F -X C h a n ge F -X C h a n ge

PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE

§ 1. Generalități

Consiliul are sediul la Bruxelles, dar în lunile aprilie, iunie și octombrie își desfășoară
sesiunile la Luxemburg. Nu are activitate permanentă.
Instituția purta numele de Consiliul Comunităților Europene sau Consiliul de Miniștri.
După intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht și-a luat denumirea de Consiliul Uniunii
Europene; tratatele constitutive utilizează denumirea de Consiliu. Notăm că în practică se mai
folosește uneori sintagma Consiliul de Miniștri.
Consiliul reprezintă și apără interesele statelor membre. De la înființarea CEE, a fost
principalul factor de decizie în cadrul Uniunii. Treptat, a cedat din puteri Parlamentului, care,
după TLisabona, devine practic egalul Consiliului în sfera legislativă și cea bugetară.

§ 2. Organizarea Consiliului

Consiliul este format din câte un reprezentant la nivel ministerial al fiecărui stat membru,
împuternicit să-și angajeze guvernul Consiliul și să exercite dreptul de vot – art. 16 (2) TUE.
Atenție: Nu există un mandat de membru al Consiliului, similar cu cel al unui comisar.
Calitatea de membru al Consiliului e legată de cea de ministru în guvernul național.
Componența Consiliului se schimbă în funcție de ordinea de zi a lucrărilor. Astfel,
instituția se reunește periodic în 10 formațiuni, care îi grupează pe miniștrii competenți pentru
a soluționa problemele din diverse domenii. Formaţiunile Afaceri Generale şi Relaţii Externe
sunt instituite prin TUE [art. 16 (6) par. 2], iar celelalte sunt stabilite prin decizie a Consiliului
European1. Pe lângă cele două formațiuni menționate mai sus, funcționează următoarele:
- Afaceri Economice și Financiare - ECOFIN;
- Justiție și Afaceri Interne (JAI);
- Folosirea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori;
- Competitivitate (piață internă, industrie și cercetare), ce include și turismul;
- Transporturi, Telecomunicații și Energie;
- Agricultură și Pescuit;
- Mediu;
- Educație, Tineret și Cultură, ce tratează și chestiunile privind audiovizualul).
Deși se utilizează sintagmele „Consiliul Afaceri Externe”, „Consiliul ECOFIN” ș.a.m.d.,
acestea nu sunt decât formațiuni de lucru ale Consiliului, care rămâne una și aceeași instituție.
Deciziile oricărei formațiuni reprezintă acte ale Consiliului.
În aceste condiții, există riscul apariției unor decizii contradictorii, emanând de la
diversele formațiuni. Mai mult, reducerea numărului de formațiuni este deseori doar aparentă,

1
Proliferarea formaţiunilor Consiliului (se ajunsese la 20 de formațiuni!) şi dificultatea coordonării lor au
determinat Consiliul European să reducă numărul acestora în 2002.

1
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

întrucât sesiunile sunt fragmentate în funcție de punctele de pe ordinea de zi. De exemplu, în

cadrul Consiliului Educație, Tineret și Cultură, sesiunea este împărțită în trei reuniuni, la care
pot participa miniștri diferiți. Din această cauză, tratatul stabilește că formațiunea Afaceri
Generale asigură coordonarea activităților desfășurate de formațiuni, pentru a asigura coerența
acestora.
Asigurarea coerenței lucrărilor diferitelor formațiuni nu e o sarcină ușoară. În practică,
aceasta se realizează cel mai des prin intermediul Coreper, ce are o perspectivă de ansamblu
asupra activității Consiliului. O responsabilitate în asigurarea unei bune coordonări o au și
statele membre: dacă se definește mai bine poziția la nivel național, miniștrii dintr-o țară nu
vor susține abordări divergente în formațiunile diferite la care participă.
Consiliul Afaceri Generale pregătește și reuniunile Consiliului European, urmărind apoi
aducerea la îndeplinire a măsurilor adoptate (în colaborare cu președintele Consiliului
European și cu Comisia), se ocupă de chestiuni instituționale și administrative, de dosarele
orizontale (care privesc mai multe politici ale Uniunii) 2, precum și de orice dosar transmis de
Consiliul European.
Consiliul Afaceri Externe elaborează acțiunea externă a Uniunii, în conformitate cu liniile
strategice stabilite de Consiliul European, și asigură coerența acțiunii Uniunii pe plan
inernațional. Este vorba despre politica externă și politica de securitate, comerțul exterior,
precum și cooperarea cu state terțe și ajutor umanitar.
Există și formațiunile jumbo, născute din practică, ce reunesc miniștri de diferite
specialități pentru a trata chestiuni complexe.
O formațiune deosebită a fost introdusă prin Tratatul de la Maastricht: cea a șefilor de
stat sau de guvern, care putea suspenda anumite drepturi ale statului membru ce încălca în mod
grav și persistent valorile Uniunii și îl desemna pe președintele Comisiei. TLisabona elimină
formațiunea, atribuțiile respective fiind preluate de Consiliul European.

§ 3. Președinția Consiliului

Situația anterioară TLisabona: Președinția era deținută timp de 6 luni, prin rotație, de
fiecare stat în parte, iar succesiunea era fixată de Consiliu, în unanimitate3. Statul ce deținea
președinția Consiliului prezida toate instituțiile și organele de orientare interguvernamentală
(Consiliul European, comitetele din cadrul Consiliului, organismele din pilonii 2 și 3).
După TLisabona: Președinția rotativă rămâne aplicabilă formațiunilor Consiliului, cu
excepția Consiliului Afaceri Externe, ale cărui lucrări sunt conduse de Înaltul Reprezentant.

2
Regulamentul de procedură al Consiliului dă ca exemple cadrul financiar multianual şi extinderea UE.
Cadrul financiar multianual (CFM) se adoptă pentru cel puţin cinci ani, printr-un regulament al Consiliului,
aprobat de Parlamentul European, reprezentând un mecanism menit să asigure previzibilitatea cheltuielilor UE și,
în același timp, respectarea unei discipline bugetare stricte. CFM definește plafoanele pentru fiecare domeniu de
cheltuieli majore din bugetul Uniunii. Bugetul anual al Uniunii respectă CFM.
3
Pentru succesiunea la preşedinţie, v.
http://www.consilium.europa.eu/press-releases-pdf/2016/7/47244644642_en.pdf .

2
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

Succesiunea la președinție e stabilită prin decizie a Consiliului European.

Pentru a se asigura o mai mare coerență și continuitate a activității Consiliului,
președinția va fi asigurată, timp de 18 luni, de grupuri prestabilite de trei state membre.
Echipele sunt formate pe baza unui sistem egal de rotație a statelor membre, avându-se în
vedere diversitatea lor și echilibrul geografic al Uniunii. Fiecare membru al unui grup asigură,
prin rotație, pentru șase luni, președinția formațiunilor Consiliului. Ceilalți membri ai grupului
ajută președinția în îndeplinirea tuturor responsabilităților sale, pe baza unui program comun
(Declarația nr. 9 anexată la TLisabona)4.
Președinția convoacă reuniunile, stabilește ordinea de zi, dirijează dezbaterile, hotărăște
trecerea la vot. Face selecția între chestiunile principale și cele secundare. În momentele
dificile, propune compromisuri pentru a debloca negocierile. Președinția reprezintă Consiliul
față de alte instituții ale Uniunii.
Președinția e ajutată de un aparat format din peste 2500 de funcționari, care lucrează mai
ales în cadrul Secretariatului General al Consiliului și al Serviciului Juridic.

§ 4. Funcționarea Consiliului

A. Organele care pregătesc deciziile Consiliului. Coreper

Din Consiliu fac parte miniștrii statelor, care nu pot fi prezenți în mod constant la
Bruxelles. Aceasta face ca activitatea instituției să nu fie permanentă. Pentru a asigura
continuitatea activității, dar și pentru a-și apăra interesele în cadrul Uniunii, statele membre au
instituit reprezentanțe permanente la Bruxelles, conduse de reprezentanții permanenți ai
statelor membre, cu rang de ambasadori, asistați de reprezentanții permanenți adjuncți.
Coreper (Comitetul Reprezentanților Permanenți) este un organ auxiliar al Consiliului,
pregătindu-i lucrările și executând mandatele încredințate de acesta. Coreper studiază
propunerile Comisiei, lucrând la nivel de reprezentanți permanenți (Coreper II), care se ocupă
cu probleme politice, instituționale și bugetare sau la nivel de adjuncți ai ambasadorilor
(Coreper I), care tratează mai ales probleme tehnice. Reprezentanții permanenți și cei adjuncți
sunt secundați de numeroase grupuri de lucru și comitete de experți naționali.
Coreper are un rol complex în mecanismul de decizie al Uniunii. Acordul
reprezentanților permanenți asupra unei probleme face ca aceasta să fie trecută în lista
punctelor A de pe ordinea de zi a Consiliului, ce cuprinde chestiunile pe care Consiliul le adoptă
automat. Întrucât le ședințele Coreper participă și un reprezentant al Comisiei, în acest cadru
au loc negocierile și cu Comisia: dacă o propunere a Comisiei nu este acceptabilă, se fac
încercări de a convinge această instituție să o modifice, pentru atingerea acordului. Majoritatea
deciziilor Consiliului (aproximativ 70%) se iau de fapt la nivelul Coreper.
Acest organ permite desfășurarea de dialoguri la diferite niveluri: un dialog al
reprezentanților permanenți între ei, apoi al fiecăruia cu guvernul propriu, precum și un dialog

4
Troica a funcţionat şi în trecut: de exemplu, între ianuarie 2007 și iunie 2008, a funcționat un asemenea
sistem între preşedinţia germană, cea portugheză şi cea slovenă, în baza unui program comun.

3
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

cu Comisia.
Alături de Coreper, funcționează Comitetul Special Agricultură, cu rol similar
(pregătește sesiunile Consiliului pentru Agricultură).

B. Desfășurarea reuniunilor Consiliului

Potrivit Regulamentului interior al Consiliului, la ședințele Consiliului este invitat și un
reprezentant al Comisiei. În trecut, deliberările Consiliului nu erau publice, cu excepția unor
etape ale procedurii de codecizie. TLisabona stabilește că la deliberarea și votarea actelor
legislative Consiliul se întrunește în ședință publică. De aceea, sesiunile Consiliului sunt
împărțite în două părți: una consacrată proiectelor de acte legislative, iar cealaltă activităților
fără caracter legislativ.
Problemele de pe ordinea de zi sunt împărțite în punctele A și punctele B. Punctele A
sunt cele asupra cărora statele membre și Comisia au ajuns la un punct de vedere comun în
Coreper. Ele sunt adoptate în bloc, fără dezbateri.
Punctele B sunt cele asupra cărora persistă dezacordul între state ori între state și
Comisie, fiind supuse dezbaterilor. Există și falsele puncte B, care sunt trecute în a doua
categorie numai pentru că privesc niște chestiuni foarte importante. În realitate, în Coreper s-a
căzut de acord asupra lor, iar la ședința Consiliului se discută doar formal.
Probleme:
1) cum se ajunge la decizii (importanța negocierilor)
2) în trecut, mulți miniștri români deținători ai unor portofolii importante nu se prezintau
la ședințele Consiliului, trimițând secretarii de stat. Aceștia din urmă nu au capacitatea de a
negocia în numele statului reprezentat.

§ 5. Modalitățile de vot

A. Majoritatea simplă
Decizia este adoptată cu votul a jumătate plus unu din numărul statelor membre. Se
folosește la chestiuni de mai mică importanță, precum solicitările adresate Comisiei de a
efectua anumite studii sau de a înainta Consiliului propuneri, organizarea internă a instituției,
adoptarea propriului regulament de procedură etc.

B. Votul în unanimitate
Această modalitate de vot a pierdut treptat teren în favoarea votului cu majoritate
calificată, iar după TLisabona, și-a restrâns și mai mult aria de aplicare. Decizia este adoptată
dacă niciun stat nu se opune. Abținerea unor state nu împiedică adoptarea deciziei.
Modalitatea e prevăzută în domenii de interes particular pentru state. Câteva exemple de
aplicare a procedurii: revizuirea tratatelor, primirea de noi membri, acțiunile mai importante
din cadrul politicii externe, câteva chestiuni din materia libertății de circulație a persoanelor
(acte legislative privind pașapoartele, cărțile de identitate, permisele de ședere), fiscalitatea etc.

4
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

C. Votul cu majoritate calificată

Mecanismul de vot a fost influențat și de Compromisul de la Luxemburg din 29 ianuarie
1966, care a soluționat criza scaunului gol. Aranjamentul a contribuit la încetățenirea în
sistemul decizional comunitar a unor practici diplomatice, specifice metodei
interguvernamentale: se caută consensul chiar și atunci când s-ar putea trece la votul cu
majoritate calificată. Desigur, această evoluție nu e rezultatul exclusiv al actului din ianuarie
1966. Astfel, statele sunt conștiente că, dacă s-ar forța trecerea la vot, ar apărea resentimente
care ar putea îngreuna funcționarea viitoare a Consiliului.
Prin TLisabona, majoritatea calificată devine modalitatea de vot ordinară.

1) Sistemul anterior TLisabona

Fiecare stat dispunea de un număr de voturi ce exprima însemnătatea sa în cadrul Uniunii,

din punct de vedere demografic, politic și economic. Prin ponderarea voturilor se urmărea
obținerea unui echilibru: statele mici să nu fie marginalizate, dar nici ca ele să dețină singure o
minoritate care să poată împiedica adoptarea deciziei (minoritate de blocaj). Statele mari
(Franța, Germania, Italia, Marea Britanie) aveau câte 29 de voturi… România – 14 voturi …
Malta – 3 voturi.
Pentru adoptarea unui act la propunerea Comisiei, era nevoie de îndeplinirea a 3 condiții:
1) un număr de voturi (74% din total);
2) majoritatea statelor (jumătate plus unu din numărul statelor),
3) statele în favoarea măsurii să reprezinte 62% din populația UE (condiție verificată
numai la cererea unui stat membru).

2. Votul cu majoritate calificată potrivit TLisabona

Se renunță la sistemul de ponderare a voturilor. Pentru adoptarea actelor la propunerea

Comisiei, este nevoie de două condiții:
1) 55% din numărul statelor, cuprinzând cel puțin 15 state;
2) statele ce susțin actul trebuie să reprezinte 65% din populația UE.
Minoritatea de blocare trebuie să cuprindă cel puțin 4 state, ca o garanție împotriva
dominației statelor cu populație numeroasă.
Reforma operată prin TLisabona e însoțită de o limitare: la cererea Poloniei, s-a reactivat
Compromisul de la Ioanina5, introducându-se un veto temporar pentru statele aflate în
minoritate. Astfel, dacă niște state membre – al căror număr se apropie de minoritatea de
blocare, fără a o atinge – se opun adoptării unui act, președinția Consiliului va proceda la o
nouă deliberare. În cursul acestei deliberări, Consiliul va face tot posibilul pentru a se ajunge,
într-un termen rezonabil, la o soluție satisfăcătoare pentru statele aflate în minoritate. Decizia

5
Compromisul de la Ioanina îşi trage numele de la o şedinţă neoficială a miniştrilor de externe ţinută la
Ioanina (Grecia), în 1994. Compromisul permitea unui grup de state ce se apropia de minoritatea de blocare, fără
a o atinge, să ceară reexaminarea unei decizii supuse votului cu majoritate calificată în Consiliu. Sistemul a fost
abandonat după adoptarea Tratatului de la Nisa.

5
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

nu va fi împiedicată, ci doar întârziată.

Problemă: Puterea de vot a statelor mici, chestiune care trebuie analizată în legătură cu
repartizarea pe state a locurilor în Parlamentul European.

§ 6. Atribuțiile Consiliului

1) Consiliul deține puterea legislativă, împreună cu Parlamentul.

2) Împreună cu Parlamentul, Consiliul exercită funcția bugetară.
3) Deși în principiu Comisia este acum executivul Uniunii, Consiliul deține și unele
atribuții executive. Astfel, adoptă acte de executare expres prevăzute de tratate (de exemplu, în
materia politicii agrare). Pe de altă parte, Consiliul își poate rezerva dreptul de a exercita în
mod direct aceste competențe, „în cazuri speciale și temeinic justificate”.
3) Consiliul coordonează politicile economice generale ale statelor membre, prin
intermediul formațiunii ECOFIN (care îi reunește pe miniștrii economiei și ai finanțelor).
4) Împreună cu Consiliul European, Consiliul definește și pune în aplicare politica
externă și de securitate comună (de regulă, hotărăște în unanimitate)6. Această politică este
pusă în aplicare de Înaltul Reprezentant și de statele membre.
Consiliul încheie acorduri internaționale, negociate de Comisie sau de Înaltul
Reprezentant, cu state terțe sau cu organizații internaționale.

CONSILIUL EUROPEAN

§ 1. Înființarea, componența și funcționarea Consiliului European

Consiliul European a apărut mai târziu în sistemul instituțional, fiind creat la propunerea
președintelui francez Valéry Giscard d'Estaing în decembrie 1974, când s-a decis întrunirea
regulată a șefilor de stat sau de guvern ai țărilor membre. A fost recunoscut la nivelul tratatelor
constitutive prin Actul Unic European, iar ulterior a fost reglementat de TUE.
Anterior TLisabona, Consiliul European era o instituție a Uniunii Europene, spre
deosebire de instituțiile comunitare, reglementate de TCE și TEuratom. Consiliul European era
compus șefii de stat sau de guvern ai statelor membre și președintele Comisiei, asistați de
miniștrii de externe și de un membru al Comisiei. TLisabona face din Consiliul European o
instituție a Uniunii, integrată în sistemul său instituțional.
Consiliul European este compus din șefii de stat sau de guvern ai statelor membre, din
președintele său și președintele Comisiei. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe
și politica de securitate participă la lucrări. Când ordinea de zi o impune, fiecare membru al
Consiliului European poate decide să fie asistat de un ministru, iar președintele Comisiei, de

6
Aşadar, deşi formal a dispărut pilonul 2, metoda interguvernamentală continuă să funcţioneze în acest
domeniu.

6
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

un membru al Comisiei. Așadar, miniștrii de externe și membrul Comisiei nu mai participă

automat la reuniuni.
Până la TLisabona, președinția Consiliului European era rotativă, fiind asigurată de statul
ce deținea președinția Consiliului UE. În prezent, președintele Consiliului European are un
mandat de doi ani și jumătate, ce poate fi prelungit o singură dată. El este ales de Consiliul
European, cu majoritate calificată. Îi este interzis să exercite concomitent un mandat național.
Dacă președintele nu-și mai poate exercita funcția sau se află în culpă gravă, Consiliul
European poate pune capăt mandatului său, cu aceeași procedură. Președintele Consiliului
European pregătește (în cooperare cu președintele Comisiei și cu ajutorul Consiliului Afaceri
Generale) și conduce lucrările Consiliului European. El asigură și reprezentarea Uniunii în
chestiunile de politică externă și de securitate comună (așadar, reprezintă Uniunea la nivel
internațional).
Președintele veghează la buna desfășurare a dezbaterilor și ia măsurile necesare pentru
folosirea optimă a timpului disponibil, stabilește ordinea în care se abordează punctele de pe
agenda de lucru etc.
Consiliul European se întrunește la Bruxelles de două ori pe semestru, la convocarea
președintelui. Când este necesar, președintele convoacă o reuniune extraordinară. Reuniunile
durează două zile. Programul e suplu și lasă loc unor reuniuni neoficiale bilaterale sau
multilaterale. La reuniunile Consiliului European s-a statornicit practica de a-l invita și pe
președintele Parlamentului, care participă în prima zi, la deschiderea lucrărilor. După un
schimb de vederi pe marginea principalelor subiecte ale ordinii de zi, el părăsește ședința.
Înainte de intrarea în vigoare a TLisabona, membrii Consiliului European obișnuiau să
se întâlnească într-un cadru neoficial, în prima zi, după ședința plenară. Puteau astfel discuta
în mod liber, pentru că nu erau prezenți nici miniștrii de externe, nici alți funcționari. La această
reuniune se desfășurau de fapt discuțiile cele mai importante și se luau hotărârile ce urmau a se
adopta formal a doua zi. Prin TLisabona se întărește această practică: reducându-se implicarea
miniștrilor de externe, s-a amplificat caracterul confidențial al discuțiilor.
Ca regulă generală, hotărârile se iau în unanimitate. Și până în prezent, în Consiliul
European nu s-a votat decât cu totul excepțional, întrucât în practică discuțiile se prelungeau
până la ajungerea la consens. Totuși, TLisabona introduce votul cu majoritate calificată în
câteva materii.
S-a recurs la votul cu majoritate calificată la desemnarea candidatului la funcția de
președinte al Comisiei în 2014 și în 2017 la realegerea președintelui Consiliului European
Donald Tusk!

§ 2. Funcțiile Consiliului European

Art. 15 TUE prevede: Consiliul European oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării
sale și îi definește orientările și prioritățile politice generale. Formularea aceasta ternă nu

7
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

exprimă foarte sugestiv rolul esențial pe care a ajuns să-l joace instituția în construcția
europeană. Menționăm în acest sens decizii esențiale luate de-a lungul vremii privind uniunea
economică și monetară, uniunea politică ș.a.m.d.
1) Consiliul European are funcții de natură constituțională:
- intervine în mod hotărâtor în procedura ordinară de revizuire a tratatelor constitutive: după
consultarea Parlamentului și a Comisiei, poate decide convocarea unei convenții după modelul
Convenției pentru viitorul Europei sau a unei conferințe interguvernamentale care să elaboreze
proiectul tratatului de revizuire;
- joacă un rol esențial în procedura de revizuire simplificată a tratatelor constitutive. De
exemplu, poate recurge la așa-numitele clauze-pasarelă, prin care se decide:
- trecerea de la unanimitate la majoritate calificată în cadrul Consiliului;
- trecerea de la o procedură legislativă specială la procedura legislativă ordinară7;
- are un rol capital în aderarea noilor state membre, întrucât stabilește criteriile de eligibilitate
pe care Consiliul trebuie să le ia în considerare atunci când decide (art. 49 TUE);
- în caz de retragere a unui stat membru din Uniune, Consiliul European va fixa orientările în
baza cărora va fi negociat tratatul de retragere;
- poate constata existența unei încălcări grave și persistente a valorilor Uniunii de către un
stat membru [art. 7 (2) TFUE], după care Consiliul UE poate să suspende anumite drepturi ale
statului membru în cauză, inclusiv dreptul de vot în Consiliu al miniștrilor care reprezintă acel
stat [art. 7 (3) TFUE].
Tot în categoria funcțiilor constituționale intră și competența de a organiza instituțiile
Uniunii. În acest sens, Consiliul European:
- stabilește formațiunile și rotația la președinția Consiliului;
- modifică numărul membrilor Comisiei Europene;
- stabilește componența Parlamentului European;
- propune Parlamentului European un candidat la postul de președinte al Comisiei și în final
numește Comisia învestită de Parlament;
- numește președintele și membrii Comitetului executiv ai BCE;
- alege Înaltul Reprezentant PESC (împreună cu președintele Comisiei).
2) Adoptă orientările generale ale politicilor Uniunii. Stabilește agenda de lucru a Uniunii
și determină evoluția politicilor acesteia.
Misiunea generală de orientare se manifestă în primul rând în sfera economică, cea a
acțiunii externe ale Uniunii8, ca și în spațiul de securitate, libertate și justiție9, dar poate

7
Pentru chestiunile referitoare la revizuirea tratatelor constitutive, voi oferi detalii la capitolul Ordinea
juridică a UE, în măsura în care lucrurile nu sunt cunoscute din semestrul I.
8
Aici intră ansamblul acţiunii externe a Uniunii (inclusiv relaţiile comerciale), nu doar PESC.
9
Spaţiul de securitate, libertate şi justiţie cuprinde:
- eliminarea controalelor asupra persoanelor la frontierele interne, dezvoltarea unei politici comune în
domeniul dreptului de azil, al imigrării și al controlului la frontierele externe,
- cooperarea judiciară în materie civilă,
- cooperarea judiciară în materie penală,

8
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

cuprinde toate domeniile de competența Uniunii.

De obicei, Consiliul European fixează principiile acțiunii UE, pe urmă Comisia face
propunerile necesare pentru ca instituțiile legiuitoare să pună în aplicare aceste principii.
3) Consiliul European are rolul conducător în PESC (această politică este definită și pusă
în aplicare de Consiliul European și de Consiliu – art. 24 TUE).
4) În practică, s-a dezvoltat și funcția de „for de apel10” în dosarele controversate, ce n-au
putut fi rezolvate în Consiliu. S-a constatat chiar o tendință a Consiliului de a aglomera
Consiliul European cu lucruri mărunte, asupra cărora miniștrii nu au izbutit să cadă de acord.
Urmarea este că instituția ajunge să se ocupe nu doar de marile orientări, cât și de detalii.
Pe de altă parte, TLisabona a oficializat această practică, prevăzând posibilitatea ca, în
cazul în care luarea deciziilor în Consiliu prezintă dificultăți serioase, să sesizeze Consiliul
European în domeniul securității sociale, al cooperării judiciare în materie penală și al
cooperării polițienești.
***
Până la TLisabona, Consiliul European nu adopta acte juridice cu efect coercitiv, ci doar
decizii politice, trasând – cum arătam mai sus – instituțiilor comunitare sarcina de a le pune în
practică, prin adoptarea instrumentelor juridice (actelor juridice) corespunzătoare. În prezent,
Consiliul European are competența de a adopta acte juridice, care nu sunt legislative11.
Exemple de acte juridice adoptate de această instituție: decizii în materia PESC, decizii privind
organizarea celorlalte instituții etc.

***

Ca o apreciere de ansamblu, putem spune că, pe de o parte, Consiliul European a avut un

rol însemnat în dezvoltarea Uniunii. Marile hotărâri în privința adâncirii integrării sau a
extinderii ar fi fost greu de luat la alt nivel, fără controverse în privința legitimității lor.
Pe de altă parte, crearea sa a modificat echilibrul instituțional în favoarea factorului
interguvernamental, afectând puterea de inițiativă a Comisiei. În altă ordine de idei, un pericol
pentru eficiența activității sale îl reprezintă, așa cum arătam mai sus, tendința de aglomerare cu
probleme minore, rămase nerezolvate în Coreper și apoi în Consiliu.

- cooperarea poliţienească.
10
Evident, termenul nu are nimic în comun cu vreo instanţă de judecată…
11
Care, în principiu, pot fi atacate la Curtea de Justiţie a UE, la fel ca actele celorlalte instituţii.