Cătă şi îşi tocmi slugă din sate pe un român, De calul lui să-ngrijească, fiind el tare bătrîn; Ş-ntr-o zi sluga văzându-l neîncetând de oftat: - Pentru ce oftezi, stăpâne? îndrăznind l-a întrebat. Streinul oftând răspunse: - Ah, nu ştii tu, be Ivan, Era să spunem la tine de mult, e! încă de an, Este una Măriuţa, dincolo de Vladu-Lat, Eu mult iubeşte la dânsa şi me ranit na ficat; - Dar ea te iubeşte oare? l-a-ntrebat sluga cel prost. El, oftând iar, îi răspunse: - Ama eu-ncolo n-a fost, Tovaroş a spus la mine că este pre mult frumos, Eu n-am văzut, dar văz poate, dacă este sănătos.