Munteanu Laurentiu - grupa 441 H

COMISIA EUROPEANÃ

Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeanã, Parlamentul European,

Curtea de Justitie cãreia i se asociazã, din 1988, Tribunalul de Primã Instantã, si
Curtea de Conturi formeazã structura de bazã a Comunitãtilor Europene. Aceste
cinci institutii ocupã fiecare un loc distinct în constructia comunitarã. Astfel,
Consiliul, institutie cu atributii decizionale, reprezintã interesele statelor membre;
Comisia, organ executiv, apãrã interesul Comunitãtilor în ansamblul lor;
Parlamentul, institutie cu atributii de control, reprezintã interesele popoarelor
statelor membre; Curtea de Justitie, institutie jurisdictionalã, asigurã respectarea
regulilor de drept; Curtea de Conturi asigurã legalitatea folosirii resurselor
financiare.
Institutiile comunitare au autonomie, dar nu au personalitate juridicã, ele
participã direct la decizia comunitarã si, de asemenea, fiecare dintre aceste institutii
reprezintã un principiu determinat; ele au un fundament politic si sociologic distinct
si o legitimare proprie.
Principiile care stau la baza activitãtii celor cinci institutii sunt urmãtoarele:
principiul autonomiei de vointã, principiul atribuirii de competente si principiul
echilibrului institutional.
O serie de organe comunitare, unele prevãzute de tratate, altele înfiintate pe
baza deciziilor adoptate de Comisie sau de Consiliu functioneazã ca organisme cu
autonomie deplinã, pentru a sprijinii activitatea institutiilor comunitare; aceste
agentii, fundatii si centre nu participã direct la decizia comunitarã, ci doar o
pregãtesc.
Comisia, initial denumitã „Înalta Autoritate", este un organ de tip
guvernamental, cu activitate permanentã, are o structurã colegialã si este compusã
din membrii Comisiei, serviciile si organele auxiliare. Membrii sunt în numãr de 20
si au statut de independentã fatã de guvernele nationale care îi numesc.
Scopul principal al Comisiei este de a asigura fiecãrei comunitãti identitatea
sa proprie. „Pune în valoare interesele comunitare, dincolo (mai presus) de
interesele statelor membre, exprimând, practic, interesele fiecãrei comunitãti în
parte."
Membrii Comisiei trebuie sã aibã cetãtenia statelor care îi desemneazã, cele
20 de locuri fiind alocate statelor membre ale Uniunii Europene dupã cum
urmeazã: Franta, Germania, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de
Nord si Spania detin cãte douã locuri, iar Belgia, Danemarca, Grecia, Irlanda,
Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia, Finlanda si Suedia detin câte un loc.
Trebuie mentionat cã numãrul membrilor Comisiei se poate modifica, în functie de
numãrul statelor membre.
Mandatul comisarilor este de 5 ani si acesta poate înceta în situatiile
urmãtoare: deces, motiune de cenzurã a Parlamentului, demisie voluntarã, demitere
din oficiu, împlinire a termenului.
Membrii trebuie sã ofere toate garantiile de independentã, bucurându-se în
acest scop de o serie de privilegii si imunitãti precum: imunitatea de jurisdictie
pentru actele sãvârsite în exercitarea atributiilor care le revin, scutirea de impozite
pe salarii si alte drepturi bãnesti acordate în exercitarea atributiilor de cãtre
organele comunitare.
Din punctul de vedere al structurii, Comisia se compune din 26 de
Directorate Generale care sunt asemãnãtoare ministerelor din guvernele nationale.
Cele 26 de Directorate Generale sunt alcãtuite, la rândul lor, din mai multe
directorate, iar structura Comisiei mai cuprinde si o serie de alte servicii: Biroul
statistic, Biroul juridic, Biroul de traduceri etc.
Directoratele Generale sunt repartizate între cei 20 de comisari care sunt
asistati în activitatea lor de câte o echipã de consilieri. În modul de împãrtire pe
domenii si chiar în privinta numãrului Directoratelor Generale pot interveni
modificãri.
În prezent, cele 26 de Directorate Generale sunt urmãtoarele:
D.G. I: Relatii externe: politicã comercialã, relatii cu America de Nord, Extremul
Orient, Australia si Noua Zeelandã;
D.G. I A: Relatii externe: Europa si noile state independente, Politica externã si de
securitate comunã, serviciu extern;
D.G. I B: Relatii externe: Mediterana de Sud, Orientul Mijlociu si Apropiat,
America Latinã, Asia de Sud si Sud-Est si cooperarea Nord-Sud;
D.G. II: Afaceri economice si financiare;
D.G. III: Industrie;
D.G. IV: Concurentã;
D.G. V: Mijloace, Relatii industriale si Afaceri sociale;
D.G. VI: Agriculturã;
D.G. VII: Transporturi;
D.G. VIII: Dezvoltare;
D.G. IX: Personal si Administratie;
D.G. X: Informatie, Comunicare, Culturã, Audiovizual;
D.G. XI: Mediu înconjurãtor, Securitate nuclearã si Protectie civilã;
D.G. XII: Stiintã, Cercetare si Dezvoltare;
D.G. XIII: Telecomunicatii, Transmiterea informatiei si valorificarea cercetãrii;
D.G. XIV: Pescuit;
D.G. XV: Piata internã si Servicii financiare;
D.G. XVI: Politicã regionalã si coeziune;
D.G. XVII: Energie;
D.G. XVIII: Credit si investitii;
D.G. XIX: Bugete;
D.G. XX: Control financiar;
D.G. XXI: Vamã si Fiscalitate indirectã;
D.G. XXII: Educatie, Formare si Tineret;
D.G. XXIII: Politica întreprinderii, Comert, Turism si Economie socialã;
D.G. XXIV: Politica consumatorilor.
Functiile comunitare pot fi ocupate doar de cetãtenii statelor membre. În ceea
ce priveste efectivul de angajati ai Comisiei, cea mai mare institutie a Uniunii
Europene, acesta numãrã peste 17.000 de persoane: 80% lucreazã în cadrul
Directoratelor Generale si al serviciilor descentralizate, iar 20% lucreazã în
domeniul traducerilor si al interpretãrilor.
În statele membre Comisia are Reprezentante, iar în statele candidate si în
statele terte are Delegatii.
La conducerea Comisiei se aflã Presedintele si Vice-Presedintii acesteia, toti
având un mandat de 2 ani, care poate fi reînnoit. Presedintele este desemnat de
cãtre statele membre, de comun acord, iar rolul sãu este de ordin administrativ,
convocând si prezidând reuniunile Comisiei, dar si de ordin protocolar,
reprezentând Comisia în exterior. În desfãsurarea activitãtii sale, Presedintele este
asistat de un Secretariat General.
Comisia se reuneste o datã pe sãptãmânã, miercurea, (reuniunile Comisiei nu
sunt publice), dar în functie de problemele care apar, pot avea loc si întruniri
suplimentare. Cele douã proceduri speciale pentru desfãsurarea reuniunilor
Comisiei sunt: procedura scrisã si procedura delegãrii. Deciziile sunt adoptate în
cadrul Comisiei de cãtre grupuri de comisari numite „colegii". A doua zi dupã
reuniunile Comisiei, au loc conferinte de presã destinate informãrii opiniei publice.
În ceea ce priveste rolul Comisiei Europene, Ion P. Filipescu si Augustin
Fuerea aratã cã acesta constã, pe scurt, în: „asigurarea respectãrii prevederilor
tratatelor comunitare; initiativã legislativã, sub forma propunerilor de regulamente
si directive necesare îndeplinirii obiectivelor propuse; chemarea în justitie a celor
vinovati de neîndeplinirea normelor comunitare."
Pe lângã rolul principal de a exprima si de a asigura realizarea interesului
comunitar, Comisia are si un rol politic important. Din acest punct de vedere,
rãspunde în fata Parlamentului European.
În calitate de „gardian" al tratatelor, Comisia vegheazã la aplicarea
dispozitiilor acestora, ca si a deciziilor luate în cadrul tratatelor de cãtre Consiliu si
de cãtre statele membre. Curtea de Justitie poate fi sesizatã de cãtre Comisie în
cazul în care un stat membru nu si-a îndeplinit o obligatie care îi revine si nici nu a
luat mãsuri pentru a îndrepta situatia.
Comisiei îi revine dreptul unic de initiativã în elaborarea actelor din cadrul
politicilor comunitare si, de asemenea, poate formula recomandãri si avize în cadrul
politicilor comunitare si al cooperãrii în domeniul Justitiei si al Afacerilor Interne.
În calitate de organ executiv, Comisia are responsabilitatea implementãrii bugetului
comunitar si a administrãrii clauzelor protectoare în tratate si în legislatia
secundarã.
În domeniul extern, Comisia este autorizatã de cãtre Consiliu sã deschidã si
sã conducã negocierea acordurilor cu state terte sau cu organizatii internationale.

Administrarea diverselor fonduri si programe ale Uniunii Europene îi revine

tot Comisiei.
Desi limbile principale de lucru ale Comisiei sunt engleza, franceza si
germana, toate documentele oficiale sunt traduse si tipãrite în toate cele 11 limbi
oficiale. Acestea sunt: daneza, engleza, finlandeza, franceza, germana, greaca,
italiana, olandeza, portugheza, spaniola si suedeza.
Întrunirile desfãsurate împreunã cu Parlamentul European, ca si reuniunile
oficiale ale Comisiei cu guvernele statelor membre beneficiazã de traduceri în si
din toate cele 11 limbi oficiale.
În concluzie, se poate spune despre Comisia Europeanã, cel de-al doilea
organ institutional comunitar, cã este unul dintre actorii procesului de decizie la
nivel european, si cã, pe mãsurã ce se extind competentele Uniunii Europene,
cunoaste o dezvoltare continuã.