Norvegia - Scurtă Prezentare

06.06.
2020 Norvegia - Wikipedia
Norvegia
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Norvegia (în norvegiană Norge —Bokmål — sau

Noreg —Nynorsk — pronunție Bokmål: /ˈnɔɾgə/; Norvegia
Nynorsk: /ˈnoːɾeːg/), oficial Regatul Norvegiei, este
un stat suveran și unitar, guvernat ca o monarhie, al Kongeriket Noreg (Nynorsk)
cărui teritoriu cuprinde partea de vest a Peninsulei Regatul Norvegiei
Scandinave, plus insula Jan Mayen și arhipelagul Noreg (Nynorsk)
Svalbard.[a] Insula Petru I din Antarctica și Insula Norge (norvegiană și Bokmål)
Bouvet din zona subantarctică sunt teritorii dependente Kongeriket Norge (Bokmål)
și nu sunt considerate părți ale Regatului. Norvegia
revendică și o secțiune din Antarctica, cunoscută sub
numele de Țara Reginei Maud. Până în 1814, Regatul
cuprindea și Insulele Feroe (din 1035), Groenlanda
(1261) și Islanda (1262), și până în 1468, deținea și
insulele Shetland și Orkney.
Norvegia are o suprafață totală de 385.207 km²[1] și o

populație de 5.367.580[3] locuitori. Țara are o lungă
Drapelul Norvegiei Stema Norvegiei
frontieră spre est cu Suedia (1.619 km lungime).
Norvegia se mai învecinează cu Finlanda și cu Rusia la Deviză:
nord-est și, peste Strâmtoarea Skagerrak, la sud, cu Regală: Alt for Norge (Totul pentru Norvegia)
Jurământul din Eidsvoll din 1814: Enige og tro
Danemarca. Norvegia are o coastă extinsă, la Oceanul til Dovre faller (Uniți și credincioși până când munții
Atlantic de Nord și la Marea Barents. Dovre vor cădea)
Imnul național: Ja, vi elsker dette landet
Regele Harald al V-lea din dinastia germană de (Da, iubim această țară) (de facto)
Glücksburg este actualul Rege al Norvegiei. Erna
Solberg a devenit prim-ministru în 2013, înlocuindu-l 0:00 MENIU
pe Jens Stoltenberg. Monarhie constituțională, în Sønner av Norge(d
Norvegia puterea în stat este partajată între Parlament,
Cabinet și Curtea Supremă, așa cum se
(d)
stabilește Constituția din 1814 . Regatul s-a format
prin fuziunea mai multor mici regate. Prin tradiție,
Regatul există în permanență din anul 872(d), și lista de
monarhi norvegieni cuprinde peste șaizeci de regi și
principi.
Norvegia este împărțită atât politic, cât și administrativ,

pe două niveluri: județe și municipii. Poporul Sami are
o anumită autonomie și influență asupra teritoriilor lor
tradiționale Parlamentul Sami(d) și Legea
(d)
Finnmarkului . Norvegia menține legături strânse cu
Uniunea Europeană și cu Statele Unite ale Americii,
Geografie
și este membru fondator al Organizației Națiunilor Suprafață
Unite, NATO, Consiliului Europei, Tratatului Antarctic
- Total 385.207 km²[1]
și Consiliului Nordic; membru al Spațiului Economic
Cel mai înalt Galdhøpiggen[2]
European, OMC și OCDE; și face parte și din Spațiul punct
Schengen. (2.468,854 m)
https://ro.wikipedia.org/wiki/Norvegia 1/47
06.06.2020 Norvegia - Wikipedia
Țara își menține o combinație de economie de piață și Cel mai jos Marea Norvegiei (0 m)
punct
stat pe model socialist nordic(d), unde există un sistem Vecini Suedia
sanitar universal(d) și sistem de asistență socială Finlanda
cuprinzătoare. Norvegia are vaste rezerve de petrol, Rusia
gaze naturale, minereuri, cherestea, fructe de mare, apă Uniunea Europeană
dulce, și hidroenergie. Industria petrolieră reprezintă Fus orar UTC+1
aproximativ un sfert din produsul intern brut (PIB) al Ora de vară UTC+2
Țării.[11] Pe cap de locuitor(d), Norvegia este cel mai Populație
- Estimare 2020 5.367.580
mare producător mondial de petrol și gaze naturale în
Limbi oficiale bokmål și nynorsk
afara Orientului Mijlociu.[12][13] variante ale limbii norvegiene
Etnonim norvegieni (pl.)
Țara are al patrulea cel mai mare venit pe cap de norvegian (masc.)
locuitor(d) din lume în clasamentele Băncii Mondiale și norvegiancă (fem.)
ale FMI.[14] Conform clasamentului după PIB (PPP) per Guvernare
capita (estimare pe 2015) care include teritorii și unele Sistem politic monarhie constituțională
regiuni, Norvegia se află pe locul al unsprezecelea.[15] Monarh(d) Harald al V-lea al Norvegiei
Din 2001 până în 2006,[16] și apoi din nou din 2009
până în 2015, Norvegia a avut cel mai mare Indice de Prim-ministru(d) Erna Solberg
Legislativ Storting(d)
Dezvoltare Umană din lume.[17][18][19][20] Norvegia s-a
clasat în fruntea clasamentului Indicelui Legatum al Capitala Oslo
Economie
Prosperității(d) timp de șapte ani la rând, până în PIB (PPC) 2017
2015.[21] Norvegia se clasează pe primul loc și - Total 328.136.868.121 dolar
după Indicele OCDE Better Life, Indicele de Integritate Geary-Khamis[5]
Publică și Indicele Democrației.[22] - Pe cap de 62.182,842 dolar Geary-
locuitor Khamis[7]
PIB (nominal) 2017
- Total 398.831.956.477,94 dolari
Cuprins americani[4]
Etimologia - Pe cap de
locuitor 75.704 dolari americani[6]
Istoria IDU 0,953
Preistoria Monedă Coroană norvegiană (NOK[9])
Epoca Bronzului
Epoca Fierului Coduri și identificatori
Cod CIO NOR
Perioada migrației Cod mobil 242
Epoca Vikingilor Prefix telefonic +47
Uniunea de la Kalmar ISO 3166-2 NO
Uniunea cu Danemarca Domeniu
Internet .no
Uniunea cu Suedia
Dizolvarea uniunii Prezență online
site web oficial (http://www.norway.no/)
Primul și al Doilea Război Mondial Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?ti
Istoria de după al Doilea Război Mondial tle=Norvegia&action=edit&section=0)
Geografie
Clima
Biodiversitatea
Mediul
Politică și guvernare
Împărțirea administrativă
Relații externe
Armata
Sănătate
Economia
Resurse
Exploatarea petrolului
Transporturile
Demografia
Migrația
Emigrarea
Imigrația
Religia
Cele mai mari orașe din Norvegia
Educația
Limbi
Cultura
Drepturile omului
Religia
Cinematografie
Muzica
Note
Literatura
Cercetare
Arhitectura
Arta
Bucătăria
Sporturile
Note de completare
Note bibliografice
Etimologia
Norvegia are două nume oficiale: Noreg în Nynorsk
(norvegiana veche: Noregr) și Norge în Bokmål
(nordica veche: Noregi, dativul lui Noregr).
Numele
Deschiderea poveștii lui Ohthere în engleza provine din cuvântul norvegian
vechi norðrvegr, „calea nordului” sau „drumul care
veche, tradus: „Ohthere i-a spus domnului lui,
duce spre nord”, cum numeau geații(d) și
regele Ælfrede, că a trăit cel mai la nord din toți
norvegienii.. " danii(d) coasta de vest a Norvegiei,[23][24] în contrast
cu suðrvegar „calea sudului” pentru Germania, și
austrvegr „calea estului” pentru Marea Baltică. Varianta în română este o latinizare a acestei
denumiri.
Profesorul de filologie Magnus Olsen(d) a scris că norðrvegr se referă la ruta de navigație prin
arhipelagul interior din sud-vestul Norvegiei, zona de origine a lui Harald cel Blond, primul rege al
Norvegiei, și că, datorită lui, numele a fost extins la întreaga țară.
Într-un manuscris latin din 849, este menționat numele Northuagia, în timp ce o cronică franceză de
pe la 900 utilizează numele Northwegia și Norwegia.[25] Când Ohthere din Hålogaland(d) l-a vizitat
pe Regele Alfred cel Mare în Anglia la sfârșitul secolului al IX-lea, țara era denumită Norðwegr (lit.
Calea Nordului) și norðmanna land (lit. Țara Oamenilor Nordului).[25]
Cuvântul norðmaðr din nordica veche a fost latinizat, în secolul al IX-lea, în Nortmannus, cu sensul
de „nordic, viking”, care a dat naștere la numele de normanzi.[26] După ce Norvegia a devenit
creștină, Noregr și Noregi au devenit cele mai comune forme, dar de-a lungul secolului al XV-lea,
noile forme Noreg(h) și Norg(h)e, găsite în manuscrise medievale islandeze, au căpătat proeminență
și au supraviețuit până în zilele noastre.
Istoria
Preistoria
Primii locuitori au fost cultura Ahrensburg(d) (mileniile al XI-lea-

al X-lea î.e.n.), o cultură a paleoliticului superior(d) din timpul
Dryasului recent, ultima perioadă de frig de la sfârșitul
glaciațiunii Weichsel. Cultura este numită după
satul Ahrensburg, aflat la 25 km nord-est de Hamburg în landul
german Schleswig-Holstein, unde au fost descoperite teci de
săgeți și bâte.[27] Cele mai vechi urme de ocupație umană în
Norvegia sunt găsite de-a lungul coastei, unde imensa banchiză
de gheață din ultima eră glaciară s-a topit mai întâi între 11.000
și 8000 î.e.n. Cele mai vechi descoperiri sunt unelte de piatră
datând din 9500 până la 6000 î.e.n., descoperite în Finnmark
(cultura Komsa(d)), în nord și Rogaland (cultura Fosna(d)), în
partea de sud-vest. Cu toate acestea, teoriile despre două culturi Gravuri în piatră din Epoca Nordică
cu totul diferite (cultura Komsa de la nord de Cercul Arctic fiind a Bronzului(d) de la Steinkjer,
una și cultura Fosna dintre Trøndelag și Fjordul Oslo(d) fiind Norvegia Centrală(d)
cealaltă) sunt depășite din anii 1970.
Descoperiri mai recente efectuate de-a lungul întregii coaste au

dezvăluit arheologilor că diferența dintre cele două poate fi pur și
simplu atribuită diferitelor tipuri de instrumente și nu diferitelor
culturi. Fauna zonei de coastă oferea un mijloc de trai pentru
pescari și vânători, care circulau de-a lungul coastei de sud pe la
10000 î.e.n. când interiorul era încă acoperit cu gheață. Acum se
crede că aceste așa-numite popoare „arctice” au venit din sud și
au urmat coasta spre nord mult mai târziu.
Extinderea aproximativă a culturii
ceramcicii cordate(d) În partea de sud a țării au fost descoperite așezări umane datând
din preajma anului 5.000 î.e.n. Descoperirile din aceste situri
oferi o idee mai clară despre viața popoarelor de vânători și pescari. Așezările au forme variate și cea
mai mare parte sunt realizate din diferite tipuri de piatră; cele din perioadele mai târzii sunt realizate
cu mai multă pricepere. Au fost găsite și inscripții în piatră (de exemplu, petroglife), de obicei, în
apropierea locurilor de vânătoare și de pescuit. Ele reprezintă vânatul, cum ar fi cerbi, reni, elani,
urși, păsări, foci, balene(d), și pești (în special somon si halibut(d)), toate vitale pentru modul de viață
al popoarelor de pe coastă. Sculpturile de la Alta, Finnmark, cel mai mare astfel de sit din
Scandinavia, au fost realizate la nivelul mării între 4200 și 500 î.e.n. și marchează înaintarea
uscatului în urma ridicării nivelului mării după sfârșitul ultimei ere glaciare.
Epoca Bronzului
Între 3000 și 2500 î.e.n. în estul Norvegiei au sosit noi coloniști

(cultura ceramicii cordate). Aceștia erau agricultori indo-
europeni, care cultivau cereale și creșteau vaci și oi. Populația de
vânători-pescari de pe coasta de vest a fost înlocuită treptat de
către agricultori, deși vânătoarea și pescuitul au rămas mijloace
de trai secundare utile.
De pe la 1500 î.e.n., a fost introdus treptat bronzul, dar utilizarea

pietrei a continuat; Norvegia nu prea avea bogății pe care să le
ofere la schimb pentru obiecte din bronz, și cele câteva
Locurile locuite de
descoperiri constau în mare parte din arme elaborate și broșe pe
triburi germanice descrise de către
care și le puteau permite numai căpeteniile. Caracteristice acestei
Jordanes în Norvegia
perioade sunt pietrele funerare uriașe construite aproape de
mare și găsite înspre nord, până la Harstad și pe continent în
zona sudică. Motivele sculpturilor în piatra diferă de cele tipice Epocii Pietrei.
Reprezentările Soarelui, animalelor, copacilor, armelor, vaselor, și toți oamenii sunt puternic
stilizate.
Mii de inscripții în piatră din această perioadă descriu vase, iar monumentele funerare mari din
piatră denumite nave de piatră(d), sugerează că navele și navigația jucau un rol important în cultura
lor în general. Navele reprezintă, cel mai probabil, Canoe din scânduri cusute, folosite pentru război,
pescuit și comerț. Aceste tipuri de nave și-ar putea avea originea, încă din perioada neolitică și vor
continua și în Epoca Fierului preromană, așa cum exemplifică barca din Hjortspring(d).[28]
Epoca Fierului
De la începutul epocii de Fier (ultimii 500 de ani î.e.n.) s-au găsit foarte puține artifacte. Morții erau
incinerați, iar mormintele lor conțin doar câteva obiecte. În primele patru secole ale erei noastre,
oamenii din Norvegia au fost în contact cu Galia ocupată de romani. S-au găsit circa 70 de cazane
romane din bronz, de multe ori folosite ca urne funerare. Contactul cu țările civilizate din sud a adus
cunoașterea runelor; cea mai veche inscripție runică norvegiană datează din secolul al III-lea. În acest
moment, cantitatea terenului locuit în țară a crescut, dezvoltare care poate fi urmărită prin studii
coordonate de topografie, arheologie și toponimie. Cele mai veche rădăcini de nume, cum ar fi nes,
vik, și bø („cape”, „golf” și „fermă”), sunt foarte vechi, datând probabil din Epoca Bronzului, în timp
ce cele mai vechi grupe de nume compuse cu sufixe vin („pajiște”) sau heim („așezare”), cum ar fi
Bjorgvin (Bergen) sau Saeheim (Seim), datează de regulă din secolul I e.n.
Arheologii au hotărât pentru prima oară să împartă Epoca Fierului din Europa de Nord în două
perioade distincte: Epoca Fierului preromană și Epoca Fierului romană, după ce Emil Vedel a
descoperit o serie de artifacte din Epoca Fierului în 1866 pe insula Bornholm.[29] Acestea nu prezintă
aceeași influență romană omniprezentă în cele mai multe alte artifacte din primele secole din era
noastră, indicând faptul că părți din Europa de Nord nu veniseră încă în contact cu romanii la
începutul Epocii Fierului.
Perioada migrației
Distrugerea Imperiului Roman de Apus de către popoarele germanice, în secolul al V-lea este
caracterizată de descoperiri bogate, inclusiv de morminte de șefi de trib(d) ce conțin arme și obiecte de
aur spectaculoase.
Pe stânci înalte se construiau cetăți întărite pentru apărare.

Excavațiunile au dezvăluit fundații de piatră la ferme cu lungime între
18 și 27 de metri—una chiar de 46 m—acoperisurile fiind sprijinite pe
stâlpi de lemn. Aceste case erau ferme de familie unde mai multe
generații trăiau împreună, oameni și vite sub un singur acoperiș.
Aceste state se bazau fie pe structură de clan(d), fie de trib (de exemplu,
în Hordaland în Norvegia de Vest). Până în secolul al IX-lea, fiecare
dintre aceste state mici avea thinguri (adunări locale sau regionale),
unde se negociau și se soluționau disputele. Locurile de întrunire a
thingurilor, fiecare având un hörgr(d) (sanctuar în aer liber) sau hof
păgân(d) (templu; literal, „deal”), erau de obicei situate pe cele mai vechi
și mai bune ferme, care aparțineau căpeteniei și celor mai bogați
fermieri. Thingurile regionale se uneau pentru a forma unități și mai
Săbii vikinge(d) găsite în
mari: adunări de țărani liberi din mai multe regiuni. În acest fel s-au
Norvegia, păstrate la
dezvoltat lagtingurile (adunări pentru negociere și legiferare).
Muzeul Bergen(d)
Gulatingul se întrunea lângă Sognefjord și este posibil să fi fost centrul
unei confederații aristocratice de-a lungul fiordurilor și insulelor din
vest numite Gulatingslag. Frostating era adunarea căpeteniilor din zona Trondheimsfjord(d); jarlii de
Lade(d), din apropiere de Trondheim, par să fi lărgit teritoriul Frostatingslagului prin adăugarea zonei
de coastă din Romsdalsfjord(d) până la Lofoten.
Epoca Vikingilor
Între secolele al VIII-lea și al X-lea,

întreaga regiune a Scandinaviei a fost
leagănul civilizației vikingilor. Prădarea
mănăstirii de la Lindisfarne(d) din nord-
estul Angliei în 793 de către nordici(d) a fost
mult timp considerată a fi evenimentul care
a marcat începutul Epocii Vikingilor.[30]
Această perioadă s-a caracterizat prin
Coif de viking(d) găsit la
extinderea și
Gjermundbu în Buskerud,
emigrarea navigatorilor vikingi. Ei au
singurul coif complet
colonizat, au prădat, și au făcut comerț în
din Epoca Vikingilor
toate părțile Europei. Exploratorii vikingi
Barca din Gokstad(d) la
au descoperit Islanda din întâmplare în
Muzeul Ambarcațiunilor
secolul al IX-lea în timp ce se îndreptau către Insulele Feroe, și au ajuns
Vikinge(d) din Oslo,
în cele din urmă în Vinland, zonă cunoscută astăzi ca Newfoundland,
Norvegia
Canada. Vikingii din Norvegia au fost cel mai activi în partea de nord și
de vest a Insulelor Britanice și în insulele estice ale Americii de Nord.
Conform tradiției, Harald cel Blond a unificat în 872 toate micile regate norvegiene după bătălia de la
Hafrsfjord(d) din Stavanger, devenind astfel primul rege al Norvegiei unite.[31] Țara lui Harald era în
principal un stat de coastă al Norvegiei de Sud. El a fost un conducător autoritar și, potrivit
legendelor, mulți norvegieni au părăsit țara pentru a trăi în Islanda, Insulele Feroe, Groenlanda, și în
părți din Marea Britanie și Irlanda. Orașele irlandeze actuale Dublin, Limerick și Waterford au fost
fondate de către coloniști norvegieni.[32]
Tradițiile nordice au fost treptat înlocuite cu cele creștine(d) în secolul al X-lea și la începutul secolului
al XI-lea. Acest lucru este atribuit în mare măsură regilor misionari Olaf Tryggvasson și Sf. Olaf.
Haakon cel Bun a fost primul rege creștin al Norvegiei, la mijlocul secolului al X-lea, deși încercarea
lui de a introduce religia a fost respinsă. Născut cândva între 963-969, Olaf Tryggvasson a început
expediții de pradă în Anglia cu 390 de nave. El a atacat Londra în timpul acestor raiduri. Ajungând
înapoi în Norvegia în 995, Olaf a debarcat pe insula Moster(d). Acolo, el a construit o biserică care a
devenit prima biserică creștină(d) construită vreodată în Norvegia. Din Moster, Olaf a navigat spre
nord la Trondheim, unde a fost proclamat rege al Norvegiei de către Eyrathing în 995.[33]
Feudalismul nu s-a dezvoltat în Norvegia și Suedia, ca în restul Europei. Cu toate acestea,

administrația țării a abordat un caracter foarte conservator feudal. Liga Hanseatică a forțat
regalitatea să-i facă din ce în ce mai multe concesii asupra comerțului exterior și economiei. Liga
exercita putere asupra regalității din cauza împrumuturilor acordate de Hansa casei regale și datoriei
mari pe care regii o aveau. Controlul monopolist al Ligii asupra economiei Norvegiei a pus presiune
pe toate clasele, mai ales pe țărănime, până într-acolo încât în Norvegia nu s-a putut forma o clasă
reală a orășenilor.[34]
Uniunea de la Kalmar
După moartea lui Haakon al V-lea, regele Norvegiei, în 1319,

Magnus Erikson a moștenit, la doar trei ani, tronul ca regele
Magnus VII-lea al Norvegiei. În același timp, au reușit și
demersurile pentru a-l face pe Magnus rege al Suediei. (La acea
dată, regii Suediei și Danemarcei erau aleși de către nobili.)
Astfel, cu alegerea sa pe tronul Suediei, Suedia și Norvegia au fost
Regatului Norvegiei la apogeul unite sub regele Magnus al VII-lea.[35]
expansiunii, c. 1265
În 1349, Moartea Neagră a modificat radical Norvegia, omorând
între 50% și 60% din populație[36] și lăsând-o într-o perioadă de
declin economic și social.[37] Ciuma a lăsat Norvegia foarte săracă. Deși rata deceselor a fost
comparabilă cu cea din restul Europei, redresarea economică a durat mai mult din cauza populației
mici și împrăștiate.[37] Înainte de ciumă, populația era de numai aproximativ 500.000 de oameni.[38]
După ciumă, multe ferme au rămas părăsite în timp ce populația a crescut încet.[37] Chiar și așa,
puținii chiriași ai fermelor și-au găsit pozițiile de negociere cu proprietarii lor mult întărite.[37]
Uniunea cu Danemarca
Regele Magnus al VII-lea a condus Norvegia până în 1350, când

fiul său, Haakon, a fost pus pe tron cu titlul de Haakon al VI-
lea.[39] În 1363, Haakon a VI-lea s-a căsătorit cu Margareta, fiica
regelui Valdemar al IV-lea al Danemarcei.[37] După moartea lui
Haakon al VI-lea, în 1379, fiul său, Olaf al IV-lea, avea doar 10
ani.[37] Olaf era deja ales pe tronul Danemarcei la 3 mai 1376.[37]
Astfel, după urcarea pe tron a lui Olaf în Norvegia, Danemarca și
Norvegia au intrat în uniune personală.[40] Mama lui Olaf și
văduva lui Haakon, regina Margaret, gestiona afacerile externe Uniunea de la Kalmar(d) c. 1400
ale Danemarcei și Norvegiei în timpul minoratului lui Olaf al IV-
lea.[37]
Margaret încerca să obțină o uniune a Suediei cu Danemarca și Norvegia, prin alegerea lui Olaf pe
tronul suedez. Ea era aproape de a realiza acest obiectiv, dar Olaf al IV-lea a murit subit.[37] Totuși,
Danemarca a pus-o pe Margaret conducătoare temporară după moartea lui Olaf. La 2 februarie 1388,
Norvegia i-a urmat exemplul și a încoronat-o pe Margaret.[37] Regina Margaret știa că puterea ei ar fi
mai bine asigurată dacă ea ar putea găsi un rege care să domnească în locul ei. Ea s-a hotărât asupra
lui Eric de Pomerania, nepotul sorei ei. Astfel, la o întâlnire pan-scandinavă ținută la Kalmar, Eric de
Pomerania a fost încoronat rege al tuturor cele trei țări scandinave. Astfel, politica regală a dus la
uniuni personale între țările nordice(d), în cele din urmă aducând sub controlul ei tronurile Norvegiei,
Danemarcei și Suediei, iar țara a intrat în Uniunea de la Kalmar(d).
După ce Suedia a rupt Uniunea de la Kalmar(d) în 1521, Norvegia

a încercat să-i urmeze exemplul, dar rebeliunea care a urmat a
fost înfrântă, iar Norvegia a rămas într-o uniune cu Danemarca
până în 1814, un total de 434 de ani. În timpul naționalismului
romantic(d) al secolului al XIX-lea, această perioadă a fost de
unii(d) botezată „noaptea de 400 de ani”, întrucât întreaga putere
regală, intelectuală și administrativă era concentrată
la Copenhaga în Danemarca. De fapt, a fost o perioadă de mare
prosperitate și progres pentru Norvegia, în special în termeni de Bătălia Golfului, între o flotă aliată
transporturi și de comerț exterior, și a și asigurat țării renașterea dano-norvegiano-olandeză și
după catastrofa demografică suferită în Moartea Neagră. Pe baza marina suedeză,
respectivelor resurse naturale, Danemarca–Norvegia a fost de 29 octombrie/8 noiembrie 1658
fapt un mariaj destul de bun, pentru că Danemarca a sprijinit
Norvegia cu cereale și alimente, și Norvegia furniza Danemarcei lemn, metal, și pește.
Cu introducerea protestantismului(d) în 1536, arhiepiscopia de Trondheim s-a dizolvat, iar Norvegia

și-a pierdut independența, devenind efectiv o colonie a Danemarcei. Veniturile și bunurile bisericii au
fost în schimb redirecționate către curtea de la Copenhaga. Norvegia a pierdut fluxul constant de
pelerini la moaștele Sfântului Olaf de la altarul Nidaros(d), și cu ei, o mare parte din contactul cu viața
culturală și economică a restului Europei.
În cele din urmă restaurată ca regat (deși într-o uniune legislativă cu Danemarca), în 1661, aria totală
a Norvegiei a scăzut în secolul al XVII-lea după ce a pierdut provinciile Båhuslen, Jemtland, și
Herjedalen în favoarea Suediei, ca urmare a mai multor războaie dezastruoase cu aceasta. În partea
de nord însă, teritoriul său a fost crescut prin dobândirea de provinciilor nordice Troms și Finnmark,
în detrimentul Suediei și Rusiei.
Uniunea cu Suedia
Foametea din 1695-96 a ucis aproximativ 10% din populația Norvegiei.[41] Recoltele au fost eșuate în
Scandinavia de cel puțin nouă ori între 1740 și 1800, ceea ce a dus la mari pierderi de vieți
omenești.[42]
După ce Danemarca–Norvegia a fost atacată de către Regatul

Unit în bătălia de la Copenhaga(d), ea a intrat într-o alianță cu
Napoleon, războiul ducând la condiții cumplite și o
nouă foamete(d) în 1812. Cum regatul danez s-a găsit în 1814 în
tabăra învinșilor, el a fost forțat prin tratatul de la Kiel(d), să
cedeze Norvegia regelui Suediei, în timp ce vechile provincii
norvegiene Islanda, Groenlanda și Insulele Feroe rămâneau la
coroana daneză.[43]
Adunarea Constituțională din 1814,
pictură de Oscar Wergeland(d) Norvegia a profitat de această ocazie pentru a-și declara
independența, a adoptat o constituție bazată pe
modelele american și francez, și au ales pe prințul moștenitor al
Danemarcei și Norvegiei, Christian Frederick, rege la 17 mai 1814. A fost celebra Syttende Mai(d)
(Șaptesprezece Mai), sărbătoare celebrată de către norvegieni și americanii de origine norvegiană
deopotrivă. Syttende Mai este numită și Ziua Constituției.
Opoziția norvegiană față de decizia marilor puteri de a lega Norvegia de Suedia a dus la
izbucnirea Războiului Norvegiano-Suedez(d), după ce Suedia a încercat să supună Norvegia prin
mijloace militare. Cum armata Suediei nu era suficient de puternică pentru a învinge imediat forțele
norvegiene, iar trezoreria Norvegiei nu era suficient de bogată pentru a susține un război prelungit,
iar marinele britanică și rusă blocau coastele norvegiene,[44] beligeranții au fost forțați să negocieze
Convenția de la Moss(d). În conformitate cu termenii convenției, Christian Frederik a abdicat de la
tronul norvegian și a autorizat Parlamentul Norvegiei(d) să facă modificările constituționale necesare
pentru a permite uniunea personală pe care Norvegia a fost obligată să o accepte. Pe 4 noiembrie
1814, Stortingul l-a ales pe Carol al XIII-lea al Suediei rege al Norvegiei, stabilind astfel o uniune cu
Suedia.[45] Conform acestui acord, Norvegia și-a păstrat constituția liberală și propriile sale instituții
independente, cu excepția ministerului de externe. În urma recesiunii cauzate de Războaiele
Napoleoniene, dezvoltarea economică a Norvegiei a rămas lentă până când creșterea economică a
început în jurul anului 1830.[46]
Această perioadă a adus și creșterea naționalismului romantic

norvegian(d), norvegienii căutând să definească și să exprime un
caracter național distinct. Mișcarea a acoperit toate domeniile
culturii, inclusiv literatura (Henrik Wergeland(d) [1808-1845],
Bjørnstjerne Bjørnson [1832-1910], Peter Christen Asbjørnsen
[1812-1845], Jorgen Me(d) [1813-1882]), pictura (Hans Gude(d)
[1825-1903], Adolph Tidemand(d) [1814-1876]), muzica (Edvard
Grieg [1843-1907]), și chiar și politica lingvistică, unde
încercările de a formaliza o ortografie a limbii valabilă în toată
Norvegia a dus la cele două forme actuale scrise ale limbii Recoltare de ovăz în Jølster în
norvegiene: Bokmål și Nynorsk. preajma anului 1890
Regele Carol Ioan al III-lea, care a venit pe tronul Norvegiei și

Suediei în 1818, a fost al doilea rege de după despărțirea Norvegiei de Danemarca și uniunea cu
Suedia. Carol Ioan era un om complex a cărui lungă domnie a durat până în 1844. El a protejat
constituția și libertățile Norvegiei și Suediei în epoca lui Metternich. Ca atare, el a fost privit ca un
monarh liberal pentru această perioadă. El era însă nemilos în utilizarea de informatori plătiți, a
poliției secrete și a restricțiilor privind libertatea presei pentru a supune mișcările publice de reformă
—în special mișcarea de independență națională norvegiană.[47]
Epoca Romantică care a urmat domniei lui Carol Ioan al III-lea a adus niște reforme sociale și politice
semnificative. În 1854, femeile au câștigat dreptul de a moșteni proprietatea ca și bărbații. În 1863,
ultima urmă de menținere a femeilor necăsătorite în stare de minorat a fost eliminată. În plus,
femeile au devenit eligibile pentru diferite ocupații, în special cea de învățătoare și
profesoară.[48] Oricum, până la jumătatea secolului, Norvegia era încă departe de a fi o „democrație”.
Dreptul la vot era limitat la funcționari, proprietari, arendași, și la burghezia de orașelor libere.[49]
Norvegia rămânea încă o societate conservatoare. Viața în

Norvegia (în special cea economică) era „dominată de o
aristocrație de profesioniști care ocupau majoritatea posturilor
importante din administrația centrală.”[50] Nu exista în Norvegia
nicio burghezie puternică care să ceară desființarea acestui
control aristocratic asupra economiei.[51] Astfel, chiar în timp ce
revoluția cuprindea cele mai multe dintre țările din Europa, în
1848, Norvegia a fost practic neafectată de revolte în acel an.[51]
O familie sami în Norvegia în jurul Marcus Thrane(d) a fost un socialist utopic. El a făcut apel la clasa
anului 1900 muncitoare cerând o schimbare a structurii sociale „de jos în
sus”. În 1848, el a organizat o societate de muncă la Drammen. În
doar câteva luni, această societate avea 500 de membri și publica
propriul ziar. În doi ani, au fost organizate 300 de astfel de societăți peste tot în Norvegia, cu un total
de 20.000 de membri. Persoanele care aderau la aceste societăți proveneau din clasele de jos din
zonele rurale și urbane; pentru prima dată aceste două grupuri au considerat că au o cauză
comună.[52] În cele din urmă, revolta a fost strivită cu ușurință; Thrane a fost capturat și în 1855,
după patru ani în închisoare, a fost condamnat la alți trei ani pentru crime împotriva siguranței
statului. După eliberarea sa, Marcus Thrane a încercat, fără succes, să-și revitalizeze mișcarea, dar,
după moartea soției sale, a emigrat în Statele Unite.[53]
În 1898, toți bărbații au primit drept de vot universal, și apoi și de toate femeile(d), în 1913.
Dizolvarea uniunii
Christian Michelsen(d), magnat al transportului maritim și om de stat,

prim-ministru al Norvegiei între 1905 și 1907, a jucat un rol central în
separarea pașnică a Norvegiei de Suedia la 7 iunie 1905. Un referendum
național a confirmat preferința locuitorilor pentru o monarhie față de o
republică. Niciun norvegian nu putea pretinde în mod legitim tronul,
deoarece niciunul nu era în măsură să dovedească relația cu familia
regală medievală, iar în tradiția Europeană sângele regal era o
precondiție pentru revendicarea tronului.
Guvernul a oferit tronul Norvegiei unui principe din casa regală

germană de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg. Prințul Carl al
Danemarcei a fost ales în unanimitate rege de către Parlamentul(d)
norvegian, primul rege al unei Norvegii complet independente în 508
ani, după Uniunea de la Kalmar; el și-a luat numele de Haakon al VII-
lea. În 1905, țara a salutat principele din Danemarca vecină, pe soția Mireasă din Hardanger(d) în
lui, Maud de Wales, și pe fiul lor care au repus bazele casei regale costum național, circa 1900.
norvegiene. După secole de legături strânse între Norvegia și
Danemarca, un principe din aceasta din urmă era alegerea evidentă pentru un principe european care
să aibă o legătură mai bună cu poporul norvegian.
Primul și al Doilea Război Mondial
De-a lungul Primului Război Mondial, Norvegia a fost, în principiu, o

țară neutră. În realitate, cu toate acestea, Norvegia a fost presată de
britanici să predea acestora din ce în ce mai mari părți din flota sa
comercială, la tarife reduse, precum și să adere la blocada comercială
împotriva Germaniei. Navele marinei comerciale norvegiene, de multe
ori cu marinari norvegieni la bord, navighau atunci sub pavilion britanic
și erau expuse riscului de a fi scufundate de submarinele germane.
Astfel, s-au pierdut mulți marinari și nave norvegiene. Ulterior, în
clasamentul mondial al marinei comerciale, Norvegia a scăzut de pe
locul al patrulea pe al șaselea din lume.[54]
Norvegia și-a proclamat neutralitatea și în timpul celui de al Doilea

Război Mondial, dar în ciuda acestui fapt a fost invadată de forțele Scene din Campania
germane pe 9 aprilie 1940. Deși nu era pregătită pentru atacul-surpriză Norvegiană din 1940
(d)
german (vezi: bătălia din Golful Drøbak , campania norvegiană, și
Invazia Norvegiei), rezistența militară și navală a durat două luni.
Forțele armate norvegiene din nord au lansat o ofensivă împotriva forțelor germane în bătăliile de la
Narvik(d), până când au fost forțate să capituleze la 10 iunie, după ce au pierdut sprijinul britanic,
deturnate către Franța în timpul invaziei germane a Franței.
Regele Haakon și guvernul norvegian s-au refugiat la Rotherhithe(d) în Londra. De-a lungul
războiului, ei au transmis discursuri radio și au susținut acțiuni militare clandestine în Norvegia
împotriva germanilor. În ziua invaziei, liderul micuțului partid național-socialist Nasjonal Samling(d),
Vidkun Quisling, a încercat să preia puterea, dar a fost forțat de către ocupanții germani să se retragă.
Puterea reală era exercitată de către liderul autorității germane de ocupație, Reichskommissarul(d)
Josef Terboven(d). Quisling, ca prim-ministru, a format mai târziu un guvern colaboraționist sub
control german(d). Până la 15.000 de norvegieni s-au oferit voluntari să lupte în unități germane,
inclusiv în Waffen-SS.[55]
Fracțiunea din populația norvegiană care sprijinea Germania era

în mod tradițional mai mică decât în Suedia, dar mai mare decât
este, în general, apreciată astăzi. Acesta a inclus o serie de
personalități proeminente, cum ar fi Knut Hamsun. Conceptul de
„Uniune Germanică” a statelor membre se potrivea foarte bine cu
ideologia naționalist-patriotică.
Mulți norvegieni și persoane de origine norvegiană s-au alăturat

însă forțelor aliate, precum și Forțelor Norvegiene Libere(d). În
iunie 1940, un grup mic a părăsit Norvegia urmându-l pe rege în
Regatul Unit. Acest grup cuprindea 13 nave, cinci aeronave și 500
Piloți de vânătoare norvegieni în
de soldați din Marina Regală a Norvegiei. Până la sfârșitul
Regatul Unit în al Doilea Război
războiului, forța a crescut la 58 de nave și 7.500 de oameni în
Mondial
serviciul Marinei Regale a Norvegiei, 5 escadrile de avioane
(inclusiv Spitfire, bărci zburătoare Sunderland și Țânțari) în nou-
formata Forță Aeriană Norvegiană. Forțele Terestre cuprindeau Compania Norvegiană Independentă
nr. 1(d) și Trupa 5, precum și Comandourile(d) nr. 10.
În timpul celor cinci ani de ocupație germană(d), Norvegienii au construit o mișcare de rezistență(d)
care a luptat cu forțele de ocupație germane atât prin nesupunere civică, cât și prin rezistență armată,
cu distrugerea uzinei de apă grea Norsk Hydro și a stocurilor de apă grea de la Vemork(d), care a
paralizat programul nuclear german. Mai important pentru efortul de război al Aliaților a fost însă
rolul marinei comerciale(d) norvegiene. La momentul invaziei, Norvegia avea a patra flotă comercială
din lume. Aceasta era condusă de compania de transporturi maritime norvegiană Nortraship(d) sub
controlul Aliaților de-a lungul războiului și a luat parte la fiecare operațiune de la evacuarea de la
Dunkerque la debarcarea din Normandia. În fiecare decembrie, Norvegia oferă un pom de
Crăciun Regatului Unit ca mulțumire pentru asistența britanică în timpul celui de al Doilea Război
Mondial. Ceremonia de înălțare a pomului are loc în Londra, la Trafalgar Square.[56]
Istoria de după al Doilea Război Mondial
Din 1945 până în 1962, Partidul Laburist a deținut majoritatea absolută în parlament. Guvernul,
condus de prim-ministrul Einar Gerhardsen, s-a lansat într-un program inspirat din teoria
keynesiană, care punea accent pe industrializarea cu finanțare de stat și pe cooperarea între sindicate
și organizațiile patronale(d). Numeroasele măsuri de control al statului asupra economiei impuse în
timpul războiului au continuat, deși raționalizarea(d) produselor lactate a fost ridicată în anul 1949, în
timp ce controlul asupra prețurilor și raționalizarea locuințelor și autovehiculelor au continuat până
în 1960.
Alianța din timpul războiului cu Regatul Unit și Statele Unite ale Americii a fost continuată și în anii
de după război. Deși urmărea obiectivul unei economii socialiste, Partidul Laburist s-a distanțat de
comuniști (mai ales după preluarea cu forța de către comuniști a puterii în Cehoslovacia în 1948), și
și-a consolidat legăturile de politică externă și de apărare cu SUA. Norvegia a primit începând cu 1947
ajutor de la Statele Unite prin Planul Marshall, s-a alăturat

OCEE un an mai târziu, și a devenit membru fondator al
Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în 1949.
În 1969, Phillips Petroleum(d) a descoperit resurse de petrol în

zona Ekofisk de la vest de Norvegia. În 1973, guvernul norvegian
a înființat compania petrolieră de stat Statoil. Producția de petrol
nu a furnizat venit net până la începutul anilor 1980, din cauza
marilor investiții de capital e necesare pentru a pune bazele
industriei petroliere naționale. În jurul lui 1975, atât proporția
Începând cu anii 1980, producția de
cât și numărul absolut de lucrători în industrie a atins punctul
petrol a ajutat la extindrea
culminant. De atunci, industriile ce necesită forță de muncă
economiei norvegiene și finanțelor
masivă și serviciile, cum ar fi fabricile de producție de masă și de
statului norvegian.
transporturile maritime au fost în mare parte externalizate.
Norvegia a fost membru fondator al Asociației Europene a Liberului Schimb (EFTA). Două
referendumuri au respins, la limită, aderarea la Uniunea Europeană, în 1972 și 1994.[57]
În 1981, un guvern conservator condus de Kåre Willoch(d) a

înlocuit Partidul Laburist, aducând o politică de stimulare a
economiei stagflate prin reduceri fiscale, liberalizare economică,
dereglementarea piețelor și măsuri pentru a reduce inflația-
record (13,6% în 1981).
Prima femeie prim-ministru a Norvegiei, Gro Harlem

Brundtland, de la Partidul Muncii, a continuat multe dintre
reformele predecesorului ei conservator, sprijinind în același
Piața Primăriei din Oslo plină de
timp problematica tradițională laburistă, cum ar fi asigurările
oameni cu trandafiri,
sociale(d), impozitele mari, industrializarea naturii și feminismul. deplângând masacrul de la Utøya,
Până la sfârșitul anilor 1990, Norvegia își plătise datoriile externe 22 iulie 2011
și începuse acumularea unui fond suveran(d). Începând cu anii
1990, o chestiune divizantă a politicii a fost cât de mult din
venitul provenit din producția de petrol ar trebui să fie cheltuit de guvern, și cât de mult ar trebui
economisit.
În 2011, Norvegia a suferit două atacuri teroriste în aceeași zi, efectuate de Anders Behring Breivik,
care a lovit sediul guvernului din Oslo și o tabără de vară a mișcării de tineret a Partidului Laburist
din insula Utøya, soldate în total cu 77 de morți și 319 răniți.
Alegerile parlamentare din 2013 au adus la putere un guvern mai conservator, alianța dintre Partidul
Conservator și Partidul Progresului obținând 43% din votul alegătorilor.
Geografie
Norvegia cuprinde partea de vest a Scandinaviei din Europa de Nord. Coastele accidentate, întrerupte
de fiorduri mari și mii de insule, se întind pe 25.000 km și 83.000 km. Norvegia are o frontieră
terestră de 1619 km cu Suedia, una de 727 km cu Finlanda, și una de 196 km cu Rusia la est. La nord,
vest și sud, Norvegia are coaste la Marea Barents, Marea Norvegiei, Marea Nordului și strâmtoarea
Skagerrak.[58] Munții Scandinaviei formează mare parte din frontiera cu Suedia.
Cu o suprafață de 385.207[59] km² (inclusiv insulele Svalbard și Jan Mayen; și 323.802 km² fără ele),
o mare parte din țară este dominată de munți sau de zone înalte, cu o mare varietate de caracteristici
naturale produse de ghețarii preistorici și de relieful variat. Cele mai notabile dintre acestea sunt
fiordurile: văi adânci tăiate în uscat, inundate de mare după sfârșitul Erei Glaciare. Sognefjorden este
al doilea cel mai adânc fiord din lume, și cel mai lung din lume, cu 204
kilometri (127 km). Hornindalsvatnet este cel mai adânc lac din
Europa.[60] Permafrostul se găsește pe tot parcursul anului în
majoritatea zonelor de munte și în Finnmark. În Norvegia
sunt numeroși ghețari.
Norvegia se află între paralele de 57°(d) și 81° latitudine nordică(d) și

între meridianele de 4°(d) și 32° longitudine estică(d).
Uscatul este în mare parte format din granituri dure și gnais, dar sunt
frecvente și ardezia, gresia și calcarul, iar la altitudinile mai mici există
Imagine din satelit a depozite marine. Din cauza Gulf Streamului și a vânturilor de vest
Norvegiei continentale iarna predominante, Norvegia are temperaturi mai ridicate și precipitații mai
abundente decât ar fi de așteptat la aceste latitudini nordice, mai ales
de-a lungul coastei. Pe continent se
observă patru anotimpuri distincte,
cu ierni mai reci și cu precipitații
mai puține spre interior. Partea cea
mai nordică are un climat subarctic,
în timp ce Svalbardul are
climă arctică de tundră.
Din cauza extinderii mari pe

latitudine și a variațiilor de relief și
climă, Norvegia are un număr mai Peisaj tipic șesului norvegian, lângă
mare de habitate diferite decât ramura Gaulosen a
aproape orice altă țară europeană. Trondheimsfjordului(d)
Există aproximativ 60.000 de specii
în Norvegia și în apele adiacente (cu
Cel mai înalt perete vertical
excepția bacterilor și virusurilor).
de stâncă din Europa,
Ecosistemul marin al Platoului
Trollveggen(d) și
Norvegian este considerat unul
Trollryggen(d), peste râul
extrem de productiv.[61]
Rauma(d) în
valea Romsdalen(d).
Clima
Reine în Lofoten, Norvegia de Nord
Sudul și vestul Norvegiei, pe deplin expuse la fronturile ciclonice
atlantice, primesc mai multe precipitații și au ierni mai blânde
decât părțile de est și nordul extrem. Zonele de la est de munții de coastă sunt într-o umbra a ploilor,
și primesc ploaie și zăpadă mai puțină decât vestul. Zonele joase din jurul orașului Oslo au cele mai
calde și mai însorite veri, dar și vreme mai rece și mai multă zăpadă în timpul iernii.
Din cauza latitudinii mari la care se află Norvegia, există mari variații sezoniere ale luminei solare. De
la sfârșitul lunii mai până la sfârșitul lunii iulie, soarele nu coboară sub linia orizontului în zonele
situate la nord de Cercul Arctic (prin urmare, Norvegia este descrisă ca „Țara Soarelui de la Miezul
Nopții(d)”), iar în restul țării sunt până la 20 de ore de lumină. În schimb, de la sfârșitul lunii
noiembrie până la sfârșitul lunii ianuarie, soarele nu se ridică deasupra orizontului în partea de nord,
iar durata zilei este foarte scurtă în restul țării.
Clima de coastă din Norvegia este extrem de blândă în comparație cu zonele de latitudine similare din
alte părți ale lumii, Gulf Stream trecând direct prin largul zonelor de nord, ale coastei Atlanticului.
Anomaliile de temperatură găsite în unele zone de coastă sunt excepționale, Røst și Værøy netrecând
deloc prin iarna meteorologică, chiar dacă se află la nord de Cercul Polar de Nord. Gulf Stream are
acest efect numai asupra părții nordice a Norvegiei, nu și în sud. Astfel, coasta nordică a Norvegiei ar
fi acoperită cu gheață dacă nu ar fi Gulf Stream.[62] Ca un efect secundar, Munții Scandinavi

blochează vânturile continentale care nu mai ajung pe litoral, provocând veri foarte răcoroase în toată
Norvegia Atlantică. Oslo are un climat mai degrabă temperat-continental, similar celui din Suedia.
Lanțurile muntoase au climat subarctic și de tundră. Cad precipitații abundente în zonele expuse la
Atlantic, cum ar fi Bergen. Oslo, în comparație, este uscat, fiind într-o umbră de ploaie. Skjåk, din
județul Oppland este și el într-o umbră de ploaie și este unul dintre cele mai uscate locuri, cu mai
puțin de 300 mm precipitatii anuale. Finnmarksvidda(d), și văile interioare Troms și Nordland
primesc și ele sub de 300 mm anual. Longyearbyen este cel mai uscat loc din Norvegia, cu 190
mm.[63]
Unele părți din sud-estul Norvegiei, inclusiv parțial Mjøsa(d) au climat continental umend(d) cu veri
calde (Köppen Dfb), în timp ce coastele mai sudice și vestice sunt mai ales într-un climat oceanic
(Cfb). Mai spre interiorul continentului, în Norvegia nordică și sud-estică, domină climatul subarctic
(Dfc); este adevărat mai ales pentru zonele aflate în spatele barierei climatice a Munților Scandinavi.
Unele din văile interioare din Oppland primesc atât de puține precipitații din această cauză încât
îndeplinesc criteriile de clasificare ale climatelor subarctice cu veri secetoase (Dsc). La altitudini mai
mari, aproape de coastele Norvegiei sudice și vestice, în unele locuri se poate întâlni și rarul climat
subpolar oceanic (Cfc). Acesta este comun și în Norvegia Nordică, dar acolo de obicei la altitudini mai
joase, până la nivelul mării. O mică parte din coasta extrem-nordică a Norvegiei are climatul de
tundră/polar/alpin (ET). Mari părți din Norvegia sunt acoperite cu munți și platouri înalte,
constituind alte locuri în care se întâlnește acest climat.[64][65][66][67]>[68]
Biodiversitatea
Numărul total de specii se ridică la 16.000 de specii de insecte

(probabil peste 4.000 de specii care nu au fost descrise), 20.000
de specii de alge, 1800 de specii de licheni, 1050 de specii de
mușchi, 2800 de specii de plante vasculare, până la 7.000 de
specii de ciuperci, 450 de specii de păsări (250 de specii
cuibăresc în Norvegia), 90 de specii de mamifere, 45 de specii de
pești de apă dulce, 150 de specii de pești de apă sărată, 1000 de
specii de nevertebrate de apă dulce și 3.500 de specii de
nevertebrate de apă sărată.[69] Aproximativ 40.000 de aceste Vulpea polară își are habitatul în
specii au fost descrise științific. Lista roșie a anului 2010 zonele de mare altitudine de pe
cuprinde 4.599 de specii.[70] continent, precum și în Svalbard.
Șaptesprezece specii sunt

protejate, în principal deoarece sunt pe cale de dispariție la scară
globală, cum ar fi castorul european, chiar dacă populația din
Norvegia nu este văzută ca fiind periclitată. Numărul de specii
periclitate și aproape periclitate este de 3682; acesta include 418
specii de fungi, dintre care multe sunt strâns asociate cu mici
zone rămase de păduri seculare,[71] 36 de specii de păsări și 16
specii de mamifere. În 2010, 2398 de specii au fost trecute pe
Recifele de corali de apă rege în listele de specii vulnerabile sau periclitate; dintre acestea, 1250
Skagerrak în largul coastei de sud a au fost enumerate ca fiind vulnerabile (VU), 871 ca periclitate
Norvegiei. (EN), și 276 specii critic periclitate (CR), între care se
numără lupul cenușiu, vulpea polară (populația de pe Svalbard
fiind sănătoasă) și broasca de baltă.[70]
Cel mai mare prădător din apele norvegiene este cașalotul, și cel mai mare pește este rechinul
pelerin(d). Cel mai mare prădător de uscat este ursul polar, în timp ce ursul brun este cel mai mare
prădător din Norvegia continentală. Cel mai mare animal terestru de pe continent este elanul. Elanul
este cunoscut în Norvegia pentru dimensiunea și forța sa și este adesea numit skogens konge, „regele
pădurii”.
Mediul
În toată Norvegia se găsesc peisaje spectaculoase.[72] Coasta de sud-vest și cea de nord ale Norvegiei
prezintă unele dintre cele mai impresionante peisaje de coastă din lume. National Geographic a listat
fiordurile norvegiene drept cea mai mare atracție turistică a lumii.[73] Aici se poate observa
fenomenul nopților albe (vara în preajma solstițiului), precum și aurorele boreale.[74]
Indicele de Performanță Ecologică(d) calculat de Universitatea Yale, Universitatea Columbia și

Forumul Economic Mondial plasează Norvegia pe locul al șaptesprezecelea, imediat după Croația și
Elveția.[75] Indicele se bazează pe riscurile ecologice pentru sănătatea umană, pierderea habitatelor și
schimbări produse emisiile de CO2. Indicele penalizează Norvegia pentru supraexploatarea
crescătoriilor de pește, dar nu menționează vânătoarea de balene practicată în apele norvegiene(d) sau
exportul de țiței(d).[76]
Vedere dintr-o seară de vară din Sande peste Lovatnet(d) în Stryn, Sogn og Fjordane în 2013
Politică și guvernare
Norvegia este considerată a fi una dintre
cele mai dezvoltate democrații și state de
drept din lume. Din 1814, circa 45%
dintre bărbați (25 ani și mai în vârstă) au
dreptul de a vota, într-o vreme când în
Regatul Unit puteau vota doar 20%
(1832), în Suedia circa 5% (1866), și în
Belgia circa 1,15% (1840). Începând cu
anul 2010, Norvegia a fost clasificată ca
cea mai democratică țară din lume
Harald al V-lea al Norvegiei; și prim-ministrul Erna Solberg
conform Indicelui
Democrației. [77][78][79]
Potrivit Constituției Norvegiei(d), adoptată la 17 mai 1814[80] și inspirată din Declarația de

Independență a Statelor Unite ale Americii și din Revoluția Franceză din 1776 și, respectiv, 1789,
Norvegia este o monarhie constituțională unitară cu un sistem parlamentar de guvernare, în care
regele Norvegiei(d) este șeful statului și Prim-Ministrul(d) este

șeful guvernului. Puterea este separată între ramurile legislativă,
executivă și judiciară ale guvernării, după cum este definit de
Constituție, care servește ca lege supremă a țării.
Monarhul își păstrează oficial puterea executivă. Cu toate

acestea, ca urmare a introducerii unui sistem parlamentar de
guvernare, atribuțiile instituției monarhice au devenit strict Palatul Regal din Oslo.
reprezentative și ceremoniale,[81] cum ar fi numirea oficială și
eliberarea din funcție a prim-ministrului și a altor miniștri în
guvernul executiv. În consecință, monarhul este comandant
suprem al Forțelor Armate Norvegiene, și șef al diplomației
oficiale în străinătate, ca un simbol al unității. Harald V din Casa
de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg a fost încoronat
rege al Norvegiei în 1991, și a fost primul rege născut în țară după
secolul al XIV-lea.[82] Haakon, prințul moștenitor al Norvegiei,
este moștenitor de drept al tronului și Regatului. Stortingul este Parlamentul
Norvegiei.
În practică, prim-ministrul exercită puterea executivă. Din punct
de vedere constituțional, puterea legislativă este deținută atât de
guvern, cât și de Parlamentul Norvegiei, dar acesta din urmă este organul legislativ suprem, având o
structură unicamerală.[83] Norvegia este fundamental structurată ca democrație reprezentativă.
Parlamentul poate adopta o lege cu majoritate simplă din cei 169 de deputați, care sunt aleși pe baza
reprezentării proporționale în 19 circumscripții pentru mandate de patru ani.
150 de parlamentari sunt aleși direct din cele 19 circumscripții, restul de 19 locuri („locuri de
echilibrare”) fiind alocate la nivel național pentru a face ca reprezentarea în Parlament să corespundă
mai bine cu votul popular pentru partidele politice. Pragul electoral necesar pentru ca un partid să
poată obține unul din locurile de echilibrare este de 4%.[84]
Parlamentul Norvegiei, numit Stortinget(d) (adică Marea Adunare), ratifică tratatele internaționale
elaborate de către ramura executivă. El poate pune sub acuzare pe membrii guvernului, dacă faptele
lor sunt declarate neconstituționale. Dacă cineva este pus sub acuzare, Parlamentul are puterea de a
demite respectiva persoană.
Postul de prim-ministru(d), șeful guvernului norvegian, este ocupată de obicei de un membru al

Parlamentului, care poate să obțină încrederea majorității parlamentare, el fiind de regulă liderul la zi
al celui mai mare partid politic sau, mai frecvent, unul din liderii partidelor dintr-o coaliție. Un singur
partid, în general, nu are suficientă putere politică în ceea ce privește numărul de mandate pentru a
forma un guvern pe cont propriu. Norvegia a fost de multe ori guvernată de cabinete minoritare.
Prim-ministrul numește cabinetul, de regulă format din membri ai aceluiași partid politic sau din mai
multe partide politice din Storting. El organizează executivul și exercită puterea cu care este învestit
de Constituție.[85] Timp de un secol după independența obțiuntă în 1905, până în 2012, Norvegia a
păstrat ca organism religios oficial Biserica Luterană a Norvegiei. Printre altele, aceasta s-a tradus și
prin aceea că, pentru a forma un guvern, premierul trebuia să-l formeze în așa fel încât mai mult de
jumătate din membrii săi să fie membri ai Bisericii Norvegiei, adică cel puțin zece din cele 19
ministere. Problema separării dintre biserică și stat în Norvegia a fost una controversată, cetățenii
cerând secularizarea statului pentru a reflecta diversitatea în creștere în rândul populației. O altă
parte din aceasta a reprezentat-o evoluția disciplinei „religie” în școlile publice, care a fost materie
obligatorie din 1739. Nici chiar faptul că statul a pierdut un proces la Curtea Europeană a Drepturilor
Omului de la Strasbourg[86] în 2007 nu a dus la rezolvarea problemei. Statul a fost oficial secularizat
prin amendamentele la Constituție, adoptate în 2012,[87] procesul definitivându-se în 2017, când
Biserica Luterană a încetat a mai fi o ramură a guvernului, iar clericii au încetat a mai avea statut de
oficiali ai statului. Singurul statut special pe care îl reține Biserica Luterană este acela că este
denumită în Constituție „biserică națională” și că monarhul trebuie în continuare să fie luteran.[88]
Prin Consiliul de Stat(d), un consiliu de coroană prezidat de către monarh(d), prim-ministrul și

cabinetul se întrunesc la Palatul Regal(d) pentru a-l consulta oficial pe monarh. Toate propunerile
legislative ale guvernului au nevoie de aprobarea formală de către monarh atât înainte cât și după
introducerea în Parlament. Consiliul analizează și aprobă toate acțiunile monarhului în calitate de șef
de stat. Deși actele guvernamentale și parlamentare sunt decise în prealabil, consiliul de coroană este
un exemplu de funcțiune simbolică, păstrată de rege.[82]
Membrii Stortingului sunt aleși în mod direct pe liste de partid cu reprezentare proporțională în
nouăsprezece circumscripții cu mai mulți reprezentanți în cadrul unui sistem multi-partid.[89] Din
punct de vedere istoric, atât Partidul Laburist Norvegian cât și Partidul Conservator(d) au jucat roluri
politice proeminente.
La începutul secolului al XXI-lea a fost la putere Partidul Creștin-Democrat (între 2001-2005), urmat
din 2005 de Partidul Laburist, care a câștigat alegerile din 2005 și a format o coaliție roșu-verde cu
Partidul Stânga Socialistă și Partidul de Centru.[90]
La alegerile naționale din septembrie 2013 alegătorii au pus capăt acestei guvernări. Două partide
politice, Høyre și Fremskrittspartiet, alese pe baza unor promisiuni de reduceri de taxe, cheltuieli mai
multe dedicate infrastructurii și educației, pe servicii mai bune și norme mai stricte privind imigrația,
au format un guvern într-un moment când economia Norvegiei era în stare bună, cu rată scăzută a
șomajului. Erna Solberg a devenit prim-ministru, fiind cea de-a doua femeie prim-ministru după
Brundtland și primul premier conservator, de la Syse(d). În 2017, acest guvern a fost reales cu o
majoritate mai scăzută. [91]
Împărțirea administrativă
Norvegia este un stat unitar împărțit administrativ în optsprezece județe (fylke). Județele sunt
administrate prin adunări alese direct, care la rândul lor aleg un guvernator. În plus, Regele și
guvernul sunt reprezentați în fiecare județ de către un fylkesmann.[92] Ca atare, Guvernul este
reprezentat în mod direct la nivel local prin birourile acestui fylkesmann. Județele sunt apoi sub-
împărțite în 356 de comune (kommunar), care la rândul lor sunt administrate de către un consiliu
local ales direct și condus de un primar și un mic cabinet executiv. Capitala Oslo este administrată
atât ca județ cât și ca comună.
Norvegia are deține două teritorii de peste mări, care fac parte integrantă a țării: Jan Mayen și
Svalbard, ultima fiind singura insulă dezvoltată din arhipelagul cu același nume, situat la mulți
kilometri spre nord. Există trei teritorii dependente în Antarctica și în zona subantarctică(d): Insula
Bouvet, Insula Petru I și Țara Regina Maud. Pe majoritatea hărților apare o zonă nerevendicată între
Țara Regina Maud și Polul Sud, zonă pe care Norvegia o revendică de la 12 iunie 2015.[93] 96 de
localități au statut de oraș în Norvegia. În cele mai multe cazuri, limitele orașelor coincid cu cele ale
comunelor ce le cuprind. De multe ori, comunele norvegiene centrate pe un oraș cuprind zone mari
care nu sunt dezvoltate; de exemplu, comuna Oslo conține păduri mari, situate la nord și la sud-est de
oraș, și peste jumătate din comuna Bergen este formată din zone montane.
[94]
Nr Județ (fylke) 2020 Reședința

3 Oslo Oslo
11 Rogaland Stavanger
15 Møre og Romsdal Molde
18 Nordland Bodø
30 Viken Oslo, Drammen, Sarpsborg
34 Innlandet Hamar, Lillehammer
38 Vestfold og Telemark Skien, Tønsberg

Fylker i Norge 2020
42 Agder Kristiansand, Arendal
46 Vestland Bergen, Leikanger
50 Trøndelag Steinkjer
54 Troms og Finnmark Tromsø, Vadsø
O hartă geopolitică a Norvegiei, cu cele 19 fylker,

insulele Svalbard (Spitsbergen) și Jan Mayen,
care fac parte din Regatul Norvegiei
Cea mai
Județ
Reședința mare Regiune
(fylke) 2017
comună
Østfold Norvegia
Sarpsborg Fredrikstad
de Est
Akershus Norvegia
Oslo Bærum
de Est
Oslo Norvegia
City of Oslo Oslo
de Est
Hedmark Norvegia
Hamar Ringsaker
de Est
Oppland Norvegia
Lillehammer Gjøvik Norvegia și în teritoriile sale de peste mări
de Est
Buskerud Norvegia
Drammen Drammen
de Est
Vestfold Norvegia
Tønsberg Sandefjord
de Est
Telemark Norvegia
Skien Skien
de Est
Aust-Agder Arendal Norvegia
Arendal
de Sud
Vest-Agder Kristiansand Norvegia
Kristiansand
de Sud
Rogaland Norvegia
Stavanger Stavanger
de Vest
Hordaland Norvegia
Bergen Bergen
de Vest
Sogn og Norvegia
Leikanger Førde
Fjordane de Vest
Møre og Norvegia
Molde Ålesund
Romsdal de Vest
Trøndelag Steinkjer Trondheim Trøndelag
Nordland Norvegia
Bodø Bodø
de Nord
Troms Norvegia
Tromsø Tromsø
de Nord
Finnmark Norvegia
Vadsø Alta
de Nord
Norvegia
Svalbard Longyearbyen Longyearbyen
de Nord
Norvegia foloseste un sistem de drept civil în care legile sunt întocmite și modificate în Parlament, iar
sistem este reglementat prin instanțele judecătorești. El se compune din Curtea Supremă cu 19
judecători permanenți și un președinte al Curții, curți de apel, judecătorii comunale și municipale, și
consilii de conciliere.[95] Puterea judecătorească este independentă de executiv și legislativ. Prim-
ministrul desemnează candidați pentru ocuparea posturilor de judecători ai Curții Supreme, iar
candidatura lor trebuie să fie aprobată de către Parlament și confirmată în mod oficial de către
Monarh în Consiliul de Stat. De obicei, judecătorii atașați tribunalelor obișnuite sunt numiți oficial de
către Monarh la propunerea prim-ministrului.
Misiunea strictă și formală a instanțelor de judecată este de a reglementa sistemul judiciar norvegian,
de a interpreta Constituția, și, ca atare, de a pune în aplicare legislația adoptată de Parlament. Ele mai
și monitorizează puterile legislativă și executivă pentru a se asigura că ele respectă prevederile
legislației adoptate.[95]
Legea este pusă în aplicare în Norvegia de către Servciul Poliției Norvegiene. Este un serviciu național
unificat format din 27 de Districte de Poliție și mai multe agenții specializate, cum ar Autoritatea
Națională pentru Cercetarea și Urmărirea Penală a Infracțiunilor Economice și de Mediu, cunoscută
sub numele de Økokrim; și Serviciul Național de Investigații Penale. Serviciul de Poliție este condus
de șeful Direcției Naționale de Poliție, aflat în subordinea Ministerului de Justiție și Poliție. Direcția
de Poliție este condusă de către un comisar național al Poliției. Singura excepție este Agenția de
Securitate a Poliției Norvegiene, al cărui șef răspunde direct Ministerului de Justiție și Poliție.
Norvegia a abolit pedeapsa cu moartea pentru infracțiuni de drept comun în 1902. Legislativul a
abolit pedeapsa cu moartea și pentru înaltă trădare pe timp de război și pentru de crime de război în
1979. Reporteri Fără Frontiere clasa Norvegia în 2007 după Indicele Mondial al Libertății Presei pe
primul loc (la egalitate cu Islanda) din 169 de țări.[96]
În general, cadrul juridic și instituțional din Norvegia se caracterizează printr-un grad ridicat de
transparență, responsabilitate și integritate, percepția corupției și incidența faptelor de corupție fiind
foarte mici.[97] Norvegia a ratificat toate convențiile internaționale anti-corupție relevante, iar
standardele sale de punere în aplicare și aplicare a legislației anti-corupție sunt considerate foarte
ridicate de majoritatea grupurilor internaționale anti-corupție, cum ar fi Grupul de Lucru OCDE
împotriva Mitei. Cu toate acestea, există unele cazuri izolate care arată că unele comune au abuzat de
poziția lor în procesele de achiziții publice.
Relații externe
Norvegia deține ambasade în 86 de țări.[98] 60 de țări au o

ambasadă în Norvegia, toate în capitala Oslo.
Norvegia este membru fondator al Organizației Națiunilor Unite

(ONU), al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO),
Consiliului Europei și Asociației Europene de Liber Schimb
(AELS). Norvegia a depus cereri de aderare la Uniunea
Europeană (UE) și la structurile predecesoare ale acesteia în
1962, 1967 și, respectiv, în 1992. Deși Danemarca, Suedia și
Fregată de clasa Fridtjof Nansen a
Finlanda au obținut toate calitatea de membru, electoratul
Marinei Regale
norvegian a respins tratatele de aderare în referendumurile din
1972 și 1994.
După referendumul din 1994, Norvegia și-a menținut calitatea de membru în cadrul Spațiului
Economic European (SEE), un aranjament prin care țara are acces la piața internă a Uniunii, cu
condiția să implementeze actele legislative ale Uniunii considerate relevante (în număr de circa șapte
mii în 2010)[99] Începând cu 1994, guvernele norvegiene succesive au solicitat participarea la diferite
părți ale cooperării UE care depășesc prevederile acordului privind SEE. Există participare fără drept
de vot a Norvegiei, de exemplu, la Politica Comună de Securitate și Apărare, la Acordul Schengen și
la Agenția Europeană de Apărare, precum și în 19 programe separate.[100]
Norvegia contribuie la dezvoltarea internațională(d). În plus, acesta a participat la medierea în 1990

a acordurilor de la Oslo(d), o încercare nereușită de a rezolva conflictul israeliano–palestinian.
Armata
Forțele Armate Norvegiene numără aproximativ 25.000 de persoane, inclusiv angajații civili. Potrivit
planurilor de mobilizare din 2009, mobilizarea totală produce aproximativ 83.000 de combatanți.
Norvegia are serviciu militar obligatoriu(d) (cu 6-12 luni de instrucție);[101] în 2013, țara a devenit
prima din Europa și NATO în care atât femeile, cât și bărbații trebuie să presteze acest serviciu. Cu
toate acestea, din cauza nevoii mai reduse de militari în termen

după încheierea Războiului Rece cu destrămarea Uniunii
Sovietice, puțini oameni sunt obligați să facă armata dacă nu sunt
altfel motivați.[102] Forțele Armate sunt subordonate
Ministerului Norvegian al Apărării(d). Comandantul suprem este
regele Harald al V-lea. Armata Norvegiei este împărțită în
următoarele ramuri: Forțele Terestre Norvegiene, Marina Regală,
Forțele Aeriene Regale, Forța Cibernetică și Garda Internă.
Tancuri Leopard norvegiene în
zăpadă în Målselv
Ca răspuns la invazia germană din 1940, țara a fost unul din
țările fondatoare ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord
(NATO) la 4 aprilie 1949. În prezent, Norvegia contribuie la Forța
Internațională de Asistență de Securitate (ISAF) din Afganistan.[103] În plus, Norvegia a contribuit în
mai multe misiuni sub egida Organizației Națiunilor Unite, NATO și Politicii de Securitate și Apărare
a Uniunii Europene.
Sănătate
Norvegia a primit primul loc după Indicele Dezvoltării Umane (IDU) al ONU pentru anul 2013.[104]
Sărăcia și bolile transmisibile dominau Norvegia, împreună cu foametea și epidemiile în anii 1800.
Din anii 1900, s-au realizat îmbunătățiri în sănătatea publică ca urmare a dezvoltării în mai multe
domenii, cum ar fi condițiile de viață și sociale, schimbările în dinamica bolilor și a focarelor de
infecții, stabilirea sistemului de sănătate și accentul pus pe chestiunile de sănătate publică.
Vaccinarea și creșterea oportunităților de tratament cu antibiotice au dus la îmbunătățiri mari pentru
populația norvegiană. Igiena îmbunătățită și o mai bună nutriție au fost factorii care au contribuit la
îmbunătățirea sănătății.
Structura bolilor în Norvegia s-a schimbat de la boli transmisibile la boli netransmisibile și boli
cronice, precum cele cardiovasculare. Inegalitățile și diferențele sociale sunt încă prezente în
sănătatea publică din Norvegia de azi.[105]
În 2013, rata mortalității infantile a fost de 2,5 la 1 000 de născuți vii în rândul copiilor sub vârsta sub
un an. Pentru fete, ea a fost de 2,7 și pentru băieți 2,3, cea mai mică rată a mortalității infantile
pentru băieți înregistrată vreodată în Norvegia.[106]
Economia
Norvegienii se bucură de al doilea cel mai mare PIB
pe cap de locuitor între țările europene (după
Luxemburg), și al șaselea cel mai mare PIB (PPP) pe
cap de locuitor din lume. Astăzi, Norvegia este a doua
cea mai bogată țară din lume în valoare monetară, cu
cea mai mare rezervă de capital pe cap de locuitor din
toate țările.[107] Conform CIA World Factbook,
Norvegia este un creditor extern net.[58] Norvegia s-a
menținut pe primul loc în lume după Indicele
Dezvoltării Umane (IDU) timp de șase ani consecutivi
(2001-2006),[17] și apoi a recuperat această poziție în
anul 2009, până în 2015.[18] Nivelul de trai din
Norvegia este printre cele mai ridicate din lume. Reprezentare grafică a exporturilor Norvegiei pe
Foreign Policy Magazine(d) clasa Norvegia pe ultimul produse cu 28 culori asociate categoriilor.
loc în Indicele Statelor Eșuate(d) pentru anul 2009,
considerând Norvegia a fi statul cel mai funcțional și

stabil. OCDE clasează Norvegia pe locul patru pe 2013
după Indicele de Viață mai Bună și pe locul trei la
elasticitatea veniturilor între generații.[108][109]
Economia norvegiană este un exemplu de economie

mixtă, un stat social capitalist prosper dispunând de o
combinație de piață liberă cu mari proprietăți ale
statului în anumite sectoare-cheie. Sănătatea publică
în Norvegia(d) este gratuită (cu o taxă anuală de
aproximativ 230 dolari pentru persoanele de 16 ani),
și există dreptul la un concediu parental plătit de 46 PIB-ul și creșterea PIB-ului
de săptămâni.[110] Veniturile obținute de stat din
resurse naturale includ o contribuție semnificativă a
producției de petrol. Norvegia are o rată a șomajului
foarte scăzută, în prezent de 2,6%.[111] 69% din
populația în vârstă de 15-74 este angajată.[112] Forța
de muncă este fie ocupată, fie în căutare de lucru.[113]
9,5% din populația în vârstă de 18-66 primește pensie
de invaliditate[114] și 30% din forța de muncă este
angajată de către guvern, cel mai mare procent din
OCDE.[115] Productivitatea orară a muncii și salariul Zonele economice exclusive ale Norvegiei
orar mediu din Norvegia sunt printre cele mai ridicate
din lume.[116][117]
Valorile egalitariste ale societății norvegiene au păstrat diferențele de salarizare între cel mai modest
plătit lucrător și CEO-ul celor mai multe companii la fel de mici ca și în economiile occidentale
comparabile.[118] Acest lucru se observă și în coeficientului Gini foarte scăzut al țării.
Statul deține proprietăți importante în sectoarele industriale-cheie, cum ar fi sectoarele strategice

ale petrolului (Statoil), producției de energie hidroelectrică (Statkraft), producției de aluminiu (Norsk
Hydro), cea mai mare bancă norvegiană (DNB), și furnizorul de telecomunicații (Telenor). Prin
aceste mari companii, guvernul controlează aproximativ 30% din acțiunile tranzacționate la bursa de
valori din Oslo. Atunci când se includ și companiile nelistate, statul are chiar mai mare pondere în
proprietate (în principal din licențele directe de petrol). Norvegia este un important transportator și
are a șaseaa cea mai mare flotă comercială din lume, cu 1.412 de nave comerciale norvegiene.
Prin referendumurile din 1972 și 1994, Norvegienii au respins propunerile de a adera la Uniunea
Europeană (UE). Cu toate acestea, Norvegia, împreună cu Islanda și Liechtenstein, participă la piața
unică a Uniunii Europene prin Spațiul Economic European (SEE). Tratatul SEE dintre țările Uniunii
Europene și țările AELS– transpusă în legislația norvegiană prin „EØS-loven”[119]– descrie
procedurile pentru punerea în aplicare a normelor Uniunii Europene în Norvegia și alte țări AELS.
Norvegia este un membru puternic integrat în cele mai multe sectoare ale pieței interne a UE. Unele
sectoare, precum agricultura, petrolul și pescuitul, nu sunt în întregime acoperite de Tratatul SEE.
Norvegia a aderat și la Acordul Schengen și la mai multe alte acorduri interguvernamentale între
statele membre ale UE.
Țara este bogat înzestrată cu resurse naturale, inclusiv petrol, hidroenergie, pește, păduri(d), și
minerale. Mari rezerve de petrol și gaze naturale au fost descoperite în anii 1960, ceea ce a condus la
un boom al economiei. Norvegia a obținut unul dintre cele mai înalte standarde de viață din lume, în
parte pentru că deține o cantitate mare de resurse naturale în raport cu mărimea populației. În 2011,
28% din veniturile statului erau generate de industria petrolieră.[120]
Resurse
Veniturile din exporturile de petrol și gaze au crescut până la aproape

50% din totalul exporturilor și constituie peste 20% din PIB.[121]
Norvegia este al cincilea cel mai mare exportator de petrol și al treilea
cel mai mare exportator de gaze din lume, dar nu este membru al OPEC.
În 1995, guvernul norvegian a stabilit fondul suveran („Fondul
Guvernamental de Pensii — Global"(d)), finanțat cu venituri din petrol,
Agricultura este un sector
inclusiv taxe, dividende, venituri din vânzări și redevențe. Acesta a fost
semnificativ, în ciuda
destinat reducerii supraîncălzirii economiei cu veniturile din petrol,
peisajului montan
minimizării incertitudinii privind volatilitatea prețului petrolului, și
(Flakstad)
pentru a oferi o plasă de siguranță pentru a compensa cheltuielile
asociate cu îmbătrânirea populației.
Guvernul controlează resursele de petrol printr-o combinație de

proprietate de stat asupra marilor operatori petrolieri (cu aproximativ
62% dreptul de proprietate în Statoil în 2007) și compania Petoro(d) cu
capital integral de stat, care are o valoare de piață de aproximativ de
două ori mai mare decât Statoil, și SDFI(d). În cele din urmă, guvernul
controlează acordarea de licențe de explorare și producție de petrol.
Fondul investește în piețe financiare dezvoltate din afara Norvegiei. Producția de petrol a fost
Regula bugetară (Handlingsregelen) este aceea de a nu cheltui anual centrală pentru economia
mai mult de 4% din fond (presupus a fi randamentul normal al norvegiană din anii 1970,
acestuia). cu o proprietate a
statului(d) dominantă
În august 2014, activele controlate de Fondul Guvernamental de Pensii (platforma petrolieră
au fost evaluate la aproximativ 884 de miliarde de dolari (echivalentul a Statfjord(d))
173.000 de dolari pe cap de locuitor), adică aproximativ 174% din PIB-ul
curent al Norvegiei. Acesta este cel mai mare fond suveran(d) din
lume.[122] Fondul controlează aproximativ 1,3% din toate actiunile
listate în Europa și peste 1% din toate acțiunile tranzacționate public în
lume. Banca Centrală Norvegiană operează birouri de investiții în
Londra, New York și Shanghai. Îndrumările puse în aplicare în 2007
permit fondului să investească până la 60% din capital în acțiuni
(maxim 40% anterior), în timp ce restul pot fi plasate în obligațiuni și
proprietăți imobiliare. Cum piețele bursiere au scăzut în septembrie
2008, fondul a putut să cumpere multe acțiuni la prețuri scăzute. În
acest fel, pierderile suportate de turbulențele de pe piețe au fost
recuperate până în noiembrie 2009.
Alte țări cu economii bazate pe resurse naturale, cum ar fi Rusia,

încearcă să învețe din modelul Norvegiei, stabilind fonduri similare. Batogul uscat a fost
Alegerile de investiții ale fondului norvegian sunt ghidate de îndrumări exportat din Lofoten din
etice(d); de exemplu, fondul nu este autorizat să investească în companii Norvegia de cel puțin 1000
de ani
care produc piese pentru arme nucleare. Schema de investiții norvegiană
extrem de transparentă este lăudată de comunitatea internațională.
În 2000, guvernul a vândut o treime din compania petrolieră de stat Statoil prin ofertă publică
inițială. Anul următor, principalul furnizor de telecomunicații, Telenor(d), a fost listat la Bursa de
Valori din Oslo(d). De asemenea, statul deține cote importante ale celei mai mari bănci din Norvegia,
DnB NOR(d) și ale companiei aeriene SAS. Începând cu anul 2000, creșterea economică a fost rapidă,
împingând rata șomajului la niveluri sub care nu mai fusese de la începutul anilor 1980 (șomaj în
anul 2007: 1,3%). Criza financiară internațională a afectat în primul rând sectorul industrial, dar rata
șomajului a rămas mică și a fost de 3,3% (86.000 de persoane) în august 2011. Spre deosebire de
Norvegia, Suedia a avut rate efective și preconizate ale șomajului substanțial mai mari, ca urmare a
recesiunii. Mii de oameni, în principal tineri suedezi, au migrat în Norvegia pentru a lucra în timpul
acestor ani, lucru ușor deoarece piața muncii și sistemele de securitate socială în Țările Nordice se
suprapun. În trimestrul 1 al anului 2009, PIB-ul Norvegiei a depășit Suedia pentru prima dată în
istorie, deși prima are doar jumătate din populația celei din urmă.
Norvegia deține importante resurse minerale și în 2013 producția de minerale a fost evaluată la 1,5
miliarde dolari americani. Cele mai valoroase minerale sunt carbonatul de calciu (calcarul), piatra de
construcție, sienitul nefelinic, olivina, fierul, titanul și nichelul.[123]
Norvegia este și al doilea exportator mondial de pește (ca valoare, după China).[124][125]
Hidrocentralele generează aproximativ 98-99% din energia electrică a Norvegiei, mai mult decât în
orice altă țară din lume.[126]
Exploatarea petrolului
Între 1966 și 2013, companiile norvegiene forau în Imagini externe

5085 de puțuri de petrol(d), cea mai mare parte în Decreasing oil production (http://www.tu.no/
Marea Nordului.[127] 3672 sunt de utviklingsbrønner petroleum/2014/12/11/her-ser-du-hvorfor-olj
eprisen-faller)
(producție regulată);[127] 1413 sunt letebrønner
(explorare); și 1405 erau închise (avsluttet).[127]
Printre zăcămintele de petrol care nu sunt încă în faza de producție se numără: Wisting Central—
dimensiunea calculată în 2013 de 65-156 milioane de barili de petrol și 280 milioane-1,13 miliarde
metri cubi de gaz.[128] și zăcământul petrolifer Castberg (Castberg-feltet[128])—dimensiunea
calculată la 540 de milioane de barili de petrol, și 57-198 milioane metri cubi de gaz.[129] Ambele
zăcăminte sunt situate în Marea Barents.
Transporturile
Datorită densității mici a populației, a formei îngustă și a coastelor lungi ale Norvegiei, transportul
public este mai puțin dezvoltat decât în multe țări europene, mai ales în afara marilor orașe. Țara are
o veche tradiție a transporturilor pe apă tradiții, dar Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor a
implementat în ultimii ani legături feroviare, rutiere și aeriene prin intermediul a numeroase
companii pentru a dezvolta infrastructura țării.[130] Este în discuție dezvoltarea unui nou sistem
feroviar de mare viteză între marile orașe ale țării.[131][132]
Principala rețea feroviară din Norvegia constă în 4114 km de cale ferată

cu ecartament standard, din care 242 km este linie dublă și 64
km sunt mare viteză (210 km/h), în timp ce 62% este electrificată la 15
kV 16 2⁄3 Hz AC. Pe calea ferată se transportă 56.827.000 de pasageri,
2956 milioane de călători-km și 24.783.000 de tone de marfă, adică
3414 milioane tone-kilometri.[133] Întreaga rețea este deținută de
către Administrația Națională Feroviară Norvegiană(d).[134] Toate
trenurile interne de călători, cu excepția trenului expres Șoseaua E6 la Brattlikollen,
Aeroport(d), sunt operate de Norges Statsbaner (NSB).[135] Mai multe la periferia orașului Oslo
companii operează trenuri de marfă. [136] Investițiile în infrastructură
nouă și în întreținere sunt finanțate prin bugetul de stat(d),[134] și se oferă subvenții pentru
transportul de călători.[137] NSB operează trenuri pe distanțe lungi, inclusiv trenuri de noapte(d), linii
regionale și patru sisteme de trenuri de navetiști, în jurul marilor orașe Oslo, Trondheim, Bergen și
Stavanger.[138]
Norvegia are o rețea de drumuri de aproximativ 92946 km, din care

72033 km sunt asfaltați și 664 km sunt autostradă.[58] Cele patru
categorii de drumuri sunt cele naționale, județene, municipale și private,
cele naționale și județene principale fiind numerotate. Cele mai
importante rute naționale fac parte din schema drumurilor europene.
Două dintre cele mai importante sunt E6 care duce pe direcția nord-sud
prin toată țara, și E39, care urmează coasta de vest. Drumurile naționale
Aeronave Norwegian Air
și județene sunt gestionate de către Administrația Drumurilor Publice
Shuttle și Scandinavian
Norvegiene(d).[139] Airlines la Aerportul Oslo-
Gardermoen. Shows the
Norvegia are cel mai mare efectiv mondial de vehicule electrice pe cap
startup of the expansion and
de locuitor, Oslo fiind recunoscut drept capitala mondială a vehiculelor renovation set to complete in
electrice.[140][141][142] În martie 2014, Norvegia a devenit prima țară în 2017.[vizualizare]
care peste 1% din autoturisme sunt electrice. [143] Cota de piață a
vehiculelor electrice în cadrul vânzărilor de mașini noi a vânzărilor de
mașini noi este, de asemenea, cea mai mare din lume.[144] Potrivit unei relatări a publicației Dagens
Næringsliv din iunie 2016, țara ar dori să interzică vânzările de vehicule pe benzină și motorină încă
din anul 2025.[145]
Din cele 97 de aeroporturi din Norvegia,[58] 52 sunt publice,[146] și 46 sunt operate de compania de
stat Avinor.[147] Șapte aeroporturi au peste un milion de pasageri anual.[146] 41.089.675 de pasageri
au trecut prin aeroporturile norvegiene din 2007, din care 13.397.458 au călătorit internațional.[146]
Poarta aeriană centrală a Norvegiei este Aeroportul Oslo-Gardermoen.[146] Situat la aproximativ 35

km nord-vest de Oslo, el este hub(d) pentru cele două mari companii aeriene norvegiene:
Scandinavian Airlines[148] și Norwegian Air Shuttle,[149] și pentru aeronavele regionale din Norvegia
de Vest.[150] Există plecări către cele mai multe țări europene și unele destinații
intercontinentale.[151][152] Un tren direct de mare viteză duce de la aeroport la Gara Centrală din Oslo
la fiecare 10 minute, călătoria durând 20 de minute.
Demografia
Populația Norvegiei era de 5.096.300 de locuitori în octombrie 2013.
Norvegienii sunt un popor nord-germanic. De la sfârșitul secolului al
XX-lea, Norvegia a atras mulți imigranți din Europa Centrală și de Sud,
Orientul Mijlociu, Africa și Asia. Toate aceste grupuri vorbesc multe
limbi diferite și provin din diferite culturi și religii.
În 2012, un studiu oficial arăta că 86%[155] din totalul populației are cel
puțin un părinte care născut în Norvegia. Peste de 710.000 de persoane
(14%)[156] sunt imigranți și descendenții lor; există 117.000 de copii de
imigranți, născuți în Norvegia.
Dintre acești 710.000 de imigranți și descendenții acestora:

Norvegiancă în costum
popular într-un peisaj
323.000 (39%)[156] aparțin unor culturi occidentale(d) (Australia,
specific la Voss lângă
America de Nord, alte țări europene)
Gudvangen(d) în 1959
505.000 (61%)[156] aparțin altor culturi (în primul rând, Maroc, Irak,
Kurdistan, Pakistan, Iran).
În 2013, guvernul norvegian declarat că 14% din populația norvegiană erau imigranți sau copii de doi
părinți imigranți. Aproximativ 6% din populația de imigranți provine din UE, America de Nord și
Australia, și aproximativ 8,1% provin din Asia, Africa și America Latină.[157]
În 2012, din totalul de 660.000 de imigranți de

primele două generații, 407.262 dețineau cetățenie
norvegiană (62,2%).[158]
Imigranți s-au stabilit în toate

comunele norvegiene. Orașele sau comunele cu cea
mai mare cotă de imigranți în 2012 erau Oslo (32%) și
Drammen (27%).[159] Ponderea în Stavanger era de
16%.[159] Potrivit Reuters, Oslo este „orașul cu cea
mai rapidă creștere din Europa, datorită
imigrației”.[160] În ultimii ani, imigrația a avut cea Demografia Norvegiei
mai mare contribuție la creșterea demografică a țării.
În 2011, 16% din copii nou-născuți au fost de Evoluția numărului
imigranți. populației
An Pop. ±% p.a.
Sami sunt un popor indigen din nordul îndepărtat și au
predominat în trecut și în părțile centrale și de nord ale 1500 140.000 —
Norvegiei și Suediei, precum și zonele din nordul Finlandei și în 1665 440.000 0,70%
Rusia, pe Peninsula Kola. O altă minoritate națională sunt 1735 616.109 0,48%
kvenii(d), urmași ai unor vorbitori de limbă finlandeză care au 1801 883.603 0,55%
migrat în nordul Norvegiei în secolele al XVIII-lea-al XX-lea. Din 1855 1.490.047 0,97%
secolul al XIX-lea până la 1970, guvernul norvegian a încercat să 1900 2.240.032 0,91%
asimileze populațiile sami și kven, încurajându-le să adopte 1950 3.278.546 0,76%
limba, cultura și religia majorității.[161] Din cauza acestui „proces 2000 4.478.497 0,63%
de norvegianizare(d)”, multe familii de origine sami sau kven se 2010 4.858.199 0,82%
identifică acum ca etnici norvegieni.[162] 2013 5.096.300 1,61%
2060
7.032.687 0,69%
(projected)
Migrația Source: Statistics Norway (http://www.
ssb.no/fob2001/nos_d316/).[153][154]
Emigrarea
În special în secolul al XIX-lea, atunci când condițiile economice

în Norvegia erau dificile, zeci de mii de oameni au migrat în
Statele Unite și în Canada, unde puteau lucra și cumpăra terenuri
în zonele de frontieră. Mulți au mers în Vest și Nord-Vestul
Pacific. În 2006, potrivit Biroului de Recensământ din SUA,
aproape 4,7 milioane de persoane se identificau ca norvegieni(d),
Minneapolis–Saint Paul are cea mai
mai mulți decât populația de etnici norvegieni din Norvegia
mare concentrație de etnici
propriu-zisă. La recensământul din 2011 din Canada, 452.705 de
norvegieni din afara Norvegiei, cu
470.000 de membri ai comunității.
cetățeni canadieni au declarat că au origine norvegiană(d).[163]
Imigrația
La 1 ianuarie 2013, numărul de imigranți sau copii de doi imigranți care locuiesc în Norvegia a fost
estimat la 710.465, sau 14,1% din totalul populației,[157] față de 183.000 în 1992. Rata anuală a
imigrării a crescut din 2005. În timp ce imigrația anuală netă în perioada 2001-2005 fost, în medie,
de 13.613 de persoanea, ea a crescut la 37.541 între 2006 și 2010, iar în 2011, imigrația netă ajunsese
la 47.032.[164] Aceasta se datorează mai ales creșterii imigrației dinspre rezidenții UE, în special din
Polonia.[165]
În 2012, comunitatea de imigranți (care include imigranții și copiii născuți în Norvegia din părinți
imigranți) a crescut la 55.300, un nivel record.[157] Imigrația netă din străinătate a ajuns la 47.300 de
(300 mai mare decât în 2011), în timp ce imigrația reprezenta 72% din creșterea demografică a
Norvegiei.[166] 17% din nou-născuți s-au născut copii cu părinți imigranți.[157] Copiii de pakistanezi,
kurdistanezi și vietnamezi sunt cele mai mari grupuri de norvegieni născuți din părinți imigranți.[167]
Pakistanezii din Norvegia sunt cei mai mari grup minoritar neeuropean din Norvegia. Majoritatea
celor 32.700 membri trăiesc în și în apropiere de Oslo. Populațiile de irakieni și somalezi au crescut
semnificativ în ultimii ani. După extinderea UE în 2004, un val de imigranți a sosit din Europa
Centrală și de Nord, în special din Polonia, Suedia și Lituania. Cea mai rapidă creștere a grupurilor de
imigranți, în 2011, în cifre absolute au fost din Polonia, Lituania și Suedia.[168] Politicile de imigrație
și de integrare au fost subiectul multor dezbateri în Norvegia.
Cele mai mari grupuri de imigranți (prima și a doua generație):[169]
Origine națională Populație

Polonia 91,179
Suedia 38,414
Somalia 35,912
Lituania 35,546
Pakistan 34,447
Irak (Kurdistan) 30,144
Germania 26,683
Vietnam 21,721
Danemarca 20,897
Filipine 19,886
Religia
În 2010, 10% din populație era neafiliată religios, în timp ce alți 9%,
erau membri ai comunităților religioase din afara Bisericii
Norvegiei.[170] Alte confesiuni creștine reprezintă în total aproximativ
4,9%[170] din populație, dintre care cea mai mare este Biserica Romano-
Catolică, cu 83.000 de membri, conform statisticilor guvernamentale
din 2009.[171] Un articol în ziarul Aftenposten, din octombrie 2012,
menționa că sunt 115.234 de romano-catolici înregistrați în Norvegia;
reporterul a estimat că numărul total de persoane provenite dintr-un Catedrala Nidaros din
mediu romano-catolic poate fi de 170.000–200.000 sau mai mare.[172] Trondheim
Printre alte religii se numără penticostalii (39.600),[171] adepții Bisericii

Evanghelice Luterane Libere din Norvegia(d) (19.600),[171] metodiștii
(11.000),[171] baptiștii (9.900),[171]
ortodocșii (9.900),[171] adepții Bisericii Creștine
(d)
Brunstad (6.800), [171] adventiștii de ziua a șaptea (de 5.100),[171]
asirienii și caldeenii(d), precum și altele. Bisericile luterane suedeză,
islandeză și finlandeză din Norvegia au circa 27.500 de membri în
total.[171] Alte confesiuni creștine reprezintă sub 1% fiecare, inclusiv
4.000 de membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din zilele din
Urmă și 12.000 de martori ai lui Iehova.[171]
Printre religiile necreștine, cea musulmană este mai mare, cu 132.135 de

membri înregistrați (2014), și, probabil, mai puțin de 200.000 în
total.[173] Cultul musulman este practicat în principal de
imigranți somalezi, arabi, bosniaci, albanezi și turci, precum și
de norvegienii de origine pakistaneză. Comunitatea este dominată de
Islamul Sunnit, alte minorități semnificative includ șiiții și Ahmadiyya.
Alte religii cuprind mai puțin de 1% fiecare, inclusiv 819

de iudaiști.[174] Imigranții indieni au introdus hinduismul în Norvegia,
Stavkirkke din Heddal(d),
religie care în 2011 avea sub 5.900 de aderenți, sau 1% din totalul
Notodden, cea mai mare
norvegienilor care nu sunt luterani.[174] Sikhismul are aproximativ stavkirkke din Norvegia
3.000 de adepți, cei mai mulți în Oslo, unde au două gurdwarale(d).
Sikhii au venit pentru prima dată în Norvegia la începutul anilor 1970.
Problemele din Punjab, după Operațiunea Blue Star(d) și răscoalele
împotriva sikhilor în India, după asasinarea Indirei Gandhi(d) au condus
la o creștere a numărului de refugiați sikh care s-au deplasat în
Norvegia. Drammen are, de asemenea, o importantă populație de sikh;
cea mai mare gurdwara din Europa de Nord a fost construită în Lier.
Există unsprezece organizații budiste, grupate sub
(d)
umbrela Buddhistforbundet , cu puțin peste 14.000 de
Geamia Bait-unNasr de la
membri,[174] ceea ce reprezintă 0,2% din populație. Religia Baha'i are
periferia orașului Oslo, cea
puțin mai mult de 1.000 de adepți.[174] Aproximativ 1,7% (84,500) din mai mare moschee din
norvegieni aparțin organizației seculare Asociația Umanistă Norvegiană. Scandinavia
Din 2006 până în 2011, religia cu cea mai rapidă creștere în Norvegia a
fost creștinismul ortodox(d), al cărui număr de membri a crescut cu 80%; cu toate acestea, ponderea
acesteia în totalul populației rămâne mică, la 0,2%. Acesta este asociat mai ales cu imigranții din
Eritreea și Etiopia, și într-o măsură mai mică din cu cei din Europa Centrală și de Est și Orientul
Mijlociu. Alte religii în creștere rapidă au fost romano-catolicismul (78,7%), hinduismul (59,6%),
islamul (48,1%), budismul (46,7%).[175]
Ca și în alte țări scandinave, vechii nordici practicau o formă de păgânism

germanic(d) autohton, cunoscut sub numele de păgânism nordic(d). Până la sfârșitul secolului al XI-
lea, când Norvegia a fost creștinată(d), religiile și practicile indigene nordice au fost interzise. Resturi
ale religiei și convingerilor din Norvegia precreștină mai supraviețuiesc și astăzi, sub forma unor
nume de orașe și locații, zile ale săptămânii, și alte părți de limbă de zi cu zi. Interesul modern față de
vechile practici a condus la o revigorare a practicilor religioase păgâne sub
forma Åsatru(d). Åsatrufellesskapet Bifrost din Norvegia s-a înființat în 1996; în 2011, comunitatea
avea aproximativ 300 de membri. Foreningen Forn Sed a fost înființată în 1999 și recunoscută de
guvernul norvegian.
Minoritatea sami și-a păstrat religia șamanică până în secolul al XVIII-lea, atunci când majoritatea s-
au convertit la creștinism sub influența misionarilor luterani dano-norvegieni. Unii și-au păstrat
vechea religie.
Potrivit Eurobarometrului din 2010, 22% dintre cetățenii norvegieni au răspuns că „cred că există un
dumnezeu”.[176] Un studiu realizat cu trei ani înainte de Gustafsson și Pettersson (2002), a constatat
la fel, că 72% dintre Norvegieni nu cred într-un Dumnezeu personificat.[177]
Cele mai mari orașe din Norvegia
Educația
Învățământul superior din Norvegia este oferit de șapte universități,

cinci colegii specializate, 25 de colegii universitare, precum și o serie de
facultăți private. Educația urmează Procesul de la Bologna, care implică
cicluri de licență(d) (3 ani), master (2 ani) și doctorat (3 ani).[178] După
terminarea liceului, se dă un examen care certifică competențe generale.
Educația publică este practic gratuită, indiferent de

naționalitate.[179] (d)
Anul universitar are două semestre , din august până
Clădirea principală a
în decembrie, și din ianuarie până în iunie. Responsabilitatea finală Universității Norvegiene de
pentru educație revine cu Ministerului Educației și Cercetării din Știință și Tehnologie din
Norvegia(d). Trondheim
Limbi
Limba norvegiană, nord-germanică, are două forme scrise oficiale,

bokmål și nynorsk. Ambele sunt recunoscute ca limbi oficiale, și sunt
utilizate atât în administrația publică, școli, biserici, și mass-media.
Bokmål este limba scrisă folosit de marea majoritate a populației, circa
80-85%. O alternativă la bokmål, riksmål, seamănă puțin mai mult cu
daneza. Aproximativ 95% din populație vorbește norvegiana ca prima
limbă sau ca limbă maternă, deși mulți vorbesc dialecte care pot diferi în
mod semnificativ de limbile scrise. Toate dialectele norvegiene sunt
reciproc inteligibile, deși ascultătorii cu expunere limitată la alte dialecte
decât al lor pot avea dificultăți în a înțelege anumite fraze și pronunții în
alte dialecte.
Mai multe limbi sami, uralice, sunt vorbite și scrise în întreaga țară, mai Distribuția grupurilor
ales în partea de nord, de către unii membri ai poporului sami. dialectale norvegiene:
(Estimările sugerează că aproximativ o treime din norvegienii sami norvegiana nordică
(galben), norvegiana de
vorbesc o limbă sami.[180]) Vorbitorii acestor limbi au dreptul să fie
Trøndelag (bleumarin),
educați și să comunice cu autoritățile în propria lor limbă, în special
norvegiana vestică
în forvaltningsområde (zona administrativă) pentru limbile
(portocaliu) și norvegiana
sami.[181][182] Minoritatea istorică kven(d) vorbea în trecut limba uralică estică (albastru deschis).
kven(d) (considerată o limbă separată în Norvegia, dar, în general,
percepută în Finlanda ca dialect finlandez). Astăzi, majoritatea etnicilor
kven au cel mult cunoștințe minimale ale acestei limbii. Potrivit Kainun institutti, „kvenul modern
tipic este un norvegian de limbă norvegiană care își cunoaște genealogia”.[183] După ce Norvegia a
ratificat Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare (ECRML) limba kven, împreună cu
limbile romani si scandoromani, au devenit limbile minoritare oficial recunoscute.[184][185]
Unele organizații au susținut și adoptarea limbajului norvegian al semnelor(d) ca limbă oficială a

țării.[186][187]
În secolele al XIX-lea și al XX-lea, limba norvegiană a fost supusă unor puternice controverse politice
și culturale(d). Aceasta a condus la dezvoltarea Nynorsk în secolul al XIX-lea și la formarea unor
standarde alternative de ortografie în secolul al XX-lea.
Norvegiana este similară altor limbi din Scandinavia: suedeza și daneza. Toate cele trei limbi sunt
într-o măsură, reciproc inteligibile și pot fi, și adesea sunt, folosite în comunicare între locuitorii din
țări Scandinave diferite. Ca urmare a cooperării în cadrul Consiliului Nordic, locuitorii din toate țările
nordice, inclusiv Islanda și Finlanda, au dreptul de a comunica cu autoritățile norvegiene în propria
lor limbă.
Studenții care sunt copii de părinți imigranți sunt încurajați să învețe limba norvegiană. Guvernul
norvegian oferă cursuri de limbă norvegiană pentru imigranții care doresc să obțină cetățenia
norvegiană. Din cauza unei preocupări crescânde pentru asimilarea imigranților, începând cu 1
septembrie 2008, guvernul impune ca un solicitant pentru cetățenia norvegiană dea dovadă de
competență fie în norvegiană, fie într-una din limbile sami, să dovadească participarea la cursuri de
norvegiană pentru 300 de ore, sau să îndeplinească cerințele lingvistice pentru studii universitare în
Norvegia (adică bună cunoaștere a uneia din limbile scandinave).
Principala limbă străină predată în școlile norvegiene este limba engleză, considerată limbă de
circulație internațională începând cu sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial. Majoritatea
populației este destul de fluentă în limba engleză, în special cei născuți după al Doilea Război
Mondial. Germana, franceza și spaniola sunt și ele frecvent predate ca a doua sau mai multe ori, a
treia limbă. Rusa, japoneza, italiana, latina și, rareori, chineza (mandarina)(d) sunt oferite în unele
școli, mai ales în orașe. În mod tradițional, engleza, germana și franceza sunt considerate principalele
limbi străine în Norvegia. Aceste limbi, de exemplu, au fost utilizate în pașapoartele norvegiene până
în 1990, și studenții au, în general, dreptul de a utiliza aceste limbi de la depunerea tezelor.
Cultura
Cultura rurală continuă să joace un rol în cultura norvegiană
contemporană. În secolul al XIX-lea, ea a inspirat o puternică
mișcare romantic-naționalistă(d), care este încă vizibilă în limba
norvegiană și în mass-media. Cultura norvegiană a înflorit sub
eforturile naționaliste de a realiza o identitate independentă în
literatură, artă și muzică. Acest lucru continuă și astăzi în artele
interpretative și ca urmare a sprijinului acordat de stat pentru
expoziții, proiecte culturale și opere de artă.[188]
Bryggen(d) din Bergen este pe lista
Patrimoniului Mondial UNESCO(d)
Drepturile omului
Norvegia este o tara progresistă, care a adoptat o legislație și politici

pentru a susține drepturile femeilor, drepturile minorităților și
drepturile LGBT(d). Din anul 1884, 171 dintre figurile de frunte, printre
care cinci prim-miniștri din Partidul Liberal și Partidul Conservator, au
înființat Asociația Norvegiană pentru Drepturile Femeilor(d).[189] Ei au
militat cu succes pentru dreptul la educație(d), dreptul de vot(d), dreptul
la muncă(d) pentru femei și alte politici privind egalitatea de gen. Din
1970, egalitatea de gen a ajuns pe agenda de stat, prin înființarea unui
organism public de promovare a egalității de gen, care a evoluat în
Costumele tradiționale avocatul egalității de gen și pentru combaterea discriminării(d).
țărănești norvegiene,
Organizațiile societății civile continue și ele să joace un rol important,
cunoscute sub numele de
iar organizațiile pentru drepturile femeilor sunt astăzi organizate în
folkedrakt, și costumele
moderne inspirate de
Lobby-ul Norvegian al Femeilor(d).
acestea cunoscute sub
În 1990, Constituția norvegiană a fost modificată pentru a
numele de bunad(d), sunt
aplica primogenitura absolută în susccesiunea la tronul norvegian, în
frecvent utilizate la ocazii
speciale.
sensul că cel mai mare copil, indiferent de sex, al familiei regale are
prioritate în linia de succesiune. Nefiind retroactivă, actualul succesor la
tron este fiul cel mare al regelui, și nu copilul cel mai mare. Articolul 6
prevede că „Pentru persoanele născute înainte de anul 1990... un bărbat va avea prioritate față de o
femeie.”[190]
Popoarele sami au fost timp de secole supuși discriminării și abuzurilor culturilor dominante în țările
scandinave și în Rusia, care revendică teritoriile sami.[191] Samii nu au fost niciodată o singură
comunitate într-o singură regiune din Laponia.[192] Norvegia a fost adesea criticată de comunitatea
internațională pentru politica de norvegianizare(d) și a discriminării împotriva populației indigene a
țării.[193] Cu toate acestea, Norvegia a fost, în 1990, prima țară care a recunoscut convenția ILO 169(d)
privind populațiile indigene, recomandată de ONU.
În ceea ce privește drepturile LGBT, Norvegia a fost prima țară din lume care a adoptat o lege anti-
discriminare care protejează drepturile homosexualilor si lesbienelor. În 1993, Norvegia a devenit a
doua țară care și-a legalizat o uniune civilă pentru cuplurile de același sex și, de la 1 ianuarie 2009, a
devenit a șasea țară care acordă deplină egalitate în raport cu căsătoria pentru cuplurile de același
sex. Ca promotor al drepturilor omului, Norvegia a ținut anual Forumul Libertății de la Oslo, o serie
de conferințe descrisă de The Economist ca fiind „pe cale de a deveni un echivalent al forumului
economic de la Davos în domeniul drepturilor omului.”[194]
Religia
Separarea dintre biserică și stat a avut loc mult mai târziu în Norvegia decât în majoritatea țărilor din
Europa și nu este încă completă. În 2012, parlamentul norvegian a votat pentru acordarea de mai
mare autonomie biserici luterane a Norvegiei,[195] decizie care a fost confirmată într-un amendament
constituțional pe 21 mai 2012.[196] Până în 2012 oficialii Parlamentului erau obligați să fie membri ai
Bisericii Luterane și cel puțin jumătate dintre miniștri trebuia să fie membri ai bisericii de stat.
Cum Biserica Norvegiei este biserică de stat, clericii săi sunt angajați de stat, iar administrațiile
bisericești centrale și regionale fac parte din administrația de stat. Membrii familiei Regale sunt
obligați să fie luterani.
Cinematografie
Filmul documentar Kon-Tiki(d) (1950) despre expediție a câștigat un premiu al Academiei Americane.
În 1959, Nouă vieți de Arne Skouen(d) a fost nominalizat, dar nu a reușit să câștige. Un alt film notabil
este Flåklypa Grand Prix(d), un film de animație în regia lui Ivo Caprino(d). Filmul a fost lansat în
1975 și este bazat pe personajele caricaturistului norvegian Kjell Aukrust(d). Este cel mai vizualizat
film norvegian din toate timpurile.
Veiviseren(d) de Nils Gaup, povestea poporului sami, a fost nominalizat și el pentru un Oscar în 1987
și zece ani mai târziu, la fel a fost Søndagsengler(d) de Berit Nesheim.
Începând cu anii 1990, industria de film a prosperat, producând până la 20 de filme de lung metraj în
fiecare an. Succese deosebite au fost Kristin Lavransdatter(d), după pe un roman scris de un laureat
al Premiului Nobel; Telegrafistul(d) și Gurin cu coadă de vulpe. Knut Erik Jensen(d) s-a numărat
printre cei mai de succes regizori noi, împreună cu Erik Skjoldbjærg(d), care este amintit pentru
filmul Insomnia(d).[197]
Țara a fost utilizată și ca locație de filmare pentru mai multe producții de la Hollywood și
internaționale, între care Imperiul contraatacă (1980), pentru care producătorii au folosit
ghețarul Hardangerjøkulen drept locație de filmare pentru scenele de pe planeta de gheață Hoth.
Acesta a inclus o memorabilă luptă în zăpadă. Filmele Die another Day(d), Busola de aur, Spies Like
Us(d) și Heroes of Telemark, precum și serialele de televiziune Lilyhammer(d) și Vikingii au avut și ele
scene filmate în Norvegia.[198] Un film de scurt metraj, Spiritul Norvegiei, a fost prezentat la
Maelstrom(d) în pavilionul „Norvegia(d)” de la Epcot(d), situat în cadrul complexului Walt Disney

World(d) din Florida, Statele Unite ale Americii. Atracția și filmul și-au încetat operațiunile pe 5
octombrie 2014.
Muzica
Muzica clasică a compozitorilor romantici Edvard Grieg, Rikard

Nordraak și Johan Svendsen este cunoscută pe plan internațional, la fel
ca muzica modernă a lui Arne Nordheim(d). Printre interpreții clasici
norvegieni se numără Leif Ove Andsnes(d), unul dintre cei mai faimoși
pianiști; Truls Mørk(d), un remarcabil violoncelist, și marea soprană
wagneriană Kirsten Flagstad(d).
Black metalul norvegian(d) a influențat lumea muzicii de la sfârșitul

secolului al XX-lea. Începând cu anii 1990, exportul de black metal, o
formă lo-fi, sumbră și brută de heavy metal, a fost dezvoltat de către
trupe ca Emperor, Darkthrone, Gorgoroth, Mayhem, Burzum și
Immortal. Mai recent, trupe ca Enslaved, Kvelertak(d), Dimmu Borgir și
Satyricon au evoluat genul în forma actuală, câștigând fani din întreaga
lume. Evenimentele controversate asociate cu circulația de black metal Edvard Grieg, compozitor și
la începutul anilor 1990 a inclus mai multe incendieri de biserici(d) și pianist
două cazuri celebre de crimă.
Scena de jazz norvegiană este înfloritoare. Jan Garbarek, Terje Rypdal(d), Mari Boine(d), Arild
Andersen(d), și Bugge Wesseltoft(d) sunt recunoscuți la nivel internațional, în timp ce Paal Nilssen-
Love(d), Supersilent(d), Jaga Jazzist(d) și Wibutee(d) sunt artiști de clasă mondială în devenire ai
generației tinere.[199]
Norvegia are o puternică tradiție de muzică populară care are iubitori și

astăzi.[200] Printre cei mai proeminenți artiști muzicieni populari se
numără cântăreții din Hardanger Andrea Een(d), Olav Jorgen Hegge(d) și
Annbjørg Lien(d), și vocaliștii Agnes Buen Garnås(d), Kirsten Bråten
Berg(d) și Odd Nordstoga(d).
Alte formații recunoscute la nivel internațional sunt A-ha, Röyksopp,

Ylvis și Maria Mena.[201] A-ha a devenit celebră la nivel mondial pe la
mijlocul anilor 1980. În anii 1990 și 2000, grupul și-a menținut
popularitatea pe plan intern, și a rămas unul de succes și în afara
Norvegiei, în special în Germania, Elveția, Franța și Brazilia.
În ultimii ani, diverși compozitori norvegieni compozitori și echipele lor

de producție au contribuit la muzica altor artiști internaționali. Echipa
de producție norvegiană Stargate(d) a produs melodii pentru Rihanna,
Beyonce, Shakira, Jennifer Lopez și Lionel Richie, printre alții. Espen
Lind(d) a scris și a produs melodii pentru Beyoncé, Lionel Richie și
Leona Lewis. Lene Marlin(d) a scris melodii pentru Rihanna și
Hardingfele, „scripca
Lovebugs(d).
Hardanger”, un instrument
norvegian
Note
În Norvegia se organizează multe festivaluri de muzică pe tot parcursul anului, în toată țara. Norvegia
este gazda uneia dintre cele mai mari festivaluri de sporturi extreme festivaluri cu muzică,
Ekstremsportveko(d)—un festival organizat anual în Voss. Oslo este gazda a numeroase festivaluri,
cum ar fi Øyafestivalen(d) și by:Larm(d). Oslo organiza odinioară o paradă de vară similară Love
Parade-ului german. În 1992, orașul Oslo a vrut să adopte festivalul francez de muzică Fête de la
Musique înființat de Carl Fredrik Størmer(d). Chiar în primul său an, "Musikkens Dag" a adunat mii
de oameni și artiști pe străzile din Oslo. "Musikkens Dag" a fost între timp rebotezat în Musikkfest
Oslo.
Literatura
Istoria literaturii norvegiene începe cu cele poemele Edaice(d) păgâne și

cu poezia scaldică din secolele al IX-lea și al X-lea, cu poeți cum ar fi
Bragi Boddason(d) și Eyvindr skáldaspillir. Sosirea creștinismului în
jurul anului 1000 a pus Norvegia în legătură cu cultura, hagiografia și
istoriografia medievale europene. Combinată cu tradiție orală autohtonă
și cu influența islandeză, aceasta a influențat literatura scrisă în spre
sfârșitul secolelor al XII-lea și al XIII-lea. Lucrări majore din această
perioadă sunt Historia Norwegiæ(d), Theoderic the Great(d) și Konungs
skuggsjá(d).
În perioada Uniunii Scandinave și, ulterior, a Uniunii Dano-Norvegiene

(1387-1814), s-a scris foarte puțin în norvegiană, cu unele excepții
notabile, cum ar fi Petter Dass(d) și Ludvig Holberg. În piesa lui, Knut Hamsun, scriitor
intitulată Peer Gynt, Ibsen caracterizează această perioadă ca „de două
ori două sute de ani de întuneric/plutind peste o rasă de
maimuțe.” Primul vers din acest cuplet este frecvent citat. În timpul uniunii cu Danemarca, guvernul
a impus folosirea în scris doar a limbii daneze, ceea ce a făcut să scadă literatura norvegiană scrisă.
Două evenimente majore au precipitat o important renaștere a literaturii

norvegiene: în 1811, s-a înființat o universitate norvegiană la Christiania.
În al doilea rând, cuprinși de spiritul revoluționar de după
Revoluțiile Americană și Franceză, norvegienii și-au redactat
propria Constituție(d) în 1814. Mulți scriitori au căpătat inspirație, și au
ajuns să fie recunoscuți mai întâi în Scandinavia, și apoi în întreaga
lume; printre ei numărându-se Henrik Wergeland(d), Peter Christen
Asbjørnsen, Jorgen Moe(d) și Camilla Collett(d).
La sfârșitul secolului al XIX-lea, în Epoca de Aur a literaturii norvegiene,

au apărut așa-numiții „Cei Patru Mari”: Henrik Ibsen, Bjørnstjerne
Bjørnson, Alexander Kielland și Jonas Lie. „Romanele țărănești” ale lui
Bjørnson, cum ar fi Ein glad gut („Un băiat fericit”) și Synnøve
Henrik Ibsen
Solbakken, sunt tipice pentru naționalismul romantic norvegian(d) al
epocii. Romanele și povestirile lui Kielland sunt în cea mai mare parte
naturaliste. Deși un important contribuitor la începutul naționalismul
romantic, (mai ales prin Peer Gynt), Henrik Ibsen este mai bine cunoscut pentru dramele sale
realiste inovatoare, cum ar fi Rața sălbatică(d) și O casă de păpuși. Ele au provocat scandal din cauza
ilustrării moravurilor clasei de mijloc, cu infidelitate, căsătoriile nefericite, și corupția oamenilor de
afaceri.
În secolul al XX-lea, trei romancieri norvegieni au primit Premiul Nobel pentru Literatură:
Bjørnstjerne Bjørnson în 1903, Knut Hamsun pentru cartea Markens grøde(d) („Creștere
pământului”), în 1920, și Sigrid Undset (cunoscut pentru Kristinlavransdatter(d)) în 1928. Și alți
scriitori, cum ar fi următorii au adus contribuții importante: Dag Solstad, Jon Fosse, Cora Sandel(d),
Olav Duun, Olav H. Hauge(d), Gunvor Hofmo(d), Stein Mehren, Kjell Askildsen(d), Hans
Herbjørnsrud(d), Aksel Sandemose(d), Bergljot Hobæk Haff(d), Jostein Gaarder, Erik Fosnes Hansen,
Jens Bjørneboe, Kjartan Fløgstad(d), Lars Saabye Christensen, Johan Borgen, Herbjørg Wassmo, Jan
Erik Vold, Rolf Jacobsen(d), Olaf Bull(d), Jan Kjærstad, Georg Johannesen(d), Tarjei Vesaas, Sigurd
Hoel, Arnulf Øverland(d) și Johan Falkberget.
Cercetare
Printre oamenii de știință norvegieni recunoscuți pe plan internațional se numără

matematicienii Niels Henrik Abel, Sophus Lie și Atle Selberg(d), chimistul fizician Lars Onsager,
fizicianul Ivar Giaever, chimiștii Odd Hassel, Peter Waage(d), și Cato Maximilian Guldberg(d).
În secolul al XX-lea, universitarii norvegieni au efectuat muncă de pionierat în multe științe sociale,
inclusiv în criminologie, sociologie și studiul păcii și conflictelor(d). Printre cele mai importante cadre
universitare se numără Arne Næss(d), filosof și fondator al ecologiei profunde; Johan Galtung,
fondatorul studiului păcii(d); Nils Christie(d) și Thomas Mathiesen(d), criminologi; Fredrik Barth,
antropolog social; Vilhelm Aubert(d), Harriet Holter(d) și Erik Grønseth(d), sociologi; Tove Stang
Dahl(d), pionier al dreptului în domeniul femeilor; Stein Rokkan(d), politolog; și economiștii Ragnar
Frisch, Trygve Haavelmo și Finn E. Kydland.
În 2014, doi oamenii de știință norvegieni, May-Britt Moser și Edvard Moser, au primit Premiul
Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, împreună cu John O'Keefe, pentru identificarea celulelor care
compun un sistem de poziționare în creierul uman.[202]
Arhitectura
Cu pădurile sale extinse, Norvegia a avut mult timp o

tradiție a construcțiilor din lemn. Multe dintre cele mai
interesante clădiri noi sunt realizate din lemn, ceea ce
reflectă atracția puternică pe care o exercită acest material
asupra designerilor și constructorilor norvegieni.[203]
Când Norvegia a trecut

la creștinism acum
Biserica de lemn din Urnes, listată de circa 1.000 de ani, aici
UNESCO ca sit în Patrimoniul Mondial. au început să se
construiască biserici.
Arhitectura din piatră a fost introdusă din Europa pentru cele
mai importante structuri, începând cu construcția Catedralei
Nidaros din Trondheim. La începutul Evului Mediu, au început
să se construiască stavkirke din lemn în toată Norvegia. Unele
Hotelul Dalen(d) din Telemark,
dintre ele au rezistat până astăzi și reprezintă cea mai
construit în Dragestil(d) („stilul
neobișnuită contribuție a Norvegiei la istoria arhitecturii. Un bun
dragon”), un stil de design și
exemplu, biserica de lemn din Urnes din Sognefjord, este pe
arhitectură care are originea în
lista UNESCO a patrimoniului mondial. Un alt exemplu notabil perioada naționalismului romantic
de arhitectură din lemn îl constituie clădirile de pe cheiul norvegian(d).
Bryggen(d) din Bergen și ele listate în Patrimoniul Cultural
Mondial, constând dintr-un rând de structuri înalte și înguste,
din lemn, de-a lungul cheiului.
În secolul al XVII-lea, sub monarhia daneză, au fost înființate orașe și

sate, cum ar fi Kongsberg și Røros. Orașul avea o biserică construită în
stil baroc. Clădirile tradiționale din lemn, clădiri care au fost construite
în Røros au supraviețuit.
După dizolvarea în 1814 a uniunii Norvegiei cu Danemarca, Oslo a

devenit capitală. Arhitectul Christian H. Grosch(d) a proiectat cele mai
vechi părți ale Universității din Oslo(d), ale bursei de valori Oslo(d), și
multe alte clădiri și biserici construite în acea perioadă națională
timpurie.
La începutul secolului al XX-lea, orașul Ålesund a fost reconstruit în stil

Orașul de secol al XVII-lea
Art Nouveau, stil, influențat de stilurile din Franța. Anii 1930, când
din Røros, desemnat în
domina funcționalismul, au devenit o perioadă puternică pentru anul 1980 ca sit în
arhitectura norvegiană. Abia din secolul al XX-lea, arhitecții norvegieni Patrimoniul Mondial
au căpătat și renume internațional. Una dintre cele mai remarcabile UNESCO, cu străzi înguste
clădiri moderne din Norvegia Parlamentul Sami(d) din Kárášjohka, și case din lemn.
proiectat de Stein Halvorson și Christian Sundby. Sala sa de dezbateri,
din lemn, este o versiune abstractă de lawo, cort tradițional folosit de
nomazii sami.[204]
Arta
Pentru o perioadă îndelungată, arta norvegiană a fost dominată

de opere de artă din Germania și Olanda, precum și de influența
de la Copenhaga. În secolul al XIX-lea a început o perioadă ca un
adevărat norvegiană, în primul rând cu portrete, și mai târziu, cu
peisaje impresionante. Johan Christian Dahl (1788-1857), la
inceput din școala de la Dresda, s-a întors în cele din urmă
pentru a picta peisaje din Norvegia de vest, definind pentru
pentru prima dată pictura norvegiană.[205]
Brudeferd am Hardanger de Adolph
Tidemand og Hans Gude, 1848 Proaspăta independență față de Danemarca a încurajat pictorii
să-și dezvolte identitatea norvegiană, mai ales peisagiștii cum ar
fi Kitty Kielland(d), o pictoriță care a studiat cu Hans Gude(d), și
Harriet Backer(d), un altă artistă pionieră, influențată de impresionism. Frits Thaulow(d), un
impresionist, a fost influențat de scena artistică din Paris, ca și Christian Krogh, un pictor realist,
renumit pentru picturile sale de prostituate.[206]
Remarcabil a fost Edvard Munch, un pictor simbolist/expresionist care a devenit celebru în întreaga
lume pentru Țipătul care se spune că reprezintă anxietatea omului modern.
Alți artiști notabili sunt și Harald Sohlberg, un pictor neo-romantic amintit pentru picturile sale
cu Røros, și Odd Nerdrum, un pictor figurativ care susține că munca lui nu este arta, ci kitsch-ul.
Bucătăria
Tradițiile culinare norvegiene prezintă influența tradițiilor maritime și agrare, cu somonul (proaspăt
și conservat), heringul(d) (murat sau marinat), păstrăvul(d), codul și alte fructe de mare fiind
echilibrate cu brânzeturi, produse lactate și produse de panificație (predominant negre).
Lefse(d) este o pâine norvegiană de cartofi, de obicei acoperită cu cantități mari de unt și zahăr, cel
mai frecvent pregătită în preajma Crăciunului. Unele feluri de mâncare tradiționale
norvegiene sunt lutefisk(d), Smalahove(d), Pinnekjøtt(d), raspeball(d) și Fårikål(d).[207]
Sporturile
Sportul este o parte centrală a culturii norvegiene, iar sporturi

populare sunt fotbalul, biatlonul, schiul fond(d), săriturile cu
schiurile și, într-o mai mică măsură, hocheiul pe gheață și
handbalul. Norvegia este cea mai de succes țară din toate
timpurile la Jocurile Olimpice de Iarnă.
Fotbalul este cel mai popular sport în Norvegia în termeni de

practicanți activi legitimați. Într-un sondaj realizat în 2014-15,
Biatlonistul Ole Einar Bjørndalen din
fotbalul s-a clasat mult în urma biatlonului și schiului fond(d) în
Norvegia este cel mai de succes de
termeni de popularitate în rândul spectatorilor.[208] Hocheiul pe sportiv la Jocurile Olimpice de Iarnă
gheață este cea mai practicat sport de sală.[209] Echipa națională din toate timpurile, cu 13 medalii
de handbal feminin a câștigat mai multe titluri, între care
două turnee olimpice campionate (2008, 2012), trei Campionate
Mondiale (1999, 2011, 2015) și șase Campionate Europene (1998, 2004, 2006, 2008, 2010, 2014).
Echipa națională de fotbal a participat de trei ori la Cupa Mondială FIFA (1938, 1994, 1998), și o dată
la Campionatul European (2000). Cea mai bună clasare conform FIFA a fost locul 2, poziție pe care a
deținut-o de două ori, în 1993 și în 1995.[210]
Șahul este câștigă și el popularitate în Norvegia. Magnus Carlsen este actualul campion mondial.[211]
Există aproximativ 10 mari maeștri și 29 de maeștri internaționali(d) în Norvegia.
Norvegia a participat pentru prima dată la Jocurile Olimpice în anul 1900, și a trimis sportivi să
concureze la fiecare ediție de atunci, cu excepția Olimpiadei din 1904, care a avut o prezență
redusă, și a celei din 1980 de la Moscova, atunci când Norvegia a participat la boicotul american.
Sportivi norvegieni celebi pentru sporturile de iarnă sunt, de exemplu, biatlonistul Ole Einar
Bjørndalen și schiorii de fond Marit Bjørgen(d) și Bjorn Dæhlie(d).
Norvegia a găzduit două ediții ale Jocurilor Olimpice:
Jocurile Olimpice de Iarnă din 1952 de la Oslo

Jocurile Olimpice de Iarnă din 1994 de la Lillehammer
Note de completare
a. ^ Tratatul Spitsbergenului (denumit și „Tratatul Svalbardului”) din 9 februarie 1920 recunoaște
deplina suveranitate a Norvegiei asupra arhipelagului arctic (denumit acum Svalbard).[10]
Note bibliografice
1. ^ a b Arealstatistikk for Norge (https://www.kartverket.no/kunnskap/Fakta-om-Norge/Arealstatistik
k/Arealstatistikk-Norge/) (în norvegiană bokmål), Norwegian Mapping and Cadastre Authority[*],
20 decembrie 2019
2. ^ https://kartverket.no/Kunnskap/Fakta-om-Norge/Hoyeste-fjelltopp-i-kommunen/hoyeste-
fjelltopp-i-hver-kommune/ (https://kartverket.no/Kunnskap/Fakta-om-Norge/Hoyeste-fjelltopp-i-ko
mmunen/hoyeste-fjelltopp-i-hver-kommune/), accesat în 12 martie 2018 Lipsește sau este vid:
|title= (ajutor)
3. ^ a b https://www.ssb.no/en/befolkning/statistikker/folkemengde/aar-per-1-januar (https://www.ssb.
no/en/befolkning/statistikker/folkemengde/aar-per-1-januar) Lipsește sau este vid: |title=
(ajutor)
4. ^ World Bank database (https://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.MKTP.CD?locations=NO),
accesat în 17 octombrie 2018
5. ^ World Bank database (https://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.MKTP.PP.CD), accesat în 8
iunie 2019
6. ^ World Bank database (https://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.PCAP.CD), accesat în 27
mai 2019
7. ^ World Bank database (https://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.PCAP.PP.CD), accesat în 11
iunie 2019
8. ^ http://hdr.undp.org/en/countries/profiles/NOR (http://hdr.undp.org/en/countries/profiles/NOR)
Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
9. ^ https://www.currency-iso.org/dam/downloads/lists/list_one.xml (https://www.currency-iso.org/da
m/downloads/lists/list_one.xml), accesat în 9 august 2017 Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
10. ^ National Research Council (U.S.). Polar Research Board (1986). Antarctic treaty system: an
assessment (https://books.google.com/books?id=gNxjxfm4cSgC&pg=PA370). National
Academies Press. ISBN 978-0-309-03640-5. Accesat în 24 iulie 2011.
11. ^ „UPDATE 1-Statistics Norway raises '07 GDP outlook, cuts '08” (http://uk.reuters.com/article/oil
Rpt/idUKL0674675920070906). Reuters. 6 septembrie 2007. Accesat în 8 martie 2009.
12. ^ „Country Comparison :: Crude oil – production” (https://www.cia.gov/library/publications/the-worl
d-factbook/rankorder/2241rank.html). CIA – The World Factbook. Accesat în 16 martie 2016.
13. ^ „Country Comparison :: Natural gas – production” (https://www.cia.gov/library/publications/the-w
orld-factbook/rankorder/2249rank.html). CIA – The World Factbook. Accesat în 16 martie 2016.
14. ^ „The World's Richest Countries” (http://www.forbes.com/sites/bethgreenfield/2012/02/22/the-wor
lds-richest-countries/). forbes.com. Accesat în 12 decembrie 2014.
15. ^ „The World Factbook” (https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/rankorder/200
4rank.html#no). Central Intelligence Agency Library. Central Intelligence Agency. Accesat în 23
mai 2016.
16. ^ „Human development indices 2008” (http://hdr.undp.org/en/media/HDI_2008_EN_Tables.pdf)
(PDF). Human Development Report. hdr.undp.org. 18 decembrie 2008. Accesat în 12 mai 2009.
17. ^ a b "2015 Human Development Report" (http://hdr.undp.org/sites/default/files/hdr_2015_statistic
al_annex.pdf) (PDF).
18. ^ a b „Human Development Index 2009” (http://hdr.undp.org/en/media/HDR_2009_EN_Complete.
pdf) (PDF). Human Development Report. hdr.undp.org. 5 octombrie 2009. Accesat în 5 octombrie
2009.
19. ^ „Human Development Report 2011” (http://hdr.undp.org/en/media/HDR_2011_EN_Table1.pdf)
(PDF). United Nations. Accesat în 2 noiembrie 2011.
20. ^ Norway top country in human well-being (http://www.upi.com/Top_News/World-News/2013/03/1
5/Norway-top-country-in-human-well-being/UPI-38211363358148/).
21. ^ „This Is the World's Most Prosperous Nation (Hint: It's Not the U.S.)” (http://www.takepart.com/a
rticle/2015/11/02/this-is-most-prosperous-nation-in-world-hint-not-us). TakePart(d). 3 noiembrie
2015. Accesat în 5 noiembrie 2015.
22. ^ „Index of Public Integrity” (http://integrity-index.org/about/). integrity-index.org (în engleză).
Accesat în 15 iunie 2016.
23. ^ „Nomino 6:6” (https://tv.nrk.no/serie/nomino/DVFJ63000615/sesong-2/episode-6#t=22m18s).
Nomino. Sezonul 2 (în norvegiană). 4 octombrie 2016. Eveniment la 22:18. NRK. Accesat în 5
octombrie 2016.
24. ^ „Sår tvil om Norges opphav” (http://forskning.no/historie-sprak/2016/02/sar-tvil-om-norges-opph

av) (în norvegiană). Forskning.no pentru University of Agder(d). Arhivat din original (http://forsknin
g.no/historie-sprak/2016/02/sar-tvil-om-norges-opphav) la 1 noiembrie 2016.
25. ^ a b Sigurðsson and Riisøy: Norsk historie 800–1536.
26. ^ „Etymologie de Normand” (https://web.archive.org/web/20120130052010/http://www.cnrtl.fr/ety
mologie/normand) (în franceză). Centre National de Ressources Textuelles et Lexicales. Arhivat
din original (http://www.cnrtl.fr/etymologie/normand) la 30 ianuarie 2012.
27. ^ Passarino, G; Cavalleri, G. L.; Lin, A. A.; Cavalli-Sforza, L. L.; Børresen-Dale, A. L.; Underhill, P.
A. (2002). „Different genetic components in the Norwegian population revealed by the analysis of
mtDNA and Y chromosome polymorphisms”. European Journal of Human Genetics. 10 (9): 521–
9. doi:10.1038/sj.ejhg.5200834 (https://doi.org/10.1038%2Fsj.ejhg.5200834). PMID 12173029 (htt
ps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12173029).
28. ^ Ling 2008.
29. ^ Vedel, Bornholms Oldtidsminder og Oldsager, (Copenhagen 1886).
30. ^ „Age of the vikings” (http://loststory.net/node/91). loststory. Accesat în 17 februarie 2015.
31. ^ Larsen, p. 83.
32. ^ Foster, R. F.(d) (2001) The Oxford History of Ireland.
33. ^ Larsen, p. 95.
34. ^ Larsen, p. 201.
35. ^ Larsen, p. 192.
36. ^ Oeding, P (1990). „The black death in Norway”. Tidsskrift for den Norske laegeforening :
tidsskrift for praktisk medicin, ny raekke. 110 (17): 2204–8. PMID 2197762 (https://www.ncbi.nlm.n
ih.gov/pubmed/2197762).
37. ^ a b c d e f g h i j „Black Death (pandemic)” (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/67758/Bl
ack-Death). Encyclopædia Britannica. Accesat în 23 iulie 2011.
38. ^ Larsen, pp. 202–203.
39. ^ Larsen, p. 195
40. ^ Larsen, p. 197
41. ^ Finding the family in medieval and early modern Scotland (https://books.google.com/books?id=
6oOCfHxQDtwC&pg=PA153), p. 153, pe Google Books
42. ^ The savage wars of peace: England, Japan and the Malthusian trap (https://books.google.com/
books?id=eGsCGAdH4YQC&pg=PA63), p. 63, pe Google Books
43. ^ Treaty of Kiel(d), 14 January 1814.
44. ^ Nicolson, Harold (1946). The Congress of Vienna; a study in allied unity, 1812–1822. Constable
& co. ltd. p. 295. „The British Government sought to overcome this reluctance by assisting Russia
in blockading the coast of Norway”
45. ^ Larsen, p. 572.
46. ^ Larsen, p. 423.
47. ^ Franklin D. Scott, Sweden: the Nation's History (University of Minnesota Press(d): Minneapolis,
1977) p. 380.
48. ^ Larsen, p. 432.
49. ^ Larsen, p. 431.
50. ^ Larsen, p. 412.
51. ^ a b See "The Civil War in Switzerland" by Frederick Engels contained in Marx & Engels,
Collected Works: Volume 6 (International Publishers, New York, 1976) p. 368.
52. ^ Larsen, p. 433.
53. ^ „Marcus Møller Thrane – Norwegian journalist and socialist” (http://www.britannica.com/EBchec
ked/topic/593569/Marcus-Moller-Thrane). Encyclopedia Britannica.
54. ^ Larsen, p. 510.
55. ^ „Norwegian volunteers in the Wehrmacht and SS” (http://www.nuav.net/volunter.html). Nuav.net.

9 aprilie 1940. Accesat în 5 aprilie 2010.
56. ^ PM to light London tree (https://web.archive.org/web/20111011171256/http://www.aftenposten.n
o/english/local/article2137248.ece).
57. ^ „Norwegian minister Espen Eide urges UK caution on quitting EU” (http://www.bbc.co.uk/news/u
k-20830201). BBC. 23 decembrie 2012. Accesat în 23 decembrie 2012.
58. ^ a b c d Central Intelligence Agency. „Norway” (https://www.cia.gov/library/publications/the-world-f
actbook/geos/no.html). The World Factbook. Accesat în 20 iunie 2013.
59. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile
numite kart_2019
60. ^ „Minifacts about Norway 2009: 2. Geography, climate and environment” (http://www.ssb.no/engli
sh/subjects/00/minifakta_en/en/). Statistics Norway(d). Accesat în 25 octombrie 2009.
61. ^ „Norwegian Shelf ecosystem” (http://www.eoearth.org/article/Norwegian_Shelf_large_marine_e
cosystem). Eoearth.org. Accesat în 30 mai 2010.
62. ^ „Climate mythology: The Gulf Stream, European climate and Abrupt Change” (http://ocp.ldeo.co
lumbia.edu/res/div/ocp/gs/).
63. ^ NRK (21 august 2016). „Norske steder blant de tørreste i Europa (Places in Norway among the
driest in Europe)” (http://www.yr.no/artikkel/norske-steder-blant-de-torreste-i-europa-1.13096592).
NRK. Accesat în 26 august 2016.
64. ^ Met.no. „Climate in Norway” (https://web.archive.org/web/20170320232734/https://met.no/Engli
sh/Climate_in_Norway/) (în engleză). Arhivat din original (https://met.no/English/Climate_in_Norw
ay/) la 20 martie 2017.
65. ^ „Climate of Norway: Temperature, Climate graph, Climate table for Norway - Climate-Data.org”
(https://en.climate-data.org/country/38/).
66. ^ A study behind the updated maps of Köppen-Geiger climate classification. „Updated world map
of the Koppen-Geiger climate classification” (https://pdfs.semanticscholar.org/e7eb/d81d62f45c41
d143df2c3f84e5a39ae03521.pdf) (PDF).
67. ^ Books Google. „Selected climatic data for a global set of standard stations for vegetation” (http
s://books.google.com/books?id=az3qCAAAQBAJ&pg=PA5).
68. ^ Website with maps. „World map of Köppen-Geiger climate classification updated” (https://web.ar
chive.org/web/20170405164155/http://koeppen-geiger.vu-wien.ac.at/present.htm). Arhivat din
original (https://koeppen-geiger.vu-wien.ac.at/present.htm) la 5 aprilie 2017.
69. ^ „NOU 2004” (https://web.archive.org/web/20080511130011/http://www.regjeringen.no/nb/dep/m
d/dok/NOU-er/2004/NOU-2004-28/6.html?id=388879). Regjeringen.no. Arhivat din original (http://
www.regjeringen.no/nb/dep/md/dok/nou-er/2004/nou-2004-28/6.html?id=388879) la 11 mai 2008.
Accesat în 30 mai 2010.
70. ^ a b Norwegian Red List 2010 (https://web.archive.org/web/20130527150736/http://www.artsdata
banken.no/Article.aspx?m=207&amid=8737).
71. ^ "WWF – Norway's forest heritage under threat" (http://wwf.panda.org/who_we_are/wwf_offices/
norway/news/?6911/norways-forest-heritage-under-threat) Arhivat (http://web.archive.org/web/201
60101083816/http://wwf.panda.org/who_we_are/wwf_offices/norway/news/?6911/norways-forest-
heritage-under-threat) 1 ianuarie 2016 la Wayback Machine.. panda.org. 15 April 2003 Arhivat (htt
p://web.archive.org/web/20160101083816/http://wwf.panda.org/who_we_are/wwf_offices/norway/
news/?6911/norways-forest-heritage-under-threat) 1 ianuarie 2016 la Wayback Machine.
[nefuncțională]
72. ^ "25 Reasons Norway Is The Greatest Place On Earth" (http://www.huffingtonpost.com/2014/01/

07/norway-greatest-place-on-earth_n_4550413.html). The Huffington Post. 7 January 2014.
73. ^ Hamashige, Hope. „Best, Worst World Heritage Sites Ranked” (http://news.nationalgeographic.c
om/news/2006/11/061115-heritage-sites_2.html). National Geographic News. Accesat în 25
octombrie 2009.
74. ^ Planet, Lonely (2 august 2010). „Norway: come for the sun, stay for the light show - Lonely
Planet” (https://www.lonelyplanet.com/norway/travel-tips-and-articles/72649). Lonely Planet (în
engleză). Accesat în 11 aprilie 2017.
75. ^ „Global Metrics for the Environment” (http://epi.yale.edu/sites/default/files/2016EPI_Full_Report
_opt.pdf) (PDF). epi.yale.edu. ianuarie 2016. Accesat în 23 decembrie 2017.
76. ^ „2016 Environmental Performance Index (excel/xls)” (http://epi.yale.edu/sites/default/files/2016_
epi_framework_indicator_scores_friendly.xls). epi.yale.edu. ianuarie 2016. Accesat în 23
decembrie 2017.
77. ^ Wong, Curtis M. (14 December 2010).
78. ^ Sida/Så arbetar vi/EIU_Democracy_Index_Dec2011.pdf Democracy index 2011 (https://web.arc
hive.org/web/20120617042553/http://www.sida.se/Global/About).
79. ^ Davidson, Kavitha A. (21 March 2013).
80. ^ „The Constitution – Complete text” (https://web.archive.org/web/20110829055430/http://www.sto
rtinget.no/en/In-English/About-the-Storting/The-Constitution/The-Constitution/). The Storting's
Information Corner. 2011. Arhivat din original (https://stortinget.no/en/In-English/About-the-Stortin
g/The-Constitution/The-Constitution/) la 29 august 2011. Accesat în 9 septembrie 2011.
81. ^ „The King's constitutional role” (http://www.kongehuset.no/c27300/seksjonstekst/vis.html?tid=29
977). The Royal Court of Norway. Accesat în 24 aprilie 2009.
82. ^ a b „The Monarchy” (https://web.archive.org/web/20120222042421/http://www.norway.org/about
norway/society/political/monarchy/). Norway.org. 24 iunie 2010. Arhivat din original (http://www.no
rway.org/aboutnorway/society/political/monarchy/) la 22 februarie 2012.
83. ^ „The Storting” (https://web.archive.org/web/20120126212450/http://www.norway.org/aboutnorwa
y/society/political/storting/). Norway.org. 10 iunie 2009. Arhivat din original (http://www.norway.org/
aboutnorway/society/political/storting/) la 26 ianuarie 2012.
84. ^ Nordsieck, Wolfram (2011). „Parties and Elections in Europe” (https://web.archive.org/web/2011
0903220240/http://parties-and-elections.de/norway.html). parties-and-elections.de. Arhivat din
original (http://www.parties-and-elections.de/norway.html) la 3 septembrie 2011. Accesat în 10
septembrie 2011. „Storting, 4-year term, 4% threshold (supplementary seats)”
85. ^ „The Government” (https://web.archive.org/web/20120329194842/http://www.norway.org/aboutn
orway/society/political/government/). Norway.org. 10 iunie 2009. Arhivat din original (http://www.n
orway.org/aboutnorway/society/political/government) la 29 martie 2012.
86. ^ "itemid":%5b"001-81356"%5d} „CASE OF FOLGERØ AND OTHERS v. NORWAY” (http://hudo
c.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-81356#{). 29 iunie 2007. Accesat în 17 martie
2015.
87. ^ Constance Johnson (6 iunie 2012), „Norway: Change in Church/State Relations” (http://www.lo
c.gov/law/foreign-news/article/norway-change-in-churchstate-relations/), Loc.gov/law/foreign-
news/article/norway-change-in-churchstate-relations/, accesat în 7 noiembrie 2017
88. ^ „Norway: Church to Become Separate from State, Beginning Jan. 1 - Christian News Headlines”
(https://www.christianheadlines.com/blog/norway-church-to-become-separate-from-state-beginnin
g-jan-1.html), Https://www.christianheadlines.com, accesat în 7 noiembrie 2017 Legătură externa
în |newspaper= (ajutor)
89. ^ „Form of Government” (https://web.archive.org/web/20120222042417/http://www.norway.org/ab
outnorway/society/political/general/). Norway.org. 10 septembrie 2009. Arhivat din original (http://
www.norway.org/aboutnorway/society/political/general/) la 22 februarie 2012.
90. ^ „Political System of Norway” (http://www.123independenceday.com/norway/political-system.htm
l). 123independenceday.com. Accesat în 27 ianuarie 2010.
91. ^ Bevanger, Lars (10 septembrie 2013). „Norway election: Erna Solberg to form new government”
(http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-24014551). BBC. Accesat în 15 februarie 2014.
92. ^ „Local Government” (https://web.archive.org/web/20100611231520/http://www.norway.org/about
norway/society/political/local/). Norway.org. 10 iunie 2009. Arhivat din original (http://www.norway.
org/aboutnorway/society/political/local/) la 11 iunie 2010. Accesat în 27 ianuarie 2010.
93. ^ Rapp, Ole Magnus (21 septembrie 2015). „Norge utvider Dronning Maud Land helt frem til
Sydpolen” (http://www.aftenposten.no/nyheter/iriks/Norge-utvider-Dronning-Maud-Land-helt-frem-t
il-Sydpolen-8168779.html). Aftenposten (în norvegiană). Oslo, Norway: Aftenposten. Accesat în
22 septembrie 2015. „…formålet med anneksjonen var å legge under seg det landet som til nå
ligger herreløst og som ingen andre enn nordmenn har kartlagt og gransket. Norske myndigheter
har derfor ikke motsatt seg at noen tolker det norske kravet slik at det går helt opp til og inkluderer
polpunktet.”
94. ^ Frå 1. januar 2020 er det 356 kommunar og 11 fylke i Noreg. (https://www.kartverket.no/Kunnsk
ap/Norges-grenser/Kommune-og-fylkesgrenser/)
95. ^ a b „The Judiciary” (https://web.archive.org/web/20120126212439/http://www.norway.org/aboutn
orway/society/political/judiciary/). Norway.org. 10 iunie 2009. Arhivat din original (http://www.norw
ay.org/aboutnorway/society/political/judiciary/) la 26 ianuarie 2012.
96. ^ Worldwide Press Freedom Index 2007 (https://wayback.archive.org/web/20100507002549/htt
p://en.rsf.org/press-freedom-index-2007,34.html), Reporters Without Borders.
97. ^ „Global Corruption Barometer 2013-Norway” (https://web.archive.org/web/20141021022145/htt
p://www.transparency.org/gcb2013/country/?country=norway). Transparency International. Arhivat
din original (http://www.transparency.org/gcb2013/country/?country=norway) la 21 octombrie
2014. Accesat în 17 noiembrie 2013.
98. ^ „List of Norwegian embassies at the website of the Norwegian ministry of foreign affairs” (https://
web.archive.org/web/20080206092107/http://www.regjeringen.no/nb/dep/ud/dok/veiledninger/200
5/Norges-utenriksstasjoner.html?id=88166&epslanguage=NO). Web.archive.org. 6 februarie
2008. Arhivat din original (http://www.regjeringen.no/nb/dep/ud/dok/veiledninger/2005/Norges-ute
nriksstasjoner.html?id=88166&epslanguage=NO) la 6 februarie 2008. Accesat în 12 octombrie
2013.
99. ^ „Refleksjoner fra Brussel – Hospitering ved Sørlandets Europakontor – Vest-Agder
Fylkeskommune” (https://web.archive.org/web/20130606042007/http://intportal.vaf.no/hoved.asp
x?m=2761&amid=49981). Intportal.vaf.no. 4 ianuarie 2010. Arhivat din original (http://intportal.vaf.
no/hoved.aspx?m=2761&amid=49981) la 6 iunie 2013.
00. ^ „EU-programmer” (https://web.archive.org/web/20110501055247/http://www.eu-norge.org/en/No
rges_forhold_til_EU/deltakelse/EU_programmer/). Eu-norge.org. 30 iunie 2009. Arhivat din
original (http://www.eu-norge.org/en/Norges_forhold_til_EU/deltakelse/EU_programmer/) la 1 mai
2011. Accesat în 29 august 2010.
01. ^ „NDF official numbers” (https://web.archive.org/web/20090412023336/http://www.mil.no/languag
es/english/start/facts/article.jhtml?articleID=32061). NDF. Arhivat din original (http://www.mil.no/la
nguages/english/start/facts/article.jhtml?articleID=32061) la 12 aprilie 2009. Accesat în 22 aprilie
2009.
02. ^ Gwladys Fouche and Balazs Koranyi (14 June 2013): "Norway becomes first NATO country to
draft women into military" (http://uk.reuters.com/article/2013/06/14/uk-norway-women-conscription
-idUKBRE95D0N920130614), Reuters.
03. ^ „Forsvarsnett: Norwegian forces abroad” (https://web.archive.org/web/20080929023134/http://w
ww.mil.no/languages/english/start/general/). mil.no. Arhivat din original (http://www.mil.no/languag
es/english/start/general/) la 29 septembrie 2008. Accesat în 2 septembrie 2008.
04. ^ United Nations. Human Development Report 2013. United Nations Development Programme
(UNDP). ISBN 978-92-1-126340-4.
05. ^ Nordhagen, R; Major, E; Tverdal, A; Irgens, L; Graff-Iversen, S (2014). „Folkehelse i Norge 1814
– 2014” (http://www.fhi.no/artikler/?id=110607). Folkehelseinstituttet. Accesat în 2 septembrie
2014.
06. ^ "Deaths – SSB" (http://ssb.no/en/dode/). ssb.no.
07. ^ Baltais, Simon (2010). „Environment And Economy: Can They Co-Exist In The "Smart State"?”
(http://www.issuesmagazine.com.au/article/issue-june-2010/environment-and-economy-can-they-
co-exist-%E2%80%9Csmart-state%E2%80%9D.html). Issues. 91: 21–24.
08. ^ A Family Affair: Intergenerational Social Mobility across OECD Countries (http://www.oecd.org/t
ax/public-finance/chapter%205%20gfg%202010.pdf).
09. ^ „OECD Better Life Index” (http://www.oecdbetterlifeindex.org/#/11111111111). OECD. Accesat în

27 august 2013.
10. ^ „NAV – Foreldrepenger ved fødsel” (https://web.archive.org/web/20100226164159/http://www.n
av.no/Familie/Svangerskap%2C+f%C3%B8dsel+og+adopsjon/Foreldrepenger+til+far+ved+f%C
3%B8dsel+og+adopsjon). Nav.no. 2011. Arhivat din original (https://www.nav.no/Familie/Svangers
kap%2C+f%C3%B8dsel+og+adopsjon/Foreldrepenger+til+far+ved+f%C3%B8dsel+og+adopsjon)
la 26 februarie 2010. Accesat în 18 aprilie 2011.
11. ^ Kari Vartdal Riise; Cecilie Langum Becker (31 august 2012). „Norge i særstilling” (http://www.dn.
no/forsiden/borsMarked/article2461528.ece) (în norvegiană). DN.no. Accesat în 22 septembrie
2012.
12. ^ „Labour force survey – SSB” (http://www.ssb.no/en/arbeid-og-lonn/statistikker/aku). Ssb.no. 29
ianuarie 2014. Accesat în 15 februarie 2014.
13. ^ „Labour force survey – About the statistics – SSB” (http://www.ssb.no/en/arbeid-og-lonn/statistik
ker/aku/kvartal/2013-10-30?fane=om#content). Ssb.no. 30 octombrie 2013. Accesat în 15
februarie 2014.
14. ^ „Statistical Yearbook of Norway 2013, Table 144: National Insurance. Disability pension, by
county. 31 December 2012” (http://www.ssb.no/a/english/aarbok/tab/tab-144.html). Ssb.no. 31
decembrie 2012. Accesat în 15 februarie 2014.
15. ^ „Dette er Norge” (http://www.ssb.no/norge/tertiar/) (în norvegiană). Statistics Norway(d). Accesat
în 2 ianuarie 2013.
16. ^ Bureau of Labor Statistics. „International Comparisons of GDP per Capita and per Hour, 1960–
2010” (http://www.bls.gov/fls/intl_gdp_capita_gdp_hour.pdf) (PDF). Division of International Labor
Comparisons. Accesat în 16 martie 2016.
17. ^ "Hourly Compensation Costs, U.S. Dollars and U.S. = 100." (http://www.bls.gov/news.release/ic
hcc.t01.htm)
18. ^ Central Intelligence Agency. „Country Comparison: Distribution of Family Income – GINI Index”
(https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/rankorder/2172rank.html). The World
Factbook. Accesat în 20 iunie 2013.
19. ^ „EØS-loven — EØSl. Lov om gjennomføring i norsk rett av hoveddelen i avtale om Det
europeiske økonomiske samarbeidsområde (EØS) m.v. (EØS-loven)” (http://www.lovdata.no/all/nl
-19921127-109.html). Lovdata.no. Accesat în 14 februarie 2009.
20. ^ "Norway (http://www.state.gov/r/pa/ei/bgn/3421.htm)," U.S. Department of State
21. ^ „Secondary Industries”. This is Norway (http://www.ssb.no/en/befolkning/artikler-og-publikasjone
r/this-is-norway/). Statistics Norway(d). 15 martie 2009. p. 40. Accesat în 24 martie 2013.
22. ^ Stanley Reed (24 iunie 2014). „Norway's Sovereign Wealth Fund Ramps Up Investment Plans”
(http://dealbook.nytimes.com/2014/06/24/norways-sovereign-wealth-fund-ramps-up-investment-pl
ans/). New York Times. Accesat în 27 aprilie 2015. „The fund, the world's largest sovereign wealth
fund ...”
23. ^ „Mineral Resources in Norway in 2013” (http://www.ngu.no/upload/publikasjoner/rapporter/2014/
Mineral%20Resources2013_screen.pdf?fileId=560) (PDF).
24. ^ „FAO Globefish global trends 2006” (http://www.globefish.org/filedownload.php?fileId=560).
Accesat în 8 martie 2009.
25. ^ „Mener Norge bør satse på våpen når oljen tar slutt – VG Nett om Stoltenberg-regjeringen” (htt
p://www.vg.no/nyheter/utenriks/artikkel.php?artid=10037949). Vg.no. Accesat în 7 martie 2011.
26. ^ „Binge and purge” (http://www.economist.com/displaystory.cfm?story_id=12970769). The
Economist. 22 ianuarie 2009. Accesat în 30 ianuarie 2009. „98–99% of Norway's electricity comes
from hydroelectric plants.”
27. ^ a b c Ole Mathismoen (5 august 2013) Aftenposten p. 5
28. ^ a b Lindeberg, Anne. „Her er Norges nye oljeprovins” (http://www.dn.no/energi/article2677091.ec
e). Dn.no. Accesat în 12 octombrie 2013.
29. ^ „Gass- og oljefunn nord for Snøhvitfeltet i Barentshavet – 7220/8-1” (http://www.npd.no/Nyheter/
Resultat-av-leteboring/2011/72208-1/). Npd.no. 1 aprilie 2011. Accesat în 12 octombrie 2013.
30. ^ Norwegian Ministry of Transport and Communication, 2003: 3

31. ^ „Majority in Favor of High-Speed Trains” (http://theforeigner.no/pages/news/updated-majority-in-
favour-of-high-speed-trains/). Theforeigner.no. Accesat în 23 iulie 2011.
32. ^ „The vast majority said yes (high-speed trains), thanks to lyntog” (http://translate.google.com/tra
nslate?js=n&prev=_t&hl=en&ie=UTF-8&layout=2&eotf=1&sl=no&tl=en&u=http%3A%2F%2Fwww.
aftenposten.no%2Fnyheter%2Firiks%2Farticle4053578.ece&act=url). Google. Accesat în 23 iulie
2011.
33. ^ Norwegian National Rail Administration, 2008: 4
34. ^ a b Norwegian National Rail Administration. „About” (https://web.archive.org/web/200712161635
20/http://www.jernbaneverket.no/english/about/). Arhivat din original (http://www.jernbaneverket.n
o/english/about/) la 16 decembrie 2007. Accesat în 15 iulie 2008.
37. ^ Norwegian Ministry of Transport. „Kollektivtransport” (http://www.regjeringen.no/nb/dep/sd/tema/
kollektivtransport.html?id=1387) (în norvegiană). Accesat în 15 iulie 2008.
38. ^ Norges Statsbaner. „Train facts” (https://web.archive.org/web/20080612161348/http://www.nsb.
no/about_nsb/train_facts/). Arhivat din original (http://www.nsb.no/about_nsb/train_facts/) la 12
iunie 2008. Accesat în 15 iulie 2008.
39. ^ Norwegian Ministry of Transport and Communications, 2003: 15
40. ^ „Electric cars take off in Norway” (https://web.archive.org/web/20110517153515/http://www.inde
pendent.co.uk/life-style/motoring/electric-cars-take-off-in-norway-2284439.html). The
Independent. Agence France-Presse. 15 mai 2011. Arhivat din original (http://www.independent.c
o.uk/life-style/motoring/electric-cars-take-off-in-norway-2284439.html) la 17 mai 2011. Accesat în
9 octombrie 2011.
41. ^ European Association for Battery, Hybrid and Fuel Cell Electric Vehicles (AVERE) (3 septembrie
2012). „Norwegian Parliament extends electric car initiatives until 2018” (http://www.avere.org/ww
w/newsMgr.php?action=view&frmNewsId=611&section=&type=&SGLSESSID=tqiice0pmjdclt7l4q0
s3s1o27). AVERE. Accesat în 10 aprilie 2013.
42. ^ Hannisdahl, Ole Henrik (9 ianuarie 2012). „Eventyrlig elbilsalg i 2011” (http://gronnbil.no/nyheter/
eventyrlig-elbilsalg-i-2011-article218-239.html) [Adventurous electric vehicle sales in 2011] (în
norvegiană). Grønn bil. Accesat în 14 ianuarie 2012.
43. ^ „Elbilsalget i mars slo alle rekorder” (http://www.gronnbil.no/nyheter/elbilsalget-i-mars-slo-alle-re
korder-article380-239.html) [Electric vehicle sales in March broke all records] (în norvegiană).
Grønn bil. 2 aprilie 2014. Accesat în 3 aprilie 2014.
44. ^ Cobb, Jeff (16 ianuarie 2014). „Top 6 Plug-In Vehicle Adopting Countries” (http://www.hybridcar
s.com/top-6-plug-in-car-adopting-countries/). HybridCars.com. Accesat în 28 ianuarie 2015.
45. ^ Siu, Jason (6 iunie 2016). „Norway Wants to Make Gas-Powered Cars Illegal by 2025” (http://w
ww.autoguide.com/auto-news/2016/06/norway-to-make-gas-powered-car-sales-illegal-by-2025.ht
ml). AutoGuide.com. VerticalScope Inc. Accesat în 7 iunie 2016.
46. ^ a b c d Avinor (2008). „2007 Passasjerer” (https://web.archive.org/web/20101228235921/http://w
ww.avinor.no/tridionimages/2007%20Passasjerer_tcm181-51564.xls) (în norvegiană). Arhivat din
original (http://www.avinor.no/tridionimages/2007%20Passasjerer_tcm181-51564.xls) la 28
decembrie 2010. Accesat în 15 iulie 2008.
47. ^ Avinor. „About Avinor” (https://web.archive.org/web/20080331113335/http://www.avinor.no/en/av
inor/aboutavinor). Arhivat din original (http://www.avinor.no/en/avinor/aboutavinor) la 31 martie
2008. Accesat în 15 iulie 2008.
48. ^ Scandinavian Airlines System. „Rutekart” (http://www.sas.no/no/Misc/Service_Links_Container/
Rutekart/). Accesat în 15 iulie 2008.
49. ^ Norwegian Air Shuttle. „Route Map” (https://web.archive.org/web/20080714021439/http://ip.nor
wegian.no/ip/RouteMapAction.aspx?app_language=en-GB). Arhivat din original (http://ip.norwegi
an.no/ip/RouteMapAction.aspx?app_language=en-GB) la 14 iulie 2008. Accesat în 15 iulie 2008.
50. ^ Widerøe. „Våre destinasjoner” (http://www.wideroe.no/modules/module_123/proxy.asp?D=2&C=
642&I=4274&language=NO). Accesat în 15 iulie 2008.
51. ^ Oslo Lufthavn. „Car” (https://web.archive.org/web/20080601232755/http://www.osl.no/index.as

p?startID=&topExpand=1000314&subExpand=1000318&menuid=1001352&menuid_1=1001348&
pid_1=1001332&l=3&languagecode=9&strUrl=//templates/applications/internet/showobject.asp?in
foobjectid=1006072). Arhivat din original (http://www.osl.no/index.asp?startID=&topExpand=1000
314&subExpand=1000318&menuid=1001352&menuid_1=1001348&pid_1=1001332&l=3&langua
gecode=9&strUrl=//templates/applications/internet/showobject.asp?infoobjectid=1006072) la 1
iunie 2008. Accesat în 15 iulie 2008.
52. ^ Oslo Lufthavn. „International scheduled routes from Oslo” (https://web.archive.org/web/2008071
4220606/http://www.osl.no/index.asp?startID=&strUrl=//templates/applications/internet/showobjec
t.asp?infoobjectid=1010847&showad=1&menuid=1001345&menuid_1=1001345&topExpand=100
0314&subExpand=1000317&pid_1=1001332&l=2&languagecode=9). Arhivat din original (http://w
ww.osl.no/index.asp?startID=&strUrl=//templates/applications/internet/showobject.asp?infoobjecti
d=1010847&showad=1&menuid=1001345&menuid_1=1001345&topExpand=1000314&subExpan
d=1000317&pid_1=1001332&l=2&languagecode=9) la 14 iulie 2008. Accesat în 15 iulie 2008.
53. ^ „Tabell 0 Hele landet. Folkemengde 1. januar og endringer i året. 1951” (http://www.ssb.no/emn
er/02/02/folkendrhist/tabeller/tab/00.html) (în norvegiană). Statistics Norway(d). Accesat în 27
ianuarie 2007.
54. ^ „Population 1 January. Registered 2010. Projected 2011–2060 in fourteen variants. 1 000” (http
s://web.archive.org/web/20111016213123/http://www.ssb.no/english/subjects/02/03/folkfram_en/a
rkiv/tab-2010-06-15-01-en.html). Statistics Norway(d). Arhivat din original (http://www.ssb.no/englis
h/subjects/02/03/folkfram_en/arkiv/tab-2010-06-15-01-en.html) la 16 octombrie 2011. Accesat în
27 ianuarie 2010.
55. ^ Persons with immigrant background by immigration category, country background and gender. 1
January 2012 (Corrected 30 April 2012) (https://web.archive.org/web/20130206040422/http://ww
w.ssb.no/english/subjects/02/01/10/innvbef_en/tab-2012-04-26-04-en.html). ssb.no
56. ^ a b c Questions about immigrant-related statistics (20 iunie 2013). „Key figures Immigration and
immigrants – SSB” (http://www.ssb.no/en/innvandring-og-innvandrere/nokkeltall). Ssb.no. Accesat
în 15 februarie 2014.
57. ^ a b c d 12 prosent av befolkningen er innvandrere (https://www.ssb.no/befolkning/statistikker/inn
vbef/aar/2013-04-25) Institutul Norvegian de Statistică (în norvegiană) accesat la 26 aprilie 2013
58. ^ "Three categories of immigration background, country of birth and citizenship by country
background and sex. 1 January 2012" (https://web.archive.org/web/20121120131655/http://www.s
sb.no/english/subjects/02/01/10/innvbef_en/tab-2012-04-26-03-en.html).
59. ^ a b Innvandrere og norskfødte med innvandrerforeldre, 25 April 2013 (http://www.ssb.no/en/befol
kning/statistikker/innvbef) Statistics Norway(d).
60. ^ Hare, Sophie.
61. ^ Eivind Bråstad Jensen. 1991.
62. ^ I. Bjørklund, T. Brantenberg, H. Eidheim, J.A. Kalstad and D. Storm. 2002.
63. ^ Statistici Canada. „2011 National Household Survey: Data tables” (http://www12.statcan.gc.ca/n
hs-enm/2011/dp-pd/dt-td/Rp-eng.cfm?TABID=2&LANG=E&APATH=3&DETAIL=0&DIM=0&FL=A&
FREE=0&GC=0&GID=1118296&GK=0&GRP=0&PID=105396&PRID=0&PTYPE=105277&S=0&S
HOWALL=0&SUB=0&Temporal=2013&THEME=95&VID=0&VNAMEE=&VNAMEF=&D1=0&D2=0
&D3=0&D4=0&D5=0&D6=0). Accesat în 11 februarie 2014.
64. ^ „Netto innvandring, etter land. 1966–2011” (https://web.archive.org/web/20121120130916/http://
www.ssb.no/emner/02/02/20/innvutv/tab-2012-05-11-05.html) (în norvegiană). Statistics
Norway(d). Arhivat din original (http://www.ssb.no/emner/02/02/20/innvutv/tab-2012-05-11-05.html)
la 20 noiembrie 2012. Accesat în 2 septembrie 2012.
65. ^ Ladegaard, Isac (7 mai 2012). „Polish workers get stuck in stereotype” (http://sciencenordic.co
m/polish-workers-get-stuck-stereotype). Science Nordic.
66. ^ „Population and quarterly changes, Q4 2012” (http://www.ssb.no/en/befolkning/statistikker/folke
ndrkv). Statistics Norway(d). 21 februarie 2013. Accesat în 24 martie 2013.
67. ^ „Immigrants and Norwegian-born to immigrant parents, 1 January 2012” (http://www.ssb.no/en/i

nnvbef/). Statistics Norway(d). 26 aprilie 2012. Accesat în 24 martie 2013.
68. ^ „Population 1 January 2011 and 2012 and changes in 2011, by immigration category and
country background” (http://www.ssb.no/a/english/kortnavn/innvbef_en/tab-2012-04-26-01-en.htm
l). Statistics Norway(d). 2012. Accesat în 24 martie 2013.
69. ^ „Immigrants and Norwegian-born to immigrant parents, 1 January 2013” (https://www.ssb.no/en/
befolkning/statistikker/innvbef/aar/2013-04-25). Statistics Norway(d). 25 aprilie 2013. Accesat în 28
mai 2013.
70. ^ a b „More members in religious and philosophical communities” (http://www.ssb.no/english/subje
cts/07/02/10/trosamf_en/). Statistics Norway(d). Accesat în 8 martie 2009.
71. ^ a b c d e f g h i j „Members of Christian communities outside the Church of Norway” (http://www.s
sb.no/trosamf_en/arkiv/tab-2009-12-09-03-en.html). Statistics Norway(d). Accesat în 21 august
2010.
72. ^ Andreas Sletteholm: "Nå er det flere katolikker enn muslimer i Norge" (http://www.aftenposten.n
o/nyheter/iriks/Na-er-det-flere-katolikker-enn-muslimer-i-Norge-7033287.html), Aftenposten, 3
December 2012
73. ^ „Church of Norway and other religious and philosophical communities” (http://www.ssb.no/en/tro
samf). Statistics Norway(d). Accesat în 9 decembrie 2011.
74. ^ a b c d „Members of religious and life-stance communities outside the Church of Norway, by
religion/life stance” (http://www.ssb.no/trosamf_en/arkiv/tab-2009-12-09-01-en.html). Statistics
Norway(d). Accesat în 21 august 2010.
75. ^ „Religious communities and life stance communities” (http://www.ssb.no/english/subjects/07/02/
10/trosamf_en/arkiv/). Statistics Norway(d). Accesat în 9 decembrie 2011.
76. ^ „Special Eurobarometer, biotechnology, page 204” (http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/
ebs/ebs_341_en.pdf) (PDF). octombrie 2010.
77. ^ Gustafsson, Goran and Thorleif Pettersson.
78. ^ „Norway – Implementation of the elements of the Bologna Process” (http://www.bologna-berlin2
003.de/pdf/Norway1.pdf) (PDF). Accesat în 30 mai 2010.
79. ^ „Tuition fees” (https://web.archive.org/web/20110719023712/http://www.studyinnorway.no/sn/Tui
tion-Scholarships/Tuition-fees). Studyinnorway.no. 27 august 2008. Arhivat din original (http://ww
w.studyinnorway.no/sn/Tuition-Scholarships/Tuition-fees) la 19 iulie 2011. Accesat în 23 iulie
2011.
80. ^ „Nordens språk med røtter og føtter–Samiske språk” (http://eplads.norden.org/nordenssprak/ka
p2/2c/01.asp). Eplads.norden.org. Accesat în 26 martie 2013.
81. ^ "Lov om Sametinget og andre samiske rettsforhold (sameloven) – Lovdata" (http://lovdata.no/do
kument/NL/lov/1987-06-12-56#KAPITTEL_3). lovdata.no.
82. ^ „NOU 1995: 18 – Ny lovgivning om opplæring” (https://web.archive.org/web/20141027205706/ht
tp://www.regjeringen.no/nb/dep/kd/dok/nouer/1995/nou-1995-18/35/2/6.html?id=337330).
Kunnskapsdepartementet. Arhivat din original (http://www.regjeringen.no/nb/dep/kd/dok/nouer/19
95/nou-1995-18/35/2/6.html?id=337330) la 27 octombrie 2014.
83. ^ „Kvener – Kainun institutti – Kvensk institutt” (http://www.kvenskinstitutt.no/kvener/).
Kvenskinstitutt.no. Accesat în 26 martie 2013.
84. ^ „Minoritetsspråkpakten” (http://www.regjeringen.no/nb/dep/fad/tema/nasjonale_minoriteter/midts
palte/minoritetssprakpakta.html?id=86936). Fornyings-, administrasjons- og kirkedepartementet.
85. ^ „St.meld. nr. 35 (2007–2008) – Mål og meining” (https://web.archive.org/web/20141027221228/
http://www.regjeringen.no/nn/dep/kud/dokument/proposisjonar-og-meldingar/stortingsmeldingar/2
007-2008/stmeld-nr-35-2007-2008-/4/2/2.html?id=519980). Kulturdepartementet. Arhivat din
original (http://www.regjeringen.no/nn/dep/kud/dokument/proposisjonar-og-meldingar/stortingsmel
dingar/2007-2008/stmeld-nr-35-2007-2008-/4/2/2.html?id=519980) la 27 octombrie 2014.
86. ^ „St.meld. nr. 35. Mål og meining : Ein heilskapleg norsk språkpolitikk” (http://www.regjeringen.n
o/nn/dep/kud/dokument/proposisjonar-og-meldingar/stortingsmeldingar/2007-2008/stmeld-nr-35-2
007-2008-.html?id=519923). Kultur- og kirkedepartementet. 27 iunie 2008.
87. ^ „Tegnspråk blir offisielt språk” (http://www.nrk.no/kultur-og-underholdning/1.6116963). NRK. 26
iunie 2008.
88. ^ "Norway's Culture", Encarta (http://www.webcitation.org/5kwb6gaky?url=http://encarta.msn.com/
encyclopedia_761556517_4/norway.html). Webcitation.org. Arhivat din original (http://encarta.ms
n.com/encyclopedia_761556517_4/norway.html) la 31 octombrie 2009. Accesat în 15 februarie
2014.
89. ^ Aslaug Moksnes.
90. ^ „The Constitution – Complete text” (https://web.archive.org/web/20110629190647/http://storting
et.no/en/In-English/About-the-Storting/The-Constitution/The-Constitution/). Stortinget.no. Arhivat
din original (http://www.stortinget.no/en/In-English/About-the-Storting/The-Constitution/The-Consti
tution/) la 29 iunie 2011. Accesat în 23 iulie 2011.
91. ^ Toivanen, Reetta; et al. (2003). Götz, Norbert, ed. Civil Society in the Baltic Sea Region.
Ashgate Publishing, Ltd. pp. 205–216. ISBN 0-7546-3317-9.
92. ^ The Sami of Northern Europe (http://www.unric.org/en/indigenous-people/27307-the-sami-of-nor
thern-europe--one-people-four-countries) 'However, as with many indigenous peoples, the Sami
in Norway have suffered a past dominated by discrimination, particularly regarding religion and
language.'
93. ^ „Journal of Indigenous People Rights. Issue No. 3/2005” (https://web.archive.org/web/20150212
030751/http://www.galdu.org/govat/doc/mindeengelsk.pdf) (PDF). Arhivat din original (http://www.g
aldu.org/govat/doc/mindeengelsk.pdf) (PDF) la 12 februarie 2015. Accesat în 31 martie 2015.
94. ^ „Human rights: A crowded field” (http://www.economist.com/node/16219707?story_id=1621970
7). The Economist. 27 mai 2010. Accesat în 23 iulie 2011.
95. ^ Fraser, Sean (15 mai 2012). „Norway abolishes state-sponsored Church of Norway” (http://digit
aljournal.com/article/324906). Digital Journal. Accesat în 20 iunie 2013.
96. ^ „Norway and its national church part ways” (http://religionnews.com/2017/01/05/norway-and-its-
national-church-part-ways/).
97. ^ "A brief history of Norwegian film" (https://web.archive.org/web/20120126134405/http://www.nor
way.org/aboutnorway/culture/film/A_Brief_History_of_Norwegian_Film/).
98. ^ „Norwegian Film Commission” (http://www.norwegianfilm.com/index.php?ID=FilmsShotInNorwa
y). Norwegianfilm.com. Accesat în 22 septembrie 2012.
99. ^ „Culture” (https://web.archive.org/web/20120219033541/http://www.studyinnorway.no/sn/Living-i
n-Norway/Culture). Studyinnorway.no. 26 martie 2007. Arhivat din original (http://www.studyinnor
way.no/sn/Living-in-Norway/Culture) la 19 februarie 2012.
00. ^ Folk Music from Norway (https://web.archive.org/web/20120126212358/http://www.norway.org/a
boutnorway/culture/music/folk/).
01. ^ „Ylvis” (http://www.ylvis.com/about/). Accesat în 26 decembrie 2014.
02. ^ „The Nobel Prize in Physiologi or Medicine 2014” (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/medic
ine/laureates/2014/). The Official Website of the Nobel Prize. Accesat în 2 noiembrie 2014.
03. ^ „The evolution of Norwegian architecture” (https://web.archive.org/web/20130606075917/http://
www.norway.org/aboutnorway/culture/architecture/norwegian/). The official site of Norway. Arhivat
din original (http://www.norway.org/aboutnorway/culture/architecture/norwegian/) la 6 iunie 2013.
Accesat în 20 iunie 2013.
04. ^ Burgher, Leslie. „Norwegian Architecture” (http://www.leslieburgher.co.uk/portfolio/Other/norway.
htm). Leslie Burgher website. Accesat în 30 mai 2010.
05. ^ Haverkamp, Frode. Hans Fredrik Gude: From National Romanticism to Realism in Landscape
(în Norwegian).
06. ^ „Norwegian Artists” (http://www.artcyclopedia.com/nationalities/Norwegian.html).
Artcyclopedia.com. Accesat în 23 iulie 2011.
07. ^ „Countries and Their Cultures, Norway” (http://www.everyculture.com/No-Sa/Norway.html).
Everyculture.com. 4 septembrie 2010. Accesat în 23 iulie 2011.
08. ^ „Knock-out fra Northug & co” (http://www.dagbladet.no/2015/04/10/sport/langrenn/fotball/norsk_i

drett/petter_northug/38629571/). Dagbladet(d). 22 iunie 2015. Accesat în 22 iunie 2015.
09. ^ „Stor interesse for ishockey” (https://www.nrk.no/trondelag/stor-interesse-for-ishockey-1.109847
31). NRK. 13 aprilie 2013. Accesat în 11 iunie 2016.
10. ^ „FIFA/Coca-Cola World Ranking” (http://www.fifa.com/fifa-world-ranking/associations/associatio
n=nor/men/index.html). FIFA. 22 iunie 2015. Accesat în 22 iunie 2015.
11. ^ „Carlsen er verdensmester: – Jeg er lykkelig og lettet” (http://www.nrk.no/sport/carlsen-er-verde
nsmester_-_-jeg-er-lykkelig-og-lettet-1.12060026). NRK. 22 iunie 2015. Accesat în 22 iunie 2015.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Norvegia&oldid=13304730
Ultima editare a paginii a fost efectuată la 2 martie 2020, ora 19:19.
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.

Norvegia - Scurtă Prezentare

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Norvegia - Scurtă Prezentare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

06.06.

2020 Norvegia - Wikipedia

Norvegia (în norvegiană Norge —Bokmål — sau

Norvegia are o suprafață totală de 385.207 km²[1] și o

Norvegia este împărțită atât politic, cât și administrativ,

Primii locuitori au fost cultura Ahrensburg(d) (mileniile al XI-lea-

Descoperiri mai recente efectuate de-a lungul întregii coaste au

Între 3000 și 2500 î.e.n. în estul Norvegiei au sosit noi coloniști

De pe la 1500 î.e.n., a fost introdus treptat bronzul, dar utilizarea

Pe stânci înalte se construiau cetăți întărite pentru apărare.

Între secolele al VIII-lea și al X-lea,

Feudalismul nu s-a dezvoltat în Norvegia și Suedia, ca în restul Europei. Cu toate acestea,

După moartea lui Haakon al V-lea, regele Norvegiei, în 1319,

Regele Magnus al VII-lea a condus Norvegia până în 1350, când

După ce Suedia a rupt Uniunea de la Kalmar(d) în 1521, Norvegia

Cu introducerea protestantismului(d) în 1536, arhiepiscopia de Trondheim s-a dizolvat, iar Norvegia

După ce Danemarca–Norvegia a fost atacată de către Regatul

Această perioadă a adus și creșterea naționalismului romantic

Regele Carol Ioan al III-lea, care a venit pe tronul Norvegiei și

Norvegia rămânea încă o societate conservatoare. Viața în

Christian Michelsen(d), magnat al transportului maritim și om de stat,

Guvernul a oferit tronul Norvegiei unui principe din casa regală

Primul și al Doilea Război Mondial

De-a lungul Primului Război Mondial, Norvegia a fost, în principiu, o

Norvegia și-a proclamat neutralitatea și în timpul celui de al Doilea

Fracțiunea din populația norvegiană care sprijinea Germania era

Mulți norvegieni și persoane de origine norvegiană s-au alăturat

Istoria de după al Doilea Război Mondial

ajutor de la Statele Unite prin Planul Marshall, s-a alăturat

În 1969, Phillips Petroleum(d) a descoperit resurse de petrol în

În 1981, un guvern conservator condus de Kåre Willoch(d) a

Prima femeie prim-ministru a Norvegiei, Gro Harlem

Norvegia se află între paralele de 57°(d) și 81° latitudine nordică(d) și

Din cauza extinderii mari pe

fi acoperită cu gheață dacă nu ar fi Gulf Stream.[62] Ca un efect secundar, Munții Scandinavi

Numărul total de specii se ridică la 16.000 de specii de insecte

Șaptesprezece specii sunt

Indicele de Performanță Ecologică(d) calculat de Universitatea Yale, Universitatea Columbia și

Potrivit Constituției Norvegiei(d), adoptată la 17 mai 1814[80] și inspirată din Declarația de

regele Norvegiei(d) este șeful statului și Prim-Ministrul(d) este

Monarhul își păstrează oficial puterea executivă. Cu toate

Postul de prim-ministru(d), șeful guvernului norvegian, este ocupată de obicei de un membru al

Prin Consiliul de Stat(d), un consiliu de coroană prezidat de către monarh(d), prim-ministrul și

Nr Județ (fylke) 2020 Reședința

15 Møre og Romsdal Molde

30 Viken Oslo, Drammen, Sarpsborg

34 Innlandet Hamar, Lillehammer

38 Vestfold og Telemark Skien, Tønsberg

46 Vestland Bergen, Leikanger

54 Troms og Finnmark Tromsø, Vadsø

O hartă geopolitică a Norvegiei, cu cele 19 fylker,

Trøndelag Steinkjer Trondheim Trøndelag

Norvegia deține ambasade în 86 de țări.[98] 60 de țări au o

Norvegia este membru fondator al Organizației Națiunilor Unite

Norvegia contribuie la dezvoltarea internațională(d). În plus, acesta a participat la medierea în 1990

toate acestea, din cauza nevoii mai reduse de militari în termen

considerând Norvegia a fi statul cel mai funcțional și

Economia norvegiană este un exemplu de economie

Statul deține proprietăți importante în sectoarele industriale-cheie, cum ar fi sectoarele strategice

Veniturile din exporturile de petrol și gaze au crescut până la aproape

Guvernul controlează resursele de petrol printr-o combinație de

Alte țări cu economii bazate pe resurse naturale, cum ar fi Rusia,

Între 1966 și 2013, companiile norvegiene forau în Imagini externe

Principala rețea feroviară din Norvegia constă în 4114 km de cale ferată