ABANDONUL ȘCOLAR

Dacă aș fi ministrul educației aș considera prioritară problema educațională a abandonului școlar .

Potrivit celui mai recent raport Eurostat , România este a treia țară din Uniunea Europeană în ceea ce
privește abandonul școlar. Rata abandonului școlar a crescut considerabil în ultimii ani ( 16,4 %
-Eurostat ).

Abandonul școlar nu se reduce doar la faptul că un număr de x copii renunță la studii,ci are impact și
asupra ratei șomajului și a incluziunii sociale.Date sumbre sunt prezentate de Institutul Național de
Statistică :

-30% dintre copiii români au renunțat la studii obligatorii;

-1/5 din elevii români rămân cu cel mult 8 clase;

- 75% dintre copiii rromi nu termină gimnaziul;

- 37% dintre tinerii de 15 ani sunt analfabeți funcționali;

-43% dintre copiii cu dizabilități nu sunt înscriși în nicio formă de învățământ.

Cauzele abandonului școlar sunt multiple :

*Situația economică precară-Familiile numeroase,cu probleme în a asigura îmbrăcămintea și hrana

necesară tuturor copiilor preferă să îi țină acasă . În plus frații mai mari sunt adesea folosiți în diferite
activități (munca la câmp,în gospodărie,supravegherea fraților mai mici),unii fiind chiar trimiși la cerșit
sau ca zilieri pentru obținerea de venituri;

*Mediul în care trăiesc copiii,modelul educațional oferit de părinți-Cel mai adesea elevii care ajung să
renunțe la educație provin din familii în care părinții nu au mai mult de 8 clase ,copiii tinzând să urmeze
acest model.Comunitatea din care aceștia provin este de multe ori una în care educația nu este
considerată a fi o necesitate(ex.comunitățile rrome);

*Dezorganizarea familiei - Divorțul ,alcoolismul,violența în familie sunt semne care adesea preced
decizia de abandon a elevilor atragând după sine dificultăți de învățare și integrare a copiilor în mediul
școlar;

*Împlicarea în activități aflate la limita legii (cerșetorie,prostituție,găști de cartier etc) – Implicarea

elevilor sau a părinților în astfel de activități conduc aproape mereu la renunțarea la educație;
*Integrarea pe piața muncii –Unii elevi lucrează pentru a obține un venit suplimentar asta ducând de
multe ori în timp la renunțarea prematură a studiilor;

*Lipsa de implicare și colaborare a părinților cu școala-Din cauza colaborării slabe dintre școală și
familie mulți elevi își pierd interesul și frecventează din ce în ce mai rar cursurile ;

*Migrația circulatorie- Există probleme importante de reintegrare a copiilor care părăsesc sistemul și
apoi se reîntorc la vârste mai mari;

*Uneori abandonul școlar este determinat și de faptul că elevii nu se integrează în mediul școlar ,au
dificultăți în a socializa cu ceilalți elevi ,cu cadrele didactice sau sunt victime ale bullying-ului ,un
fenomen ce ia amploare și în școlile din România.

Abandonul școlar nu este o problemă nouă ,de-a lungul timpului au fost realizate multiple cercetări
pentru identificarea și prevenirea eșecului școlar.Odată cu trecerea timpului și apariția unor noi factori
ce contribuie la acest fenomen negativ în rândul elevilor,pe lângă schimbarea viziunii educativ-
informative și formative ,egalitatea de șanse privind educația și suportul psihopedagogic oferit în școli
este necesară o implicare a tuturor factorilor ce contribuie la educația școlară pentru stoparea acestui
fenomen.Potrivit celui mai nou raport de țară principala cauză a abandonului școlar o reprezintă
politicile oficiale defectuoase.Statul nu a găsit încă forma prin care să se rezolve punctual,în
practică,această problemă.România trebuie să se mobilizeze și să adopte politici publice utile pentru a
clădi un sistem educațional funcțional și performant.Dreptul la educație și conștientizarea și incluziunea
părinților trebuie să fie prioritare.

Finanțarea este și ea esențială pentru punerea în aplicare a unor politici coerente în acest sens,pentru
asigurarea de șanse egale și combaterea inegalităților ( 38% din școlile din mediul rural au toalete în
curte ,fără apă curentă sau canalizare, iar 80% nu au biblioteci ,săli de sport).Cei 6 % din PIB ceruți în
nenumărate rânduri sunt o necesitate și un punct de plecare pentru salvarea școlii românești.

La nivelul școlii situațiile de abandon pot fi determinate și de repetențiile repetate și frecvente .

Cadrele didactice pot avea un rol important în prevenirea abandonului școlar timpuriu deoarece sunt în
permanent contact cu elevii și pot identifica și diagnostica problemele acestora.Acestea trebuie să
mențină o bună legătură cu familia pe care să o implice constant în activitățile școlare și extrașcolare.

Integrarea rromilor în sistemul de învățământ rămâne o altă provocare majoră.Concentrarea rromilor

în școli dezavantajate consolidează ciclul excluziunii,iar participarea limitată a părinților la educație și
nivelul ridicat de sărăcie explică rata de abandon în rândul acestora.

Pentru reducerea fenomenului de abandon școlar aș urmări trei direcții-prevenire,intervenție și

compensare.Aș îmbunătăți accesul egal la educație de calitate de la vârste fragede(educatia tinpurie),aș
crește nivelul de finanțare al școlilor pentru achiziționarea de resurse și dotarea acestora astfel încât să
atragă elevii în activități școlare și extrașcolare interesante ,inovatoare, care să îi motiveze pe elevi să
vină la școală cu plăcere . Aș susține cadrele didactice să găsească soluții pentru creșterea integrării
copiilor , pentru a putea avea o mai bună comunicare cu elevii și părinții acestora. Aș avea în vedere și
creșterea flexibilității programelor “ A doua șansă” din punct de vedere al curriculei, al grupelor de
vârstă și al folosirii de metode de predare personalizate.

Extinderea programelor de „ Școală după școală “ în care elevii cu posibilități materiale reduse să
beneficieze de o masă caldă și ajutor în efectuarea temelor și dezvoltarea unui program național de
educație sexuală pentru elevi focalizat în comunitățile cu risc pentru sarcini și căsătorii timpurii sunt alte
măsuri pe care le-aș implementa.

În concluzie cel mai important este ca finanțarea pentru educație să fie una care să permită adoptarea
măsurilor prezentate și conștientizarea faptului că educația este prioritară pentru dezvoltarea unei țări.