RCE

TEMA ȘI VIZIUNEA – ’’O SCRISOARE PIERDUTĂ’’

I. L. CARAGIALE
Reprezentată pe scenă în anul 1884, comedia ’’O scrisoare pierdută’’ de Ion Luca
Caragiale este a treia piesă scrisă dintre cele patru scrise de autor, o capodoperă a genului
dramatic. Aceasta este o comedie de moravuri, în care sunt satirizate aspecte ale societății
contemporane autorului, din perioada alegerilor din anul 1883.
Opera aparține genului dramatic și este, ca specie literară, o comedie de moravuri, ce
stârnește râsul prin prezentarea și satirizarea unor defecte umane, avân un final fericit și intenție
moralizatoare. Personajele comedie : aparțin unei tipologii clasice, sursa principală a comicului
fiind contrastul dintre aparență și esență. Sunt, de asemenea, prezente formele comiclui : umorul,
ironia, precum și diferitele tipuri de comic (de moravuri, de situație, de limbaj, de nume).
Fiind o specie dramatică, are o așezare în pagină specifică : la începutul operei se află
lista cu personaje și rolul lor în cadrul piesei, iar înaintea fiecaărei replici este precizat numele
celui care o rostește. Modul de expunere dominant este dialogul, cu rol în evoluția acțiunii,, în
dinamizarea textului și în caracterizarea indirectă a personajelor. Singurele intervenții ale
autorului apar în indicațiile scenice numite și didascalii, așezate între paranteze, prin care se fac
precizări despre decor, gesturi, mimică, vestimentație și relațiile dintre personaje.
Tema acestei opere o constituie demascarea viicilor societății contemporane scriitorului,
dar și satirizarea dorinței de parvenire în timpul unei campanii electorale pentru alegerea
deputațiilor.
Ca în orice creație dramatică, sunt impuse limite ce privesc amploarea timpului și
spațiului. Acțiunea comediei este plasată ’’în capitala unui județ de munte, în zilele noastre’’,
adică la sfârșitul secolului al XIX-lea, în perioada campaniei electorale.
Titlul, element anticipator, pune în evidență intriga și contrastul comic dintre aparență și
esență. Acesta desemnează instrumentul șantajului politic – ’’o scrisoare pierdută’’, aparent
neînsemnată, lucru evidențiat de articolul nehotărât ’’o’’, care indică banalitatea, dar care ajunge
să producă mari răsturnări de situație.
Comedia ’’O scrisoare pierdută’’ debutează cu prezentarea unor personaje, precum
Ștefan Tipătescu, prefectul județului și Ghiță Pristanda, polițistul orașului, fapt ce constituie
expozițiunea operei. Neprecizarea numelui orașului conferă aspect de generalitate evenimentelor
prezentate.
Intriga piesei pornește de la o întâmplare simplă în aparență și coincide cu o situație
comică : pierderea unei scrisori personale, dar comporomițătoare apentru reprezentanții locali ai
patidului aflat la putere și găsirea acesteia de către adversarul politic. Este declanșat, astfel,
conflictul principal, în momentul în care Cațavencu amenință că va publica scrisoarea, care
conține un mesaj de amor între Zoe Trahanache și Ștefan Tipătescu. Conflictul este fundamentat
pe contrastul dintre aparență și esență și se dezvoltă de la sine pe așa numita tehnică a
’’bulgărelui-de-zăpadă’’ antrenând și un conflict secundar : temându-se de trădare, Farfuridi și
Brânzovenescu trimit o anonimă la centru.
Desfășurarea acțiunii cuprinde evenimente ce decurg din hotărârea lui Cațavencu de a
folosi scrisoarea în mod compromițător în caz că nu va fi susținut în alegeri. De teamă că acesta
va recurge la această decizie, Zoe se străduiește și reușește să obțină promisiunea candidatului
pentru Cațavencu. Astfel, se declanșează conflictul secundar și grupul Farfuridi-Brâzovenescu,
trimit o anonimă la centru temându-se de trădare.

1|Page
RCE

Punctul culminant al operei îl constituie sosirea de la București a unei depeșe prin care
este propus un nume necunoscut, Agamemnom Dandanache. Tensiunea dramatică se amplifică
în timpul ședinței de numire oficială a candidatului. Cațavencu vrea să vorbească în public
despre scrisoare, dar polțistul Pristanda pune la cale un scandal menit să oprească intenția
acestua punct. Ulterior, Cațavencu își pierde pălăria în care era ascunsă scrisoarea
compromițătoare și devine inofensiv, fiind consolat de Zoe și convins să prezideze festivitatea în
cinstea alegerilor.
În deznodământ, este proclamată înfrângerea lui Cațavencu și alegerea ui Dandanache,
după voința celor de la Centru și cu sprijinul lui Trahanache. Scrisoarea este găsită de cetățeanul
turmentat și înapoiată ’’adrisantului’’, iar totul ia sfârșit într-o atmosferă foarte veselă.
Ca în orice comedie, personajele piesei reprezintă o tipologie umană. Acestea acționează
stereotip, simplist, ca niște marionete, fără a evolua pe parcursul acțiunii. Modalitatea principală
de construcție a acestora o constituie comicul, categorie estetică ce cunoaște diferite forme de
manifestare : comicul de situație (pierderea și găsirea repetată a scrisorii, rezsența triunghiului
conjugal, deznodământul farsei electorale), comicul de intenție (satirizarea prin personaje a
moravurilor societății românești contemporane autorului) sau comicul de nume (modalitatea prin
care este evidențiată o trăsătură de caracter a unui personaj prin numele ales : Zaharia
Trahanache provine de la ’’zahariseală’’ adică ramolisment).
Limbajul personajelor este principala modalitate de individualizare și de caracterizare
indirectă a personajelor. Formele greșite ale cuvintelor, erorile de exprimare și ticurile verbale
denotă incultura, parvenitismul sau prostia personajelor. De exemplu, Trahanache deformează
neologismele din sfera limbajului politic : ’’soțietate’’,’’prințip’’,’’dipotat’’ și are ticul verbal
’’aveți puțintică răbdare’’.
Zoe Trahanache este unul dintre personajele principale al operei și, de altfel, singurul
personaj feminin al acesteia. Ea reprezintă tipul femeii ambițioase, cu o personalitate puternică și
cu o mare influență asupra celor din jur. Este caracterizată în mod direct de alte personaje și
indirect prin gesturi, fapte, atitudini, replici și prin relațiile cu celălalte personaje prin operă.
Deși are o atitudine puternică, Zoe Trahanche este și o femeie perfidă și ipocrită. Se
manifestă autoritar și față de cei din jur, care sunt conștienți de forța pe care o deține și încearcă
să-i facă pe plac. Se vrea o eroină, un personaj romantic într-o situație obișnuită, dând peste cap
canoanele realiste. Felul în care evoluează relația dintre Zoe și Nae Cațavencu scoate în evidență
importanța jocurilor de culise în politică, precum și superficialitatea și lipsa de consistență a
’’valorilor’’ în care cred personajele.
În concluzie, comedia ’’O scrisoare pierdută’’ de I. L. Caragiale stârnește râsul prin fapte
și personaje, având în subtext un caracter moralizator. Lumea eroilor autorului este alcătuită, de
altfel, dintr-o galerie de personaje care acționează după principiul ’’Scopul scuză mijloacele’’,
urmărindu-și propriile interese.

2|Page
RCE

CARACTERIZARE – ZOE TRAHANACHE

I. L CARAGIALE
Geniul clasic și realistic al lui Caragiale este vizibil la toate nivelurile operelor sale, dar
se manifestă cu precădere în construcția personajelor.
Reprezentată pe scenă în anul 1884, comedia ’’O scrisoare pierdută’’ de Ion Luca
Caragiale este a treia piesă scrisă dintre cele patru scrise de autor, o capodoperă a genului
dramatic. Aceasta este o comedie de moravuri, în care sunt satirizate aspecte ale societății
contemporane autorului, din perioada alegerilor din anul 1883.
Opera aparține genului dramatic și este, ca specie literară, o comedie de moravuri, ce
stârnește râsul prin prezentarea și satirizarea unor defecte umane, avân un final fericit și intenție
moralizatoare. Personajele comedie : aparțin unei tipologii clasice, sursa principală a comicului
fiind contrastul dintre aparență și esență. Sunt, de asemenea, prezente formele comiclui : umorul,
ironia, precum și diferitele tipuri de comic (de moravuri, de situație, de limbaj, de nume).
Titlul, element anticipator, pune în evidență intriga și contrastul comic dintre aparență și
esență. Acesta desemnează instrumentul șantajului politic – ’’o scrisoare pierdută’’, aparent
neînsemnată, lucru evidențiat de articolul nehotărât ’’o’’, care indică banalitatea, dar care ajunge
să producă mari răsturnări de situație.
Tema acestei opere o constituie demascarea viicilor societății contemporane scriitorului,
dar și satirizarea dorinței de parvenire în timpul unei campanii electorale pentru alegerea
deputațiilor.
Limbajul personajelor este principala modalitate de individualizare și de caracterizare
indirectă a personajelor. Formele greșite ale cuvintelor, erorile de exprimare și ticurile verbale
denotă incultura, parvenitismul sau prostia personajelor. De exemplu, Trahanache deformează
neologismele din sfera limbajului politic : ’’soțietate’’,’’prințip’’,’’dipotat’’ și are ticul verbal
’’aveți puțintică răbdare’’.
Zoe Trahanache, soția lui Zaharia Trahanache și amanta lui Ștefan Tipătescu, este
singurul personaj feminin din opera ’’O scrisoare pierdută’’. Aceasta reprezintă tipul femeii
imorale, imature, o doamnă distinsă din societatea burgheză, nefăcând parte, ca celelalte
eroine, din lumea mahalalelor. Totodată, marchează în operă triunghiul conjugal, prin care
Caragiale satirizează tarele morale ale societății burgheze.
Caracterizarea Zoei Trahanche se face atât direct, rezultând din replicile altor personaje,
din autocaracterizare și didascalii, cât și indirect prin gesturi, fapte, atitudini, replici și relația
cu celelalte personaje.
Inteligența și hotărârea Zoei, de care aceasta dă dovadă în îndeplinirea scopului, sunt
remarcate de cei din jur, făcând astfel posibilă caracterizarea directă a femeii. În acest sens,
Farfuridi afirmă că ’’damele sunt mai ambițioase’’, replică ce surprinde tocmai această
trăsătură dominantă de caracter. Soțul acesteia o consideră, de altfel, ’’simțitoare’’, iar
Cațavencu îi apreciază, în finalul operei bunătatea. Zoe însăși se autocaracterizează ca fiind
o persoană iertătoare : ’’Nu ți-a ajutat Dumnezeu, pentru că ești rău ; și pentru că eu voi să-
mi ajute totdeauna, cum să fiu tot bună ca și până acuma.’’. Didascaliile sunt, însă,
adevăratele fișe de caracterizare directă. De exemplu, pentru a sugera șiretenia femeii de a
părea sensibilă și distrusă de supărare, dramaturgul notează : ’’începând să se jelească și
căzându-i ca leșinată în brațe’’.
Trăsăturile sale morale se desprind din fapte, vorbem atitudini și din relațiile cu celelalte
personaje ale operei, toate acestea constituind procedee indirecte de caracterizare.

3|Page
RCE

Femeia are o mare influență asupra celor din jur , în special asupra soțului și amantului,
impulsionându-i pe aceștia să avanseze în plan social. Ea se manifestă autoritar, iar cei din
jur sunt conștienți de forța pe care aceasta o deține și încearcă să îi facă pe plac. Spre
exemplu, Pristanda recunoaște că se află în slujba ei (’’al dumneavoastră, coane Fănică, și al
coanii Jațichii’’), iar Farfuridi afirma că partidul înseamnă, în primul rând , ’’madam
Trahanache’’, și apoi ceilalți.
Ambiția eroinei, o altă trăsătură importantă, se manifestă progresiv din momentul în care
își dă seama că reputația ei este pusă în pericol. Ca urmare, Zoe se dovedește o luptătoare și
recurge la diverse strategii, folosind, în funcție de situație, un întreg arsenal de arme
feminine, ca să-și salveze onoarea : se lamentează, plânge, leșină și proferează amenințări.
Astfel, dacă în faza incipentă, adoptă o atitudine imploratoare pentru a-l convinge pe
Tipătescu să accepte candidatura lui Cațavencu (’’Fănică, dacă mă iubești, ai ținut la mine
doar un moment în viața ta, scapă-mă, scapă-mă de rușine’’), în final, observând că nu are
sorți de izbândă, amenință cu sinuciderea (’’Trebuie să-mi cedezi, ori și atuncea mor și dacă
mă lași să mor, după ce-oi muri poate să se întâmple orice’’). Se definește, astfel, contradicția
dintre esență și aparență a femeii : Zoe vrea să pară o soție fidelă, însă esența caracterului ei
este minciuna, perfidia și ipocrizia. Cu o energie și o perseverență impresionante la o femeie
ce părea sensibilă și neajutorată, reușește să contureze caracterul de combatantă aprigă :
’’Am să lupt cu tine, om ingrat și fără inimă’’.
Felul în care Zoe Trahanche vorbește și relațiile pe care le stabilește cu restul
personajelor reprezintă modalități prin care se evidențiază și ale fațete ale personalității ei.
Ipocrizia și vicelnia ei sunt surprinse în felul în care i se adresează lui Tipătescu, încercând
să-l sensibilizeze (’’sunt nenorocită’’). Totodată, când Tipătescu îi propune să fugă împreună
pentru a evita scandalul, femeia nici măcar nu sesizează aspectul romantic, dovedind că este
un spirit pragmatic, fiind interesată să nu-și piardă poziția socială, deci acționând după
propriile interese.
În finalul operei, după ce recuperează scrisoarea și devine stăpână pe situație, se folosește
de seducția aparte pe care o are asupra bărbaților și încearcă să dovedească faptul că este o
femeie iertătoare și tolerantă, cerându-i lui Cațavencu să conducă festivitatea alegerilor,
amintidu-i pe un ton ironic și faptul că ’’asta nu e cea din urmă Camera’’.
În concluzie, personajul feminin din opera ’’O scrisoare pierdută’’ de ion Luca Caragiale,
este Trahanache , reprezintă caracterul duplicitar, care își dorește să se îndrăgostească, fiind
caracterizată, în același timp, de ipocrizie, adulterie și imoralitate. Felul în care evoluează
relația dintre Zoe și Nae Cațavencu scoate în evidență importanța jocurilor de culise în
politică, precum și superficialitatea și lipsa de consistență a ’’valorilor’’ în care cred
personajele.

4|Page
RCE

RELAȚIE – ZOE TRAHANACHE + ȘTEFAN TIPĂTESCU.

I. L. CARAGIALE
Genul clasic și realistic al lui Caragiale este vizibil la toate nivelurile operelor sale și este
accentuat în construcția personajelor. O situație n care este creionată măiestria autorului este
reprezentată de relația dintre Ștefac Tipătescu și Zoe Trahanache.
Ștefan Tipătescu este prefectul județului, dar întruchipează, în același timp, tipul
donjuanului, al primului amorez. El este stâlpul puterii conservatoare și are o mentalitate de
stăpân absolut.
Zoe Trahanache, soția lui Zaharia Trahanche și amanta lui Ștefan Tipătescu, este singurul
personaj feinin din operă.ea reprezintă tipul femeii imorale, adulterine, o doamnă distinsă din
societatea burgheză, nefăcând parte, ca celelalte eroine,din lumea mahalalelor.
Principala trăsătură a prefectului este impulsivitatea, aceasta evidențiată în mod direct de
dramaturg în didascalii (’’privește lung pe Tipătescu, care e în culmea agitației’’), dar sesizată și
de Trahanache (’’E iute! N-are cumpăt’’). Este, totodată, ipocrit și demagog, făcând caz de
amoralitatea lui Cațavencu – ’’Mizerabilul!’’ –, când el însuși este corupt și imoral, fiind amantul
Zoei și înșelând, astfel, încrederea pe care o are în el Zaharia Trahanache.
Zoe, în schimb, în ciuda lamentărilor, a leșinurilor, dar și a faptului că este considerată o
’’damă simțitoare’’, toți protejând-o în virtutea acestei aparențe, de femeie sensibilă, îi
manipulează pe toți după propriile dorințe. Astfel, se poate remarca faptul că, dacă în fază
incipientă adoptă o atitudine imploratare pentru a-l convinge pe Tipătescu să accepte candidatura
lui Cațavencu (’’Fănică, dacă mă iubești, dacă ai ținut la mine măcar un moment în viața ta,
scapă-mă, scapă-mă de rușine’’), în final femeia își schimbă coportamentul și amenință cu
moartea, observând că u are sorți de izbândă (’’Trebuie să-mi cedezi, ori nu și atuncea mor și
dacă mă lași să mor, după ce-oi muri poate să se întâmple orice’’).
Cuplul amoros Zoe-Tipătescu este constituit cu mijloacele comicului, care se definește
prin contradicția dintre esență și aparență. Astfel, femeia este polul rațional, puternic, care deține
controlul, deși vrea să pară percepută ca fiind o doamnă sensibilă. Totodată, esența acesteia este
minciua, perfidia și adulterul, chiar dacă vrea să pară o soție fidelă. În același timp, prefectul vrea
să pară singur de sine, o autoritate politică de necontestat, fiind în esență, supus lui Zaharia și
soției acestuia.
Fiind onest (’’un om căruia îi place să joace pe față’’ – autocaracterizare), Tipătescu
refuză inițial compromisul și îi propune Zoei o soluție disperată și romantică, arătându-se gata să
renunțe la tot de dragul ei (’’Să fugim împreună!..’’). Femeia, însă, nici măcar nu sesizează
aspectul romantic, dovedind că este un spirit pragmatic, fiind interesată să nu-și piardă poziția
socială, deci acționând după propriile interese. Totodată, ea intervie energic și refuză
’’nebunia’’(’’Ești nebun? Dar Zaharia? Dar poziția ta? Dar scandalul și mai more care s-ar
aprinde pe urmele noastre?...’’)
În finalul operei, Zoe săvârșește cu delicatețe gestul de iertare a lui Cațavencu, când orice
motiv de îngrijorare dispare, scrisoarea aparținându-i ei acum. Totodată, se asigură de loialitatea
acestuia, cerându-i lui Cațavencu să conducă festivitatea alegerilor și consolându-l, pe un ton
ironic, că ’’asta nu-i cea din urmă Cameră’’. În ceea ce privește relația ei cu Ștefan Tipătescu,
este sesizabil faptul că amândoi afișează o relație oficială, Zoe adresându-i-se cu ’’domnul
prefect’’, iar Tipătescu sărutându-i mâna , gest surprins de dramaturg în didascalii. Finalul fericit
marchează, deci, simetria comediei, adică recompunerea momentului de la începutul piesei, fără
să schimbe situația inițială a relației Zoe – Tipătescu. În didascalia din finalul comediei ’’O

5|Page
RCE

scrisoare pierdută’’, I. L. Caragiale notează : ’’Zoe și Tipătescu contemplă de la o parte

mișcarea’’, în timp ce ’’cortina cade repede asupra tabloului’’.
În concluzie, cuplul Zoe – Tipătescu din comedia ’’O scrisoare pierdută’’ de Ion Luca
Caragiale face parte din lumea eroilor care acționează după principiul ’’Scopul scuză
mijloacele’’, trăind fără mustraări de conștiințtă și preocupându-se doar de păstrarea aparențelor,
a imaginii publice. Astfel, imoralitatea casnică, regăsită la nivelul cuplului și al triunghiului
conjugal se îmbină cu cea politică, scoțând la iveală tipuri umane carateristice vremii.

6|Page