C8-06 Aprilie 2020-MPA-clasificare unitara-NC PDF

Note de curs 2019-2020 Merceologia Produselor Alimentare © 2020 Mariana - Liliana PĂCALĂ
Capitolul I
NOŢIUNI INTRODUCTIVE
1.1. MERCEOLOGIA - ŞTIINŢA MĂRFURILOR. PARTICULARITĂŢILE MERCEOLOGIEI ALIMENTARE.
I.2. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CONSUMUL ŞI COMERTUL CU PRODUSE

AGROALIMENTARE.
I.3. SISTEMATICA ŞI CLASIFICAREA MĂRFURILOR ALIMENTARE
I.1. MERCEOLOGIA - ŞTIINŢA MĂRFURILOR.

PARTICULARITĂŢILE MERCEOLOGIEI ALIMENTARE
Merceologia (denumirea derivă din cuvintele "merx" (marfă, în latină) şi "logos" (ştiinţă, în
greceşte) este o ştiinţă economică modernă, dinamică care studiază sistematica şi caracteristicile
mărfurilor, în strânsă legătură cu valoarea lor de utilizare, cu referire la calitatea şi garanţia calităţii,
ambalarea, păstrarea, transportul, manipularea şi comercializarea acestora.
Studiul mărfurilor se realizează în corelaţie cu cerinţele pieţei, pentru satisfacerea nevoilor
consumatorilor în condiţii de eficienţă economică.
Obiectul de studiu al merceologiei îl constituie marfa .
Deşi mărfurile au evoluat continuu, în formă şi în conţinut, odată cu dezvoltarea producţiei şi a
comerţului, proprietăţile lor esenţiale s-au menţinut relativ constante. Componenta calităţii mărfurilor,
insistent reclamată de societatea contemporană, din cadrul studiului merceologic s-a dezvoltat foarte
mult în ultimul timp, încât tinde să devină o noua ştiinţă - calitologia . Pe de alta parte studiul
conexiunii dintre diferitele grupe şi subgrupe de mărfuri, stabilirea ansamblurilor sortimentale etc.,
impune definirea unui domeniu nou de cercetare, şi anume sortimentologia .
După cum se observă, evoluţia societăţii a generat o dinamică continuă a merceologiei; prin
mobilitatea şi flexibilitatea ei merceologia adaptându-se permanent la noile cerinţe.
Deplasarea ariei de interes către sfere tematice noi, de perspectivă, cu un pronunţat caracter
practic-formativ, demonstrează încă o dată complexitatea cercetării merceologice, într-o viziune
atotcuprinzătoare a calităţii.
Datorită caracterului complex şi dinamic al calităţii, merceologia studiază bunurile
economice din punct de vedere tehnic, economic şi social, toate constituindu-se în domenii şi funcţii
interdependente.
◊ Studiul mărfurilor din punct de vedere tehnic presupune cunoaşterea principalelor
caracteristici ale produselor, în relaţie cu factorii care le influenţează calitatea, în sfera producţiei şi în
1
comerţ. În acest context, funcţia tehnică a merceologiei se concretizează prin aportul pe care îl are în
alegerea produselor ce se vor lansa pe piaţă. Pe de altă parte, caracterizarea concisă şi completă a
mărfurilor permite, în procesul de producţie, îmbunătăţirea nivelului de calitate al produselor, precum
şi înnoirea sau diversificarea gamei sortimentale.
◊ Funcţia economică a merceologiei derivă din necesitatea studierii implicaţiilor de natură
economică a nivelului calităţii produselor la producător şi la beneficiar (cu referire la cheltuielile de
fabricate, de funcţionare, de întreţinere, etc.).
Un loc important îl ocupă problemele legate de optimizarea calităţii mărfurilor, în funcţie de:
costurile de fabricaţie, cheltuielile de comercializare şi cheltuielile de utilizare. Optimizarea gamei
sortimentale în funcţie de modul de corelare a criteriilor de calitate, economice (consumurile de
materii prime, de utilităţi (energie, apa, etc.), variaţia raportului cerere-oferta) şi sociale (ergonomice,
ecologice, etc.) reprezintă domenii noi ale merceologiei moderne.
◊ Cunoaşterea efectelor sociale ale mărfurilor presupune cercetarea caracteristicilor de
calitate, care influenţează direct sau indirect starea de sănătate a oamenilor, nivelul de cultură şi de
civilizaţie, gradul de poluare a mediului, etc.
Funcţia socială a merceologiei constă în aplicarea în practică a cunoştinţelor pe baza cărora se
stabilesc, în sfera consumului, anumite relaţii între sortimentele de mărfuri, protecţia
consumatorului şi a mediului ambiant.
În concluzie, merceologia studiază mărfurile în sfera circulaţiei economice, în toate etapele
logistice, între care se stabileşte un circuit informaţional de tip feed-back , privind evoluţia în timp şi
în spaţiu a calităţii şi a gamei sortimentale.
Prin obiectul şi metodele de cercetare folosite, merceologia, ca ştiinţa, se situează la graniţa
dintre tehnic şi economic, facilitând transferul bijectiv de cunoştinţe.
√ Abordarea mărfurilor sub aspect merceologic presupune fie preluarea şi prelucrarea, fie
furnizarea unor noţiuni aparţinând: ştiinţelor naturale, tehnologiei, managementului şi marketing-ului,
ştiinţelor juridice, informaticii etc.
Specificul merceologiei alimentare derivă din particularităţile mărfurilor alimentare.

Mărfurile alimentare se disting între celelalte mărfuri industriale prin valoarea lor de
utilizare, în relaţie cu necesităţile consumatorilor.
Mărfurile alimentare sunt produse cu însuşiri specifice, absolut necesare funcţionării
organismului uman. Pe această coordonată, a satisfacerii nevoilor primare ale consumatorilor
mărfurile alimentare sunt elemente obligatorii ale pieţei economice.
2
De-a lungul timpului comportamentul consumatorilor a evoluat, astfel că în prezent

alimentele trebuie să îndeplinească funcţii mult mai complexe şi să satisfacă tot mai multe nevoi
secundare ale consumatorilor.
Orice marfă alimentară trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe de calitate:
- să fie salubru;
- să prezinte valoare nutritivă (VN - reprezintă conţinutul cantitativ şi calitativ în substanţe
nutritive al unui produs alimentar, la care se adaugă raportul existent între ele şi biodisponibilitatea lor
pentru organismul uman);
- să aibă calităţi senzoriale;
- să prezinte calitate de prezentare.
După cum se observă în figura 1, cele patru condiţii, care se impun obligatoriu mărfurilor
alimentare, sunt punctele de plecare în alcătuirea unui tetraedru al calităţii, pe care îl numim în această
lucrare "tetraedrul calităţii mărfurilor alimentare".
Figura 1 Tetraedrul calităţii mărfurilor alimentare

CP - caracteristicile de prezentare; CS - caracteristicile senzoriale;
VN - valoarea nutritivă; S- salubritatea.
Din punct de vedere tehnologic, produsele alimentare se disting prin specificitatea materiilor
prime şi a procesării. Materiile prime necesare fabricării bunurilor alimentare sunt în marea lor
majoritate de natura biologică şi, din această cauză, se caracterizează printr-o instabilitate mare, sub
acţiunea factorilor interni şi externi. Mai mult, anumite resurse agro-alimentare nu pot fi asigurate în
mod ritmic întotdeauna (ex.: produsele sezoniere).
Există o mare diversitate de materii agro-alimentare, de origine vegetală sau animală, care
prezintă caracteristici de calitate neomogene. Chiar şi pentru acelaşi material de start, calitatea poate
varia cantitativ şi calitativ, în timp, în limite foarte largi.
3
Prelucrarea industrială a alimentelor a fost adaptată pornind de la particularităţile materiilor

de start, în relaţie directă cu însuşirile produselor finite, care trebuie să satisfacă în cel mai înalt grad
cerinţele consumatorilor, în condiţii de eficienţă economică.
Creşterea conservabilităţii produselor alimentare, satisfacerea nevoilor consumatorilor (în
special a celor secundare; cu referire la calităţile senzoriale şi de prezentare, modul de pregătire
culinară, etc.), îmbunătăţirea, înnoirea şi diversificarea gamei sortimentale, reducerea costurilor
de fabricaţie, toate acestea au impus introducerea în prelucrare a unor operaţii tehnologice diverse şi
complexe.
În procesarea alimentelor se folosesc procedee şi tehnici multiple, care permit modificarea
continuă a parametrilor tehnologici sau a fluxului de fabricaţie.
În concluzie, merceologia alimentară studiază fenomenele şi problemele specifice

sortimentelor de mărfuri alimentare, ale loturilor comerciale pe tot parcursul tehnic al acestora, de la
producători până la consumatorii finali.
Printre problemele specifice merceologiei alimentare amintim:
- recepţia cantitativă şi calitativă a mărfurilor alimentare;
- sistematizarea şi clasificarea mărfurilor alimentare pe criterii de calitate;
- etichetarea şi codificarea mărfurilor alimentare;
- studiul evoluţiei calităţii alimentelor;
- studiul comportării în timp a mărfurilor, în strânsă concordanţă cu operaţiile postprocesare
(manipulare, ambalare, depozitare şi transport) la care sunt supuse; stabilirea cauzelor care duc la
degradarea şi deteriorarea alimentelor de la producţie la consumator;
- studiul produselor alimentare în scopul stabilirii posibilităţilor de creştere a nivelului de
calitate al produselor;
- înnoirea şi diversificarea sortimentelor de produse alimentare.
I.2. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CONSUMUL ŞI

COMERTUL CU PRODUSE AGROALIMENTARE
Consumul de alimente se apreciază sub trei aspecte: cantitativ, calitativ şi sortimental.

(1) Evoluţia cantitativă a consumului alimentar este exprimată prin numărul de calorii pe
persoană şi zi (se consideră că o raţie alimentară normală asigură 2200 ... 3200 kcal/pers.× zi).
4
(2) Consumul calitativ se referă la raporturile existente între substanţele nutritive de bază
(proteine, lipide, glucide şi oligoelemente), pe care o raţie alimentară echilibrată trebuie să le
respecte. Acest aspect ia în considerare şi aportul de vitamine furnizat de alimente.
(3) Sub aspect sortimental consumul agro-alimentar se exprimă în kg/persoană×sortiment.
La începutul secolului al XX-lea în sfera producţiei şi a comerţului de mărfuri alimentare a

apărut conceptul de siguranţă alimentară.
În prezent siguranţa alimentară a devenit o condiţie obligatorie în producţia şi comerţul cu
alimente. Creşterea nivelului de trai şi modificarea stilului de viaţa i-au determinat pe mulţi
consumatori să-şi revizuiască comportamentul alimentar, conştientizând consecinţele alimentaţiei
pe termen lung asupra sănătăţii.
În ultimul deceniu, consumatorii din ţările dezvoltate au început să se reorienteze către
produsele preparate din ingrediente naturale şi care sunt mai puţin deteriorate prin prelucrare
industrială.
În aceste condiţii, pentru omul modern alimentele au devenit simbolul garanţiei sănătăţii şi al
calităţii vieţii.
De exemplu, în perspectiva asigurării unei alimentaţii raţionale, sănătoase Fundaţia
Australiană de Nutriţie a propus o "piramida a alimentelor", în care sunt evidenţiate principalele
grupe de alimente şi ponderea pe care acestea trebuie să le aibă într-o alimentaţie echilibrată.
La baza piramidei se situează cerealele şi produsele cerealiere, fructele şi legumele, care se
recomandă a se consuma zilnic şi în cantităţi mari.
La mijlocul piramidei se situează laptele şi produsele lactate, ouăle, carnea, peştele şi
produsele derivate, precum şi produsele oleaginoase şi leguminoase; cu excepţia laptelui, se
recomandă consumul moderat al celorlalte produse din această grupă.
În vârful piramidei se afla produsele înalt rafinate (grăsimi, zahăr), al căror aport trebuie
controlat şi limitat.
Pornind de la acest "ghid" SUA şi alte state europene au încercat, prin politici agro-alimentare,
să favorizeze producţia, comerţul şi consumul de alimente, toate orientate în aceste direcţii.
5
Prin intermediul politicilor agro-alimentare se pot rezolva, într-o manieră cât mai echilibrată,
problemele alimentare (sub aspectul satisfacerii nevoilor nutriţionale), prin intervenţii şi orientări spre
piaţa de alimente a diferitelor activităţi şi fluxuri de pe filierele alimentare.
În acest scop politicile agro-alimentare se orientează în trei direcţii, care sunt abordate în mod
interdependent:
1) politicile agricole şi de dezvoltare rurală;
2) politicile alimentare;
3) politicile nutriţionale.
1) Politicile agricole se aplică la nivelul exploataţiilor agricole şi se referă la producţia

agricolă, agro-business, etc., în condiţiile dezvoltării durabile şi de protecţie a mediului natural.
2) Politicile alimentare cuprind ansamblul de măsuri guvernamentale de ordin legislativ,
administrativ şi financiar cu privire la calitatea produselor destinate consumului uman, minimizarea
costurilor sociale ale alimentaţiei, eliminarea sărăciei şi a subconsumului populaţiei.
3) Politicile nutriţionale vizează ameliorarea calităţii raţiilor alimentare, protecţia
consumatorilor şi reducerea riscurilor privind sănătatea.
Pe plan mondial, Organizaţia Naţiunilor Unite (O.N.U.) a dezvoltat programe alimentare şi

nutriţionale prin două organisme specializate:
- Organizaţia pentru Agricultura şi Alimentaţie (F.A.O.) şi

- Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.).
Cele două organisme O.N.U. sunt angajate în prezent să acţioneze ferm în cazul problemelor
alimentare şi de sănătate prin întărirea controlului produselor şi asigurarea siguranţei alimentare
datorită realizării, printre altele, a concordanţei şi compatibilităţii dintre actele normative naţionale şi
reglementările internaţionale şi studierii echilibrului dintre mediu, populaţie şi oferta alimentară în
condiţiile presiunilor demografice, a exodului rural şi implicaţiilor asupra alimentaţiei.
În acest sens s-a acţionat prin Comisia Codex Alimentarius (CAC) (Comisia Codex
Alimentarius a fost creată în 1963 de Organizaţia Mondială pentru Alimentaţie şi Agricultură şi de
Organizaţia Mondială a Sănătăţii) care a elaborat numeroase pachete de norme legislative privind:
- calitatea şi siguranţa alimentelor,
- protejarea împotriva falsificărilor,
- producţia agricolă,
-comercializarea produselor alimentare, etc.
6
La nivel comunitar (U.E.) se promovează sistematic o politică a calităţii alimentelor,

adaptându-se permanent legislaţia alimentară la progresele tehnice mondiale. S-au emis legi pentru
garantarea securităţii alimentelor, cu referire la:
- marcarea, prezentarea şi publicitatea produselor alimentare;
- materialele cu care vin în contact alimentele (ambalajele);
- alimentele cu destinaţii nutriţionale precise;
- igiena alimentelor şi controlul oficial, etc.
Comisia Europeana Codex Alimentarius modifică permanent reglementările, introducând noi

reglementări privind producţia biologică şi indicativele de origine (geografice), care atestă produsele
agricole şi alimentele.
În ultima perioadă de timp, ţinând cont de:

- prezenţa dioxinei în carnea de pasare,
- impactul encefalitei spongioforme bovine (ESB) (este afectat sistemul nervos central, datorită
unor depuneri de amiloid (prioni) în substanţa cenuşie a creerului şi de aici efectele degenerative
asupra organismului uman),
- infecţiile cu diferite bacterii (din genul Listeria) (Listerioza - o afectiune rară, infectioasă,
produsă de o bacterie numită Listeria monocytogenes, care se transmite de obicei la oameni prin
produse alimentare contaminate, lapte insuficient pasteurizat sau brânză (însă cel mai adesea
germenele se găseşte în carnea gătită insuficient şi în produsele lactate), etc.
se acordă o atenţie deosebită controlului sanitar-veterinar.
Consumatorii în alegerea alimentelor ţin cont de mai mulţi factori, dintre care amintim:
- preferinţele personale,
- obiceiurile alimentare,
- veniturile, tradiţia,
- oferta pieţei,
- comoditatea în pregătirea culinară,
- valoarea nutriţională,
- starea emoţională,
- starea socială, etc.
Atitudinea consumatorilor faţă de produsele alimentare şi alimentaţie este dictată, pe lângă
factorii personali, şi de schimbările demografice sau progresul tehnic .
7
Producătorii de alimente şi-au axat întotdeauna producţia pe tendinţa pieţei, adaptându-se

rapid la cerinţele consumatorilor. Mai mult, prin strategiile de marketing abordate, producătorii de
alimente au reuşit, într-o oarecare măsură, să influenţeze pe termen lung, mediu sau scurt
comportamentul consumatorilor.
Creşterea demografică şi limitarea resurselor de hrană din ultimele secole au condus la

reconsiderarea producţiei de alimente, din noi perspective tehnologice şi economice.
Sectorul agro-alimentar a început să ofere consumatorilor mărfuri variate, de calitate, mai
rapid de preparat şi mai stabile în timp, ceea ce a condus la sfârşitul acestui mileniu la o explozie
sortimentală de alimente.
Odată cu progresul tehnic tehnologiile alimentare au fost îmbunătăţite sau modificate,
astfel încât procesarea să se realizeze:
- cu randamente de prelucrare maxime,
- cu reducerea costurilor şi
- să permită obţinerea unei game cât mai variate de produse alimentare.
Introducerea în fabricaţie a aditivilor şi a înlocuitorilor, obţinerea produselor concentrate şi

înalt rafinate, valorificarea materiilor prime neconvenţionale, utilizarea organismelor modificate
genetic, toate aceste mutaţii care au avut loc în producţia agro-alimentară au fost asociate cu schimbări
de raport între diferite grupe de mărfuri, prin apariţia de produse noi sau reînnoirea produselor
tradiţionale.
Conform normelor oficiale, prin aditivi alimentari se înţelege orice substanţă care,
în mod normal, nu este consumată ca aliment în sine şi care

nu este ingredient alimentar caracteristic, având sau nu o valoare nutritivă,
şi prin a cărui adăugare intenţionată în produsele alimentare în scopuri tehnologice în

decursul procesului de fabricare, prelucrare, preparare, tratament şi ambalare a unor produse
alimentare,
devine o componentă a lor.
În listele internaţionale (ca şi în cea naţională), aditivii sunt clasificaţi în 25 de categorii şi

numerotaţi specific.
Întrucât cererea de alimente depinde într-o mare măsură de puterea de cumpărare foarte
diferită a consumatorilor, s-au luat măsuri în domeniul preţurilor sau în domeniul calităţii.
8
Calitatea este o dimensiune a bunurilor alimentare oferite de producători, care, datorită

particularităţilor economice actuale, poate conduce la prosperitatea agenţilor economici, dar şi la
constituirea unei pieţe de calitate în domeniu prin educarea consumatorilor, obţinându-se o integrare
maximă a elementelor relaţiei om - ambient în condiţiile unei maxime eficienţe economice şi
sociale .
Toate acestea conduc la ideea unei redefiniri şi a unei receptări nuanţate a problemelor
calităţii produselor alimentare, pe tot parcursul circuitului tehnico-economic, de la producători, trecând
în sfera comerţului, până la consumatorul final.
După cum se constată, comerţul cu mărfuri alimentare se află sub incidenţa disponibilităţilor de
resurse agro-alimentare şi a fluxurilor comerciale, a ridicării gradului de prelucrare a alimentelor şi a
politicilor agro-alimentare, promovate la nivel naţional şi internaţional în condiţiile protecţiei
corespunzătoare a consumatorilor.
Organizaţia Mondială a Comerţului a stabilit norme (care sunt prevăzute în politicile
agro-alimentare ale fiecărei ţări sau zone economice) pentru protejarea sănătăţii oamenilor, a
plantelor şi a animalelor, toate aceste reglementari fiind obligatorii în schimburile internaţionale.
Prin Politica Agrară Comunitară (P.A.C.) Uniunea Europeană (U.E.) a prevăzut
reglementări alimentare mai severe, decât cele elaborate de Comisia Codex Alimentarius.
De asemenea, s-a instaurat un protecţionism al produselor U.E., faţă de cele ale S.U.A. şi
China, prin restricţii, care vizează natura şi volumul importurilor, condiţiile de calitate ale produselor
alimentare şi alte obstacole (preţ, taxe vamale, ...).
În procesul de integrare a României în U.E. s-au derulat programe de aliniere a legislaţiei
româneşti la standardele U.E..
Introducerea tuturor standardelor impuse de U.E. au condus în mod firesc la creşterea
costurilor de producţie, dar concomitent şi la menţinerea calităţii la un nivel constant, superior;
implicit este asigurată şi garantată siguranţa alimentelor, cu efecte economice certe pe piaţa
europeană şi mondială.
În România comerţul cu produse agro-alimentare contribuie la procurarea de venituri din

export, la formarea P.I.B., la îmbunătăţirea stocurilor şi la creşterea competiţiei pe piaţa naţională.
Este de remarcat faptul că în cheltuielile totale de consum ale menajului ponderea cheltuielilor
pentru produsele alimentare depăşeşte 50%.
În ceea ce priveşte consumul agro-alimentar în România, din punct de vedere cantitativ, acesta
cunoaşte o evoluţie uşor crescătoare, în limitele 2886 ... 2981 kcal/zi×persoană.
9
Sub aspect calitativ şi, respectiv, sortimental s-a înregistrat o creştere sensibilă a decalajului
dintre consumul de produse de origine vegetală (în special cereale şi produse derivate) şi animală, în
defavoarea produselor de origine animală.

1.2. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CONSUMUL ŞI COMERTUL CU PRODUSE
AGROALIMENTARE
1.3. SISTEMATICA ŞI CLASIFICAREA MĂRFURILOR ALIMENTARE
Începând cu secolul al XVIII-lea, preocupările pentru sistematizarea mărfurilor au fost tot
mai evidente, datorită apariţiei produselor care înglobau un început de progres tehnic şi deci o
diversificare care trebuia pusă în evidenţă.
Ultimele decenii ale mileniului trecut au înregistrat înnoiri spectaculoase în domeniul

producţiei de bunuri alimentare, ca urmare a introducerii de procese noi şi diferite aparate în
prelucrarea şi conservarea alimentelor, utilizării aditivilor în fabricaţie, valorificării eficiente a
materiilor prime convenţionale şi neconvenţionale, etc.
Toate acestea au impus introducerea de noi reglementări pe plan naţional şi internaţional în
comerţ, preocupările organismelor acreditate fiind orientate şi în domeniul sistematicii mărfurilor
alimentare.
Sistematica mărfurilor se ocupă cu studiul sistemelor de clasificare, al metodelor şi al
criteriilor de ordonare a mărfurilor în cadrul acestor sisteme.
Clasificarea mărfurilor este o operaţie ce are drept scop sistematizarea mărfurilor

aparţinând unei mulţimi, într-un tot unitar logic, ordonat ierarhic pe baza unor criterii selectate
cât mai corect.
10
Existenţa clasificării mărfurilor se reflectă prin numeroase efecte economice, contribuind la

satisfacerea nevoilor consumatorilor, dar şi la dezvoltarea schimburilor interne şi internaţionale, care
antrenează o multitudine de sortimente cu denumiri diferite, realizate prin prelucrarea variată a
anumitor combinaţii de materii prime, tot acest ansamblu necesitând un limbaj comun, simplu şi
eficient, cu privire la mărfuri.
În prezent, elaborarea unei clasificări eficiente a mărfurilor nu este posibilă decât prin
utilizarea unui sistem de criterii intercorelate, perfecţionate continuu, pentru a se pune de acord cu
progresele înregistrate în domeniile materiilor prime, a semifabricatelor şi a produselor finite, precum
şi a proceselor tehnologice, cu modernizarea continuă a activităţii comerciale.
De aceea, diferitele tipuri de clasificări ale produselor sunt asociate cu sistemele de
codificare specifice.
Informaţiile despre mărfuri, care sunt utile managementului întreprinderilor, nu ar putea
fi stocate în baze de date electronice în lipsa clasificării şi codificării mărfurilor.
Codificarea este o operaţie de transpunere în cod a elementelor definitorii ale mărfurilor, iar
codul este o combinaţie de elemente simbolice (aceste elemente pot fi litere (cod alfabetic), cifre
(cod numeric) sau combinaţie ale acestora (cod alfanumeric)) prin care se reprezintă aceste
informaţii.
Relaţia dintre clasificare şi codificare este definită de gradul de interdependentă şi de
suprapunere al acestora. Principalul obiectiv al codificării este identificarea. În cazul în care
codificarea preia şi semnificaţiile relaţiilor existente între elementele unei mulţimi de mărfuri, ea
îndeplineşte şi funcţia de reprezentare a clasificării .
Din punct de vedere al capacităţii de cuprindere a produselor, principalele sisteme de

clasificare utilizate în prezent, pe plan mondial, se grupează în:
√ clasificări flexibile (nesistematice), în care produsele au un cod numeric, primit în ordinea
apariţiei;
√ clasificări neflexibile (sistematice), în care produsele sunt ordonate pe categorii relativ
omogene, în funcţie de anumite criterii de clasificare, stabilindu-se un sistem de relaţii între ele, dând
posibilitatea utilizării şi prelucrării electronice a datelor.
√ clasificări combinate, în care se asigură ordonarea produselor pe un anumit număr de
categorii omogene, în cadrul cărora se realizează, în continuare, clasificarea nesistematică a
elementelor componente.
11
Ţinând cont de numărul mare de categorii cuprinse în cadrul clasificărilor neflexibile,

sistemele de clasificări utilizate se pot grupa în:
• clasificări ce cuprind 100 - 1000 de categorii, utilizate în special în scopuri statistice;
• clasificări ce cuprind 5000 - 10000 de categorii (ex.: Nomenclatorul Consiliului de Cooperare
Vamala şi Sistemul Federal de Cataloage ale SUA).
Mărfurile alimentare se supun aceloraşi reguli generale ale sistematicii mărfurilor.

Sistemele criteriale şi numărul treptelor ierarhice folosite în sistematica şi clasificarea
mărfurilor alimentare, în concordanţă cu obiectivele urmărite prin clasificare, au condus la apariţia
mai multor modele de clasificare ştiinţifice .
Conform modelelor merceologiei ştiinţifice clasice, criteriile de clasificare ale produselor
alimentare sunt diferite, dar se pot încadra în principal în două mari categorii :
- criterii genetico-materiale, care ţin cont de provenienţa produselor şi de natura proceselor

tehnologice implicate în fabricatie;
- criterii tehnico-funcţionale, care ţin cont de valoarea de utilizare şi de modul de prezentare a
produselor.
! Ţinând cont de criteriile uzual selectate în sistematica şi clasificarea merceologică clasică ,
mărfurile alimentare sunt împărţite astfel:
 după origine:
- produse vegetale (ex.: cereale, fructe şi legume, zahăr, uleiuri vegetale alimentare, etc.), animale (ex.:
carne, peşte, ouă, grăsimi alimentare animale, lapte, etc.), minerale (ex.: sarea de bucătărie) şi mixte;
- produse naturale şi sintetice.
 după gradul de prelucrare tehnologică:
- materii prime (ex.: cereale, legume, fructe, lapte, carne, ouă, peşte etc.),
- semifabricate (ex.: pulpe din fructe, marcuri, semifabricate din fructe şi legume, etc.),
- produse semipreparate (ex.: aluaturi congelate sau refrigerate, produse de catering,
pastramă de oaie, bacon, pastă de mici, etc.) şi
- produse finite (ex.: pâine, conserve din fructe şi legume, produse lactate acide, conserve
de peşte, etc.).
 după conservare (starea de consum):
12
- produse proaspete (ex: fructe şi legume proaspete, produse lactate proaspete, carne, peşte, ouă, etc.)
- semiconserve (ex: semiconserve din carne pasteurizate: cotlet, cremvuşti, peşte cu ceapă, marinate
din peşte, etc.);
- conserve (ex: conserve sterilizate din fructe, legume, carne, peşte, lapte).
 după stabilitate (perisabilitate):
- produse foarte uşor perisabile (afine, fragi, căpşune, mure, lapte proaspăt nepasteurizat, etc.);
- produse uşor perisabile (agrişe, caise, piersici, cireşe, produse lactate proaspete, carne refrigerată,
peşte proaspăt, etc.);
- produse perisabile (mere, pere, struguri şi cartofi timpurii, produse din carne afumate şi uscate,
produse de panificaţie, etc.)
- produse relativ perisabile (gutui, mere şi pere de toamnă, paste făinoase simple, semiconserve, etc.);
- produse greu alterabile (conserve sterilizate, ceapă uscată, migdale, nuci, alune de pădure, cartofi de
toamnă, băuturi alcoolice, etc.).
 după compoziţia chimică: produse cu preponderenţă lipidică, protidică, glucidică şi gustativă;
- produse cu preponderenţă protidică (carne, peşte, lapte, ouă);

- produse cu preponderenţă lipidică (grăsimi alimentare, alimente lipidice: smântână, unt);
- produse cu preponderenţă glucidică (zahăr, miere de albine, sirop de glucoză, produse zaharoase);
- produse gustative (condimente, stimulente, băuturi alcoolice şi nealcoolice).
 după criterii nutriţionale (criteriul metabolic):
- produse alimentare cu rol plastic (bogate în protide, aminoacizi, săruri de calciu);

- produse alimentare cu rol energetic (bogate în lipide, glucide şi/sau protide);
- produse alimentare protectoare (bogate în vitamine, săruri minerale, enzime);
- produse alimentare gustative (au valoarea nutritivă aproape zero).
 după destinaţia în consum:
- produse pentru consum uman: toate produsele alimentare destinate comercializării către populaţie
(+ produse pentru copii, pentru bolnavi, etc. ),
- produse pentru prelucrare industrială: toate produsele alimentare care constituie materie primă
pentru industria alimentară.
 după modul de ambalare:
- produse vrac,
- produse semivrac,
- produse preambalate (porţionate) şi
- produse ambalate.
13
 după modul şi locul de prezentare:

- alimente agricole,
- alimente agro-industriale şi
- alimente servite.
Clasificarea merceologică, bazată pe sistematica multicriterială în funcţie de origine, de

compoziţie chimică, de proprietăţi merceologice, etc., ordonează mărfurile alimentare în următoarele
grupe (Modelul clasificării ştiinţifice merceologice):
I. Cereale, leguminoase pentru boabe şi produse rezultate din prelucrarea lor.
II. Legume, fructe proaspete şi produse de prelucrare.
III. Produse zaharoase (materii prime zaharate) şi produse obţinute prin prelucrarea lor.
IV. Produse gustative (condimente, stimulente, băuturi nealcoolice şi alcoolice).
V. Grăsimi alimentare: vegetale, animale şi mixte.
VI. Lapte şi produse rezultate din prelucrarea laptelui.
VII. Ouă şi produse din ouă.
VIII. Carne (indiferent de specie) şi produse derivate.
IX. Peşte, alte vietăţi acvatice şi produse obţinute prin prelucrarea lor.
X. Concentrate alimentare şi alte tipuri de mixturi alimentare.
Această clasificare se aseamănă în mare măsură cu cea utilizată în cadrul activităţii

comerciale, la organizarea depozitelor şi a unităţilor de vânzare şi contribuie la:
- utilizarea raţională a lanţului frigorific;
- reducerea cheltuielilor de circulaţie (în special la perisabilităţi);
- deservirea civilizată a consumatorilor .
Produsele alimentare sunt rezultatul activităţii de producţie din industria alimentară, care
cuprinde un număr mare de subramuri, diferenţiate în funcţie de materia primă folosită, procesele
tehnologice utilizate şi produsele finite obţinute. Astfel, produsele alimentare se regăsesc în cadrul
următoarelor grupe de produse alimentare :
14
• Produse ale industriei cărnii şi a preparatelor din carne;

• Produse ale industriei laptelui şi a produselor din lactate;
• Produse ale industriei malţului şi a berii;
• Produse ale industriei uleiurilor vegetale şi margarinelor;
• Produse ale industriei amidonului, glucozei şi dextrinei;
• Produse ale industriei morăritului şi a crupelor;
• Produse ale industriei panificaţiei;
• Produse ale industriei produselor făinoase şi biscuiţilor;
• Produse ale industriei zahărului şi produselor zaharoase;

• Produse ale industriei conservelor din legume şi fructe;
• Produse ale industriei peştelui şi a produselor din peşte;
• Produse ale industriei spirtului şi a băuturilor alcoolice;
• Produse ale industriei vinului;
• Produse ale industriei drojdiei alimentare şi furajere;
• Produse ale industriei acizilor alimentari;
• Produse ale industriei băuturilor răcoritoare şi apelor minerale;
• Produse ale industriei tutunului.
Această clasificare nu poate fi considerată completă deoarece industria alimentară se

dezvoltă continuu, prin înfiinţarea de subramuri noi, ca urmare a descoperirii de noi materii prime şi
auxiliare şi a perfecţionării tehnologiilor de fabricaţie.
Pe plan mondial, plecând de la clasificarea FAO/OMS (Organizaţia pentru Agricultură şi

Alimentaţie/Organizaţia Mondială a Sănătăţii), în materie de valoare nutritivă a alimentelor, putem
distinge trei mari grupe agro-nutriţionale (tabelul 1):
15
Tabelul 1
Funcţia nutriţională a grupelor de produse de bază la nivel mondial (în aport energetic total)
Grupe agro-industriale Proteine Lipide Glucide

[%] [%] [%]
Produse bogate în glucide
Cereale 10 4 86
Tuberculi 5 2 93
Zahăr şi miere - - 100
Fructe şi legume 12 6 82
Produse bogate în proteine
Leguminoase 25 6 69
Carne şi ouă 75 23 2
Peşte şi fructe de mare 59 32 9
Lapte şi produse lactate 24 50 26
Produse bogate în lipide
Nuci şi oleaginoase 20 61 19
Materii grase - 100 -
Produse vegetale 8 12 80
Produse animale 22 70 8
Sursa: Dima. D., Pamfilie, R., Procopie, R. - Mărfurile alimentare în comerţul internaţional, Editura Economică, Bucureşti, 2001.
Analizând aceste grupe de produse putem trage următoarele concluzii:

 Laptele şi produsele lactate, nucile şi oleaginoasele pot fi considerate ca fiind
produse cu funcţie nutriţională echilibrată; ele furnizează glucide şi protide în cantităţi aproximativ
egale (20-25%), restul fiind reprezentat de lipide.
 Leguminoasele (furnizează cca. 25% proteine şi 69% glucide; conţinutul în lipide este
foarte redus - 6%), carnea şi ouăle (75% proteine şi 23% lipide; conţinutul de glucide este
nesemnificativ - 2%), peştele şi fructele de mare (59% proteine şi 32% lipide; conţinut foarte mic de
glucide - 9%) fac parte din categoria produselor parţial echilibrate.
 Materiile grase (100% lipide), zahărul şi mierea (100% glucide) şi tuberculii (cca.
93% glucide) fac parte din categoria produselor alcătuite dintr-un singur tip de trofine calorigene.
Această împărţire a produselor alimentare în funcţie de valoarea lor nutritivă ajută la:
- stabilirea meniurilor zilnice şi la
- orientarea consumului de alimente în diverse situaţii.
Alimentaţia omului constituie un domeniu prioritar al studiilor şi cercetărilor continue la nivel

naţional şi internaţional.
16
În prezent sunt cunoscute numeroase produse realizate în beneficiul sănătăţii omului, denumite
alimente nutraceutice (termen care combină termenul de nutriţie cu cel de farmacie; alimente sau
produse alimentare care furnizează sănătate şi beneficii medicale, incluzând prevenţia şi
tratamentul).
Alimentele nutraceutice pot fi clasificate astfel:

1. Suplimente dietetice (Dietary supplements)
2. Alimente functionale (Functional foods)
3. Alimente medicinale (Medical foods)
4. Farmaceuticals
1. Suplimente dietetice (Dietary supplements)
Suplimentele dietetice (ex.: supliment de vitamina B) sunt suplimente alimentare care

conţin nutrienţi derivaţi din produse alimentare care sunt concentraţi în formă lichidă sau
capsule.
Un supliment alimentar este un produs care se administrează pe cale orală care conţine
un ingredient alimentar destinat să completeze dieta.
Ingredientele alimentare pot fi reprezentate de: vitamine, minerale, plante sau alte
produse vegetale, aminoacizi, enzime, ţesuturi de organe, glande şi metaboliţi.
Suplimentele nutritive pot fi, de asemenea, extracte sau concentrate şi pot fi găsite în mai
multe forme, cum ar fi tablete, capsule, gel-capsule (gelcaps), lichide sau pudre.
Suplimentele nutritive nu trebuie obligatoriu, să fie aprobate de organismele acreditate

pentru evaluarea alimentelor şi medicamentelor înainte de comercializare.
Deşi suplimentele nutritive pretind a oferi beneficii pentru sănătate, produsele prezintă o
etichetă care precizează că produsele nu au fost evaluate de organismele acreditate pentru
evaluarea alimentelor şi medicamentelor înainte de comercializare şi că produsele nu sunt
destinate pentru a diagnostica, trata, vindeca sau preveni orice boală.
2. Alimente funcţionale (Functional foods).
Sunt concepute pentru a permite consumatorilor să mănânce alimente îmbogăţite,

aproape de starea lor naturală, mai degrabă decât prin luarea de suplimente alimentare
fabricate sub formă de lichid sau capsule.
Alimentele funcţionale au fost îmbogăţite sau fortificate, un proces numit nutrifiere

(nutrification).
Această practică restaurează conţinutul de nutrienţi într-un aliment la un nivel
similar cu cel dinaintea procesării. Uneori, nutrienţi suplimentari se adaugă în
complementare, cum ar fi vitamina D pentru lapte.
Toate alimentele funcţionale trebuie să îndeplinească trei cerinţe stabilite:
(1) prezente în forma lor naturală, mai degrabă decât sub formă de capsulă,
comprimat sau pudră;
(2) consumat în dieta de zi cu zi cât de des, şi
(3) ar trebui să regleze un proces biologic, în speranţa de a preveni sau controla
bolile.
17
3. Alimente medicinale (Medical foods)
Alimente consumate sau administrate intern sub supravegherea unui medic, şi care sunt
destinate pentru gestionarea unei diete specifice determinate de o boală sau condiţie pentru
care sunt cerinţe nutriţionale distincte, pe baza unor principii ştiinţifice recunoscute.
Dieta este stabilită prin evaluare medicală.
Alimentele medicale sunt întotdeauna concepute pentru a satisface anumite cerinţe

nutriţionale pentru persoanele diagnosticate cu boli specifice.
4. Compuşi farmaceutici (Farmaceuticals)
Farmaceuticals este o contopire a cuvintelor fermă şi farmaceutic.
Aceasta se referă la compuşi valoroşi cu aplicaţii medicale, produşi din culturi agricole sau
animale modificate, de obicei, prin biotehnologii.
Institutul Internaţional pentru Ştiinţele Vieţii (Internaţional Life Sciences Institute - ILSI),
organism specializat al ONU, cu statut consultativ, are filiale în toate continentele.
În cadrul filialei sale din Europa (ILSI Europe) s-a constituit Comisia pentru acţiune în
domeniul ştiinţei alimentelor funcţionale care, la reuniunea de la Nisa din 1996, a decis ca
alimentele cu efecte benefice asupra sănătăţii să fie clasificate în două mari grupe, după cum
urmează:
A. Alimente pentru utilizare nutriţională particulară - PARNUTS
B. Alimente funcţionale.
A. Iniţial, în grupa PARNUTS au fost cuprinse nouă categorii distincte de alimente cu

utilizare nutriţională specială, şi anume:
1. Formule pentru sugari (infant formulae);
2. Produse de continuare (follow-up milk/foods);
3. Alimente pentru copii (baby foods);
4. Alimente cu energie scăzută şi energie redusă (low-energy/energy-reduced foods) pentru controlul
masei corporale;
5. Alimente dietetice pentru scopuri medicale speciale;
6. Alimente cu conţinut redus de sodiu, inclusiv săruri cu conţinut redus sau fără sodiu;
7. Alimente fără gluten;
8. Alimente destinate unui efort fizic intens (în special pentru sportivi);
9. Alimente pentru diabetici.
18
Prin reglementări ulterioare, ca urmare a reanalizării criteriilor de clasificare, produsele

din grupa PARNUTS au fost redistribuite în 6 (şase) categorii de produse alimentare speciale, după
cum urmează:
1. Formule pentru sugari şi preparate de continuare;
2. Alimente pe bază de cereale prelucrate şi alimente pentru copii, destinate sugarilor şi
copiilor de vârstă mică;
3. Alimente destinate utilizării în diete cu valoare energetică redusă pentru scăderea masei
corporale;
4. Alimente dietetice destinate scopurilor medicale speciale;
5. Alimente destinate să suplinească cheltuielile eforturilor musculare intense, în special ale
sportivilor;
6. Alimente destinate persoanelor care suferă de disfuncţii ale metabolismului glucidelor.
Aceste alimente, cu excepţia celor destinate alimentaţiei sportivilor de performanţă, sunt

cunoscute şi sub denumirea de alimente pentru uz dietetic special.
B. Alimentele funcţionale au fost clasificate, din raţiuni practice, în două categorii:

1. Alimente funcţionale destinate prevenirii unor boli;
2. Alimente funcţionale cu rol terapeutic (ex.: pentru corecţia unor boli metabolice sau prevenirea
progresului unor boli sau, chiar, recidiva acestora).
Deşi, cercetările privind alimentele speciale sunt numeroase şi constituie preocuparea

multor centre de cercetare naţionale şi internaţionale, se consideră că pentru alimentele funcţionale nu
există definiţii universal acceptate, ele reprezentând mai mult un concept decât un grup definit de
produse alimentare.
În reglementările CEE (Comunitatea Economică Europeană) alimentele dietetice sunt

considerate „produse alimentare de natură nemedicamentoasă, capabile, prin proprietăţile lor, să
satisfacă necesităţile nutriţionale ale organismului, să protejeze starea de sănătate şi să coincidă
cu cerinţele anumitor tipuri de regim alimentar".
Pornind de la acest concept, la nivelul CEE a fost elaborată o clasificare a produselor
dietetice în 7(şapte) categorii distincte:
19
1. alimente hipoglucidice;
2. alimente cu aport protidic particular;
3. alimente cu aport lipidic particular;
4. alimente hiposodice;
5. alimente dietetice pentru copii;
6. alimente hipocalorice;
7. alimente dietetice de efort: - cu conţinut minim garantat în magneziu;
- cu conţinut minim garantat în vitamine;
- cu conţinut minim garantat în aminoacizi esenţiali.
Pe lângă aceste clasificări sistematice ale produselor dietetice , pe plan mondial, specialiştii
în domeniul nutriţiei au lansat, în limbajul profesional şi cel cotidian, o serie de concepte
netradiţionale referitoare la alimente, precum:
■ Alimente – medicamente: cunoscute şi sub denumirea de alimente de protecţie;
■ Alimente noi: desemnând produse alimentare ce au fost obţinute după principii şi procedee
tehnologice noi, care să le asigure inocuitate şi caracteristici nutritive speciale;
■ Produse destinate unei alimentaţii particulare: adică produse care se adresează numai
persoanelor cu particularităţi de dietă;
■ Produse sănătoase: în această categorie fiind incluse produsele alimentare echilibrate din
punct de vedere trofic şi care respectă cerinţele igienico-sanitare cele mai exigente;
■ Produse – bio: desemnând produse 100% naturale, adică obţinute fără aditivi şi fără utilizarea
îngrăşămintelor sau pesticidelor în producţia agricolă;
■ Produse lejere: sărăcite voit de anumite substanţe (grăsimi, sare, zahăr) în scop dietetic;
■ Produse îmbogăţite: îmbogăţite voit cu anumite substanţe (proteine, săruri minerale,
vitamine), pentru a asigura alimentelor o valoare nutritivă superioară celor tradiţionale.
Aceste orientări au fost adoptate şi de specialiştii din ţara noastră care, tot mai mult, se
implică în educarea producătorilor şi, mai ales, a consumatorilor , pentru o alimentaţie sănătoasă.
CURSUL 8 (pag. 20 – 27)

În merceologia modernă au apărut şi alte tipuri de clasificări, care ţin cont de aspectele socio-
economice ale producţiei şi ale comerţului cu mărfuri alimentare.
De exemplu, clasificarea economică ţine cont de costul relativ al alimentelor sau al caloriilor.
20
Modelele practice de clasificare a mărfurilor se numesc nomenclaturi, fiind utilizate în mod

oficial pe plan mondial pentru desfăşurarea activităţilor comerciale în condiţii optime.
! Principalele nomenclaturi utilizate în prezent în lume sunt
cele vamale şi cele destinate analizei economice.
În România se utilizează în activitatea practică Clasificarea Unitară a Produselor şi

Serviciilor(CUPS), realizată pe baza clasificării generale a produselor după: materia primă prelucrată,
tehnologia de fabricaţie, gradul de prelucrare şi destinaţia de consum.
CUPS este o ordonare ierarhică în clase omogene a mulţimii de produse supusă
sistematizării, construită sub formă arborescentă şi alcătuită din clasificarea generală şi clasificările
detaliate ale produselor şi serviciilor.
Produsele alimentare (cu excepţia produselor agricole) sunt cuprinse în grupele 660...691 ,
iar în cadrul acestora apare o grupare după origine:
661-668 includ produsele de origine animală;
669-686 includ produsele de origine vegetală şi
687-691 sunt destinate produselor mixte.
Tabelul 2
Codificarea principalelor grupe de produse alimentare potrivit CUPS
(Clasificarea unitară a produselor şi serviciilor)
Codul Grupa de produse
0 1
661 Carne, grăsimi animale şi produse derivate din tăierea animalelor şi păsărilor
662 Bacon, preparate şi conserve de carne
663 Peşte şi alte animale acvatice
664 Produse din peşte şi din alte animale acvatice
666 Lapte de consum şi produse lactate
669 Uleiuri şi grăsimi vegetale comestibile şi industriale
671 Produse de morărit, decorticare, fulgi şi expandate din cereale
673 Produse de panificaţie, paste făinoase şi biscuiţi
674 Zahăr şi melasă
676 Produse zaharoase şi de cofetărie
677 Conserve de legume şi fructe
679 Alcool etilic de fermentaţie şi drojdie
681 Amidon, glucoză şi dextrină
682 Vinuri, rachiuri naturale şi băuturi spirtoase
683 Bere şi malţ
684 Băuturi răcoritoare şi ape minerale
685 Tutun fermentat şi produse din tutun
687 Concentrate alimentare, produse culinare conservate prin frig şi alte produse ale
industriei alimentare neclasificate în altă parte
689 Preparate culinare (nesupuse unui proces de conservare de durată)
! Vezi tabelul landscape de detaliere a unei grupe de produse.
21
În figura 2 este prezentată Structura unui cod corespunzător clasificării CUPS.
666 2 1 2 3 1 03 2
treapta a IX-a (neutilizată)

treapta a VlII-a
treapta a VlI-a (cod în 2 semne)

treapta a VI-a
treapta a V-a
treapta a IV-a
treapta a III-a
treapta a II-a
treapta I (cod în 3 semne)
Figura 2 Structura unui cod corespunzător clasificării CUPS
Sistemul unitar de clasificări şi codificări ale produselor (SUCCP)
SUCCP este un sistem structurat pe două nivele, şi anume:

- clasificarea generală, respectiv codificarea unitară, care să se utilizeze în relaţiile dintre
întreprinderi;
- clasificările interne specifice, respectiv codificările interne specifice, care să se utilizeze la
nivelul unităţilor respective.
Clasificare generală: Clasificare unitară:

XXX/ X/ X/ XX XXX/ XXXXXX/ X
subclasă
clasa cifra de control
subgrupa secvenţe
grupa grupa (din clasificarea generală)
Ţara noastră a aderat în 1996 la Convenţia privind sistemul armonizat al descrierii şi

codificării mărfurilor care stă la baza tarifului vamal de import.
Produsele alimentare brute şi prelucrate sunt încadrate pe patru secţiuni şi 24 de capitole
aferente volumului "Produse agricole" .
22
Codurile utilizate în documentele comerciale şi vamale sunt formate, întotdeauna, din opt
cifre şi reprezintă în acelaşi timp şi poziţia tarifară. Primele şase cifre reprezintă poziţia din Sistemul
Armonizat (SA), următoarele două cifre reprezentând detalierea naţională a Nomenclaturii vamale.
Structura unui astfel de cod este redată în figura 3:
XX - Cod Capitol SA
XX - Cod Grupă marfă SA
XX - Cod Poziţie SA
XX - Cod poziţie conform detalierii naţionale
Figura 3 Structura codului utilizat în Tariful Vamal de Import al României
Secţiuni ale volumului Produse agricole:

Secţiunea I. ANIMALE VII ŞI PRODUSE ALE REGNULUI ANIMAL.
Secţiunea II. PRODUSE ALE REGNULUI VEGETAL.
Secţiunea III. GRĂSIMI ŞI ULEIURI DE ORIGINE ANIMALĂ SAU VEGETALĂ;
PRODUSE ALE DISOCIERII LOR; GRĂSIMI ALIMENTARE
PRELUCRATE; CEARĂ DE ORIGINE ANIMALĂ SAU VEGETALĂ.
Secţiunea IV. PRODUSE ALIMENTARE; BĂUTURI, LICHIDE ALCOOLICE ŞI OŢET;
TUTUN ŞI ÎNLOCUITORI DE TUTUN PRELUCRAŢI.
Nomenclatorul combinat (NC)
În Nomenclatorul combinat, mărfurile sunt clasificate urmărind în principal următoarele

criterii: natura materiei prime, gradul de prelucrare tehnologică, destinaţia în consum.
Astfel, Nomenclatorul NC este un sistem structurat pe 22 secţiuni , respectiv 96 de capitole ,
dintre care, primele 4 secţiuni, cuprinzând 24 capitole, sunt rezervate mărfurilor alimentare (tabelul
3):
Analizând structura Nomenclatorului Combinat la nivelul secţiunilor ce cuprind mărfurile
alimentare se observă că este, în cea mai mare parte, identică cu structura Tarifului Vamal de Import
al României (TVIR); diferenţe nesemnificative se regăsesc la nivelul denumirii capitolelor şi grupelor
de mărfuri.
23
Tabelul 3
Codificarea principalelor grupe de mărfuri alimentare potrivit NC (Nomenclatorul Combinat)
Cod NC Secţiuni, capitole din NC

0 1
I ANIMALE VII ŞI PRODUSE ANIMALE
01 Animale vii
02 Carne şi organe comestibile
03 Peşte şi crustacee, moluşte şi alte nevertebrate acvatice
04 Lapte şi produse din lapte; ouă de păsări
05 Alte produse de origine animală
II PRODUSE VEGETALE
06 Plante vii sau produse de floricultură
07 Legume, plante, rădăcini şi tuberculi alimentari
08 Fructe comestibile; coji de citrice şi de pepeni
09 Cafea, ceai, mate şi condimente
10 Cereale
11 Produse ale industriei morăritului; malţ, amidon, inulină, gluten
12 Seminţe şi fructe; plante industriale şi medicinale; paie şi furaje
13 gume, răşini şi alte seve şi extracte vegetale
III GRĂSIMI ŞI ULEIURI ANIMALE SAU VEGETALE
15 Grăsimi şi uleiuri de origine animală sau vegetală
IV PRODUSE ALIMENTARE, BĂUTURI, TUTUN
16 Preparate din carne, din peşte, crustacee, moluşte şi altele
17 Zahăr şi produse zaharoase
18 Cacao şi produse preparate din cacao
19 Preparate din cereale, făină, amidon, lapte; produse de patiserie
20 Preparate din legume, fructe, sâmburi sau alte părţi de plante
21 Preparate alimentare diverse
22 Băuturi, lichide alcoolice şi oţeturi
23 Reziduuri şi deşeuri ale industriei alimentare
24 Tutun şi înlocuitori de tutun prelucraţi
Sisteme de clasificare şi codificare a mărfurilor alimentare utilizate la nivel microeconomic
Anticipând necesitatea utilizării şi în România, la nivel microeconomic, a sistemului de

codificare EAN (Codul European al Articolelor), colectivul de cercetare în domeniul ambalajelor
din cadrul CNIEP (Centrul Naţional pentru Încercarea şi Experimentarea Produselor) - LAREX a
elaborat în cursul anului 1992 standardele de marcare prin codul de bare .
CNIEP-LAREX a avut iniţiativa înfiinţării Centrului Român pentru Codificare EAN.

Acesta a fost primul pas în alinierea ţării noastre la practicile comerciale moderne existente la
momentul respectiv la nivel european şi nu numai.
În mai 1994, prin Hotărârea Adunării Generale a EAN - Internaţional din Mexico City/Mexic,
EAN România a fost abilitată pentru a coordona în România sistemul de codificare EAN şi cel de
comunicaţie electronică sub standardul EANCOM.
24
EANCOM® is a GS1 EDI standard, fully based on the UN/EDIFACT (United Nations
Electronic Data Interchange for Administration, Commerce and Transport), which comprises a set
of internationally agreed standards, directories and guidelines for the electronic interchange of
data.
În ţara noastră gestiunea automatizată a vânzărilor şi stocurilor în magazine foloseşte sisteme

computerizate POS (Point Of Sales), care oferă posibilitatea gestiunii concomitente a vânzărilor şi
stocurilor, bazându-se pe identificarea automată a produselor în momentul trecerii la casa de marcat.
Sistemele POS fac posibilă implementarea a ceea ce specialiştii numesc „back office" (biroul din
spate), respectiv locul unde se poate prelucra zilnic informaţia de afaceri în mod eficace şi
controlat:
- inventar,
- date despre vânzări,
- politica preţurilor,
- gestiunea aprovizionării,
- emiterea automată a comenzilor.
Sistemele POS pot fi instalate în următoarele configuraţii, după cerinţele magazinului:
■ „stand-alone" - pentru magazinele cu o singură casă;
■ „master-slave" - pentru magazinele cu o casă centrală şi mai multe case satelit (casele
satelit pot funcţiona şi independent, fiind prevăzute cu o memorie proprie pentru anumite instrucţiuni;
casa centrală este legată la un calculator pe care se află baza de date a magazinului);
■ „concentrator de date" - în locul casei de marcat se utilizează un calculator (pentru comerţ
en-gross şi en-detail).
Una dintre cele mai importante etape în implementarea sistemului POS o constituie alegerea
codului pentru identificarea automată a mărfurilor.
Codurile larg utilizate sunt codurile EAN-13
■ primele două cifre (port drapelul codului) identifică ţara de origine;
■ următoarele cinci cifre identifică furnizorul;
■ următoarele cinci cifre identifică produsul;
■ iar ultima cifră este cifra de control.
EAN-8, EAN/UCC-128 care sunt de regulă aplicate pe ambalajul produsului de către
producător, transportator sau distribuitor. Despre aceste produse, uzual se spune că sunt marcate la
sursă.
EAN ROMÂNIA face codificării la sursă, conform Standardului Profesional pentru aceasta, şi
stabileşte prefix-uri naţionale pentru categoriile de produse cu masă variabilă codificate la sursă. De
exemplu:
25
1. carne de pasăre, produse din carne şi brânzeturi - prefixul este „24”.

2. produse de mare şi apă dulce (proaspete, preparate şi semipreparate) - prefixul este „25";
3. carne tranşată de vită, porc, oaie - prefixul este „26".
Pentru aceste grupe de produse, structura codului este următoarea:
Prefix CNP alocat de EAN România Masa netă în kg cu 3 zecimale (99.999) Cifra de control
P P AAAAA W W W W W C
Specialiştii din cadrul organizaţiei EAN Internaţional au găsit soluţii şi pentru marcarea
produselor care nu sunt marcate la sursă, şi anume marcarea în magazin, într-un sistem complementar
şi coerent cu cel dintâi. Astfel, a apărut codul EAN/UPC intern şi metoda denumită marcare în
magazin. UPC - Universal Product Code
Această metodă, preluată şi de către EAN România oferă soluţii de marcare pentru:
a) produse care se tranşează şi se ambalează în magazin - carne proaspătă, peşte proaspăt,
fructe şi legume proaspete etc.
b) produse pe care, datorită formei, dimensiunilor sau altor condiţii, nu se poate ataşa
eticheta.
Structura codului intern pentru cazurile speciale din prima categorie se prezintă astfel:
C1 C2 C3
2 XXXXXXXXXXX 2
unde:
C1 - prefix specific pentru marcare în magazin cu valoare obligatorie 2;
C2 - câmp numeric cu o lungime de 11 poziţii, ce poate fi structurat în mai multe moduri
pentru a reprezenta tipul de produse, precum şi masa netă sau preţul calculat ori numărul de unităţi;
C3 - cifra de control.
Operaţia de marcare este asigurată de personalul magazinului, chiar la standul de desfacere.

Prefixele alocate fructelor şi legumelor proaspete sunt „289" şi „29", iar structura codului EAN-
13 se prezintă astfel:
1. Legume şi fructe proaspete preambalate vândute en-gross:
Prefix CNP alocat de Masa netă în kg cu 3 Cifra de
EAN -România zecimale (99.999) control
2 8 9 A A A A W W W W W C
2. Legume şi fructe proaspete preambalate vândute en-detail:

CNP alocat de Pret Cifra de
Prefix
EAN-România •>
control
2 9 A A A A P P P P P P C
26
EAN-România a personalizat câteva din „prefixele rezervate" după cum urmează:
1. Produse vândute en-detail:

Cod intern de articol Pret articol Cifra de
Prefix
(primul caracter = 0) •>
control
2 1 A A A A P P P P P P C
2. Produse vândute en-gross:

Masa netă în kg cu 3 Cifra de
Prefix Cod intern de produs
zecimale (99.999) control
2 1 0 A A A A W W W W W C
Există o recomandare generală ca prefixul „20" să fie rezervat pentru codificarea internă a
produselor de măsuri fixe necodificate la producător, dar neavând un caracter strict.
Pentru exemplificare prezentam structura numerica a unui cod de bare, atribuit de ARPC
(Asociaţia Română pentru Paletizare şi Containerizare), pentru reprezentare în simbolistica EAN 13:
594
unde:
- 594XXXX = indicativul de utilizator, cu prefixul 594 care reprezintă codul internaţional al tarii,
conform standardului SR EN ISO 3166-1:2007;
- 00000 = intervalul aflat la dispoziţia utilizatorului, pentru a forma serii de coduri în funcţie de
produs, gramaj, sortiment, calitate etc. (maximum 100 000 de coduri);
- Y = cifra de autocontrol, tipărită automat prin programul de generare.
Asociaţia Română pentru Paletizare şi Containerizare (ARPC) acordă celor interesaţi
indicativul de utilizator, stabileşte codul numeric de baza si pune la dispoziţie “Îndrumătorul pentru
utilizarea codurilor de bare”.
Procedeul de alocare de coduri de bare constă în parcurgerea următoarelor etape:

1 - completarea de formulare;
2 - trimiterea formularelor completate, semnate şi stampilate, împreună cu o copie de pe certificatul de
înmatriculare al societăţii comerciale care solicită alocarea;
3 - confirmarea recepţionării datelor transmise;
4 - analiza datelor şi întocmirea dosarului de alocare;
5 – emitere factura pro-forma cu taxa de alocare;
6 - proceduri de verificare date şi condiţii de alocare, precum şi înregistrarea procedurii de alocare;
7 - emiterea şi transmiterea certificatului de alocare de coduri de bare, factura şi toata documentaţia
însoţitoare procedurii de alocare.
27

C8-06 Aprilie 2020-MPA-clasificare unitara-NC PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

C8-06 Aprilie 2020-MPA-clasificare unitara-NC PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Note de curs 2019-2020 Merceologia Produselor Alimentare © 2020 Mariana - Liliana PĂCALĂ

I.2. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CONSUMUL ŞI COMERTUL CU PRODUSE

I.3. SISTEMATICA ŞI CLASIFICAREA MĂRFURILOR ALIMENTARE

I.1. MERCEOLOGIA - ŞTIINŢA MĂRFURILOR.

Specificul merceologiei alimentare derivă din particularităţile mărfurilor alimentare.

De-a lungul timpului comportamentul consumatorilor a evoluat, astfel că în prezent

Figura 1 Tetraedrul calităţii mărfurilor alimentare

Prelucrarea industrială a alimentelor a fost adaptată pornind de la particularităţile materiilor

În concluzie, merceologia alimentară studiază fenomenele şi problemele specifice

1.1. MERCEOLOGIA - ŞTIINŢA MĂRFURILOR. PARTICULARITĂŢILE MERCEOLOGIEI ALIMENTARE.

I.2. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CONSUMUL ŞI

Consumul de alimente se apreciază sub trei aspecte: cantitativ, calitativ şi sortimental.

La începutul secolului al XX-lea în sfera producţiei şi a comerţului de mărfuri alimentare a

1) Politicile agricole se aplică la nivelul exploataţiilor agricole şi se referă la producţia

Pe plan mondial, Organizaţia Naţiunilor Unite (O.N.U.) a dezvoltat programe alimentare şi

- Organizaţia pentru Agricultura şi Alimentaţie (F.A.O.) şi

La nivel comunitar (U.E.) se promovează sistematic o politică a calităţii alimentelor,

Comisia Europeana Codex Alimentarius modifică permanent reglementările, introducând noi

În ultima perioadă de timp, ţinând cont de:

Atitudinea consumatorilor faţă de produsele alimentare şi alimentaţie este dictată, pe lângă

factorii personali, şi de schimbările demografice sau progresul tehnic .

Producătorii de alimente şi-au axat întotdeauna producţia pe tendinţa pieţei, adaptându-se

Creşterea demografică şi limitarea resurselor de hrană din ultimele secole au condus la

Introducerea în fabricaţie a aditivilor şi a înlocuitorilor, obţinerea produselor concentrate şi

în mod normal, nu este consumată ca aliment în sine şi care

şi prin a cărui adăugare intenţionată în produsele alimentare în scopuri tehnologice în

devine o componentă a lor.

În listele internaţionale (ca şi în cea naţională), aditivii sunt clasificaţi în 25 de categorii şi

Calitatea este o dimensiune a bunurilor alimentare oferite de producători, care, datorită

În România comerţul cu produse agro-alimentare contribuie la procurarea de venituri din

1.1. MERCEOLOGIA - ŞTIINŢA MĂRFURILOR. PARTICULARITĂŢILE MERCEOLOGIEI ALIMENTARE.

1.3. SISTEMATICA ŞI CLASIFICAREA MĂRFURILOR ALIMENTARE

Începând cu secolul al XVIII-lea, preocupările pentru sistematizarea mărfurilor au fost tot

diversificare care trebuia pusă în evidenţă.

Ultimele decenii ale mileniului trecut au înregistrat înnoiri spectaculoase în domeniul

Clasificarea mărfurilor este o operaţie ce are drept scop sistematizarea mărfurilor

Existenţa clasificării mărfurilor se reflectă prin numeroase efecte economice, contribuind la

Din punct de vedere al capacităţii de cuprindere a produselor, principalele sisteme de

Ţinând cont de numărul mare de categorii cuprinse în cadrul clasificărilor neflexibile,

Mărfurile alimentare se supun aceloraşi reguli generale ale sistematicii mărfurilor.

Conform modelelor merceologiei ştiinţifice clasice, criteriile de clasificare ale produselor

- criterii genetico-materiale, care ţin cont de provenienţa produselor şi de natura proceselor

! Ţinând cont de criteriile uzual selectate în sistematica şi clasificarea merceologică clasică ,

mărfurile alimentare sunt împărţite astfel:

- produse cu preponderenţă protidică (carne, peşte, lapte, ouă);

- produse alimentare cu rol plastic (bogate în protide, aminoacizi, săruri de calciu);

 după modul şi locul de prezentare:

Clasificarea merceologică, bazată pe sistematica multicriterială în funcţie de origine, de

Această clasificare se aseamănă în mare măsură cu cea utilizată în cadrul activităţii

• Produse ale industriei cărnii şi a preparatelor din carne;

• Produse ale industriei zahărului şi produselor zaharoase;

Această clasificare nu poate fi considerată completă deoarece industria alimentară se

Pe plan mondial, plecând de la clasificarea FAO/OMS (Organizaţia pentru Agricultură şi

Grupe agro-industriale Proteine Lipide Glucide

Analizând aceste grupe de produse putem trage următoarele concluzii:

Alimentaţia omului constituie un domeniu prioritar al studiilor şi cercetărilor continue la nivel

Alimentele nutraceutice pot fi clasificate astfel:

1. Suplimente dietetice (Dietary supplements)

Suplimentele dietetice (ex.: supliment de vitamina B) sunt suplimente alimentare care

Suplimentele nutritive nu trebuie obligatoriu, să fie aprobate de organismele acreditate

2. Alimente funcţionale (Functional foods).

Sunt concepute pentru a permite consumatorilor să mănânce alimente îmbogăţite,

Alimentele funcţionale au fost îmbogăţite sau fortificate, un proces numit nutrifiere