În teoria şi practica economico-financiară se foloseşte atât singularul cât şi pluralul atunci
când se abordează problematica performanţei. Astfel se vorbeşte de performanţa întreprinderi dar foarte adesea sunt analizate performanţele economico-financiare ale întreprinderii. Încercând să sintetizeze problematica performanţei autorii M. Niculescu şi G. Lavalette definesc acest concept ca fiind “echilibrul instabil rezultat din evoluţia conceptelor de eficienţă şi eficacitate” 1. Punctul nostru de vedere este că modalitatea cea mai facilă de reflectare a performanţelor unei întreprinderi este prin intermediul rezultatelor acesteia, indiferent dacă rezultatele sunt exprimate în mărimi absolute (profit) sau în mărimi relative (rentabilitate). În sensul celor menţionate mai sus performanţa trebuie înţeleasă ca fiind capacitatea comportamentală a unui sistem de a obţine un rezultat situat valoric la nivele de referinţa care să îl definească şi comparabile cu realizări reprezentative din mediul economic în care acest sistem se manifestă. Mai trebuie menţionat faptul că în procesul de evaluare a performanţelor unei întreprinderi este destul de riscant să tragem concluzii ferme. Aceste investigaţii au mai degrabă un caracter relativ deoarece condiţiile afacerii diferă de la o întreprindere la alta şi de la o industrie la alta. În acelaşi timp sistemul indicatorilor de performanţă trebuie conceput pentru a satisface nevoia de informare a doua principale grupuri: managerii şi investitori. Pornind de la interesele celor două grupuri putem identifica sisteme diferite de evaluare a performanţelor, după cum se observa în tabelul de mai jos. Managerii Investitorii Analiza performanţelor operaţionale: - cifra de afaceri; - valoarea adăugată; - excedentul brut din exploatare; - rezultatul net al exploatării; - analiza cheltuielilor operaţionale; - analiza structurală; - analiza comparativă. Eficienţa investiţiei: - rentabilitatea activelor totale; - rentabilitatea activelor nete; - rentabilitatea capitalului investit; - rentabilitatea capitalului propriu; - profitul pe acţiune; - creşterea cotaţiei acţiunilor. Profitabilitate: - marja brută din exploatare; - marja netă din exploatare; - marjă netă comercială; - marja resurselor consumate; - valoarea eonomică adăugată. Performanţa de piaţă: - PER; - valoarea de piaţă; - gradul de multiplicare al CF-ului; - mişcările relative ale cotaţiilor. O entitate economică poate să genereze performanţe economico-financiare doar ca urmare a derulării unei activităţi lucrative. Procesul de formare a acestor performante este un proces obiectiv, separat de modul de reflectare sau de calcul al nivelului de performanţă. Se poate astfel afirma că din procesul de formare a performanţelor economico-financiare derivă conţinutul economic al indicatorilor ce reflectă aceste performante. Procesul de analiză a performanţelor economico-financiare ale unei întreprinderi trebui sa parcurgă toate etapele de formare ale acestor performanţe, cele mai importante etape ale acestui proces fiind: -analiza rezultatelor care exprimă volumul şi profitabilitatea activităţii întreprinderii; analiza consumului de resurse; -analiza rentabilităţii întreprinderii; -analiza riscurilor întreprinderii. Se poate observa că procesul de analiză porneşte de la nivelul de performanţă în formă globală (venituri şi cheltuieli) şi se continuă la nivele mai sintetice cum ar fi rentabilitatea şi se încheie cu evaluarea riscurilor care pot influenţa nivelul de realizare al performanţelor.
1. Analiza indicatorilor de rezultate
Obiective: - reflectarea performanţelor financiare absolute ale întreprinderii din perspectiva volumului de activitate, al profitabilităţii, cât şi al potenţialului de finanţare; - aprecierea nivelului de realizare al rezultatelor financiare şi identificarea factorilor care au influenţat respectivul nivel; - identificarea masurilor care se impun pentru îmbunătăţirea nivelului de realizare al rezultatelor - evaluarea politicii şi a strategiilor adoptate de management privind creşterea volumului de activitate; - evaluarea efectelor induse de modificarea nivelului indicatorilor de volum asupra nivelului şi dinamicii altor indicatori economico-financiari. Rezultatele pe care le generează o activitate lucrativă sunt, în general, diverse şi pot evidenţia modul de utilizare al diferitelor tipuri de resurse angrenate în funcţionarea întreprinderii. Un lucru ştim însă cu siguranţă şi anume că scopul tuturor activităţilor lucrative este obţinerea unui profit care să asigure remunerarea furnizorilor de capital la un nivel mediu sperat de către aceştia. Ori sistemul indicatorilor de rezultate tocmai acest lucru încearcă să-l măsoare şi anume finalitatea activităţilor lucrative, cuantificată la diferite nivele de realizare. O abordare sistemică a întreprinderii permite înţelegerea conversiei oricărei realizări din activitatea lucrativă, în rezultate monetare. Acest considerent evidenţiază de fapt importanţa indicatorilor de rezultate în aprecierea performanţelor obţinute la nivel microeconomic. Analiza principalilor indicatori de rezultate utilizează în demersul său practic o serie de modele factoriale. Construcţia acestora este orientată după modul în care anumite categorii de rezultate reacţionează la modificarea volumului de activitate sau a altor factorii din mediul economic al întreprinderii. Analiza indicatorilor de rezultate prin intermediul modelelor factoriale permite identificarea legăturilor factorial-cauzale dintre indicatorii analizaţi şi factorii de influenţă ai acestora, cu scopul formulării unor măsuri cât mai concrete de creştere a nivelului rezultatelor ce exprimă volumul activităţii şi a celora ce exprimă profitabilitatea.