Sunteți pe pagina 1din 3

UNIVERSITATEA DUNĂREA DE JOS DIN GALAȚI

FACULTATE DE ȘTIINȚE JURIDICE, SOCIALE ȘI POLITICE

,,Un exemplu de dematerializare juridică``

Student – Metehău Denis George


Anul 4 Grupa 2

Galați - 2020
Actele de identitate

Pe fondul crizei provocate de infecția SARS – Cov2 pe plan economic, social, cultural, industria producătoare
de autotorisme, textile, și nu numai atât. Au exista unele planuri pentru combaterea acestei infecții și există numeroase
măsuri care au fost luate cu scopul de a combate această infectare cu SARS – Cov2 și de a realiza o distanțare socială
între pesoane cu folosirea măștilor de protecție și a mănușilor, intervale de timp pentru personele cele mai expuse a fi
afectate cel mai rapid de virus.
Pe lângă domeniile grav afectate turism, marketing, transporul de mărfuri și persoane, domeniul justiției,
acestea a avutcel mai mult de suferit și încă are de suferit din cauza Sars – Cov2, populația nemaiavând cum să ceară
înfăptuirea justiției. Tribunale, Curțile de Apel, Judecătoriile au fost nevoite să reducă numărul de dosare pe zi care
doreau a fi rezolvate, prin amânarea acestora până la o altă dată curentă, când viața ceățenilor nu ar mai putea fi pusă
în pericol din cauza acestei infecții pentru care nu s-a găsit până la acest moment un antidot. Insturuțiile publice au
luat și ele măsuri în acest fel, cetățenii să nu fie puși în pericol prin deplasarea acestora la intituția respectivă și nu a
lua contcat cu SARS – Cov2, încercând să mute cererile cetățenilor în mediul online unde aceștia nu ar fi în pericol.
O situație în care cetățenii apelează la autoritățile publice este pentru solicitarea și eliberarea unui nou act de
identitate, un permis de conducere, pașaport etc. Din diverse motive acest lucru este greu de realizat în acestă perioadă
dificilă pentru cetățeni sau chiar imposibilă în unele cazuri. Distanța, măsurile de protecție, faptul că o persoană se află
în altă țară, ori în altă localitate față de cea în care își are domiciliul, timpul de care ar dispune o personă, măsurile de
distanțare socială.
Actuala reglementare, menționează cererea de reconstituire sau de întocmire ulterioară a unui act de identitate,
pașaport, permis auto etc, se adresează serviciului public comunitar de evidența populației în a cărui rază
administrativ-teritorială funcționează instituțiile respective competent să întocmească actul respectiv. În situația
cetățenilor români care au domiciliul în România și se află temporar în străinătate, eliberarea cărții de identitate se
poate face prin intermediul altei persoane, pe bază de procură specială, autentificată la misiunile diplomatice sau
oficiile consulare ale României din țara respectivă. Legea nr. 105/1996 cu privire la actele de identitate art. 16 ,,O
nouă carte de identitate se eliberează” :
a) la expirarea termenului de valabilitate;
b) dacă s-au modificat numele sau prenumele titularului, prenumele părinţilor, data sau locul naşterii;
c) în cazul schimbării domiciliului;
d) în cazul deteriorării;
e) în cazul distrugerii, pierderii sau furtului;
f) la expirarea sau revocarea interdicţiei titularului de a se afla în anumite localităţi;
g) când fotografia din cartea de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului;
h) în cazul anulării.
În momentul de față cerera pentru eliberarea unei act de identitate se depune in format fizic la sediul organelor
competente mai sus menționate, solicitând, având nevoie de actul de identitate și o cere tip completată. De asemena, se
poate face și prin procură cum am specificat mai sus, prin procură specială, dar din nou este vorba de o prezență fizică
și astfel ar încălca măsurile de distanțare socială a cetățenilor, ceea ce se dorește a fi evidat prin măsurile adoptate.
Pentru a susține eforturi făcute de autorități prin măsurile care au fost luate până la acest moment și
după pentru siguranța populației. Procedura de eleberare și de întocmire a actelor de identate se poate realiza de altfel
pe platforme online special pentru aceste nevoi ale populației, prin adresare unui mail către serviciului public
comunitar de evidență a populației în a cărui rază administrativ-teritorială funcționează instituțiile respective
competent să întocmească actul respectiv, iar pentru cetățenii aflați în alte țări decât România la misiunile diplomatice
sau oficiile consulare ale României din țara respectivă.
După ce mail-ul cu cererea de respectivă a fost evaluat de autorități, documentul poate fi trimis prin serviciul
Român de curierat către persoana care a înregistrat cererea de eliberarea sau de înnoire. În cazul în care este necesară
plata unei taxe aferente pentru expedierea unui colet care conține un act de identitate, care ar putea fi achitată prin
transfer bancar sau ramburs.
Art. 11 din Legea nr 105/1996 poate surveni modificări, adăugând formei actule următoarele mențiuni-
a) Cererea de eliberare sau de înnoire însoțită de documentele doveditoare se depun și online, la adresa de mail a
serviciului comunitar de evidența a persoanelor aferent domiciliului acestuia, iar pentru cetățenii aflați în străinătate
tot prin mail la consulatele diplomatice ale României.
b) Taxa aferentă de eleberare a actului solicitat va fi plătită prin transfer bancar, contul bancar va fi afișat pe platforma
online a serviciului public de eidența populației, iar pentru cetățenii români aflați în străinătate la consulatele
diplomatice pe platforma online în contul afișat pe platformă.
c) Dovada achitării taxelor se va afișa alături de documentele doveditoare și de cererea de solicitate a actului
respective.
d) Eliberarea actului solicitat se va face printr-un serviciu de curierat sau poștă.
Îndeplinirea acestor proceduri nu pune în dificultate autoritățile competente, acesta poate veni în sprijinul
acestora, recurgând la o modalitate mai simplă de eliberare a documentelor solicitate de cetățeni, ele presupun și o
serie de riscuri pe care cetățenii și sutoritățile trebuie să și le asume și ei.
Riscul ca cererile să fie fraudulos formulate va crește, astfel ca docmentele să ajungă către alte persone care nu
le aparțin, să le folosească în mod fraudulos. Pot fi sustrase acte sau falsificate pentru a valida o cere de reconstituire.
Realizarea măsurii nu este imposibilă, însă sunt necesari anumiți pași pentru punerea în aplicare a acesteia. În
primul rând, este necesar un proiect de lege, adică o inițiativă legislative venită din partea Guvernului, deputaților sau
senatorilor, dar și cetățenilor, însă se impune un număr de 100.000 de cetățeni cu drept de vot. Odată ce există acestă
inițiativă legislativă venită din parte cuiva, este sesizată camera Deputaților care are caliatatea de camera decizională.
Urmează dezbateriile în plen și camera parlamentară, votarea proiectului de lege, iar înaite de promulgare de
Președintele României, se verifică constituționalitatea ei.
Prin urmare, sitremul biocratic de la noi poate îngreuna adoptarea acestei măsurii legislative, trecerea către
mediul online/virtual este din ce în ce mai necesară în acestă perioadă de pandemie, dar ea ar putea fi folosită și în
mod normal deoarece ar scurta timpul care este un element foarte prețios în zilele de astăzi, mulți nu dispun de forte
mult timp din cauza activității pe care o desfăsoară, ar scurta cozile de la ghișee, pentru persoanele care nu au cum să
ajungă ar fi un mare avantaj/ajutor pentru acestea. Nevoia de simplificare a măsurilor legislative nu este nouă pentru
cetățeni, aceasta ar putea simplifica foarte mult operațiile care sunt necesare pentru obținerea unui act de identitate
printr-un click.

S-ar putea să vă placă și