Sunteți pe pagina 1din 5

Universitatea Apollonia, Iasi

Semiologia Sistemului Stomatognat


Abrazia dentara

Student:Tofan Constantin Claudiu


MD AN II, Gr 2
Abrazia dentară

Abrazia dentară se produce fiziologic, datorită forțelor de fricțiune ce apar consecutiv


contactării dintre dinții superiori și cei inferiori în timpul masticației. Acest fenomen
intresează zonele de atingere dintre arcade (cuspizii dinților laterali și ai caninilor, marginile
incizale ale dinților frontali), favorizând transformarea așa-ziselor puncte de contact în arii
de contact. Rezultă morfologia secundară a dinților, prin atenuarea caracteristicilor primare
cu autoșlefuirea crestelor cuspidiene și a marginilor tăioase.
În timp, sunt implicate și suprafețele interdentare, alterând punctul de contact
interproximal, foarte important în transmiterea echilibrată pe orizontală a forțelor receptate
de către dinți. Odată cu vârsta, se distruge stratul de smalț și se ajunge în dentină. Așa cum
smalțul nu poate fi regenerat, distrucția fiind definitivă, singurele mecanisme reparatorii ce
pot interveni sunt din partea stratului de dentină. Abrazia este foarte pronunțată la dinții de
lapte care, deși au o durată de viață mai scurtă, prezintă pierderi importante de substanță
dentară dură, înaintea perioadei de înlocuire cu dinții permanenți.

Abrazia patologică presupune uzura pronunțată a smalțului și dentinei. Se estimează


că aproximativ 11,8% din populație au această afecțiune, sexul masculin fiind mai
predispus (62,5%). Există multiple clasificări în literatura de specialitate care vor să
sistematizeze gravitatea deficitului de substanță, luând drept repere țesuturile afectate (se
limitează doar la smalț, sau se extinde și către dentină), adâncimea (exprimată în raportul
înălțimilor coroană afectată/coroană normală), planul de abrazie (orizontal, vertical sau
mixt).

Clasificarea abraziei dentare dupa Broca:


Gr. I - Procesul afectează doar smalțul
Gr. II - Se extinde la stratul de dentină, pe alocuri existând și un strat subțire de smalț
Gr. III - Smalțul înconjoară dentina la periferie, relieful suprafeței dentare dispare
Gr. IV - Mai mult de o jumătate din înălțimea coroanei este distrusă, uneori este deschisă și
camera pulpară.

Forme clinice de abrazie patologică


- Abrazia elicoidală definită de Ackermann, care vizează cei 3 molari mandibulari și
suprefețele afectate descriu o forma de helicoid;

- Abrazia Ad palatum, în care nu se modifică înălțimea coroanei dentare, ci grosimea


acesteia dinspre palat, suprafața respectivă devenind neregulată, caracteristică ocluziei
adânci (când dinții superiori acoperă mai mult decât o treime din coroanele dinților inferiori).

Factorii de risc pentru abrazia dinților


Acestia pot fi endogeni (cei care depind de organismul respectiv)
sau exogeni (depind de factorii de mediu):

- Edentațiile netratatate (rezultate din extracții dentare), cea mai periculoasă fiind
absența grupurilor de dinți laterali (mai ales molarii), care favorizează suprasolicitarea
frontalilor;

- Lucrarile protetice incorect adaptate sau incorect realizate din punct de vedere tehnic;
lucrările confecționate din materiale cu duritate mult mai mare decât cea a smalțului;

- Masticația predominantă sau exclusivă pe o singură parte (dreaptă sau stangă), din cauza
existenței unor patologii pe partea opusă ce produc dureri sau deranjează pacientul,
determinându-l să evite atingerea zonei respective;

- Bruxismul (scrâșnitul dinților), din cauza stresului și al hiperfuncției mușchilor masticatori;

- Anomaliile de structură dentară, responsabile de diminuarea rezistenței smalțului și


dentinei: în boala oaselor de marmură, sindromul Capdepont, amelo- și dentinogeneza
imperfectă, fluoroza dentară, etc

- Obiceiuri vicioase care presupun interpunerea anumitor obiecte între arcadele dentare:
spargerea semințelor între dinți, fumatul de pipă, onicofagia (roaderea unghiilor), mestecatul
tutunului;

- Contactele multiple și repetate cu instrumentele de suflat, în cazul muzicienilor;

- Expunerea profesională în mediu de acizi anorganici și organici (abrazia la acești subiecți


interesează toate grupele de dinți și este uniformă; inițial smalțul apare denivelat, însă când
se ajunge în dentină, suprafețele au un aspect neted. Lucrătorii cu experiență îndelungată,
în asemenea condiții, își pot pierde definitiv coroanele dentare, abrazia având tendința de
generalizare) sau în medii poluate cu particule mecanice.

- Diverse boli endocrine ale hipofizei, tiroidei sau paratiroidelor etc


- Utilizarea de paste de dinți ce au un conținut crescut de substanțe abrazive, tehnici
incorecte de periaj dentar, periuțe de dinți nepotrivite;
- Apartenența etnică: unele popoare având obiceiul de a-și abraza dinții în scop estetic
(regiunea golfului Tonkin), sau, condițiile geografice în cazul populațiilor deșertului (prin
particulele de nisip conținute în aer) sunt doar câteva exemple.

Complicațiile abraziei dentare


- Deoarece distrucțiile produse se extind către pulpă, foarte frecvent, pacientul poate acuza
dureri de simptomatologie pulpară: sensibilitate la rece, pe măsura agravării apar și durerea
la stimuli chimici (alimente dulci) apoi, la cei mecanici (atingere). Sensibilitatea dinților de
multe ori este păstrată din cauza depunerilor de dentină pe suprafețele lezate, în scopul
protecției pulpei.

- Marginile tăioase ale resturilor pereților de smalț pot produce iritații și leziuni mucoasei
bucale cu care vin în contact;

- Când abrazia nu este tratată, scade înalțimea coroanelor dentare, înălțime cu rol extrem
de important în estetica facială, dar și în realizarea unor rapoarte interdentare care să
permită buna funcționare a aparatului masticator împreună cu articulația temporo-
mandibulară;

- Apariția bolilor parodontale, mobilitatea dinților și resorbția osului din jurul rădăcinii sau
agravarea unei parodontopatii deja existente, pot fi și ele consecința unei abrazii asupra
careia nu s-a intervenit, medical.

Tratamentul stomatologic
- În stadii incipiente, se vor confecționa gutiere ocluzale, menite să relaxeze mușchii
masticatori și să diminueze foțele interarcadice. Este foarte importantă prezentarea la
medic, atâta timp cât este posibilă oprirea din evoluție a distrucției țesuturilor dentare;

- Uneori se poate recurge la pulpectomia dinților afectați (scoaterea de nerv);

- În cazul pacienților cu bruxism de natura psihogenă, este necesar consultul unui specialist
de neurologie, pentru instalarea unui tratament sedativ pe timpul nopții; uneori asociat cu
purtarea unei șine speciale pentru stabilizarea articulației temporo-mandibulare;

- Daca premiza acestei boli o reprezentă edentațiile netratate, se va asigura protezarea


(fixă sau mobilă, în dependență de situație) dinților-lipsă;
- În cazuri grave, tratamentul este complex și trebuie să corecteze toate rapoartele
interdentare și faciale pe care abrazia dentară le-a alterat în evoluția sa.

S-ar putea să vă placă și