1

CONCEPTUL ŞI DEFINIŢIA DREPTULUI

1. Terminologie; concept

1.Trecând la investigarea şi cercetarea sistematică a obiectului disciplinei

noastre, astfel cum a fost el definit în capitolul precedent, o primă chestiune ce
se cere a fi analizată şi elucidată este aceea a noţiunii însăşi de drept, de a
răspunde la întrebările, ce este dreptul, care este esenţa şi care sunt
particularităţile sale esenţiale ce-l diferenţiază de alte fenomene sociale cu un rol
şi funcţiile asemănătoare în societate.
Dreptul, ca şi întreaga componentă juridică a vieţii sociale, este un fenomen
deosebit de complex a cărui cunoaştere presupune o cercetare aprofundată a
legităţilor obiective ale existenţei sale, a dinamicii sale a factorilor care-l
configurează şi valorilor pe care le promovează.
Să începem cu unele explicaţii terminologice.
Cuvântul drept (şi corespondentele sale în alte limbi – droit, diritto,
dereche, dereito, Recht) derivă din latinescul directus care evocă sensul de
direct, rectiliniu, adică o regulă de conduită, fără specificarea conţinutului. În
limba română, însă ca de altfel şi în numeroase alte limbi, termenul drept este
folosit în două sensuri şi anume: cel care are în vedere sau cuprinde regulile
juridice de conduită sau normele juridice din societate, denumit şi drept obiectiv
şi cel prin care se are în vedere facultatea, prerogativa, îndrituirea (adică dreptul)
ce aparţine unei persoane (fizice sau juridice) în temeiul normei juridice, pe
care-l denumit drept subiectiv.
Calificarea dreptului în prima sa ipostază de “obiectiv” nu vrea să
însemne că aceasta – adică normele juridice cuprinse de pildă, în legi - ar avea o
existenţă independentă de voinţa, interesul sau conştiinţa oamenilor, precum,
bunăoară, fenomenele sau legile naturii; dimpotrivă, acesta exprimă, aşa cum
vom vedea , voinţa şi interesele societăţii sau ale unor grupuri ori categorii
sociale care sunt însă fixate sau obiectivate în normele juridice în forma legilor
sau altor acte apărate de puterea publică.
Astfel, bunăoară, vorbind de dreptul românesc avem în vederea
ansamblul normelor juridice indiferent de forma pe care au îmbrăcat-o (legi,
obiceiuri, ş.a.) de-a lungul istoriei sau dintr-o anumită perioadă. Restrângând
sfera doar la dreptul actual avem conceptul de drept pozitiv care nu este altceva
decât dreptul de vigoare. Vorbind însă de drepturile unei persoane (fie că e
vorba de o persoană fizică, fie că e vorba de o instituţie, o organizaţie sau în
genere de o persoană juridică), cum ar fi dreptul de proprietate asupra casei de
locuit, sau a terenului sau a unei firme comerciale, dreptul la vot, dreptul la
salariu ori concediu, dreptul de a încheia un contract etc., avem în vedere
dreptul subiectiv pe care titularul, persoana fizică îl foloseşte şi exercită
CONCEPTUL ŞI DEFINIŢIA DREPTULUI 1
 2

nemijlocit. Evident că drepturile subiective (de obicei pentru desemnarea lor se

foloseşte pluralul) sunt organic legate de dreptul obiectiv, neputând fi concepute
fără să fie prevăzute în normele juridice. Dar şi existenţa dreptului obiectiv ar
rămâne fără sens dacă prescripţiile normelor sale nu s-ar realiza prin drepturi
subiective interumane. Totuşi, cele două sensuri ale conceptului de “drept”
evocă două ipostaze distincte. De asemenea, este de menţionat – aşa cum vom
vedea în analiza raportului juridic – că drepturile subiective le corespund, în
mod corelativ, obligaţiile juridice.
În unele limbi, cum este limba engleza, se folosesc denumiri diferite şi
anume law pentru dreptul obiectiv şi right pentru dreptul subiectiv. La romani,
de asemenea, se distingea norma agendi (dreptul obiectiv) şi facultas agendi
(dreptul subiectiv).
Un alt termen în limba română ce evocă domeniul dreptului este
adjectivul “juridic”. Derivat etimologic din latinescul jus (drept), vocabula
juridic este indispensabilă pentru a putea desemna ipostaze ale existenţei şi
manifestării dreptului în viaţa socială cu ar fi actele juridice, raporturile juridice,
conştiinţa juridică, etc.
Termenul “drept” se foloseşte şi pentru desemnarea ştiinţei juridice, ca de
pildă: Facultatea de drept, Academia sau Institutul de drept sau drept civil
(ramură a ştiinţei dreptului).
Vorbind de teoria dreptului, de concepţiile despre drept, de doctrinele
juridice, sau ştiinţele juridice se au în vedere atât dreptul obiectiv cât şi alte
ipostaze ale fenomenului juridic în toată complexitate sa. În general, însă atunci
când se utilizează termenul drept fără nici o circumstanţiere se are în vedere
dreptul obiectiv.
Este adevărat că termenul drept se foloseşte şi ca adjectiv, bunăoară – om
drept, verdict drept, sau hotărâre dreaptă. De data aceasta el implică neapărat
şi o semnificaţie apreciativă de ordin moral, în sens de conformitate cu ideea de
dreptate, de justeţe. În acelaşi sens, se foloseşte şi termenul just (de la latinescul
justus).
Uneori termenul drept se foloseşte într-un sens metajuridic ca, bunăoară,
dreptul moral al cuiva. Prin aceasta se urmăreşte a se întări regula morală,
principiul etic, apropiindu-l de imperativul juridic.

2.Apariţia şi dezvoltarea istorică a dreptului

Asupra condiţiilor, a momentului apariţiei dreptului, profesorul francez
Maurice Duverger arată că dreptul apare când oamenii dintr-un grup social
încearcă să regleze raporturile dintre ei printr-un echilibru între avantaje şi
dezavantaje pe care le trage fiecare din aceste raporturi, echilibru între produse
de schimb, între daune şi reparaţii, între răul pricinuit colectivităţii şi sancţiunea
aplicată autorului; dreptul se defineşte prin natura sancţiunilor aplicate în caz de
violare a normelor. Filosoful german Helmut Coing scrie că dreptul – conceput
din punct de vedere filosofic – apare pe acea treaptă istorică când omul nu mai
este subordonat normelor stabilite de familie, clan, trib, când personalitatea

CONCEPTUL ŞI DEFINIŢIA DREPTULUI 2

 3

individului iese la suprafaţă, când relaţia bazată pe legătura de sânge îşi pierde
autoritate. Doctrina marxistă care absolutizează în mod unilateral natura de clasă
a dreptului, consideră că aceasta nu a existat în comuna primitivă deoarece nu
existau clase antagonice şi deci ar fi apărut numai odată cu împărţirea societăţii
în clase (proprietari de sclavi şi sclavi), ca expresie a voinţei şi intereselor
claselor dominate. De altfel, mergând pe linia aceluiaşi raţionament, se susţinea
că în comunism, odată cu dispariţia împărţirii societăţii în clase, va dispare şi
dreptul, precum şi statul.
4.În teoria dreptului comparat s-a generalizat, cu unele diferenţieri de
nuanţe, clasificarea dreptului, făcută de profesorul francez Rene David, în mari
“sisteme ” sau “familii” în funcţie de comunitatea limbajului, izvoarelor sau
ţinând seama de principiile filosofice promovate. Astfel, pe baza acestor criterii,
sistemele de drept sunt clasificate după cum urmează: familia sau sistemul-
germanic sau continental – caracterizat prin descendenţa sa romană şi forma de
exprimare predominată în legi tendinţă de codificare, cum este dreptul francez,
cel german, cel spaniol, etc.; familia sau sistemul de common-law ( specificul
pentru Anglia SUA şi alte ţări ce au urmat exemplul englez) în care predomină
forma necodificată, cutumiară, jurisprudenţială, alături bineînţeles, de legile
scrise; în sfârşit în a treia familie a fost inclus dreptul socialist, din URSS şi din
alte ţări. În sfârşit, mai există o grupare, asistemelor filosofice sau regligioase de
drept (sau tradiţionale) unde s-ar încadra sistemul islamic, sistemul hindus,
sistemul chinez tradiţional (înainte de proclamarea Republicii Populare
Chineze).Unii autori reduc toate aceste sisteme la trei grupe: occidentale,
socialiste şi religioase.
6.Cât priveşte clasificare pe tipuri de drept, teoria marxistă pornind de la
teza caracterului exclusiv de clasă a dreptului, vorbeşte de patru tipuri de drept –
sclavagist, feudal burghez şi socialist (proletar). Pornindu-se la criteriiul
evoluţiei istorice a dreptului s-ar putea distinge ca tipuri istorice de drept după
dreptul incipient din comuna primitivă: dreptul antic, cu unele grupe ca: dreptul
oriental, dreptul greco-roman; dreptul medieval cu unele grupe prin care s-ar
distinge dreptul european (de sorginte romano-germanică şi commom law),
dreptul islamic, indian, chinez; întregul drept medieval este marcat de aspectul
religios şi tradiţional; dreptul modern, caracteristic instaurării economiei
capitaliste, liberale, de piaţă; dreptul contemporan care deşi are sau tinde să aibă
unele trăsături comune, mai ales datorită influenţei tot mai pronunţate a
dreptului internaţional cu principiile sale, se diferenţiază în mai multe grupe,
unele din ele corespunzătoare sistemelor sau familiilor de drept amintite în
clasificarea precedentă. Astfel, am putea diferenţia următoarele grupe: dreptul
societăţilor democratice cu economie de piaţă în care se include şi dreptul din
ţările foste socialiste, aflate în faza de tradiţie spre democraţie şi statul de drept;
dreptul socialist aflat în ţările unde se mai menţine sistemul socialist; dreptul
ţărilor în curs de dezvoltate sau a lumii a III-a care mai păstrează puternice
elemente tradiţionale şi religioase, cu, este bunăoară, dreptul islamic, dreptul
budist sau hindus.

CONCEPTUL ŞI DEFINIŢIA DREPTULUI 3

 4

Desigur că şi această clasificare, după criteriul istoric, este relativă,

convenţională. Noi am folosit criteriul istoric, privind evoluţia societăţii. O altă
clasificare a societăţii omeneşti distinge, după societatea holistică, arhaică, trei
tipuri de societăţi: preindustriale, industriale şi postindustriale. Dar nici un tip de
societate nu este omogen, pur. În afara de faptul că evoluţia nu este aceeaşi în
toate ţările, în cadrul unei societăţi dintr-o ţară putem întâlni elemente
aparţinătoare altui tip. (De pildă, elementele specifice societăţii industriale şi
postindustriale). Tot astfel, între tipurile istorice de drept nu este o ruptură,
dimpotrivă, în dezvoltarea sa dreptul - păstrează multe elemente de continuitate,
având constante prezente de-a lungul mai multor epoci istorice. Aşa se explică,
de pildă, persistenţa în dreptul contemporan a unor categorii juridice apărute în
dreptul roman sau influenţa puternică a dreptului islamic într-o serie de ţări afro-
asiatice.
Dezvoltarea puternică a relaţiilor şi colaborării internaţionale, existenţa
mijloacelor moderne de comunicaţii care practic au anulat distanţele pe Terra,
fac posibilă şi necesară apropierea şi influenţarea reciprocă a sistemelor de
drept din toate ţările existente astăzi pe glob. Cu atât mai mult are loc o
apropiere mergând până la unificare între sistemele de drept ale ţărilor cuprinse
în diferite forme de colaborare internaţională, cum este, bunăoară, Comunitatea
Economică Europeană care a dus şi la naşterea unui sistem propriu de drept
denumit dreptul comunitar.

4. Factorii de configurare a dreptului.

Dreptul şi valorile sociale

9. A vorbi despre factorii de configurare a dreptului înseamnă a

identifica cauzele sau forţele motrice care-l determină, orientându-l să prevadă o
reglementare sau alta. Diferitele concepţii şi teorii filosofice au căutat să explice
sensul normelor de drept făcând referire la diferiţi factori de ordin obiectiv sau
subiectiv, de natură socială-economică, politică, morală, ideologică sau din
domeniul supranaturalului.
O analiză a realităţii juridice în general şi a diferitelor familii şi sisteme de
drept ne permite să desprindem şi să identificăm un număr de factori cu pondere
diferită şi variabilă în determinarea conţinutului şi formei dreptului.
Aceşti factori care configurează dreptul pot fi grupaţi astfel: a) mediul
natural în care se dezvoltă existenţa umană (factori de ordin geografic,
demografic, biologic) care într-o anumită măsură influenţează reglementările
juridice, este suficient că ne referim la diferenţierile de reglementare juridică
dintre ţările suprapopulate sau subpopulate, ţări situate în zonele aride, secetoase
sau dimpotrivă, etc.) b) cadrul istoric, etnic, naţional care are în vedere
condiţiile istorice şi particularităţile etnico-naţionale ale populaţiei. De pildă,
existenţa unei populaţii cu o structură etnice omogenă, prezenta minorităţilor
etnice şi naţionale a populaţiei, componenţa multietnică şi naţională a
populaţiei, toate îşi spun cuvântul într-un fel sau altul şi asupra dezvoltării

CONCEPTUL ŞI DEFINIŢIA DREPTULUI 4

 5

dreptului; c) cadrul social-economic, determinat de nivelul dezvoltării

economiei, formele de proprietate, structura societăţii în diferite clase sau
categorii sociale şi profesionale, etc.; efortul depus azi în România pentru
crearea cadrului legislativ al reformei economice este cea mai elocventă dovadă
a înrâuririi dreptului de cerinţele transformărilor economice. Teoria marxistă
abordează această problemă prin raportul dintre baza, structura economică a
societăţii considerată factor hotărâtor minimalizând rolul celorlalţi factori
extraeconomici şi de suprastructură ideologică (inclusiv dreptul) ca elemente
derivate, subordonate, cu un rol mai redus în dezvoltarea socială. Se constată
însă că între economie şi drept există o interdependenţă şi o influenţare
reciprocă, iar pe măsura dezvoltării istorice, în societatea contemporană rolul
dreptului în reglementarea relaţiilor sociale, inclusiv a celor economice,
sporeşte; d) sistemul politic este, de asemenea un factor tot mai important de
configurare a dreptului. Schimbarea regimului politic, bunăoară, cu consecinţele
sale asupra tuturor ramurilor dreptului şi mai ales, asupra celui constituţional, de
pildă, reglementarea instituţiei “drepturilor omului” în ţările fost socialiste după
răsturnarea regimurilor autoritate, dictatoriale; e) cadrul cultural-ideologic –
(creaţie spirituală, ideologia, religia, cultura în general) are o înrâurire
semnificativă asupra reglementărilor juridice. Nu trebuie scăpat din vedere că
dreptul însuţi în măsura în care exprimă năzuinţele poporului, este un element
de cultură; f) factorul internaţional, situaţia internaţională a ţării respective,
raporturile cu vecinii, cu comunitatea internaţională au o influenţă, de asemenea
asupra dreptului. Toţi aceşti factori îşi au rolul lor, într-o măsură mai mare sau
mai mică, în elaborarea reglementărilor juridice. Semnificaţia din acest punct de
vedere este analiza diverşilor factori în elaborarea dreptului actual în România,
competiţia politică, pentru a determina adoptarea unor reglementări juridice în
economie, în organizarea sistemului politic, în învăţământ, cu privire la statutul
persoanei ş.a. în făurirea dreptului societăţii democratice postrevoluţionare.

CONCEPTUL ŞI DEFINIŢIA DREPTULUI 5