Comunicăm în orice împrejurare, niciodată întâmplător.

Fiecare act de comunicare

este iniţiat cu un scop precis: vrem să atragem atenţia, să ne impunem punctul de vedere, să
direcţionăm discuţia sau privirea către ceva anume. Pe toate le facem aproape instinctiv,
însă, întotdeauna pentru atingerea unui obiectiv.

Noţiunea de comunicare include două aspecte distincte : cel de relaţie şi cel de

proces.

Ca relaţie, comunicarea se definește ca interacţiune informaţională între doi

termeni: sursa sau emitentul, care generează şi transmite mesaje şi receptorul sau
destinatarul, care captează şi prelucrează(decodifică) semnalele transmise de emitent,
modificându-şi sub sub acţiunea lor starea iniţială.

Ca proces , comunicarea se referă la ansamblul operaţiilor de codare-recodare-

decodare şi la succesiunea mesajelor care se transmit între emitent şi destinatar.

Comunicarea poate fi clasificată astfel :

 comunicare verbală :prin cuvânt. Este specific umană, are formă orală sau scrisă,
permite transmiterea unor conţinuturi extrem de complexe ;
 comunicare paraverbală : prin însuşiri vocale care însoţesc cuvântul ,cum ar
fi :caracteristicile vocii, intensitatea, ritmul, debitul vorbirii, intonaţia, etc.
 comunicarea nonverbală : prin semne legate direct de postură, mişcare, gesturi,
mimica, înfăţişare

Comunicarea verbală : este forma cea mai avansată de comunicare umană, se

realizează prin limbaj, care reprezintă un ritual care se petrece atunci când ne aflăm într-un
anumit mediu în care un răspuns convenţional este aşteptat de la noi. Spre exemplu, cineva
care merge la o nuntă va ura „casă de piatră”, iar cineva care merge la o înmormântare va
spune „Dumnezeu să-1 odihnească”, şi nu invers. Aceste ritualuri ale limbajului sunt
învăţate din copilărie, deoarece ele depind de anumite obiceiuri direct raportate la o
anumită cultură şi comunitate; totodată, sunt învăţate obiceiurile de limbaj corecte şi
incorecte (spre exemplu, cuvintele indecente pe care copilul le foloseşte pentru prima dată
sunt reprimate sever de către părinţi). Ulterior, individul învaţă să folosească cuvintele în
funcţie de mediul în care se află. Este un prim pas în direcţia specializării limbajului. În
timp, în funcţie de diferitele cunoştinţe asimilate, persoana poate utiliza tipuri diferite de
limbaj, mai redus sau mai înalt specializate.
Gândirea şi limbajul se dezvoltă împreună. Aşa cum modul de a gândi al fiecărei
persoane este unic, şi modul de a vorbi este unic. Această unicitate a limbajului legată de
fiecare persoană în parte poate fi înglobată sub denumirea de stil verbal. De altfel, stilul
este un indicator al persoanei în integralitatea sa.
Exprimarea verbală este facilitată de prezenţa gestualităţii şi mişcării, iar
interzicerea acestora, din considerente întâmplătoare sau experimentale , poate produce
perturbări ale comunicarii.
Să reţinem : vorbim cu ajutorul organelor vocale, dar comunicăm cu întregul nostru
corp şi nu numai. Comunicative sunt şi îmbrăcămintea, relaţiile pe care le stabilim, spaţiul
pe care îl ocupăm , distanţele la care ne plasăm faţă de interlocutor.
În procesul de comunicare, comunicarea nonverbală (gesturi, mimică, postură,
distanță etc.) și comunicarea paraverbală (inflexiuni, ton, volum ale vocii) au o importanță
mai mare decât comunicarea verbală. Ca și procente, 55% din mesaj este transmis de
limbajul non-verbal; 38% de limbajul paraverbal și numai 7% prin cuvinte, mesaj verbal.
Analizând procentele de mai sus am putea crede că ceea ce spunem nu este
important. Nimic mai fals! Aceste ponderi se aplică în momentul în care vorbim de
concordanță sau de neconcordanță dintre ceea ce spunem verbal și ceea ce nonverbal și
paraverbal transmitem.
Dacă verbal declarăm că suntem încrezători în rezultatele pe care le vom obține cu
un proiect, dar nonverbal și paraverbal trădăm nesiguranță și neîncredere, auditoriul nostru
cu siguranță se va îndoi de ceea ce verbal le transmitem și va fi mult mai probabil să creadă
ceea ce transmitem fără cuvinte.
Acest lucru se întâmplă doar în situația în care transmitem mesaje legate de
sentimente și atitudini. În rest, mesajul transmis prin cuvinte are eficiență dacă este bine
structurat și cuvintele sunt bine alese.
Comunicarea verbală pentru a fi eficientă trebuie să respecte următorii pași:
 Claritate : conținutul de comunicat – ușor de urmărit, vocabular – adecvat temei și
auditorului, pronunțarea corectă și completă a cuvintelor;
 Acuratețe : vocabular bogat pentru a exprima sensurile dorite, exploatarea completă
a subiectului de comunicat;
 Empatie : deschidere către toți interocultorii, înțelegerea atitudinilor cu prietenie și
amabilitate ;
 Sinceritate :evitarea rigidității, a stîngăciei, naturalețe;
 Atitudinea : se vor evita mișcările bruște, încordarea, scăpările de sub control ale
vocii;
 Contactul vizual : arată credibilitate și dispoziție la dialog;
 Înfățisarea : ținuta, vestimentația adecvate evenimentului;
 Vocea : volumul acesteia în funcție de sală și apropierea interlocutorilor;
 Viteza de vorbire : prea repede indică graba, prea încet se pierde interesul
ascultătorilor;
 Pauzele de vorbire : înainte de prezentarea unei idei importante.

Există mai multe funcţii ale comunicării verbale, iar printre acestea se număra:
 Înţelegere şi cunoaştere (o mai bună cunoaştere atât de sine cât şi cunoaşterea
celorlalţi).
 Dezvoltarea unor relaţionări consistente cu ceilalţi (avem nevoie de relaţii prin care
să împărtăşim celorlalţi realitatea noastră).
 Influența şi persuasiunea comunicării (îi putem influenţa pe ceilalţi să ia parte la
activitatea noastră de a atinge anumite scopuri).

Forme ale comunicării verbale:

Comunicarea verbală se poate realiza sub mai multe forme:

 Alocuțiunea: scurtă cuvântare ocazională cu o încărcătură afectivă mare având o
structură simplă – importanța evenimentului, impresii, sentimente, urări, felicitări;
 Toastul: foarte scurtă cuvântare ocazională în forma spontană și cu încarcare
afectivă foarte mare. Ex pentru o seară deosebită;
 Conferința; dezbaterea; dizertația;
  Discursul: cele de mai sus susțin o tema, o idee și presupune o abordare
multidisciplinară având o structură complexă axată pe introducere, tratare,
închidere.

Avantaje ale comunicării verbale: se poate realiza în diferite moduri:

 în limbaj oral(monolog, dialog,..) - , permite transmiterea unui conţinut complex,

sistemul de informaţii transmis şi receptat poate fi logic structurat, sistematizat,
exprimat într-un limbaj elevat, etc.
 în limbaj scris - pune în evidenţă capacitatea de gândire şi creativitatea umană;
 în limbajul intern - vorbirea cu sine şi pentru sine, prezintă un maximum de
economicitate, uzând de prescurtări, condensări, substituind cuvintele cu imagini,
viteza de lucru fiind de sute de ori mai mare decât a vorbirii.
pe măsura constituirii sale , limbajul intern îndeplineşte funcţii de anticipare,
proiectare, coordonare a limbajului oral şi scris.

Dezavantaje ale comunicării verbale:

 este lipsită de expresivitate, dacă nu apelează la mijloace paraverbale şi nonverbale.

 transmite mai greu o anumită stare afectivă( supărare. bucurie, etc), cuvintele nu
sunt întotdeauna suficiente.
 viteza de transmitere si mai ales de receptare a mesajului este mai mică, uneori se
poate mai uşor şi mai rapid exprima printr-un simplu gest.

Toate formele de comunicare sunt importante şi se condiţionează reciproc. Atunci

când verbalul este întărit de gesturile pe care le facem, de tonul, volumul, inflexiunile vocii,
informația este de impact, este convingatoarea și este eficientă. Pentru o comunicare
eficientă şi completă sunt necesare atât mijloace de comunicare verbale cât şi nonverbale.
Comunicarea verbală este doar un aspect al actului de comunicare, important însă nu
definitoriu!
 Bibliografie

Gheorghe-Ilie Fârte, COMUNICAREA O abordare praxiologică , Casa Editorială Demiurg

Iaşi, 2004

Pacout, Nathalie, Arta de a vorbi în public, Ed. Semn Bucureşti, 1999

Septimiu Chelcea , Loredana Ivan , Adina Chelcea, Comunicarea nonverbală: gesturile și

postura, Editura: Comunicare.RO , 2005