Canonul Sfântului Andrei Criteanul

Sfântul Andrei Criteanul s-a născut la Damasc, in jurul anului 660, sub stăpânire
musulmană, intr-o familie creștină care i-a dat o educație aleasă. Mai târziu, el devine monah
în "Frăția Sfântului Mormânt" - Ierusalim, fapt pentru care a fost mai târziu supranumit și
"Ierusalimiteanul".Pentru că avea o minte ascuțită, a îndeplinit și funcția de secretar (notar)
patriarhal, slujind patriarhului Teodor.

Totuși, locul unde se va consacra prin inteligența și trăirea duhovnicească va fi

Constantinopolul, unde a fost hirotonit ca și diacon primind prin încredințare case de batrâni
și copii abondonați. Sfântul a fost apreciat, atât pentru implicarea misionar-filantropică, cât și
pentru cea omiletică, fiind recunoscut ca fin și elocvent orator. Prin aceste calități a făcut ca în
jurul anului 711 sau 712 să fie ales episcop al Cretei. Aici a împlinit lucrarea apostolică. O
parte a operei sale a ajuns până la noi. Canonul său rămâne lucrarea imnografică de referință
și, așa cum bine știm, e citită și cântată în fiecare Post al Paștilor.

Trebuie să precizăm că acest Canon reprezintă o plângere de pocăință care ne vorbește

de proporțiile și adâncimea păcatului, tulburând sufletul cu căință, jale dar și nădejde.
Canonul are în componența sa 9 cântări bogate, compuse, la rândul lor, din stihiri scurte de
pocăință, ritmate de invocația: "Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!", cerere care
amintește de rugăciunea vameșului din prima duminică a perioadei Triodului.

Canonul începe într-o notă foarte personală: „de unde voi începe a plânge faptele vieții
mele ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum?” Și aceasta, pentru
că atunci când vorbești de păcat, iar Sfântul Andrei știa bine acest aspect, poți declara în nume
personal „că cel dintâi sunt eu”.

Rolul și scopul Canonului cel Mare este să ne descopere păcatul și, astfel, să ne
conducă spre pocăință, să descopere păcatul nu prin definiții, ci printr-o adâncă meditație
asupra măreției istoriei biblice, care este cu adevărat o istorie a păcatului, a pocăinței și a
iertării. Pentru a fi ascultat cum se cuvine, Canonul cel Mare presupune cunoașterea Sfintei
Scripturi. Omul pe care-l surprinde Canonul, lumea biblică clarifică, fragmente din realitatea
cotidiană. Neascultarea de Dumnezeu, fratricidul, lepădarea de Dumnezeu, înșelarea
aproapelui, dar și revenirea, renașterea și învierea la o viață normală duhovnicește, sunt teme
ce depășesc veacurile.