţinere .

5
             Componentele tehnologice pot fi montate în bazine dreptunghiulare sau cilindrice
confecţionate din material plastic, beton, metal, sau alte materiale.
Exemple:
E-TOP- staţii de epurare individuale: 5-100 e.l (locuitor echivalent)
E-TMB- staţii de epurare monobloc: 100-500 e.l
E-TFDB- staţii de epurare multibloc: 500-5000  e.l
            Conform HGR 188/2002, noţiunea locuitor echivalent: încărcarea organică biodegradabilă
având un consum biochimic de oxigen la 5 zile - CBO -  de 60 g O /zi.
                  Definiţia porneşte de la faptul că, prin metabolism şi activităţile menajere un om
produce zilnic această cantitate de materii organice poluatoare.
Termenul 'echivalent'se referă la echivalarea gradului de poluare a industriilor care produc
ape uzate compatibile cu apele uzate menajere cu un număr corespunzator de locuitori, pe baza
acestui indicator.
           O staţie de epurare individuală de tip E TOP Această staţie are următoarele părţi
componente:
- staţia de epurare E-TOP; canalul de alimentare cu apa reziduală (influent); bazin de egalizare;
bazin de activare; bazin de sedimentare; canalul pentru apa epurată (efluent); nămol; compresor;
alimentarea cu energie electrică; temporizator; semnalizare.
Avantaje:
-preţ minim de achiziţie; container compact din material plastic (polipropilena); eficienţa
purificării: min.95% (standard, 98% la echipamentele cu filtru de nisip) apa epurată (efluentul)
poate fi refolosită (irigaţii etc.) necesită o suprafaţă minimă pentru echipament; consum minim de
energie electrică; ideal pentru aplicaţii sezoniere (funcţionează până la 3 luni de zile fără
influent); simplitate constructivă; robust, nu conţine piese în mişcare în interiorul bazinului
instalare simplă; nu produce mirosuri neplăcute; nu produce zgomot; semnalizează automat buna
funcţionare a echipamentului.
► Staţii de epurare integral biologice
- Se bazează preponderent pe utilizarea proceselor de epurare ce se desfăşoară în natură; reţine
fosfatii, nitraţii şi agenţii patogeni.
- Ele necesită însâ suprafeţe de teren mult mai mari în raport cu metodele convenţionale de
epurarea, motiv pentru care se mai numesc şi extensive.

6
- De aceea, utilizarea acestor soluţii este favorizată în zonele rurale, unde terenurile sunt mai
ieftine, precum şi zone izolate.
            La nivel naţional, legislaţia de protecţie a resurselor de apă respectă criteriile
internaţionale. Legislaţia UE referitoare la prevenirea poluări apei este fundamentată pe  criteriile
de calitate a apelor care au diferite utilizări.