FUGA IEPURELUI DE CIOCOLATĂ

de C. M. Centea

Iepurele de ciocolată era supărat. Foarte, foarte supărat. Stătea morocănos în mijlocul curții,
în soarele de aprilie. De căldură, urechile începuseră să i se topească şi sub el începea să se formeze o
baltă maronie de ciocolată lichidă.
-Ce-i, frumosule, ți-e cald? râse de el piticul de grădină, de la umbra lalelelor. Transpiri
ciocolată?
Piticul de grădină era foarte răutăcios. Avea căciula şi nasul ciobite, iar vopseaua veche se
cojea de pe el. Îl enerva iepuraşul ăsta aşa de strălucitor şi viu colorat în ambalajul lui de staniol.
Iepurele oftă. Ştia că e o bucată de ciocolată şi că a fost făcut să fie mâncat de un copil. Nu-l
deranja asta deloc, dimpotrivă. Dar Ionuț, băiatul care îl primise, îl aruncase în mijlocul curții, printre
celelalte cadouri. Părinții lui îi cumpărau zilnic jucării şi dulciuri, aşa că nu prea îl interesau cadourile
de Paşti.
-Un iepure de ciocolată? Nu-mi place, iac, strigase Ionuț. Dați-mi cutia de Toblerone!
Iepurele se gândea, întristat, câți copii ar fi dorit să îl aibă.
-Oare n-aş putea cumva să ies în stradă, să plec de aici? întrebă el cu voce tare.
-Cum să nu, auzi o voce groasă, ca un motor care bârâia.
Era maşina cu telecomandă. Şi ea fusese lăsată în curte, căci Ionuț mai avea vreo trei şi nu îl
mai interesa. Era un camion mare, cu remorcă.
-Aşează-te în remorca mea, îi spuse acesta, şi te duc unde vrei tu!
Iepurele nu putea merge, căci avea picioarele lipite unul de altul. Dar camionul era chiar
lângă el. Îşi făcu vânt şi reuşi să cadă în remorcă.
-Şi acum, pregăteşte-te pentru o super-călătorie, se lăudă camionul.
Iepurele zâmbi. Acum trebuiau să pornească. Da, chiar acum. Dar de ce stăteau pe loc? Poate
că îi trebuia timp să se încălzească motorul. Totuşi, maşina nu se mişca niciun pic.
-Ce facem? Când plecăm?
-Nu ştiu, scrâşni din roți camionul, nu pot porni.
Deodată îşi dădu seama ce se întâmplase.
-N-am baterii în telecomandă, strigă el disperat.
Piticul de grădină pufni în râs. Îl distra supărarea iepuraşului.
-Dacă ți-e teamă că nu te mănâncă nimeni, asta se poate rezolva, spuse el cu răutate.
Şi scoase un fel de fluierat.
Atunci, din fundul curții apăru Lord.
Lord era câinele familiei, un ciobănesc leneş şi morocănos. Acum însă avea chef de joacă.
Făcu un salt deasupra piticului. Din viteză, îl atinse cu labele din spate şi îl răsturnă cu nasul în stratul
de lalele.
Văzuse noile jucării în iarbă şi asta îl făcuse curios. Lovi mingea colorată şi alergă după ea. Dar
apoi observă camionul şi îl apucă cu dinții, scuturându-l prin aer.
Iepurele căzu din remorcă. Acum era foarte speriat. Poate că totuşi câinele nu o să îl observe.
Lord se oprise din joacă şi începuse să adulmece pământul. Poate simțise mirosul de
ciocolată. Iepuraşul îi vedea botul umed, mustățile lungi şi negre mişcându-se pe lângă el. Se apropia
tot mai mult. Acum era chiar lângă el. O mustață îi atinse urechile.
Botul câinelui se deschise. Îi putea vedea dinții ascuțiți, limba lungă şi roşie. Şi acea limbă se
aplecă deasupra lui şi îl linse.
-NUUUUU!
 Lord îl mai linse o dată. Îi plăcea ciocolata. Se linse pe bot şi îl privi cu poftă.
-Te rog, nu mă mânca, strigă disperat iepuraşul. Tu eşti câine, câinii nu mănâncă ciocolată!
Ştia că animalele vorbesc limba jucăriilor, dar totuşi Lord nu îl băga în seamă.
-Te rog, vreau să ajung la un copil care mă vrea, încercă din nou să îl înduplece. Poți să mă
ajuți tu?
Câinele îl privi mirat.
-N-am cum să fac asta, răspunse el, dar te pot duce până la poartă.
Şi, spunând acestea, îl apucă între dinți.
-Încet, să nu mă rupi, strigă iepurele de ciocolată. Crezi că sunt un os?
Lord îl prinse cât de uşor putea şi îl duse până la poarta verde, înaltă. Nu avea cum să iasă,
dar pe sub poartă era un mic loc pe sub care iepurele ar fi încăput. Îl împinse cu botul. Întâi urechile
lungi, capul şi apoi o parte din corp trecură pe sub poartă. Mai avea puțin şi reuşea!
-Hei, Lord, se auzi deodată o voce subțire.
Era Ionuț, care îşi făcuse somnul de după amiază şi acum vroia să se joace cu prietenul său.
Lord îi dădu drumul şi fugi la băiat, lăsându-l pe bietul iepure pe jumătate în curte şi pe
jumătate în stradă. Până la urmă, planul lui de a fugi dăduse greş!
Dar deodată, la capătul străzii văzu mergând cu paşi repezi un băiat şi o fetiță. Se țineau de
mână şi după cât de bine semănau se vedea că erau frați. Fata era mai mare, părea să aibă 7-8 ani.
Băiețelul era cu doi sau trei ani mai mic, şi tocmai îi povestea ceva surorii lui.
Se opri brusc când văzu iepurele.
-Uite, Ana, un iepure de ciocolată, strigă el. Putem să îl luăm?
-Nu e al nostru, George, clătină fetița din cap. Nu putem lua ceva ce e al altui copil.
-Dar era pe jos, cineva l-a aruncat. Hai, te roooog, ştii că noi n-am primit nimic de Paşti anul
ăsta!
Ana tăcu o clipă, gândindu-se.
-Bine, ia-l, răspunse în cele din urmă.
„În sfârşit, se bucură iepuraşul, am ajuns la cineva care mă vrea!”.
Degetele băiatului îl apucară pline de nerăbdare. Dar în acceaşi clipă iepuraşul simți alte
degete care îl traseră şi mai tare în partea cealaltă.
-Hei, e iepurele meu! auzi vocea lui Ionuț. Cine vrea să mi-l ia?
Apucă figurina de ciocolată şi deschise poarta. Îi privi mirat pe ceilalți doi copii care tăceau, cu
ochii plini de lacrimi.
-Ne pare rău, şopti Ana, n-am ştiut că e iepurele tău. Noi n-am primit niciun cadou şi de aia
ne-am gândit să îl luăm. Am plecat. Hai, George!
Furia lui Ionuț trecuse. Se uita la hainele lor sărăcăcioase, la ochii lor plânşi. I se făcu ruşine
de toate jucăriile şi dulciurile pe care el le arunca, în timp ce alți copii le-ar fi dorit şi nu le aveau.
-Stați puțin, strigă el.
Se repezi în casă. Ținea încă strâns în pumn iepurele de ciocolată pe jumătate topit. Se
întoarse după câteva secunde. Copiii nu mai erau la poartă.
Ieşi în stradă, uitându-se în toate părțile după ei. După casa următoare, strada se termina. O
luă la fugă şi îi văzu după colț.
-Staaați!
Cei doi frați se opriră mirați. Ionuț gâfâia. Îşi întinse mâinile spre ei.
-V-am adus doi iepuri de ciocolată, să aveți fiecare câte unul, zâmbi el.
Ana şi George îl priveau uimiți.
-Suuuper! Mulțumim, strigă George fericit.
-Şi să mai veniți pe la mine să ne jucăm împreună. Am multe jucării frumoase, adăugă Ionuț,
făcându-le vesel cu mâna noilor săi prieteni.
I. Răspundeţi la următoarele întrebări:
1. De ce era supărat iepurele de ciocolată?
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
2. Ce alte jucării mai erau în curte?
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
3. Cine era Lord?
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
4. Cine erau Ana şi George?
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
5. Ce face Ionuţ la sfârşitul povestirii?
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
6. Ce sfaturi i-aţi da lui Ionuţ pentru viitor?
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________

II. Completaţi propoziţiile de mai jos:

1. Iepurele de ciocolată era..............................
2. Camionul de jucărie a încercat ..........................
3. Ionuţ s-a gândit......................................

III. Alegeţi varianta corectă de răspuns:

1. Piticul de grădină era:
a) voios; b) răutăcios; c) obosit; d) amuzant
2. Camionul era:
a) săritor; b) harnic; c) neliniştit; d) trist
3. Ana şi George sunt:
a) neatenţi; b) gălăgioşi; c) obraznici; d) politicoşi

IV. Găsiţi cuvinte cu înţeles asemănător:

morocănos ___________________________________________________
a observa ____________________________________________________
furie ________________________________________________________
disperat ______________________________________________________